Luceafărul

••••••••••••••••••••••••••••••••••••• ••••• ••• •• •••••••

Orice 'feproducere oprită.

La moartea unui prietin.

Îmi scrii

că

te-a isbit ca un junghiu vestea

morţii

lui Vasile Florea. Îl credeai

sănătos

pe

sărmanul

nostru prietin, îl

ştiai

cufundat în

cărţile

lui de

medicină,

la universitatea aceea din

ţara nemţească.

Da, noi i-am fost prietini foarte

răi.

Se pare

că adevărata

prietinie e tot mai

rară

în zilele noastre. Cere un suflet larg

această

prietinie, iar pe noi ne strânge tot mai mult în

ghiarăle

sale egoismul.

Tu-1 credeai

sănătos şi

el

încă

din

vară simţiă

cum se

târăe

spre trupul lui bolnav neînduratul monstru al

tiner~ţii,

al zilelor senine, cercând

să-I cuprindă şi să-I învingă.

Dacă m'aş simţi

mai bun decât tine, nu ti-as scrie

şirele

acestea, dar, vai, si eu i-am fost' un prietin foarte rău. Îmi vcd~am, ca şi tine, de afaceri, râdeam, îmi petrrceam, pe când prietinului Vasile Florea îi privea din ochi luciul mortii.

În vară primi~em dela el o scrisoare. Mă

rugă să

merg la

părinţii

lui

şi să

le explic, cum voiu

şti

mai bine, pentru ce va trebui

să rămână

el pe

vacanţa

cea mare în

străini.

"Eu intru într'un sanatoriu, îmi scria, sunt primit gratuit. Dar

bieţii bătrâni

nu vor putea face

niciodată

deosebirea între'un sanatoriu

şi

spital. Deci tu

să-i

faci

să priceapă că mă

bucur de

sănătatea

cea mai

deplină şi că rămân să mă

prepar pentru examen. Peste

vară să

nu-mi scrie, voiu fi la un prietin,

căruia-i

ajut la studiu. Bani, deci, nu vor trebui

să-mi trimită.

Te rog

să păstrezi

taina.

Va fi cu atât mai mare bucuria lor, când

mă

vor vedea deplin întremat.

Căci

trebuie

să ştii:

în halul în care

mă

aflu mei

n'aş

cuteza

să

vin

acasă.

Am

slăbit

foarte mult. Dar

până

la începerea cursurilor de

^toamnă,

în

^odihnă

"fi~Îiliilliw1i'

094703 2613

)

deplină,

am

să-mi

vin în ori.

Fără îndoială,

am

să mă

restaurez deplin". În

sfârşit

îmi da adresa sanatorului, si

că "dacă

vreau eu pot să-i scriu". '

Satul în care

trăiau părintii

lui nu

eră

de- parte. Tndată ce am cetit ep'istola am luat o

trăsură şi

am plecat. Pe-o

clipă

se

deştep­

tase în mine vechea prietinie, dragostea ce

mă legă

de Vasile,

şi mă simţeam

fericit

^că-i

pot face un serviciu.

Şi

pot

să-ţi

spun,

că mă simţeam

atunci cu mult mai vrednic de numele de om, decât în

nenumăratele

zile când îmi vedeam numai de interesele mele.

N'a fost greu

să-i

conving pe

părinţii

lui.

îşi ştiau băiatul

silitor,

ştiau că şi

înainte mai ajutase altora la

învăţat.

"El va

şti

mai bine ce face decât noi", zise

tatăl său împăcat.

Dar în glas îi

tremură pă­

rerea de

rău că nu-şi

poate vedea

băiatul.

Mamă-sa

n'a zis nimic, ci

mă priviă

ciudat,

stăruitor. Părea că simţise că-i

ascund ceva,

şi

privirea ei

îngheţată

voia

să cetească

din ochii, din

faţa,

din glasul meu, ce-i ascund.

Când

să

plec, femeia

înaltă, uscăţivă,

îmi deschise usa si zise:

"Numai 'de-'ar da Dumnezeu să fie bine . - Da, are

să

fie bine", am

răspuns

eu

eşind

repede, în vreme ce

mă

strângea ceva amar de gât.

Si,

acasă,

i-am scris

îndată

lui Vasile

că

pă~intii s'au împăcat, si că nesmintit el se va fa~e bine. Îi promiteam pe urmă, că am

să-i

scriu cât mai des.

Nu

minţiam

atunci. Dar cât suntem de ti-

căloşi

noi oamenii! Cele mai înalte

simţe­

minte trec

aşa

de repede din sufletul nostru

şi

ni-l

Iasă pradă

celor mai de rând preocu-

1

l

Xrul 21, 1911. LUCEAFĂRUL

L-am rugat

să-i mângăe, să

le scrie, ori, de crede

şi

el

că-i

bine,

să vină acasă.

El îmi

răspunse

repede. Era foarte uimit de visul mamei sale, dar cam

după operaţie

se

făcuse

mai bine, începuse

să

spereze iar,

şi

cu nici un

preţ

nu voia

să vină acasă.

Le scrise

şi părinţilor.

Ş'acum închipuie-ţi,

iubite prietine,

că

eu

după

primirea scrisorii lui din

urmă,

am putut

trăi

ca

şi

mai înainte: m'am cufundat

iarăs

in bucuriile si durerile vietii mele proprii şi a~ început să~! uit. Într'ad~văr e grozav:

eu

ştiam că

va muri.

Speranţa

lui din scri- soarea din

urmă mă

convinsese.

Şi,

în cursul lucrurilor mele încet-încet

mă împăcam

cu moartea 1 ui. Apoi il uitasem din nou.

Sosise iarna. Un ger mare se pusese peste

ţară.

Drumurile se

închiseră

cu troene. Vis- colul cernea în

văzduhul

senin fluturi albi,

strălucitori. Şi

eu

dădeam

porunci oamenilor, cari plecau cu

săniile

în

pădure după

lemne.

Pe

urmă

într'o

seară

se

înoră,

se

întunecă

mai de vreme.

Şedeam

în

căldura odăii şi

ceteam o

gazetă,

când în

culină îşi

tropoti cismele

îngheţate

un om

străin.

Adusese o te-

legramă.

Tu

ştii că

la noi

încă

nu este

staţiune telegrafică.

Servitoarea mi-a adus

depeşa.

Gazeta îmi cilztl din

mână, şi deodată

dege- tele

începură să-mi

tremure.

Abiă

am putut-o desface,

fără

s'o rup .

., Vasile mort. Vin-o singur,

fără părinţi.

În- mormântarea poimâne".

Am

plătit

cursorului,

şi

am poruncit numai decât

să

înhame caii la sanie.

Mă simţeam

în clipele acelea tare,

neabătut.

Nici o la-

crimă

nu-mi

umeziră

ochii. Îmi

părea că

nici nu-l iubisem

vr'odată

pe prietinul mort. Îmi spuneam în gând: .,E mai bine

aşa.

E bine c'a murit. Dac'am muri

toţi

ce

rău

ar fi?

Nimic, nimic".

Nevasta

mă

privia

speriată.

Muerile tot- deauna se îngrozesc de telegrame, îmi ziceam

văzând-o

cum

mă cercetează

din ochii.

