Procesul Bologna a acordat o importanţă considerabilă portabilităţii sprijinului financiar pentru studenţi, menit a încuraja mobilitatea. Însă pentru a analiza şi interpreta informaţiile legate de portabilitatea sprijinului pentru studenţi, trebuie întâi precizate anumite informaţii legate de natura costurilor percepute studenţilor şi de sistemele de sprijin existente, prin care, unei anumite părţi sau tuturor studenţilor, li se reduc parţial sau total costurile de studii. Se poate face aşadar diferenţa între ţările în care studenţii contribuie şi cele în care nu contribuie la costurile de studii. Însă, deşi distincţia pare clară şi uşor de făcut, în realitate problema este mai complexă, de aceea trebuie făcute o serie de observaţii. În primul rând, formulările utilizate pentru a descrie costurile pot influenţa percepţia asupra acestora. O “taxă de şcolarizare” are o conotaţie diferită de o “taxă administrativă”, deşi poate avea acelaşi efect pentru plătitorii respectivei taxe. În al doilea rând, taxele trebuie privite într-un context social mai amplu, căci dacă pentru unii costurile pot părea neînsemnate, pentru alţii pot fi semnificative, de aceea datele despre contextul socio-economic sunt esenţiale. În al treilea rând, costurile nu pot fi privite izolat de sistemul de sprijin financiar din ţara respectivă. Este important de înţeles cum şi dacă aceste costuri sunt percepute diferit în funcţie de student: de exemplu, studenţii provenind din familii cu venituri reduse, cei care urmează cursuri la distanţă sau cursuri de educaţie permanentă, pot plăti taxe diferite decât restul studenţilor, cum ar fi studenţii străini sau de peste ocean.. Ca urmare, fără a deţine informaţii despre toate aceste aspecte, simpla diferenţiere între ţările care percep şi cele care nu percept taxe nu este foarte concludentă (vezi Date esenţiale privind Învăţământul Superior din Europa, 2007). În ciuda acestor observaţii, trebuie analizate care sunt principalele tendinţe în ceea ce priveşte perceperea taxelor de la studenţi. În cadrul Spaţiului European al Învăţământului Superior, Mare Britanie (Anglia şi Irlanda de Nord în 2006, Ţara Galilor în 2007) a făcut cele mai semnificative modificări în propriul sistem, dând instituţiilor posibilitatea de a stabili diferite niveluri de taxe pentru studenţii indigeni şi pentru cei veniţi din alte state membre ale UE – iniţial, valoarea maximă a taxei anuale era de 3 000 de lire, crescând o dată cu rata inflaţiei.
Studenţii nu trebuie să plătească taxele înainte sau în timpul perioadei de studii, ci numai după absolvirea acestora, atunci când ating un anumit nivel de salarizare. Taxele pentru studenţii din afara UE nu se încadrează însă în aceeaşi limită, iar în cazul anumitor programe de studii sau universităţi, acestea pot fi foarte ridicate. Veniturile din taxele pentru studii pot fi folosite pentru a spori investiţiile în universitatea respectivă, însă o parte din sumă trebuie alocată anual pentru a oferi sprijin studenţilor cu dificultăţi financiare sau pentru a susţine legătura cu mediul social. În Ţara Galilor, există un sistem naţional de granturi, deşi reglementările cu privire la finanţarea studenţilor sunt actualmente în curs de revizuire.
Figura E2: Contribuţiile studenţilor la costurile învăţământului superior la zi, 2008/09
O parte sau toţi studenţii contribuie la costuri Niciun student nu contribuie la costuri Nu există date disponibile Sursa: Eurydice.
Notă explicativă
Harta arată care sunt ţările din Spaţiul European al Învăţământului Superior unde o parte sau toţi studenţii la zi trebuie să contribuie la costurile pentru învăţământul superior. Pentru studenţii dintr-o altă ţară membră UE studiind în ţara respectivă se aplică aceleaşi condiţii ca şi pentru studenţii indigeni. Harta nu face distincţie între costurile administrative şi taxele de studii. De asemenea, nu sunt luate în calcul contribuţiile către organizaţiile studenţeşti.
