SENECA
itor latin, s-a născut în anul 4 î.Cr. la Corduba (azi Córdoba), în provincia romană Hispania. În pofida unei sănătăţi precare urcă destul de repede în ierarhia politică a unei Rome marcate de regimuri tiranice și represive.
Câștigă și faimă literară, scriind tragedii și tratate cu caracter filozofic, li- terar și știinţific. Este, pe rând, condamnat la moarte de Caligula, apoi de Claudius, exilat opt ani în insula Corsica, apoi numit pretor și preceptor al tânărului împărat Nero. Timp de alţi opt ani Seneca va fi adevăratul conducător al Imperiului Roman – o perioadă de pace și prosperitate.
Treptat, rela ţiile sale cu Nero se răcesc, iar acuzaţiile și calomniile se în- mulţesc, acestea insistând pe contrastul dintre imensa bogăţie a lui Seneca și nobilele precepte stoice pe care le promova. În anul 65, în urma desco- peririi unui complot împotriva lui Nero, în care ar fi fost implicat și Seneca, filozoful este obligat să se sinucidă. Dintre operele sale cele mai importante amintim: De brevitate vitae (Despre scurtimea vieţii), De providentia (Despre providenţă), Quaestiones naturales (Problemele naturii), De vita beata (Despre viaţa fericită), De ira (Despre mânie), tragedii ca Fenicienele, Hercule furios, Troienele, Medeea, pamfletul Apo kolokyntosis divi Claudii (Prefacerea în dovleac
a împăratului Claudius).
Gheorghe Guţu (1906–1994) a fost unul dintre cei mai de seamă clasiciști români. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii din București (1928), desfășoară o lungă și fructuoasă carieră didactică, mai întâi ca profe- sor de latină la licee din Târgoviște, Cluj și București, apoi în calitate de conferenţiar la Semi narul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu“. A publi- cat volumele: Lucius Annaeus Seneca: Viaţa, timpul și opera morală (1944); Dicţionar latin-român (1966, Humanitas, 2012); Limba latină, manual pentru clasa a IX-a (1969); Publius Vergilius Maro, studiu literar (1970), precum și traduceri din Cicero, Quintilian, Iuvenal, Tacitus sau Dimitrie Cantemir.
Traducerea de faţă a fost publicată pentru prima dată la Editura Știinţifică, Bucureşti, 1967.
TRADUCERE ȘI NOTE DE GHEORGHE GUŢU
Introducere şi tabel cronologic de Dionisie Pîrvuloiu
ScRisoRi către Luciliu
SENECA
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Cristina Jelescu
DTP: Florina Vasiliu Tipărit la Radin Print,
prin reprezentantul său exclusiv pentru România, 4 Colours, www.4colours.ro
© HUMANITAS, 2020, pentru prezenta ediţie
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Seneca, Lucius Annaeus
Scrisori către Luciliu / Seneca; trad. şi note de Gheorghe Guţu;
introd. și tabel cronologic de Dionisie Pîrvuloiu. – Bucureşti:
Humanitas, 2020 Index
ISBN 978-973-50-6374-0 I. Guţu, Gheorghe (trad.) (note)
II. Pîrvuloiu, Dionisie (pref.) (tab. cronologic) 1
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro
Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0723 684 194
CUPRINS
Introducere . . . 11
Tabel cronologic . . . 21
Nota traducătorului: „Supravieţuirea“ operei lui Seneca. . . 27
CARTEA I Scrisoarea I (Despre folosirea timpului) . . . 33
Scrisoarea a II-a (Călătoriile și lectura) . . . 34
Scrisoarea a III-a (Despre alegerea prietenilor). . . 36
Scrisoarea a IV-a (Despre frica de moarte) . . . 38
Scrisoarea a V-a (Ostentaţia „filozofilor“ și adevărata filozofie). . . 40
Scrisoarea a VI-a (Despre adevărata prietenie). . . 42
Scrisoarea a VII-a (Înţeleptul și mulţimea). . . 44
Scrisoarea a VIII-a (Străduinţele înţeleptului) . . . 47
Scrisoarea a IX-a (Înţeleptul și prietenia) . . . 50
Scrisoarea a X-a (Foloasele singurătăţii) . . . 55
Scrisoarea a XI-a (Filozofia și îndreptarea vieţii) . . . 57
Scrisoarea a XII-a (Foloasele bătrâneţii; izbăvirea morţii) . . . 59
CARTEA A II-A Scrisoarea a XIII-a (Înţeleptul și curajul în faţa vieţii) . . . 62
Scrisoarea a XIV-a (Grija trupului și grija de suflet) . . . 66
Scrisoarea a XV-a (Exerciţiile fizice și exerciţiile spirituale) . . . 70
Scrisoarea a XVI-a (Despre utilitatea filozofiei) . . . 73
Scrisoarea a XVII-a (Trebuie mai întâi să îmbrăţișăm filozofia; sărăcia este un bine). . . 75