.,Eşti

foarte palid. Ce s'a întâmplat?

mă întrebă.

- A murit Vasile. Trebuie

să

merg la în- mormântare".

Nevasta incepu

îndată să plângă

cu hohot.

Ţinea

mult la prietinul nostru. Spera

să ajungă

un doctor de model.

"Pentruce plângi?" o întrebai.

Ea nu mai plânse ci

mă

privi

îngrozită.

Apoi

eşi să

pacheteze grabnic.

Am plecat cu sania la

nouă

ceasuri. Era un ger turbat, drumul plin de

nămeţi.

Luasem cu mine revolverul,

căci

lupii se

coborîseră

din

păduri.

Am ajuns la

două după

miezul

nopţii

la

gară.

Te vei gândi

că

mi-a fost greu drumul.

Dimpotrivă.

Timpul mi-a trecut foarte repede. Am

puşca!

de patru ori, când caii începeau

să sforăe

mai tare. Lupii nu se

apropiaseră.

Urlau

însă

pe coastele

pă­

durilor. Si

eră

noaptea

senină

si tot drumul nu ne-a~ întâlnit cu nici un âtător. Câteo-

dată mă

gândeam: lupii pot

să

ne

rupă.

C'un revolver ce te

poţi apăra?

Dar, în urumul acela n" !itiut ce-i frica. Mi se

părea că-s aşa

de tare ca o

întreagă

oaste, mi se

părea că-s

neînvins. Prin

liniştea

ce

mă stăpânea mă

credeam superior tuturor oa- menilor, !urnei întregi. Îmi

şi

uitasem ce

mă

poartă

in noaptea aceea

îngheţată

pe drumul acesta turbat, îmi uitasem de Vasile, de

pă­

rinţii

lui. Din când în când strigam slugii:

.,Dă-le

biciu, Petre".

Pâlcuri intregi de neguri se ridicau ne- curmat din trupurile cailor.

Dela cea dintâi

staţie telegrafică

am de-

peşat

la spital

anunţându-mi

sosirea. Apoi, în tren, am

călătorit

necurmat o zi, o noapte

şi-o jumătate

de zi. Grozav mi se

păreau

de ridicoli în

călătoria

aceasta,

toţi

pasagerii.

li

dispreţuiam

din adâncul sufletului.

Mi-eră

nespus de greu

să-i văd

cum se

îndeasă

cu mâncare, cu

^beutură,

iar când vr'o

^cocoană

îşi

punea in rând toaleta, ori o

şuviţă

de

păr,

îmi

veniă să-i

râd demonie în

faţă.

Mă

încercau gânduri

nebănuite până

atunci:

să

fie un tren

aşa

de lung încât

să încapă

în el

toţi

oamenii de pe

pământ şi

când va trece pe deasupra unei

prăpăstii

podul

să

se

rupă, şi să piară toţi. Mă

gândeam

să

le spun în

^faţă

tuturor

călătorilor că-s

foarte

mărginiţi

la minte,

şi că

nu pricep lumea.

În

sfârşit

credeam,

aşa

'n restimpu ri

depăr­

tate când îmi venia în minte,

că sărmanul

nostru prietin nu-i mort.

Dar l-am

văzut

în spital, în odaia mor-

luară

jos, întins în sicriu! lui

sărac.

Am în- genunchiat la picioarele lui,

~i

inima a în-

1*

474 LUCEAFĂRUL Nrul 21. l!lll.

ceput

să

mi se înmoaie.

Ş'am

plâns ca

şi

când ar fi fost copilul meu, ca

şi

când

aş

fi fost eu.

Ochii lui nu erau bine

închişi.

Se vede

că străinul nu-ţi

poate închide ochii în clipele supreme.

Mă

priveau

nemişcaţi şi liniştiţi.

Şi

din încremenirea lor mi se pogorî în suflet îngrozindu-1 din nou, misterul

morţii

cel

înfricoşat.

Dup'amiaza l-am ingropat c'un

popă străin,

c'o

asistenţă săracă.

Noaptea am

rămas

treaz.

Simţeam că niciodată

nu voiu mai durmi.

Da, prietine, cred

că-1

iubisem pe

sărmanul

Vasile. N'am

să-ti

scriu nimic despre

pă­

rinţii lui. Tţi sp~n numai că după ce am ajuns

acasă

am aflat o scrisoare

recomandată

dela mort. Tmi da

înviaţiuni

pe ce linie

să

apuc

să

sosesc la înmormântarea lui. Dorea ca

părinţii să

nu-i

vină. Să

nu-l mai

vadă,

şi să

fie îngropat în

străini. Că-s

multe chel- tuelile cu adusul

acasă.

Ţi

le-am sens toate acestea ca

să

te mustru pe tine

şi

pe mine, pentru

puţina

prietinie ce i-am

păstrat.

El se gândise mereu la noi.

Şi iată că

abia-s

două săptămâni

de-atunci,

şi

eu mânânc

şi

beau tihnit

şi mă

interesez de toate nimicurile vietii. Si

iarăsi

pot durml

liniştit. Îţi scriu şirele 'ace~tea c~ să te gân-

deşti şi

tu

şi

eu,

că, îndată

ce ne vom în- chide ochii, nu vom avea o soarte mai

bună.

Vom fi

uitaţi şi

noi,

şi

ai

noştri

vor cerca

să

se bucure de

vieaţă

cât mai

îndelungată.

Îţi

scriu ca

să

te

gândeşti

la

ticăloşia

ome-

nească,

cum nu pot

trăi

în noi îndelungat

simţemintele

cari ar trebui

să

fie nemuri- toare.

Şi să nu-ţi

faci ilusii asupra

măreţiei

firii

omeneşti.

E foarte

neputincioasă această

fire."

_1. Agârbiceanu.

Ades

coboară

noaptea . ..

Ades coboară noaptea pe sufletele noastre ... Un gol enorm se face mereu mai larg în gând, Nici vremea nu se simte cum trece de curând, Răcită pare tâmpla pe mână 'ncet plecată Şi 'n inimă stă par' că un dor: să nu mai bată ...

Când ne trezim ne pare c'atâta a trecut

De când în noaptea-aceasta de moarte ne-am pierdut, Şi nu ştim unde suntem, şi ne'ntrebăm o clipă:

- .Fu moartea ce-şi întinse pe noi a ei aripă?"

Şi totuş câtă cale n'am străbătut in noapte,

Şi multă vreme încă, îndepărtate şoapte

Ne chiamă cătră somnul acela lung şi greu, Dorind să fie noapte şi linişte mereu,

Aşa ca 'n tren, departe, - de cale obosit, Când dormitezi pe-o bancă, iar trenul s'a oprit Din goana lui pe câmpuri, o clipă la o haltă, Speriat te scoli deodată, iar inima-ti tresaltă;

Priveşti mirat afară, peronul gol, pustiu, C'un felinar ce arde in noapte auriu;

Auzi un pas departe ... Şi trenul iar pornit Atât de tristă-i noaptea şi drumul nesfârşit..

Şi totuş cât de dulce nu-ti pare să te ştii Trecând, trecând departe prin gările pustii!