Începând cu 2006/2007, landurile germane au fost împuternicite să perceapă taxe pentru studii, ceea ce au şi făcut şapte dintre cele 16. Lituania a introdus de curând taxe, alăturându-se astfel numărului tot mai mare de ţări din Spaţiul European al Învăţământului Superior care percep taxe de la o parte sau de la toţi studenţii. Totuşi, în alte ţări, încercările de a introduce taxe de studii au fost respinse. În Ungaria de exemplu, propunerea guvernamentală de a introduce taxe generale de studii a fost respinsă la referendum, deşi unele instituţii de învăţământ superior mai percep taxe studenţilor care nu beneficiază de sprijin din partea statului. Figura E2 arată faptul că 34 din cele 46 de ţări din Spaţiul European al Învăţământului Superior percep taxe de studii de la o parte sau de la toţi studenţii, însă figura conţine unele ambiguităţi. De
Secţiunea E: Mobilitatea şi Portabilitatea Finanţării Studenţilor exemplu, deşi în Cipru nu sunt percepute taxe la nivelul de studii pentru licenţă din cadrul învăţământului superior public, studenţii din ciclurile doi şi trei trebuie să contribuie la costurile pentru studii.
Impactul costurilor percepute de la studenţi – atât la nivel individual cât şi la nivel de societate – depinde în mare parte de contextul socio-economic naţional şi de cadrul sprijinului financiar acordat studenţilor. În ceea ce priveşte sistemele de sprijin financiar pentru studenţi, cea mai importantă observaţie este că fiecare ţară europeană prevede anumite măsuri de sprijin pentru o parte sau pentru toţi studenţii. Însă în cadrul Spaţiului European al Învăţământului Superior există două abordări radical diferite. Pe de o parte, există ţări unde studenţii sunt consideraţi adulţi independenţi financiar, ca urmare sprijinul financiar este un drept universal. Acesta este cazul ţărilor nordice, care în general nu percep taxe de şcolarizare sau alte taxe administrative studenţilor şi investesc foarte mult în învăţământul superior, din fondurile publice.
Toate celelalte ţări direcţionează sprijinul financiar prin diferite metode numai către o categorie de studenţi, luând în calcul situaţia financiară a familiei din care provine studentul. Ca urmare, acestea se aşteaptă ca studenţii sau familiile acestora să contribuie măcar parţial la costurile necesare pentru învăţământul superior, statul având rolul de a sprijini familiile nevoiaşe – prin diferite metode precum alocaţie sau reducere de taxe – şi/sau să direcţioneze sprijinul financiar către anumite categorii de studeţi, pe baza unor criterii bine definite (pentru mai multe informaţii vezi Date Esenţiale privind Învăţământul superior, 2007, Capitolul D, Sprijin Financiar).
În cel de-al doilea grup, ţările se pot diferenţia în funcţie de criteriile principale utilizate pentru alocarea fondurilor publice studenţilor, observându-se o distincţie clară între ţările vest europene şi cele din Europa Centrală şi de Est. În ţările vest europene, situaţia financiară precară este în mod cert cel mai important criteriu pentru alocarea resurselor. În schimb, în ţările din Europa Centrală şi de Est, chiar dacă şi studenţii provenind din familii cu venituri reduse beneficiază adeseori de sprijin financiar, factorul esenţial pentru alocarea resurselor este performanţa academică – fie pe baza rezultatelor obţinute la finalul studiilor preuniversitare sau la examenul de admitere la facultate, fie în funcţie de rezultatele obţinute pe parcursul anilor de studii universitare.
Într-adevăr, în ţările din Europa Centrală şi de Est se fac încă resimţite urmele moştenirii comune în modul în care sunt concepute şi structurate sistemele de sprijin financiar pentru studenţi, iar aceste trăsături comune sunt evidente mai ales în ţările care încă nu sunt membre ale UE. În toate aceste ţări, se acordă sprijin financiar mai mare direct studenţilor, în locul sprijinului indirect pentru familiile acestora, iar administrarea fondurilor se face prin intermediul granturilor sau prin scutire de taxe de studii. În Albania, Armenia, Azerbaijan, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Georgia, Muntenegru, Rusia şi Serbia, o parte dintre studenţi trebuie să plătească taxe, dar un anumit procent de studenţi este scutit de taxe. Procentul studenţilor care nu plătesc taxe sau care beneficiază de granturi/burse de studii variază considerabil de la o ţară la alta; spre exemplu, Serbia acordă granturi la mai puţin de 30% din numărul de studenţi, iar Rusia, la peste 50%. Granturile sunt acordate mai ales pe baza rezultatelor la învăţătură, însă aproape toate ţările oferă sprijin şi studenţilor cu dificultăţi financiare. De asemenea, trebuie menţionat faptul că în aceste ţări încă nu există încă mecanisme de finanţare speciale pentru cel de-al treilea ciclu de studii, acestea urmând să fie stabilite.