Scrisoarea a XVIII-a (Plăcerile înţeleptului). . . 78
Scrisoarea a XIX-a (Despre viaţa liniștită) . . . 81
Scrisoarea a XX-a (Despre nestatornicia oamenilor) . . . 84
Scrisoarea a XXI-a (Despre adevărata glorie a filozofului) . . . 87
CARTEA A III-A
Scrisoarea a XXII-a (Iubitorul de înţelepciune
și mulţimea ocupaţiilor) . . . 91
Scrisoarea a XXIII-a (Adevăratele plăceri sunt în filozofie). . . 94
Scrisoarea a XXIV-a (Despre frica de ce va fi; despre moarte). . . 96
Scrisoarea a XXV-a (Primejdiile singurătăţii) . . . 103
Scrisoarea a XXVI-a (Lauda bătrâneţii) . . . 105
Scrisoarea a XXVII-a (Nu există plăcere decât în virtute) . . . 106
Scrisoarea a XXVIII-a (Călătoriile nu folosesc la însănătoșirea spiritului). . . 108
Scrisoarea a XXIX-a (Sfaturi inoportune) . . . 111
CARTEA A IV-A Scrisoarea a XXX-a (Trebuie să aștepţi liniștit moartea. Exemplul lui Bassus) . . . 114
Scrisoarea a XXXI-a (Bunuri aparente și bunuri adevărate) . . . 117
Scrisoarea a XXXII-a (Îndemn spre filozofie). . . 120
Scrisoarea a XXXIII-a (Maximele filozofilor). . . 121
Scrisoarea a XXXIV-a (Felicitare și îndemn) . . . 124
Scrisoarea a XXXV-a (Nu există prietenie decât între cei buni) . . . 125
Scrisoarea a XXXVI-a (Liniștea sufletească; dorinţele mulţimii; dispreţul morţii) . . . 126
Scrisoarea a XXXVII-a (Filozofia ne dă tăria sufletească) . . . 129
Scrisoarea a XXXVIII-a (Preceptele filozofilor să fie concise) . . . 130
Scrisoarea a XXXIX-a (Despre neajunsurile succesului) . . . 130
Scrisoarea a XL-a (Cum să fie vorbirea filozofului) . . . 132
Scrisoarea a XLI-a (În orice om virtuos se află un zeu) . . . 135
CARTEA A V-A Scrisoarea a XLII-a (Oamenii virtuoși sunt foarte rari) . . . 138
Scrisoarea a XLIII-a (Înţeleptul trebuie să trăiască tot timpul ca și cum ar trăi în public). . . 140
Scrisoarea a XLIV-a (Adevărata nobleţe stă în filozofie) . . . 141
Scrisoarea a XLV-a (Deșarta subtilitate sofistică). . . 142
Scrisoarea a XLVI-a (După lectura unei cărţi a lui Luciliu) . . . 145
Scrisoarea a XLVII-a (Sclavii sunt oameni: trebuie să fie trataţi omenește) . . . 146
Scrisoarea a XLVIII-a (Despre prietenie și despre inutilitatea discuţiilor sofistice). . . 150
CUPRINS 7
Scrisoarea a XLIX-a (Viaţa este scurtă: nu trebuie s-o cheltuim cu subtilităţi sofistice) . . . 153 Scrisoarea a L-a (Oamenii nu-și văd viciile;
dacă le-ar vedea, s-ar vindeca). . . 156 Scrisoarea a LI-a (Filozoful să-și aleagă o localitate potrivită). . . 158 Scrisoarea a LII-a (Toţi cei ce tind spre înţelepciune au nevoie
de o bună călăuză) . . . 161 CARTEA A VI-A
Scrisoarea a LIII-a (Cei mai mulţi oameni nu-și cunosc viciile;
filozofia li le arată și le vindecă). . . 165 Scrisoarea a LIV-a (Seneca și astmul de care suferă;
atitudinea lui faţă de moarte) . . . 168 Scrisoarea LV-a (Vila lui Vatia; viaţa liniștită și viaţa trândavă) . . . 169 Scrisoarea LVI-a (Înţeleptul este pretutindeni liniștit;
păcătosul este în orice loc neliniștit). . . 172 Scrisoarea LVII-a (Înţeleptul nu este stăpân pe reacţiile naturale
ale sufletului) . . . 176 Scrisoarea LVIII-a (Împărţirea fiinţelor după Platon) . . . 178 Scrisoarea LIX-a (Deosebirea dintre plăcere și bucurie;
despre prostia omului) . . . 186 Scrisoarea LX-a (Dorinţele vulgului trebuie să fie dispreţuite) . . . . 190 Scrisoarea LXI-a (Seneca declară că este pregătit de moarte) . . . 191 Scrisoarea LXII-a (Folosirea timpului) . . . 192 CARTEA A VII-A
Scrisoarea LXIII-a (Nu trebuie să plângem fără măsură
moartea unui prieten) . . . 193 Scrisoarea LXIV-a (Lauda lui Q. Sextius și a filozofilor
de altă dată) . . . 196 Scrisoarea LXV-a (Ce este cauza la Platon, la Aristotel și la stoici;
folosul unor asemenea discuţii) . . . 198 Scrisoarea LXVI-a (Toate bunurile sunt egale;
toate virtuţile sunt egale). . . 203 Scrisoarea LXVII-a (Tot ce este bun este de dorit). . . 214 Scrisoarea LXVIII-a (Seneca recomandă lui Luciliu
viaţa liniștită) . . . 218 Scrisoarea LXIX-a (Desele călătorii dăunează înţelepciunii). . . 220
CARTEA A VIII-A
Scrisoarea LXX-a (Curmarea vieţii) . . . 222 Scrisoarea LXXI-a (Unicul bine: valoarea morală.