Şi-ai vrea s'adormt cu gândul la staţia ce vine Jar pacea să coboare deplină peste tine; -

Să treci, să treci departe, prin noaptea grea şi-adâncă.

Un vis ce-l începuseşi să te mai poarte încă ..•

Ce depărtare oare ne-atrage înainte Că veşnic cu frântura unei chemări in minte, Adevărata vieaţă ne pare c'o trăim

În noaptea 'n care numai arar' ne pomenim? .. Visez, visez că trebui să fie undeva

Departe-un loc spre care un suflet ar sbura ...

Şi cine ştie poate o umedă privire

Ce-ar aminti de-o cale ce e 'n nemărginire;

Şi cine ştie poate un glas duios şi blând Legând cu depărtarea uşorul nostru gând;

Ori poate o zâmbire curată şi duioasă Ne face, fără vote, într'una să simtim

Tristeţea că ln lume noi nu suntem acasă,

Dar că, in orice cltpă, cu grabă ne gătim, Ca să porntrn pe-o cale frumoasă pentru care Ţesut e-al nostru suflet din vag şi depărtare.

M. Săulescu.

Nrul 21, 1911. LUCEAFĂRUL 475

Excursiuni în Munţii Făgăraşului.

IV. Vârful Urlei în haina

albă

a

zăpezii.

(2474 m.)

Înăbuşii

cu perna

deşteptătorul

care

mă făd1 să

tresar din somn,

şi

pe care decu-

seară

îl pusesem Ia

căpătâiul

meu,

sărli

re- pede din pat

şi

alergaiu Ia

fereastră.

Cerul prevestea o zi

încântătoare.

lupiter

maşina

de fier, spre

munţi...

Aproape tot vagonul în care ne

suirăm

era plin numai de turisti veseli ca si noi.

P~rnim.. . ' Trenul

aleargă

...

Departe se

zăreşte

Dealul Turcilor ... Câte oseminte nu vor mai fi pe acolo de pe vremea

Satul Porceşti lângă Turnu-Roşu.

si Venus imi urau din

depărtare: "Bunădi­

~lineata!"

Într'~ clipă mă îmbrăcaiu, dând uitării pentru azi gimnastica pe care

obşnuiam

s'o fac în fiecare

dimineaţă, ştiind că muşchii

mei vor

avea destul prilej de

mişcare.

Cei doi

tovarăşi

ai mei - d-1 Dr. Szalay

şi

d-1 Reinerth, fotografi amatori ca

şi

mine,

mă

asteptau în

gară.

Di; întâmplare, trenul dela Budapesta sosi

fără

întârziere si astfel conform mersului tre- nurilor, la ora 4 '

şi

20 min.

pornirăm, luaţi

de

bătăliei

dela

Şelimbăr,

din 28 Oct. 1599, dintre Mihaiu-Viteazul

şi

Andreiu Bathori ? ...

Mai intersante sunt,

însă,

locurile dela

Tăl­

maciu în sus;

şi

e frumos chipul cum e

aşe­

zată

biserica, cu

şcoala alături,

în

faţă

cu iazul morii care-si

aruncă

apele ca argintul în râuleţul Sadul~i, ce se varsă în Cibin.

Trecem pe podul de fier sub care

paşte

o

ciurdă

mare de bivoli. Dincolo în

faţa noastră răsar,

salutându-ne, ruinele castelului .,Co- roana

Ţării"

zidit la anul 1370

şi dărâmat

la 1453.

2

476

LUCEAFĂRl.L Nrul 21, 1911.

La gara dela Podul Oltului întâlnim trenul care vine dinspre România prin vama dela

Turnu-Roşu.

Gara cea mare dela

frontieră,

unde se face si revizia pasapoartelor, se vede în fruntea

~omunei Po;ceşti binişor. În zece minute ajungem la ea, de unde putem vedea înce- putul defileului

Turnu-Roşu.

În partea

dreaptă

pe marginea Oltului se vede chiar,

înălţân­

du-se, într'o

poziţie pitorească,

castelul acesta dela care

şi-a şi

luat numele defileul.

De

regulă

când pleci în excursiune cea din- tâiu surprindere e

că

nu

găseşti

carul în- chiriat sau trebuie

să aştepţi

mult

şi

bine

până să sosească

în galop. Nici noi nu am fost

cruţaţi

de lucrul acesta.

În

sfârşit soseşte,

dar caii nu-i

mână

pro- prietarul cu care ne tocmisem ci un

flăcău zdravăn şi

priceput. Ne spune,

însă, că

nu ne poate conduce

până

sus. Trebui deci

să

facem un ocol

până

la Ucea-de-jos, ceeace în - semna o pierdere de un ceas, pentru noi, cari ne

Efect de lună în munţi.

Gara din nainte a

Sebeşului-de-sus

a fost ultima

ţintă

a multor

excursionişti.

Locuri din ce în ce mai frumoase ne far-

mecă

privirea. Departe e muntele Surul, un masiv înalt de 2288 m.

şi Tătarul,

un vârf

ascuţit

înalt de 1876 m. Pe lespezi albe de

piatră

curge izvorul, care se

prăvale

din în-

nălţime

în cascade

încântătoare.

La Porumbac se dau jos o parte din ex-

cursionişti

spre Negoiu

şi altă

parte la

Cârţa

spre Bâlea, la

Arpaşi

spre Podragu, noi

ră­

mânem cei din

^{urmă căci}

tinta

^noastră:

Vârful

· Urlii pe Viştea-inferioară,'e ceva mai departe.

aveam timpul socotit

până

într'un minut. Ne-

înţelegerea

aceasta

aparentă

cu comandarea carului

şi-a

avut explicarea în Ucea-de-sus:

cărăuşul

avea

să-şi

reguleze

nişte

daraveri

şi

ce

şi-o

fi zis? - "Domnii vor veni aici de vor avea nevoie de mine!" Si am venit

într'adevăr.

Până să-şi isprăveas~ă el daraverile am fo- tografiat

şcoala

din Ucea-de-jos

împreună

cu câtiva fruntasi ai satului.

Şi î~ fine, după vreo cinci minute am pornit coborînd pe drumul cel mai scurt din sat pe deasupra comunei Corbi prin

Viştea

la

Drăguş şi

Lisa.

Nrul 21, 1911. LUCEAFĂRUL 47?

A fost o

călătorie minunată,

- dar

şi

în-

fiorătoare.

Minunată, căci

mergeam aproape paralel cu vârfurile muntilor si ni se

desfăşura

în

faţă o privelişte' nesp~s de frumoasă spre

văile ce-şi

schimbau formele necontenit; în-

fiorătoare,

deoarece drumurile

până

la

Viştea­

de-sus nici nu erau drumuri: simple

cărări

cu

ogăşi

adânci,

pietre,

dărâmături, crăci şi

gropi în- guste cari

zădărni­

ceau aproape cu

desăvârsire

orice

comunic~ţie. Carul necontenit era arun- cat încoace

şi

'ncolo

şi

trosnia din toate încheieturile încât, în tot momentul ne

aşteptam să

i se

rupă

vreo osie sau

să

se

răstoarne.

