• Nu S-Au Găsit Rezultate

Comunicarea și pacientul cu dizabilități

N/A
N/A
Protected

Academic year: 2022

Share "Comunicarea și pacientul cu dizabilități"

Copied!
200
0
0
Arată mai multe ( pagini)

Text complet

(1)

1

Maria Dorina Paşca

COMUNICAREA ŞI

PACIENTUL CU DIZABILITĂŢI

(2)

2

(3)

3

Maria Dorina Paşca

COMUNICAREA ŞI

PACIENTUL CU DIZABILITĂŢI

Editura Ardealul Târgu Mureş, 2021

(4)

4

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Paşca Maria Dorina,

COMUNICAREA ŞI PACIENTUL CU DIZABILITĂŢI / Maria Dorina Paşca, Târgu Mureş:

Editura Ardealul, 2021 Conţine bibliografie ISBN 978-606-8372-72-3 61

316

(5)

5

CUPRINS

Nu uita că eu… /7

Cap. 1 Comunicarea - repere conceptuale/9

1.1 definiţie/9 2.2 logistică/16 1.3 ascultarea/26 1.4 bariere/31

Cap. 2 Pacientul cu dizabilităţi - abordare cognitivă/43

2.1 identităţi/43 2.2 structuri/51 2.3 drepturi/70 2.4 mobilitaţi/77

(6)

6

Cap. 3 Specificul comunicării - strategii procedurale/96

3.1 medic/96

3.2 medic stomatolog/110 3.3 farmacist/114

3.4 nutriţionist/116

Cap. 4 Secvenţa psihoterapeutică - dimensiunea impactului/127

4.1 terapii scurte/127

4.2 terapii ocupaţionale/133 4.3 exerciţiul – joc/158 4.4 aplicaţii/168

Îţi mulţumesc pentru că…/189

Bibliografie/191

Adnotări/197

(7)

7

Nu uita că eu…

-

am nevoie de iubire ca să pot străbate drumul vieţii, fără mari greutăţi;

-

trebuie să fiu acceptat aşa cum sunt nefiind o pedeapsă, ci o... încercare;

-

am încredere în ajutorul tău, atunci când sănătatea mea, poate deveni o… povară;

-

te înţeleg chiar dacă tu nu mă poţi înţelege, dar, totuşi… înţelege-mă;

-

iau atitudine faţă de răutăţile celor din jurul meu, zâmbind şi mergând mai departe;

-

îmi găsesc în fiecare dimineaţă porţia de speranţă şi sănătate, cu credinţa că pot să răzbesc mai departe;

-

ştiu că dragostea ta pentru mine nu are unitate de măsură, de aceea la rându-mi îţi dăruiesc … iubire;

-

cred în puterea ta ca eu, să fiu acel cineva, preţuit şi considerat… om;

(8)

8

-

pot să ating infinitul, doar învăţându-mă să mă cu- nosc, ştiind că eu, … sunt. eu… exist.

Autoarea

(9)

9

Cap. 1 Comunicarea - repere conceptuale

1.1 definiţie;

2.2 logistică;

1.3. ascultarea;

1.4 bariere;

1.1 definiţie

A porni spre o definiţie a comunicării, repre- zintă un lung drum al cunoaşterii şi identităţii, deoa-

rece itemii ce-i putem găsi, incumbă o serie de meta- morfoze ale schimbării înţelesului şi perceperii actului de sine.

Urmărind un fir al definiiţilor, e necesar a porni de la:

-

DEX (2009) - comunicarea = a face cunos- cut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune sau a vorbi;

(10)

10

-

Lohisse J. (2002) - cumunicarea transmite ideea relaţiei cu celălalt;

-

Prutianu Şt (2000) - cumunicarea este cea care crează comuniunea şi comunitatea, adică, mai curând o ţesătură de relaţii, decât o cantitate de informaţii;

-

Lemeni G, Miclea M (2004) - comunicarea se defineşte ca procesul prin care se trans- mite informaţia de la un emiţător la receptor, prin utilizarea unui sistem de semne şi sim- boluri;

am ajunge Commarmond, G, Exiga A (2005) cu sigu- ranţă la un paradox doar la prima investigaţie logică, aceea că ea, comunicarea este un joc de influenţe reciproce între persoane, între libertăţi şi afectivităţi, rămânând în expectanţă atunci când, Prutianu Şt (2000) - comunicarea scapă încercărilor de a o defini, semantica termenului comunicare nu încape într-o

(11)

11

definiţie , dar fiecare definiţie surprinde câte ceva din ceea ce este comunicarea.