Orice bine este egal cu alt bine). . . 228 Scrisoarea a LXXII-a (Să părăsim totul spre a îmbrăţișa filozofia) . . . 236 Scrisoarea a LXXIII-a (Filozofii sunt pe nedrept acuzaţi
că nu sunt buni cetăţeni). . . 238 Scrisoarea a LXXIV-a (Nu există alt bine decât ceea ce
este moral) . . . 242 CARTEA A IX-A
Scrisoarea a LXXV-a (Filozofia nu vânează cuvinte,
ci se îngrijește de suflete). . . 250 Scrisoarea a LXXVI-a (Seneca învaţă și la bătrâneţe. Încă o dată:
nu este bine decât ceea ce este moral). . . 253 Scrisoarea a LXXVII-a (Despre moartea lui Marcellinus) . . . 261 Scrisoarea a LXXVIII-a (Nu trebuie să ne înfricoșăm de boli) . . . . 265 Scrisoarea a LXXIX-a (Despre Charybda, Scylla și Etna.
Înţelepţii sunt egali între ei) . . . 272 Scrisoarea a LXXX-a (Avantajele sărăciei) . . . 276 CARTEA A X-A
Scrisoarea a LXXXI-a (Datorăm recunoștinţă
celui care ne-a făcut bine dacă apoi ne-a făcut rău?) . . . 279 Scrisoarea a LXXXII-a (Împotriva lâncezelii.
Împotriva unor arguţii dialectice) . . . 286 Scrisoarea a LXXXIII-a (Divinitatea privește gândurile
oamenilor. Iarăși despre arguţiile filozofilor, mai ales
cele privitoare la beţie) . . . 293 CARTEA A XI-A – A XIII-A
Scrisoarea a LXXXIV-a (Lectura și scrisul trebuie să alterneze.
Foloasele lecturii) . . . 300 Scrisoarea a LXXXV-a (Pasiunile, chiar și moderate,
nu sunt de admis la un înţelept) . . . 303 Scrisoarea a LXXXVI-a (Ferma lui Scipio și baia lui.
Despre plantarea măslinilor). . . 311 Scrisoarea a LXXXVII-a (Despre frugalitate și despre lux.
Bogăţiile sunt un bine?) . . . 316
Scrisoarea a LXXXVIII-a (Artele liberale nu sunt prin ele însele un bine: nu contribuie la realizarea virtuţii) . . . 325 CARTEA A XIV-A
Scrisoarea a LXXXIX-a (Despre părţile filozofiei.
Despre luxul și lăcomia din vremea lui Seneca). . . 337 Scrisoarea a XC-a (Lauda filozofiei. Numai ea vindecă sufletul). . . 343 Scrisoarea a XCI-a (Despre focul care a distrus orașul Lyon.
Despre nestatornicia lucrurilor omenești;
cugetări despre moarte). . . 355 Scrisoarea a XCII-a (Împotriva epicureilor.
Plăcerea nu contribuie la fericirea vieţii) . . . 360 CARTEA A XV-A
Scrisoarea a XCIII-a (Despre moartea lui Metronax. Viaţa trebuie să fie măsurată nu după durata ei, ci după folosirea ei). . . 369 Scrisoarea a XCIV-a (Preceptele privitoare la datoriile morale
sunt folositoare?) . . . 372 Scrisoarea a XCV-a (Preceptele morale singure nu sunt
de ajuns. Este nevoie de principii generale) . . . 389 CARTEA A XVI-A
Scrisoarea a XCVI-a (Să suportăm totul cu răbdare) . . . 406 Scrisoarea a XCVII-a (Păcătoși au fost și vor fi întotdeauna.
Procesul lui Clodius. Despre puterea conștiinţei) . . . 407 Scrisoarea a XCVIII-a (Să nu ne încredem în bunurile
din afara noastră). . . 411 Scrisoarea a XCIX-a (Consolare la moartea unui copil.
Nu trebuie să ne complăcem în durere) . . . 415 Scrisoarea a C-a (Despre filozoful Papirius Fabianus și cărţile lui) . . . 422 CARTEA A XVII-A – A XVIII-A
Scrisoarea a CI-a (Despre moartea lui Senecio) . . . 426 Scrisoarea a CII-a (Faima postumă este un bine) . . . 429 Scrisoarea a CIII-a (Prudenţa în raporturile cu oamenii) . . . 436 Scrisoarea a CIV-a (Seneca bolnav și îngrijirile soţiei.
Bolile sufletești nu se vindecă prin schimbarea locurilor.