Numai

cărăusul

sta

liniştit,

cu luleaua '

lui

scurtă

în

colţul

gurei

şi

habar n'avea de

exerciţiile

gim- nastice, pe cari le

făceam fără

voia

noastră.

tu riie ..

.

Pe la ora 1 ajungem la poalele mun-

ţilor.

Tragem carul la o parte din drum, într

'un tufiş,

ne

împărţim

bagajul în patru desagi pe cari î1

încărcăm

pe cai,

şi

pornim. Drumul plin de umbra pomilor, cari se fac tot mai

deşi,

suie spre

miazăzi

în

pădurea

de fag

plină

de noapte. Cum

începurăm suişul

nostru,

dăm

de cartea de

vizită -

o

labă

cât toate zilele

- a unui urs, care ne

arată locul unde îşi

luase masa, ce constase dintr'o mâncare foarte deli-

cată:

mere, pere

şi coacăze.

După

cea dintâia

rarişte

Ia Poiana scochina se

simţiâ binişor suişul,

dar nu ne-am oprit

până

la

luminişul

numit Comanda de

iarnă,

acl ne mai

udăm puţin

gâtlejul cu apa rece

şi

limpede a unui izvor

şi

apoi pornim

iarăşi

în- nainte.

Suişul

e po- trivit

şi

nu cere prea

multă casnă,

încât ne trezim aproape

fără să ştim

cum, din deasa

pădure

de fagi sub umbra brazilor

măreţi,

cu parfumul lor aspru aromatic. Ne

aflăm

la stâna din

Pleşi.

Însfârşit

pe la Il ore

ajunserăm

la Lisa, unde

avurăm

norocul

să aflăm

repede pe

călăuza noastră,

care trebuia

să neînsoţească

pe

vârful Urlii.

Stătea Vârful Urlei (2474 m.) şi Piscul Somnului.

Ne oprim

să

pe- trecem noaptea aici, pe o

bancă

înaintea

casei,

îmbrăcat

în haine de

sărbătoare şi-şi răsucea

o tigare privindu-si copiii, cari se jucau în ţă;ână la picioare!~ lui. Până se găti

de drum,

căci părea că-şi

uitase de

înţele­

gerea pe care o

avurăm

cu el mai dinnainte, noi

luarăm

masa: o

supă

de conserve

şi

carne rece, aduse de noi.

După

un ceas am fost gata de drum. Jar pe drumuri rele,

legănaţi

într'o parte

şi

în- tr'alta de carul care

ţipa

din toate încheie-

la o

înăltime

de 1601 m.

Cel di~tâiu lucru pe care-I facem e să

ne

aşezăm

lucrurile aduse cu noi. Stâna este de vreo 10 m.

lungă ŞI

de 4

Iată.

Are

două odăi

pentru

oaspeţi

sau pentru

stăpânii

ei

,

iar podul serveste pentru

păstrarea

brânzei.

Paturi nu are', le vor înlocui nişte bănci

cu destule noduri pe care ne

căsnim

cum putem

să

le facem

să

mai

dispară

sub haine sau toale

tărănesti.

'

' '

2*

...

O>

;;:;

'E z

s

_p::

'--

^~

1

~ .

B

~ li

Vrf. Moşulcata 2233 111 Piscul Somnului

Gălăsescul mic 2·110 111

\'rl. Oile' 2-174 m. Vrf Mogo~ 2~01 Ql Vrf. Cheia Bând li 2384 m

Vedere spre sudost de pc Gcteagenul.

G.llăscscul 2475 m. Pcatrn Rosic 2443 ^111. Muchea Drăguşului. Peatra Roşie 2357 m Rccorclcle

Vedere de pe şeaua Lacuteţe 2250 m.

Vrf_ Rc~iSl<.JICie 2333 In

Cri nle 2000 m.

Valea Sâmbetel.

Şcau:t

Laculete 2250 m.

480

Oamenii

noştri

numai decât au culcat la

pământ

un brad, care cu ramurile-i elastice

şi

cu mirosu-i de

răşină

aveâ

să facă adă­

postul nostru mai priincios. Ce-i drept ne-a dat

el

si

căldură

dar si fum

- încă

ce fum

-

care' ne făcea să ~e lăcrămeze ochii şi

să tuşim zdravăn.

La

urmă lăsarăm să

se

stingă

focul, preferând

să

dormim în frig decât

să

nu ne putem odihni din pricina usturimii

Valea Bândii.

Nrul 21, l!lll.

trosneau

gătejele

din focul

făcut

de

cărăusul

nostru si ' tovarăsii săi, . cari stăteau de vo/bă

încălzindu-se

la paiele sale. De dormit nu mai puteam dormi;

mă

dusei

şi

eu

afară

la ei

să mă încălzesc

la focul lor

şi să

ascult

şi poveştile

pline de haz ale

cărăuşului,

care erâ

şi

un

vănător

îndemânatec

şi ştiâ să şi

po-

vestească

frumos

intâmplările

de

vânătoare.

Şi

desigur

că

nu exagerâ, deoarece adese-

Vrf. Viştea mare. Vrf. Gălăşescu. Vrl. Mo~oş.

Vedere de pe vârful Urlei spre Vest.

ochilor. Cărăuşul

nostru

şi

cei cari îngrijau de cai au

făcut

în timpul acesta un foc bu- nicei

afară, unde-şi întinseseră şi culcuşul.

La

cină

am mâncat

cu

o foame de lup si

dupăce

băurăm şi apă limpede de izvor, 'ne întin-

serăm

pe paturile improvizate de noi

şi -

noapte

bună! ...

Pe la

două

ore

mă

trezii din somn. Nu

ştiu dacă

în timpul cât am dormit am tre- murat, dar

ştiu că

acuma îmi

clănţăneau dinţii

grozav. jarul dela picioarele noastre se pre-

făcuse

de mult în

cenuşe,

dar

afară

tot mai

ori am avut

şi

noi prilej

să

ne convingem de

bogăţia sălbătăciunilor

din

Munţii Făgă­

rasului, dintre cari multe exemplare frumoase au' căzut pradă maiorului Spiess, locotenen- tului Stiebock, advocatului Dr. Vasu din

Fă­

găraş,

cei mai

vestiţi vânători

în aceste

părţi.

Zorile au

găsit şi

pe

tovarăşii

mei

treziţi

din somn ... La dejun ne

încălzeşte

un ceaiu fierbinte,

şi

la 4

³

1, caravana

noastră

por-

neşte

mai departe.

Se

lumină văzând

cu ochii ...

La începutul

suişului

nostru luna se

scălda

~rul 21, l!lll. LUCE~FlRUL

in lumina ei

magică, munţii

colosali se iveau impurpurati din

pădurile

negre-verzi si lini-

ştite; dar 'la răsărit cu fiecare pas Îumina

creştea, creştea

tot mai mare, tot mai ame-

ţitoare.

Prin crengile

şi frunzişurile

brazilor se în- truchipa

mişcarea,

paserile

îşi

scuturau pe- nele

şi dădeau

din aripioare la apropierea

noastră

- iar la câteo

cotitură

de drum,

după

vreo

stâncă

un

ţap

act- mi rabi! pornea în

sărituri

sprintene in sus.