Totodată, se afirma şi faptul că noi comunicăm şi atunci când nu comunicăm (cumunicarea non- verbală), important fiind mesajul transmis spre a fi

decodificat de receptor.

De asemenea, pentru o bună comunicare e necesară cunoaşte Pasecinic V (2000) din perspectiva psihologiei comunicării umane, acelor elemente ce evită rezistenţa psihologică a interlocutorului prin:

-

convorbirile negative, nu vă plângeţi, nu puneţi pe umerii altora propriile probleme şi greutăţi;

-

manifestările de intoleranţă, de iritare faţă de cei din jur, mai ales în prezenţa lor;

-

formele de adresare care îl înjosesc pe parte- ner;

(12)

12

-

vă opuneţi în mod demonstrativ altor oa- meni;

practic, nu:

-

ameninţaţi în comunicare, presiunea şi forţa, ameninţările cu pedeapsa sau cu alte conse- cinţe negative;

-

acceptaţi “provocarea” partenerului fără ar- gumente ponderabile;

-

încetaţi certurile;

cât şi, abţineţi-vă de a vă amesteca în chestiunile altor oameni, de a fi sâcâitori.

Deci, Rubinstein S (după Pasecinic V - 2000) inima omului este toată ţesută după atitudinile sale umane faţă de alţi oameni, iar a reuşi să te comporţi cu alţii aşa cum ai dori ca ei aşa să se comporte cu tine, poate fi cu certitudine un deziderat major, un atuu în arta comunicării, lista definiţiilor rămânând nu

(13)

13

numai deschisă, dar şi subiectul ca atare, inepuizabil, totul fiind trecut prin prisma cele care comunică.

În acest context, surprindem într-o formă poate, mai puţin academică şi/sau doctă, dar accesibilă, scurtă, clară şi concisă, următoarele:

a) Decalogul comunicării 1. - Poţi să nu comunici.

2. - A comunica presupune cunoaşterea de sine şi stima de sine.

3. - A comunica presupune cunoaşterea ne- voilor celuilalt.

4. - A comunica presupune a ştii să asculţi.

5. - A comunica presupune a înţelege mesa- jele.

6. - A comunica presupune a da feedback- uri.

7. - A comunica presupune a înţelege pro- cesualitatea unei relaţii.

(14)

14

8. - A comunica presupune a accepta con- flictele.

9. - A comunica presupune a ştii să îţi ex- primi sentimentele.

10. - A comunica presupune ameliorarea re- zolvării conflictelor.

b) Regulile comunicării

-

Fiecare opinie trebuie ascultată.

-

Nimeni nu este întrerupt.

-

Toate întrebările au rolul lor.

-

Nimeni nu este ridiculizat.

-

Fiecare are dreptul să nu participe activ.

-

Nimeni nu este criticat sau moralizat.

-

Fiecare are dreptul să fie ascultat.

-

Nimeni nu este blamat.

-

Nimeni nu este judecat şi etichetat.

-

Nimeni nu monopolizează discuţia.

(15)

15

-

Nimeni nu este obligat să îşi exprime punctul de vedere.

Şi dacă, subscriem unui decalog al comunicării,

iminent vom ajunge şi la:

Decalogul tăcerii

Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros.

Taci, atunci când ai vorbit destul.

Taci, până îţi vine rândul să vorbeşti.

Taci, până eşti provocat.

Taci, atunci când eşti nervos şi iritat.

Taci, atunci când intri în Biserică pentru ca Dumnezeu să îţi poată vorbi.

Taci, când pleci de la biserică pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta, lucrurile pe care le-ai auzit.

Taci, când eşti ispitit să vorbeşti.

Taci, când eşti ispitit să critici.

Taci, când ai timp înainte de a vorbi.