Salvarea este filozofia și exemplul vechilor înţelepţi). . . 437 Scrisoarea a CV-a (Ce face viaţa fără de griji?) . . . 446 Scrisoarea a CVI-a (Binele este un corp?) . . . 447
CUPRINS 9
Scrisoarea a CVII-a (Sufletul trebuie să fie întărit
faţă de ce este întâmplare și necesitate) . . . 450 Scrisoarea a CVIII-a (Cum trebuie să fie audiaţi filozofii) . . . 452 Scrisoarea a CIX-a (Dacă înţeleptul poate fi de folos înţeleptului
și în ce chip) . . . 462 CARTEA A XIX-A
Scrisoarea a CX-a (Dorinţe deșarte, temeri deșarte:
remediul este filozofia) . . . 466 Scrisoarea a CXI-a (Opoziţia între adevărata filozofie
și sofistică) . . . 470 Scrisoarea a CXII-a (Caz disperat de îndreptare morală
a unui nărăvit) . . . 472 Scrisoarea a CXIII-a (Dacă virtuţile sunt sau nu vieţuitoare) . . . 472 Scrisoarea a CXIV-a (Coruperea stilului provine din stricarea
moravurilor). . . 479 Scrisoarea a CXV-a (Frumuseţea virtuţilor; împotriva setei
de bogăţie) . . . 486 Scrisoarea a CXVI-a (Pasiunile trebuie să fie cu totul
îndepărtate) . . . 491 Scrisoarea a CXVII-a (Înţelepciunea este un bine. A fi înţelept
este de asemenea?) . . . 493 CARTEA A XX-A
Scrisoarea a CXVIII-a (Ce este binele?). . . 501 Scrisoarea a CXIX-a (Cine-și domină poftele este un om bogat) . . . 505 Scrisoarea a CXX-a (Cum au căpătat oamenii noţiunea
de bine și de moral) . . . 508 Scrisoarea a CXXI-a (Toate vieţuitoarele au cunoștinţa naturii) . . . 514 Scrisoarea a CXXII-a (Împotriva acelora care răstoarnă
rânduielile naturii proprii) . . . 519 Scrisoarea a CXXIII-a (Să ne obișnuim cu simplitatea vieţii;
să dispreţuim pe apologeţii plăcerilor) . . . 524 Scrisoarea a CXXIV-a (Dacă binele se cuprinde cu simţirea . . . 527
sau cu mintea)
Indice de nume
. . . 533
Scrisori către Luciliu
SCRISOAREA I
A șa să faci, dragul meu Luciliu
1; dedică-te ţie însuţi, și timpul care până acum ţi se răpea, ţi se lua pe furiș sau îţi scăpa adună-l și păstrează-l. Fii convins că este așa cum îţi scriu: unele ceasuri ni se răpesc, altele ne sunt luate fără s-o știm, altele ne scapă. Totuși cea mai rușinoasă pagubă e cea din nepăsare.
Dacă ai vrea să iei seama, cea mai mare parte din viaţă ne-o pierdem făcând răul, o mare parte dintr-însa nefăcând nimic și viaţa toată făcând altceva decât ce trebuie. Ai putea să-mi arăţi pe cineva care pune vreun preţ pe timp, care-și socotește ziua, care-și dă seama că pe fiece zi el moare? Căci noi într-asta ne înșelăm:
vedem moartea înaintea noastră, când mare parte dintr-însa a și trecut: tot timpul dinapoia noastră e-n stăpânirea ei.
Fă deci, dragă Luciliu, ceea ce-mi scrii că faci: nu scăpa un ceas. Dacă vei fi stăpân pe ziua de azi, vei depinde mai puţin de ziua de mâine. Tot amânând, viaţa se scurge. Toate, Luciliu, ne sunt străine, numai timpul e al nostru. Natura ne-a trimis pe lume cu această singură avere, trecătoare și amăgitoare, din care totuși ne scoate cine vrea. Și este așa de mare nesăbuinţa oamenilor, în- cât atunci când capătă câte un lucru de nimic sau de foarte puţin preţ, și cu siguranţă ușor de procurat, se simt îndatoraţi, pe când nici unul dintre cei cărora le sacrifici timpul nu socoate că-ţi
1) Luciliu, căruia Scrisorile îi sunt destinate, era de origine obscură, dar se ridicase la rangul de cavaler și la funcţia de procurator al Siciliei, după ce exercitase aceeași funcţie în provincii mai puţin însemnate. Fusese un adept al epicureismului. În momentul redactării Scrisorilor ne apare ca de curând convertit la stoicism. Se încercase de asemenea și în poezie.
datorează ceva, când, de fapt, acesta este singurul bun pe care nimeni nu ţi-l poate da înapoi, cu oricâtă bunăvoinţă.
Mă vei întreba, poate, ce fac eu care-ţi dau aceste sfaturi. Îţi voi mărturisi sincer: așa cum se întâmplă cu un mare risipitor, dar atent la socoteli, contul cheltuielilor îmi este clar. N-aș putea spune că eu nu pierd nimic, dar ce pierd, de ce pierd și cum, ţi-o pot spune; îţi pot arăta cauzele sărăciei mele. Dar mi se întâmplă și mie ca și celor mai mulţi, ajunși în mizerie nu din vina lor: toţi îi scuză, nimeni nu-i ajută. Concluzia? Nu-l socotesc sărac pe cel ce se mulţumește cu oricât de puţin i-ar prisosi. Tu totuși aș vrea să-ţi păstrezi ce-i al tău; vei începe astfel la vremea potrivită. Căci, așa cum ziceau strămoșii noștri, târzie-i cumpătarea când ajungi la fundul vasului; rămâne la fund nu numai foarte puţin, dar și ce-i
mai rău. —Cu bine.