Ce

păcat că

nu

veniserăm

ca

vână­

tari!

In timpul acesta in

răsărit

se

desfă­

şură

un foc de culori

roşii,

purpurii de o

frumuseţă incântă-

toare, nori

uşori

aruncau

nişte

linii albe

şi

violete

strălu­

citoare cu marginile de aur pe care nu- mai razele soare! ui

de

primăvară

le poate

dă, şi

departe un

cocoş sălbatec

cu

ţipătul

lui stri- dent saluta lumina zilei.

Eră

o încânta re de nedescris.

preot român

şi

doi

însoţitori

ai

săi,

fiind

apucaţi

de vifor într'o noapte, au fost

găsiţi îngheţaţi

a doua zi, de

cătră

cei cari porni-

seră

în

căutarea

lor.

Am ajuns aci la orele 6

şi

15 min.

Un chiot•de bucurie a

eşit

din piepturile noastre când ne-am

văzut

aici, în acest loc din care se deschidea privirei noastre una din cele mai fru- moase

privelişti

ce

le-am putut

aveă vreodată.

Spre

miazăzi şi răsărit

se

zăreşte

de aici masivul

şi totuşi subţirele

vârf al Ur- lei, la

miazănoapte

se vede spinarea cea

ascuţită

a Piscului Somnului;în dreapta

şi

în stânga se în-

clină munţii

spre apus

şi răsărit

...

Vârful Urlei e des-

părţit

de

Şeaua

popii prin valea

numită

a

Mogoşului.

Munţii

ce-i

găsim

în dreapta

şi

stânga cu vârful

Mogoş

240-1 m.

şi

cu vârful

Cheia Bândii în apus

formează

gra- nita

tării.

In partea apu-

seană

a Vârfului

Colţu Bolăceni (2290 m.).

'coÎiba de adăpost

pe care a

făcut-o

soc.

transilvană

Sie- benbiirgischer Kar- pathenverein

(secţia Făgăraş)

pentru

adă­

Pleşiiizăream

contu-

rurile unei

cărări,

în cele mai multe locuri

însă

am fost

siliţi

a ni le închipui numai, deoarece erau pline de o

pătură

de

zăpadă

destul de

groasă -

în unele

părţi

ajungând

până

la un metru.

Încălţaţi cu ghetele noastre de munte sistem

tirolez, mergeam ca pe un covor, pe

zăpada îngheţată,

luând

direcţiunea

spre locul numit

"Seaua popii" care se

află

la 2000 m.

înăl­

ti~e. Îi zice asa pentrucă în acel loc un

1 '

postul turistilor, se

află

tocmai în partea

contrară a' vârfului Urlii. Cu toate acestea coborîm

şi înaintăm

spre ea numai ca

să-i

vedem starea în care se

află.

E

construită

ca mai toate colibele de

adă­

post, are

însă

ca

şi

cele dela Negoiu

şi

Bâlea, o

verandă

de pe care putem privi o

mulţime

de pozitii frumoase.

Înainte vreme eră foarte rău_ întreţinută

această colibă, deşi

era

nouă.

In lipsa tu-

482 LUCEAFĂRUL Nrul 21, 1911.

riştilor

ciobanii

îşi făcuseră

aici

adăpostul

lor si o

aduseseră

într'un hal de nedescris.

În ti~pul din urmă însă socie- •

-

tatea a pus aici un îngrijitor, iar turistii pe

lângă

un

adăpost

curat g'ăsesc la ea şi o masă

bună.

De aici, în

direcţiunea

Jma-

zăzi-răsărit

la spatele de mia-

zăzi

al

Caţaveiului,

urcându-ne în sus, ajungem

îndată

la mun- tele în

formă

de

şea,

situat între

Caţavellll-mare şi

vârful Resistorele, anume

Lăculeţe,

de 2250 m.

Deodată

pe când eram mai

cufundaţi

în contemplarea pri-

veliştelor,

cari la fiecare pas se deschideau înaintea

noastră,

vedem pe Badea Ion,

călăuzul

nostru

că

se

aruncă

cu

faţa

la

pământ

si ne face semn

să

venim cât se poate de repede

şi fără sgomot la

dânsul. Într'o

clipă

l-am ajuns

şi

ne-am

aşe­

zat cu

băgare

de

seamă

pe muchea muntelui. La

câţiva

metri

depărtare

un cârd de opt capre negre

stăteau liniştite,

dar la

mişcarea noastră

repede de a pune mânile pe ochiane ca

să

le privim mai bine, s'au trezit

şi

au luat-o la

goană

ca fulgerul,

dispărând

dinaintea ochilor

noştri

în câteva se- cunde, într'o albie de munte.

ln

munţii noştri

nu i o rari tate

să

vezi capre negre. Aproape în orice excursiune, turistul

dă

peste un cârd mai mic sau mai mare în locurile ascunse ale

Carpaţilor.

Pereţii

stâncilor

ascuţitului

munte

Drăguş

cad aproape perpendicular in jos.

Ajungând la

Lăculeţe

am tras

nişte

chiote de

însufleţire

de

răsunau văile.

Chiar

dacă

nu i-am fi fotografiat,

munţii

de

Maior v. Spiess· 1. CaprJ neagră şi Vultur. Vânatul in

alături

ai

Gălăşescului

(2475 m.)

şi Drăguşului,

ca

să-i

avem mereu înaintea ochilor,

totuş

i-am fi

păstrat

mereu în amintirea

noastră, aşa

de mult ne-au impresionat.

2. Lup. 3. Porc sl!lbatic-vier. 4. Ursoaică cu pui.

Aproape de vârful muntelui

Gălăşescu,

sin- gur in felul

său,

se

află căldarea Răcorelele,

o

gaură colosală plină

de

răcoare,

de unde

izvoreşte

Hodia. lnspre

miazăzi

de aici, se

Nrul 21, 1911. LUCE\F,\RUL ^·18:1

l încheie valea Sâmbetei în

nişte poziţii

în- grolifoare.

5. Capre: ntgre.

Muntii Carpatilor.

Locotenent Sticbijck: ti. Cer11.

 De multeori am auzit vorbind

turişti

de salon, cari voiau

să cunoască

Alpii

Elveţieni

precum si muntii cei inalti din Austria, dar de frum~şii noŞtri Carpaţi' foarte puţin amin-

'

teau.

Şi

eu cunosc

Elveţia

Am

călătorit

cu bâta în

mână şi

traista pe spate prin Dolo-

miţi

din Bozen

până

in valea Ampezzanului aproape de fron- tiera Italiei;

şi

în

munţii Cl!l înalţi

ai Austriei am înnoptat de multeori prin multe col1bc de

adăpost; şi totuşi

sunt un prieten pasionat tocmai al mun- tilor nostri.

' _{Ei sunt} .

fermecători

pentru

turişti

prin

singurătatea şi tă­

cerea lor,

şi

poate unde de multeori, drumurile lor

există

numai în fantazie. Aicca nu-s hoteluri, ca 'n

Elveţia,

nu-s mii de

excursionişti,

nu-s bc- deckeri

- şi

desigur badea Ion n'ar

ambiţionă.

o asemenea

slujbă,

departe de asta de a lui de

astăzi.

E natura,

aşa

cum a

lăsat-o

Dumnezeu, na- tura,

măreaţă, înfiorătoare şi încântătoare.

La

Lăculeti

ne-am

despărtit

de Dr. S., ~are a descope;it o

peşteră

la Piatra Caprei

şi

mergea

să

o

măsoare.

Noi doi

după

o cale

lungă şi

grea,

ajunserăm

la vârful Cheia Bândii, care

formează

hotarul dintre Ardeal

şi

Ro- mânia, terminând aci partea cea mai grea a excursiunii noastre, iar apropierea de vârful Urlii ne dedea puteri

nouă

de mers si la orele Il

ajunserăm

lâ ţinta ~ălătoriei noastre (2474 m.) E o

privelişte

neînchipuit de

frumoasă

de jur împrejurul acestui munte, si mai cu

seamă,

toamna târzie,' totul are aci, ceva din caracterul Alpilor El-

veţiei.

Nici un vârf de munte din apropiere nu-i

aşa

de înalt, încât

să

ne împiedece privirea, toate par

mă­

runte

şi îndepărtate de pe acest vârf al Urlii,

iar

văile

se deschid în

depărtări

si serpuiesc

până în zare în mii şi mii de cuiorL Se văd

484 LUCEAFĂRUL Xrul 21, 1911.

de aici

înălţându-se până

departe:

Hargiţa

si muntii Persanului si ai Bârsii cu dinturoasa Piatra 'CraiuÎui (22i8 m.), această perlă a

Carpaţilor

de

miazăzi;

Buceciul (2508 m.)

şi Ciucaş,

apoi platoul înalt al vârfului Rangi

şi

mai aproape lacul luciu al Urlei, în dosul

căruia

în interiorul României e spatele mun- telui lung numit

Păpuşa.

Mai mult de o

oră

am întârziat pe vârful

Pe când mergeam în întâmpinarea 0-rului am întâlnit

două

figuri suspecte cari

căutau să

se

ascundă

in umbra unei stânci. Au ob- servat

însă că

suntem numai

nişte bieţi

tu-

rişti

de

treabă, şi şi-au

continuat înainte calea lor

primejdioasă

de

contrabandişti

prin

negură şi

noapte peste

munţii îngheţaţi.

Sunt arnan' si grele putinele

părălute

câstigate astfel.

' La drept ~orbind, la Piatra 'caprii am ajuns

Colţul Bolăceni.

Piatra Caprei.

Urlei, privind

poziţiunile

minunate

şi

luând din

fugă

câteva

notiţe şi

câteva fotografii.

Apoi ne-am coborît, începând o

călătorie

proas-

pătă

pe întinderi albe de

zăpadă, necălcate încă

de picior de om. Scoborîtul l-am

făcut

în 20 de minute, pe când pentru suit intre-

buinţasem

de trei ori pe atâta ... Cu toate

că

era târziu nu ne-am putut oprl

să

nu fo- tografiem

şi

muntele în forma unei

căpăţini

de

zahăr, Colţul Bolăceni

înalt de 2290 m., ale

cărui

coaste cad drept în jos in valea Sâmbetei.

într'un hal

făr'

de hal. Trebuia

să

trecem o albie

îngustă şi prăpăstioasă. Cărarea îngheţată,

la fiecare

clipă

ne putea svârll în cine

ştie

care adâncime, de am fi

ieşit

de-acolo, cine

ştie

cum, sau poate n'am mai fi

ieşit

deloc ...

Ne-am adus atunci aminte de întâmplarea

nenorocită

a unui

ţăran

român. În apropiere de Cheia Bândli, unde e drumul mai bun ca pe aici, a alunecat în

prăpastie.

În

căderea

lui a reusit

să

se înclesteze cu mânile de o

' '

piatră, ţinându-se

strâns,

până

când

îşi

pierdtt

conştiinţa şi

se

prăvăll

în adânc, unde no-

Nrul 21, 1911. LUCEAFĂRUL 485

~~=============~~==

racul lui a fost

găsit

inca 1n

vieaţă,

dar în urma acestei

căderi

a trebuit

să

i se am- puteze toate degetele de mâni

şi

un picior.

Asta poate servi ca

pildă

turistului care ar vrea

să meargă

singur la munte.

Dacă niciodată

în exercitarea sportului de turist nu m'am întors din cale, apoi de

astă­

dată

am fost siliti

să

facem lucrul acesta- si

luarăm

deci

îndărăt

' drumul peste muchia

Caţaveiului.

-

betei, spre bucuria

noastră,

ne-a

răspuns

un signal de corn.

Împreună cu toţii ajungem apoi la orele 5 şi

20 min. la poalele muntelui unde ne

aşteptă cărăuşul

nostru cu

nerăbdare.

Seara era aproape

şi

întunerecul ame- ninta

să

ne

găsească rătăcind

prin munti.

Oi~ clipă în clipă cerul se vedea cum ~e

întunecă

de noapte.

Luarăm

pe noi câte-o

haină

ceva mai

groasă

pentru

răcoarea

serii

-

Mănăstirea Grecilor din Braşov în Valea Sâmbetei-de-jos.

În

sfârşit după destulă osteneală

am ajuns coasta. Am fluera! cu

flueriţe

de signal, am strigat

şi răgnit,

nici un

răspuns:

totul lini- stit, mort . . . lngrijati serios am trecut în

~ars fortat saua într~ Cataveiul-mare si Ca-

' J , ) J

taveiul-mic... Eu

mă

înteteam tot mereu Inainte pe vârful din urmă: 'de acolo trebuia

fără

doar

şi

poate

să dăm

de urma 0-rului Sz.

Si nu ne-am inselat!

Abia am ajuns 'şi abia am strigat: hopp!

hopp!

ajutaţi

de

fluerături ţiuitoare

- când jos de tot la marginea

pădurii

Piciorul Sâm-

care venia cu

paşi

repezi

şi

porn1ram mai departe pe drumurile rele

şi înfiorătoare

pe cari am venit. Caii,

simţind par'că

drumul spre

casă,

voiosi, voiau

să meargă

în galop

şi cărăuşul nostru abia îi putea ţine în frâu.

La Lisa ne- am

despărţit

de cumintele

şi

modestul nostru

călăuz,

Ion Ramba

şi

apoi prin

Sâmbăta-de-sus şi Drăguş ajunserăm

la gara Vistea ...

În sai~ de aşteptare a gărei ne făcurăm

cum s'a putut un asternut pentru

odihnă până

la sosirea trenului'- si în linistea oboselii

'

'

4RG L['CEH'AIHlL Krul 21, 1911.

trupului nostru ne lăsam legănaţi de mân-

găierca unei toropeli ameţitoare ...

Ce dulce e după un drum lung ... Trupul se face tot mai greu şi sufletul par'că tot mai uşor pluteşte peste căile pc cari le-ai

bătut o clipă mai înainte ...

Pădun de brazi, creştete de munţi, văi şerpuitoare şi întortochiate, cărări pline de

umbră şi mister se mai perindă odată pc uinaintea minţii şi apoi pleoapele greoaie

astupă ochii obosiţi, nu mai vezi nimic, nu mai auzi nimic şi ... odihna vine ...