SCRISOAREA A II‑A
D in cele ce-mi scrii și din cele ce-aud, îmi pun mari nădejdi în tine: nu alergi în toate părţile și nu te lași pradă neliniștii, tot schimbându-ţi locul. O astfel de agitaţie este semnul unui suflet bolnav. Cea dintâi dovadă a unui spirit cumpănit este, cred, pu- tinţa de a sta locului și de a zăbovi cu sine. Vezi însă ca lectura asta a multor autori și a operelor de tot felul să nu aibă într-însa ceva împrăștiat și nestatornic. Trebuie să stărui asupra anumitor opere și să ţi le însușești pe deplin, dacă vrei să te alegi cu ceva care să-ţi rămână întipărit în suflet. Cine este pretutindeni nu este nicăieri.
Cei care-și petrec viaţa în călătorii ajung să aibă multe gazde, dar nici o prietenie. Tot astfel e firesc să li se întâmple și celor care nu se apropie intim de spiritul nimănui, ci, zoriţi, străbat totul în goană. Nu folosește și nu se lipește de om hrana, care, îndată ce-i înghiţită, e dată afară. Nimic nu împiedică atâta însănătoșirea ca schimbarea prea deasă a leacurilor. O rană cu care tot încerci
34 SENECA. SCRISORI CĂTRE LUCILIU
leacuri nu se mai vindecă. Planta care este des mutată din locul ei nu mai prinde puteri. Nu există lucru atât de folositor ca să poată folosi numai din fugă. Nu mărul mare de cărţi te împrăștie. Prin urmare, neputând citi toate cărţile pe care le ai, este destul să ai câte poţi citi.
„Dar uneori, zici tu, vreau să răsfoiesc cutare carte, alteori, alta.“ Înseamnă că ai un stomac obosit, dacă ciugulești din toate;
bucatele felurite și nepotrivite unele cu altele strică, nu hrănesc.
Așadar, citește mereu scriitorii consacraţi și, chiar dacă uneori dorești să te abaţi și pe la alţii, întoarce-te iar la cei dintâi. Caută-ţi zilnic un sprijin împotriva sărăciei, împotriva morţii și a tuturor celorlalte nenorociri și, după ce vei fi străbătut atâtea pagini, ale- ge-ţi o singură idee pe care s-o rumegi în acea zi. Așa fac și eu:
dintre multele lucruri citite, mă opresc la o idee. Cea de azi este una pe care am găsit-o la Epicur
1, căci obișnuiesc să trec și în ta- băra dușmană, nu ca dezertor, ci ca iscoadă. „O sărăcie voioasă, zice el, este frumos lucru.“
Dar dacă e voioasă, nici nu-i sărăcie, căci este sărac nu cine are puţin, ci cel care râvnește la mai mult. Ce importanţă are câţi bani zac în lada cuiva, cât grâu în hambar, câte turme are, cât capital
1) Vestitul filozof materialist (341–271 î.Cr.) nu numai că nu este combă- tut de Seneca cu violenţa cu care epicureismul era combătut de școlile filo- zofice adverse (vezi, de exemplu, Cicero, în De finibus bonorum et malorum II;
De natura deorum etc.), dar fiecare scrisoare dintre primele 29 se încheie cu un citat din Epicur. Nici laudele nu lipsesc când și când. Considerăm util să redăm câteva păreri ale lui Seneca despre Epicur, apărute în altă lucrare a sa: „Părerea mea este (și spun acest lucru împotriva partizanilor noștri) că preceptele morale ale lui Epicur prescriu ceva sfânt și just, și privind mai de aproape, chiar ceva trist. Fiindcă acea faimoasă plăcere se reduce la ceva foarte mic și modest. Aceeași lege pe care noi o prescriem virtuţii el o pre- scrie plăcerii. El cere ca ea să asculte de natură; or, este foarte redusă vo- luptatea cu care se mulţumește natura“. – „Când cel ce duce o viaţă de trândăvie, de desfrâu și de dezmăţ numește aceasta fericire, el nu face decât să invoce o mare autoritate [Epicur – n.n.] în sprijinul unui lucru rău și nu urmărește o plăcere recomandată de Epicur, ci pe aceea pe care o aduce cu sine“ (De vita beata XIII).
dat cu camătă, dacă el pândește bunul altuia, dacă își socotește nu averea agonisită, ci pe cea de agonisit în viitor? Mă întrebi care trebuie să fie limita averii cuiva? Mai întâi să aibă cât îi este necesar;
apoi, cât îi este de ajuns. —Cu bine.