Afară la munte!

Să gustaţi ca şi noi, plăcerea sublimă a unui tablou de munte mai ales toamna târzic ca în Alpi. Folosiţi timpul să cunoaşteţi pri- velistea muntilor uriasi - a muntilor nostri

ard~leneşti.

' ' ' '

Şi veţi înţelege atunci pc poetul P. Roscggcr, când zice:

.E frumos la munte sus!

Nu numai cu cugetul Ci cu tine dacă-i dus Inima ŞI ~ullctul

Teodor Romul Popescu.

Visul unui amurg de iubire.

¹⁾

Poem teatral în versuri după H. Bat ai Il e de

D. N a

11

u.

Persoanele:

1

El.

Celalt ..

Umbra.

Ea.

Scena 1.

(Huduarul unei femei. Sea!'a .. )

(IJecorul va înfătişU amc::otecul albastru şi roz Jr dantcle şi mo- hile unde tr;lcştc ea de ohiceiu. N1ştc coloane, separă scl'Jl:\ in tund dt o camera mai ~oală, Iâ:;ata in umbră. Pc acolo e intnuca d1n satt, şi sunt trei trepte in iund. Tapete la toate uşile. La dreapta window. Afară o grădină de imprejurimi de oraş. Per- delele din fund ale ..:elei de a doua camere se dau la o parle.

El intră.

El.

Târziu?

Ea (~i-a rilllcat capul de s-ub lampa unde ~t.l spriJIOIIhlu-şl fruntea pc m;\nă).

Nu.

El.

Bună ziua.

Ea.

Iubitul meu pod B1ne-ai ven1t.

El.

O! doamne ... poet cu?

Ea.

Eşti şirl't ...

Ştii bine cât îmi place ce scrii 1 la stai ... Ce bine Că te-ai ţinut de vorbă şi ai venit la mine!

11 n) Dreptul de reproducere în broşură apartine direct1unc-i tea- trului din Craiova. Dreptul d.e reprezentare in stagiunea teatrală Hlll-l!H2, pentru trupele cari ar vol s'o joace, se va cere ace-

leiaşi directiuni. b) După trecerea de un an orice director de teatru subvenţionat de stat e liber s'o treacă in repertoriul său, f?irâ să mă intrebe chiar dacă imi rezervă drepturile stabili1e prin legea teatrelor. Această declaratie in a doua ei parte,~ valabilă şi p~ntru oricare din traducerile mele teatrale, intrurat eu n'am cerut niciodată prin pe ti 1 i uni, ceeace e bun inteles câ e oferit prin publicare, instituţiunilor cari vor să se folosească Ue ele.

D. N.

El.

Oh, dar in astă seară n'aşi f1 voit să pierd Această întâlnire pentru nimic în lume!

Vom fi încaltca singuri?

Ea.

Ah! gândul ce-l dcsn11erd Dc-atăta timp! Da, singun!

El.

Ş 1- amic u 1 nu?

Ea.

Ce glume!

E la Pans! Şezi colea in coljul pregăt1t Anume pentru tine ... Vezi, .. ji-am mărturisit Prea repede ... Copilă ce sunt! - Ce vrei să ia1 "?

Vrei prăjituri? bomboane? -sau un pahar cu cea1?

El.

Oh, mai târziu acestea; acum nu vreau decât Să te sărut cu ochii, pc mâni, pe sân, pe gât.

Ea (făcându-i semn•.

Ia uită-te ..•

El.

CC·I?

Ea.

Colo, paharul tău cu lluri De ieri. Ce minunate-si Ce albe! - par'că-s spume ...

Îli mulţumesc din suflet. ..

El.

De-aşa puţin te min?

Ea.

Cum văd n'ai slăbiciune de flori de trandafiri ...

El.

Îmi plac, dar laolaltă; nu una chiar anume.

În grup sunt minunate prietene Deseori

Mie-drag să-mi plimb privirea pc un belşug de flori Dar nu la mine-acasă. La altii pc o masă

488 LlJCEA.FĂRUL Nrul 21, 1911.

Ea.

În adevăr ... ce timbru violonat !n glas Au ceice suferiră!.. E un ecou rămas!

Aşează-te a cea Henri ... vin mai aproape ...

Azi am lăsat lumina in umbră să se 'ngroape, Făcând mai mică lampa. Îji place ziua sumbră?

Aşi vrea să-ji par frumoasă ... Vorbeşte-midin penumbră ...

O pauză~ apoi surizătoare.)

De ea

El.

Nu se mai poate, te rog ... nu se mai poate.

Oh! amintirea asta s'a stins şi ea ca toate in ochii tăi, ea moare la glasul tău ... s'a dus!

Am isgonit-o; nu ştiu, nici eu undt'-a apus ..

Colo 'ntr'un colt de stradă, departe de-al tău prag ...

Cum vrei să se strecoare in cuibu-acesta drag?

Aci e veselie, pluteşte-o fericire Adăpostită; totul in aer e iubire

lncât nu şti1 nici unde să stai, ca să nu strici Culcuşul unde tainic ne vom 1ubi; - aici Ne-om drăgosti, Mario, nu este-aşa 7 răspunde, in mijlocul risipei de flori, pierduţi ca 'n unde În stofele acestea ce 'n cutele lor ţin Ceva miresme, forme, din corpul tău d1vin ...

Nu vezi? E fericită mă tasa 'n umbra-i fină Ca sărută rei tale să serve drept surdină ...

Oh 1 pernile grămadă, mirosul vagabond Ce lasă 'nbrăjişarea şi părul tău cel blond Şi dunga ce-o sculptează o formă 'ntrevăzută, Şi voluptatea tristă ce-o iai cu tine mută Dar asta e iubirea! Tot restu-i o prostie O nebunie goală!. .. oh haide ... când ţi-am spus Că dragostea mea veche s'a stins in agonie, Cum vrei să mai pătrundă un gând, din ce-a apus,?

In colţul ăsta totul 1-înăbuşe, '1 goneşte, L-omoară ... De stafia iubirei am scăpat De când pe mâna-ţi albă, eu fruntea-am răzimat.

Ea (rid•cilndu-i incet fruntea ... )

Ah! Ce-i 'napoia frunjii ce 'n mâna mea svâcneşlc Un creer mai fierbtnte ca fruntea, mai aprins.

Cum mă nelinişteşte! Un creer ce creiază!

Eşti straniu astă seară ... De flacări pari incins Amice ...

El (cu pasiune).

E preludiul ... presimt, ne vom iubl Suntem aşa de singuri! nu-i nimeni să ne vază;

Da, singuri. .. o! cât farmec, ce dulce-i a rosti Cuvântul ăsta, singuri! Rosteşte-!.

Ea.

Singuri ...

(El pare că~i soarbe cuvântul cu un suspin uşurat.)

El.

Cuvântul ăsta totul in preajmă-a spulberat A pregătit ca locul să fie cald, curat, Să se aşeze 'ntr'ânsul ca paserea 'n cuib nou Cuvântul vechiu şi dulce,- neistovit ecou Suprem a mii de inimi, - ascultă-Il

Da,

Ea (incet, lăsând să-i alunece capul pe umăr, şt cu un murmur timid .. )

Mă iubeşti?

in clipa asta fereastra windowului se deschide împinsă de vint.