SCRISOAREA A III‑A
A i dat unui prieten de-al tău – așa îmi scrii – să-mi aducă o scrisoare. Apoi îmi atragi atenţia să nu discut cu el despre toate ale tale, căci nici tu n-o faci de obicei. Astfel, în aceeași scri- soare îmi spui că el îţi este prieten, și că nu-ţi este. Dacă te-ai folo- sit de acest termen în înţelesul lui curent și dacă l-ai numit prieten așa cum oricărui candidat îi spunem onorabile, sau cum salutăm cu „domnule“ pe cineva care ne iese în cale și al cărui nume ne scapă, nici o discuţie. Dar dacă socotești prieten pe cineva în care nu ai aceeași încredere ca în tine însuţi, faci o mare greșeală și nu cunoști valoarea adevăratei prietenii.
Cântărește cu prietenul tău toate lucrurile, dar mai întâi cân- tărește-l pe el. După ce te împrietenești, trebuie să ai încredere, înainte de a te împrieteni, trebuie însă să judeci. Fac lucrurile pe dos, răsturnând ordinea firească, aceia care, împotriva preceptelor lui Teofrast
1, cântăresc pe cineva abia după ce au prins drag de dânsul și, după ce-l cântăresc, nu-l mai iubesc. Gândește-te mult timp dacă trebuie să te împrietenești cu cineva. De îndată însă ce
1) Teofrast, pe numele său Tyrtamos (Lesbos, 372 – Atena, 287 î.Cr.), cel mai apropiat elev al lui Aristotel, care l-a și numit astfel (theophrastós = vor- bitor divin) și urmașul lui în 322 la conducerea școlii peripatetice. Spirit en- ciclopedic, el se ocupă cu toate știinţele timpului; Diogene Laertios ne-a transmis titlurile a 229 de lucrări. Cele care au avut un mai mare răsunet au fost cercetările lui despre plante. În vremea noastră numele lui este cunoscut mai ales prin opera sa asupra Caracterelor, pe care La Bruyère o traduce.
Tabloul critic al societăţii din timpul lui Ludovic XIV, cu același titlu, este inspirat din opera lui Teofrast.
36 SENECA. SCRISORI CĂTRE LUCILIU
te-ai hotărât s-o faci, lasă-l să pătrundă în toate cutele sufletului tău. Vorbește cu dânsul tot atât de deschis cum ai vorbi cu tine și trăiește așa, ca să nu ai a-ţi mărturisi nimic ce n-ai putea mărturisi chiar și dușmanului tău. Dar, fiindcă se întâmplă uneori lucruri din care obiceiul face o taină, împărtășește-i prietenului tău toate grijile, toate gândurile. Dacă-l vei socoti demn de încredere, îl vei și face astfel. Căci unii, temându-se să nu fie înșelaţi, fac pe alţii să-i înșele și, prin bănuiala lor, le dau dreptul de a cădea în păcat.
De ce să mă păzesc la vorbă faţă de un prieten? De ce în faţa lui să nu mă socot singur? Unii povestesc oricui le iese în cale ce trebuie să mărturisească numai prietenilor, și își descarcă sufletul în auzul tuturor. Alţii, dimpotrivă, se tem să se mărturisească chiar și fiin- ţelor celor mai dragi și, nevoind, de s-ar putea, să se mărturisească nici lor înșiși, ascund și mai adânc orice taină. Tu să nu faci nici ca unii, nici ca ceilalţi. Este la fel de greșit a te încrede în toată lumea ca și a nu te încrede în nimeni; dar, în pri mul caz aș zice că e vorba de o vină mai onorabilă, în al doilea de una care te ferește mai bine de primejdii.
Tot așa, să ţii de rău deopotrivă și pe cei mereu fără astâmpăr și pe cei mereu liniștiţi, căci zelul care se încântă de zarvă nu e hărnicie, ci zbuciumul unui suflet neliniștit, precum liniștea care socotește orice mișcare un chin nu-i decât destrămare și lâncezeală.
De aceea, întipărește-ţi în minte această cugetare pe care am citit-o la Pomponius
1: „Unii se retrag într-atâta la întuneric, încât tot ce-i la lumina zilei li se pare tulbure“. Să îmbinăm lucrurile: cel odih- nit trebuie să muncească, cel ce muncește trebuie să se odihnească.
Sfătuiește-te cu natura: ea îţi va spune că a făcut și zi, și noapte.
—Cu bine.
1) L. Pomponius din Bononia, împreună cu Novius, cel mai însemnat autor de atellane (farse cu personaje fixe: Maccus, J. Buccus, Pappus, Dossennus), după numele localităţii Atella. Activitatea lor se fixează către finele secolului al II-lea î.Cr. și începutul secolului I î.Cr.
SCRISOAREA A IV‑A
S tăruiește precum ai început și grăbește-te cât poţi, ca să te bu- curi cât mai mult timp de puritatea și armonia sufletului tău.
De fapt, tu te bucuri chiar în vreme ce-l purifici, în vreme ce-l rânduiești. Alta este totuși mulţumirea pe care o simţi contem- plând un cuget fără pată, plin de strălucire. Îţi aduci, desigur, aminte ce mare bucurie ai simţit atunci când, lepădând toga copi- lăriei, ai îmbrăcat-o pe cea de bărbat și ai fost dus cu alai în for.
Așteaptă-te la una și mai mare, atunci când vei fi lepădat spiritul copilăresc și filozofia te va înscrie în rândul oamenilor. Căci dacă nu mai suntem copii, ne rămâne, ceea ce este mai grav, mintea unor copii. Aceasta e cu atât mai rău, cu cât avem gravitatea unor bătrâni și slăbiciunile unor copii; și nu numai pe ale copiilor, dar și pe ale pruncilor: aceia se sperie de lucruri neînsemnate, aceștia de ce li se năzare, iar noi și de unele, și de altele.
Înaintează numai (în filozofie): vei înţelege că de unele lucruri ar trebui să ne temem cu atât mai puţin, cu cât mai mare ne este spaima. Nu poate fi mare răul cel mai din urmă. Ţi-a sosit moartea?
Ar trebui să te temi de ea dacă ar putea să se oprească la tine. Dar, în mod firesc, ea sau nu-ţi sosește, sau trece mai departe. „Este greu, zici tu, să-ţi înalţi sufletul până la dispreţuirea vieţii proprii.“
Dar nu vezi din ce pricini neserioase ne-o dispreţuim? Unul atârnă spânzurat de un laţ la ușa iubitei, altul se aruncă de pe acoperiș ca să nu-și mai audă stăpânul tunând și fulgerând, altul, un sclav fugar, își împlântă sabia în pântece ca să nu fie adus din nou acasă.
Crezi că virtutea nu e în stare să facă ce face spaima fără margini?
Nici unul dintre cei ce gândesc prea mult la prelungirea vieţii, mă- surându-și fericirea după numărul consulilor
1, nu poate avea parte de o viaţă fericită.
Gândește-te în fiecare zi cum ai putea părăsi cu sufletul împă- cat o viaţă, pe care cei mai mulţi o îmbrăţișează și de care se ţin, așa cum se agaţă de spini și de stânci cei furaţi de șuvoiul apelor.
1) Anul se nota prin numele consulilor.
38 SENECA. SCRISORI CĂTRE LUCILIU
Cei mai mulţi dintre noi se zbat nefericiţi între frica de moarte și chinurile vieţii: nu doresc să trăiască și nu știu să moară. Fă-ţi de aceea viaţa plăcută, alungând orice neliniște în privinţa ei. Nu folosesc decât acele bunuri cu pierderea cărora sufletul se obișnu- iește din vreme, și nu e lucru a cărui pierdere poate fi mai ușoară ca acela de care nu-ţi pare rău că l-ai pierdut. De aceea, îmbărbă- tează-te și întărește-te faţă de tot ce poate izbi și pe cei mai puter- nici. De viaţa lui Pompei
1au hotărât un băieţandru și un eunuc, iar de a lui Crassus
2, un part crud și obraznic. Caligula
3a poruncit lui Lepidus să-și întindă gâtul tribunului Dexter; el însuși și l-a întins lui Chaerea
4.
Pe nimeni soarta nu îl ridică într-atâta, încât să nu-l ameninţe tot pe atât pe cât l-a ajutat. Nu te încrede în apele ei liniștite: marea se răzvrătește într-o clipă, într-aceeași zi corăbiile sunt înghiţite de valuri acolo unde înainte săltau voioase. Gândește-te că hoţul și dușmanul pot să-ţi pună sabia în gât. Ca să nu mai vorbesc de puterea celor mari, orice sclav are asupra ta dreptul de viaţă și de moarte. O spun limpede: Cine-și dispreţuiește propria viaţă este stăpân pe viaţa ta. Gândește-te la cei care au pierit de uneltirile din casa lor, loviţi făţiș sau pe ascuns: vei vedea că furia sclavilor a
1) Învins de Caesar, Pompei se retrase în Egipt. Aici fu omorât din ordinul lui Ptolemeu XII, regele minor și al ministrului său, eunucul Pothinos (anul 48 î.Cr.). 2) M. Licinius Crassus, fostul triumvir, pieri în expediţia contra parţilor, la Carrhae, în iunie 53 î.Cr. 3) Cassius Chaerea, fost centurion în armata din Germania (Tacitus, Anale I, 32), deveni mai târziu tribun al co- hortelor pretoriene. Caligula îl umilea, jignindu-l prin porecle date adesea, ca: Venus, Priapus, Amor. Împreună cu Cornelius Sabinus, fu unul dintre fruntașii conspiraţiei împotriva lui Caligula și cel care-i dădu lovitura de moarte, pe când acela trecea printr-un coridor strâmt ca să meargă la un spectacol. 4) Conjuraţia senatorială împotriva lui Caligula avea drept că- petenii pe Cn. Cornelius Lentulus Gaetulicus, de 9 ani comandant al arma- tei de pe Rin și fost prieten al lui Caligula, pe M. Aemilius Lepidus (Suetoniu, Claudius IX) și pe surorile împăratului, dintre care Agrippina era în strânse legături cu Aem. Lepidus. Ambii fruntași fură executaţi (Suetoniu, Caligula XXIX), iar surorile fură exilate. În locul lui Lentulus luă comanda armatei Rinului Servius Sulpicius Galba (Suetoniu, Galba VI).