Perdelele tremură, ŞI ondula\iunea se prelunJ;!eşte din perdea in perde:\ . El s•a 'nliorat.)

Ea.

Ce ai?

El.

Nimic; au vântul treci! pe la fereşti?

Ea.

Da, da ... încet pal pită a verei agonie ...

El.

Să fie vântul oare ăst freamăt muzical, Ce trece 'n candelabru prin ciucuri de cristal Şi-mi lunecă pe frunte? - Cum simţi că umbra-i vie!

Lămp1 aburesc ... ai zice trec respirări ...

Ea (se duce la fereastră şi i-o deschide 'ncet).

Afară E-aşa frumosi

(Perdeaua din fund se ridică impinsă de vânt. In intunerecul ga- leriei o lumină la inceput nehotărftă: punctul de plecare al unei

năluci omeneşti ... Apoi lumina va luă din ce in ce forma unei femei evocate.)

El.

Ce taină adâncă e 'ntr'o seară!

Se umple spaţiul par'că de sufletele noastre, Şi-i plin de triste-adio, de noi nădejdi, - din astre

Simţi tu ca mine? pică mii germeni ce plutesc, Se luptă daruri moarte cu doruri ce trăesc.

Ea.

E dragostea.

El.

Mijirea de zori.

Ea.

E dimineaţa ...

O pleacă-ţi, pleacă-ti fruntea s'o argintească luna Şi taci ...

(Se uită la fereastra deschisă spre grădina. 1n spntele lor, pre- zenţa imtneria1ă a umhrei îşi hotăreşte conturul. Pare, dedeparte intre faldurile plutitoare ale manlor perdele, a ave:'l infăţişarea unei femei tinere. E amintirea, care se deşteaptă seara. Ea

murmură chemându-1 incet pe nume:)

Umbra.

Henri, nu uita ... Eu sunt, eu totdeauna.

Cum? vrei cu dinadinsul ca să mă uiti la poartă?

Sunt umbra amintirei ce veşnic nu e moartă.

Căci sufletu-mi răsare din al uitărei lac Din fluxul şi refluxul în care se desfac Vietile ... Priveşte, am re'nviat. Crezi oare De n'ar fi ale mele dulci adieri uşoare Ar fi frumos amurgul? Gândeşte-te, respiră Drag ingere, în fundul acestui cald iatac Lumina mea de astru, apus, ce 'n tine zac.

Eu sunt gândirea fixă ce 'n umbră nu se stinge Parfumul vechiu şi dulce ce nevăzut te-atinge Icoana fără moarte ce-a desinat-o 'n spatiu Şi gestul ei, şi mersul, şi-al buzelor nesaţiu.

Nrul 21, 1911. LUCEAFĂRUL

489

Nerecunoscătorul! Mă uiţi? Ar trebui Din preajma ta, ca umbra, o clip' a nu lipsi.

Tu m'ai uitat, -- dar iată m'am reintors la vreme.

Nu, nu-ti intoarce capul căci nimeni, nu te teme, Nu poate să mă vază! ... Începe dar, te 'nclină, Adoră-mi fruntea albă, boltită şi senină, Şi mânile, - tu singur m'auzi şi mă zăreşti Nu ai putut uitarea s'o chemi, - şi-a fost fatal Alăturea de tine să fiu, - căci mă iubeşti!

Ea;(care s'a ridicat neliniştită \'ăzându-1 gânditor).

Unde ţi-e găndul? Par' că te ia departe-un val. ..

lmi pare că in clipa aceasta, ca prin ceafă O vezi pe ea, şi-alături ne judeci faţă 'n faţă ...

Hai 1 judecă şi spune.

El (cu'bunăvointă vorbind par'că fără voia lui).

Ea are ochii-adânci, Ai tăi sunt "dulci şi limpezi ca apa lângă stânci.

O văd în rochea care in Iunie o purta ...

Un gât de păsărică atentă undeva Eşia din alb corsaju-i de cute unduioase E rochia din ziua in care mă 'nşelase Întâiu! Ah ziua aceea s'o uit nu mai e chip ...

l-aud şi-acuma paşii mărunţi, peste nisip E timp frumos, prin păru-i il mângăie 'ncet, mult Rămâne-aşa, cu gândul la dragul ei ...

tinapoia lui, Năluca face intocmai gestul ce-l descrie el.)

Ea.

Te-ascult, Te iert, dar spune, spune, aş vrea s'o văd în tot. ..

El.

Şi mânicele scurte avea, până la cot

Corsctu-i strâns pe mijloc, sta sânu-i să-I sugrume, (Ea aprobă din cap.)

Avea in mers, un foşnet de rochie anume Dar pasu-i era sprinten. Aici dac'ar veni Un freamăt scurt de aripi în vânt ar tresări Asemeni unei paseri ce sboară prin frunzişuri, Şi-atâta tot; iar colea, cu ea te-ai pomeni. ..

(Năluca s'a apropiat pas cu pas după cum o descrie el.)

Ea.

Oh! ochii tăi! Mă sperii ... Spre care luminişuri Departe se îndreaptă? - Ştiu, ştiu ce faci acum ...

El. Ce?

Ea (luându-i capul şi punându-1 ochi in ochi 1.

O priveşti!

El.

Aşa e.

Ea. (îi pune mana pe ocbi.) Pieri-va ca un fum Nu te gândi la dAnsa ... s'a dus, nu fii invinsul

El.

Ştiu.

Ea.

Te-a 'nşelat.

El.

Aşa e, dar nu cu dinadinsul ... Ea.

Acuma e departe, la braţul celuilalt.

(Va urma).

Iubirea

noastră.

Iubirea

noastră

e nemuritoare,

Mângăitoare

'n cale ne

străluce,

Iubirea

noastră

e lumina

vieţii,

E lamura

dorinţei

ce nutrim, Ea 'n zori deschide

porţile

la soare

Şi toţi

apostolii ei

poartă

cruce Când se

ridică

geana

dimineţii.

Precum purtau cei din Ierusalim.

Ceice-o lovesc se frâng de stânca tare A crezului în care ne-am unit,

Întocmai ca

păgânătatea

care S'a frânt de chinul unui

răstignit.

Maria Cunţan.

Cronică.

Serbările jubilare din laşi. Acum când veţi ccti aceste rândun, Iaşul îşi va f1 desbrăcat hainele de

sărbătoare - şi va fi intrat iarăş în curgerea obiş­

nuită şi tristă a vieţii jalnice a majorităţii oraşelor din nordul Moldovei ... Acum va fi revemt la jidovii să1, la toate':relele, cari;sunt ale lui dela tifosul, care-I bântuie regulat in fiecare an, până la jidovii

cari îl acaparează tot mai mult şi tot mai bine, cu fiecare an ce trece ...

Şi cu toate acestea, cu toată vieaţa lui amarnică, de oraş românesc în care nu poate fi vorba de o vieaţă românea:;că, Iaşul a avut zilele trecute o săr­

bătoare a culturei româneşti care trăieşte şi care-şi împrăştie "lumina binefăcătoare" din mijlocul lui. A