făcut tot atâtea victime ca și a regilor. Atunci ce importanţă are pentru tine cât de puternic este cel de care te temi, când oricine poate săvârși lucrul de care te temi? Dar, poate că, de vei cădea în mâinile dușmanului, învingătorul te va aduce la moarte; firește, acolo unde te și duceai. De ce te înșeli singur și vezi numai acum ceea ce de multă vreme îndurai? O spun clar: de când te-ai născut, te tot duci. La aceasta și la altele de acestea trebuie să cugetăm, dacă vrem să așteptăm liniștiţi ceasul din urmă, a cărui groază umple de neliniște pe toate celelalte.
Dar, ca să pun capăt scrisorii, iată la ce cugetare m-am oprit astăzi (o culeg și pe ea din grădina altora
1): „O sărăcie orânduită după legea firii este o mare bogăţie“. Cunoști limitele pe care această lege a firii le impune: să nu suferi de foame, de sete, de ger.
Ca să alungi foamea și setea, nu e nevoie să aștepţi la ușa celor trufași, nici să le rabzi încruntarea sprâncenelor și bunăvoinţa lor jignitoare, nu e nevoie să cutreieri mările, nici să te ţii pe urma armatelor. Ceea ce natura îţi cere este ușor de procurat și la înde- mână. Asudăm după lucruri deșarte. Acestea ne rod hainele, ele ne fac să încărunţim sub cort, ele ne împing spre ţărmuri depărtate.
Cât e de ajuns ţi-e la îndemână. Cine se învoiește cu sărăcia este
un om bogat. —Cu bine.
SCRISOAREA A V‑A
Î mi face plăcere și mă bucur că studiezi stăruitor și că, lăsând totul la o parte, te ocupi de un singur lucru: cum să devii în fie- care zi mai bun. Și nu numai că te îndemn să stăruiești, dar ţi-o și cer. Numai atât te sfătuiesc: să nu faci lucruri care bat la ochi prin ţinuta și felul tău de viaţă, ca aceia care doresc să fie doar arătaţi cu degetul, nu să se aleagă cu ceva. Ţinuta neîngrijită, părul netuns,
1) Aluzie la „grădina lui Epicur“, unde acesta își avea locuinţa și unde se adunau prietenii și discipolii lui, spre a-și asculta maestrul. Felul lor de viaţă era model de sobrietate.
40 SENECA. SCRISORI CĂTRE LUCILIU
barba stufoasă, dispreţul arătat obiectelor de argint, așternutul întins pe pământul gol și tot ce vânează pe căi strâmbe succesul, evită-le.
1E destul de urât numele de filozof, oricât de cuviincios l-ai purta. Unde ajungem, dacă vom începe să ieșim din rândul lumii?
Viaţa noastră lăuntrică să fie deosebită; cea din afară să semene cu a mulţimii. Nu togă strălucitoare, dar nici una murdară. Să nu avem argintărie încărcată cu incrustaţii de aur masiv, dar să nu socotim drept semn al cumpătării lipsa aurului și argintului. Să tindem a duce o viaţă mai frumoasă decât a mulţimii, nu una opusă ei; altminteri alungăm din jurul nostru pe cei pe care vrem să-i îndreptăm. Ajungem ca ei să nu vrea să ne imite întru nimic, fiindcă se tem că ar trebui să ne imite întru totul. Ceea ce filozofia își propune în primul rând este simţul comun, viaţa civilizată, so- ciabilitatea. Orice ciudăţenie ne îndepărtează de la rosturile ei.
Să luăm seama ca mijloacele prin care vrem să ne câștigăm admiraţia să nu fie ridicole și de nesuferit. Scopul nostru este, fi- rește, să trăim potrivit cu natura. Dar e împotriva naturii să-ţi chinui trupul, să nu suferi cât de cât curăţenia, să cauţi murdăria și să te hrănești nu numai cu o mâncare slabă, dar și cu una proastă și respingătoare. Așa cum a dori lucruri rafinate este desfrânare, tot așa a fugi de ce este obișnuit și ușor de procurat este nebunie.
Filozofia cere cumpătare, nu tortură; iar cumpătarea nu-i nevoie să fie neîngrijită. Viaţa noastră să se ţină la mijloc între felul de viaţă al înţeleptului și felul de viaţă al tuturor; această cale mijlocie e cea care îmi place. Să admire toţi felul nostru de viaţă, dar să-l și admită. „Cum oare? Vom face tot ce fac ceilalţi? Între ei și noi, nici o deosebire?“ Foarte mare. Dar cât de deosebiţi suntem de restul lumii, s-o vadă numai cine ne va cerceta mai de aproape.
Cine ne intră în casă să ne admire mai degrabă pe noi decât vesela.
Este un om mare acela care se servește de vase de lut, ca și cum ar fi de argint; dar nu-i mai mic cel care se servește de vase de argint,
1) Filozofii cinici afectau o ţinută neglijentă. Aceeași ţinută o aveau și unii stoici.