Amin! (Rafael Noica)

(16)

16

Continuând în aceeaşi notă a definiiţilor, ajungem a ne crea noi, înşine una, ţinând cont de mesaj şi personalizând actul ca atare în logistica sa.

1.2 logistică

Vom cuprinde în compartimentul de logistică câteva aspecte ce definesc o comunicare eficientă, în cazul de faţă, cu pacientul cu dizabilităţi.

Astfel vom vorbi despre scopurile procesului de comunicare, Stanton N (1995) acestea găsindu-se sub forma de:

-

să fim receptaţi (auziţi, citiţi);

-

să fim înţeleşi;

-

să fim acceptaţi;

-

să provocăm o reacţie (o schimbarea de comportament sau atitudine) invocând

(17)

17

de fapt, relaţia ce se stabileşte între emi- ţător şi receptor, unde:

-

emiţătorul = persoana care iniţiază comunicarea şi care doreşte să ofere o informaţie;

-

receptorul = persoana care primeşte sau recepţionează mesajul/informaţia şi confirmă astfel că a ajuns mesa- jul/informaţia;

-

canalul = calea de transmitere a mesa-

jului, fiind în strânsă legătură cu aces- ta;

-

mesajul = forma informaţiei transmise de emiţător, verbal sau nonverbal.

Pe lângă scopuri, pentru o bună preluare a me- sajului comunicării şi intenţiei în fond a acesteia, e necesar a respecta unele reguli, printre care, Abric J.C. - 2002- (după Paşca MD 2012) cele care definesc

(18)

18

felul de comunicare autentic, urmărind eficacitatea şi calitatea acesteia pornind de la:

-

să asculţi = să iei în considerare punctul de vedere al celuilalt;

-

să observi = altfel spus, să fii atent la toate evenimentele, de multe ori, de natură nonver-bală, care au loc în situaţia de comunicare;

-

să analizezi = în scopul de a discerne partea de explicit de cea de implicit, partea obser- vabilă de cea ascunsă, de a degaja elementele

care, constituie câmpul psihologic şi social determinant pentru indivizi;

-

să controlezi = calitatea şi pertinenţa mesa- jului (feedback-ul) şi procesele susceptibile de a parazita interacţiunea;

(19)

19

-

să te exprimi = pentru celălalt, în funcţie de interlocutor şi de natura obiectului comuni- cării;

Este important a lua în considerare complexită- ţile comunicării, având în vedere stilul acesteia, Cra- ioveanu P (2006) - surprinzând unele caracteristici, cum ar fi:

-

direct:

-

comunicarea este unidirecţională;

-

comunicatorii invită ca ideile lor să aibă prioritate;

-

comunicatorii îi conving pe ceilalţi să ac- ţioneze aşa cum doresc ei;

-

comunicatorii îşi folosesc puterea şi auto- ritatea pentru a se face ascultaţi;

-

comunicatorii utilizează manipularea inter- locutorului;

-

egalitarism:

(20)

20

-

comunicarea e bidirecţională;

-

comunicatorii stimulează generarea de idei de către ceilalţi;

-

comunicarea este deschisă şi fluidă;

-

comunicarea este prietenoasă şi caldă, ba- zată pe înţelegere reciprocă;

-

structurativ:

-

comunicarea este orientată către sistemati- zarea mediului;

-

comunicatorii îi influenţează pe ceilalţi prin citirea procedurilor, standardelor apli- cabile situaţiei;

-

comunicarea este orientată spre clarificarea sau structurarea problemelor;

-

dinamic:

-

comunicarea se exprimă scurt şi la obiect;

-

comunicatorii sunt sinceri şi direcţi;

(21)

21

-

conţinutul comunicării este pragmatic şi orientat spre acţiune;

-

de abandon:

-

comunicatorii se supun dorinţelor celor- lalţi;

-

comunicatorii se arată de acord cu punctele de vedere exprimate de ceilalţi;

-

comunicatorii sunt receptivi la ideile şi contribuţiile altor persoane;

-

comunicatorii cedează responsabilitatea al- tor persoane, asumându-şi doar un rol su- portiv;

-

de evitare:

-

comunicatorii evită procesul de comuni- care;

-

nu se doreşte executarea vreunei influenţe;

-

deciziile sunt luate în general independent, nu interactiv;

(22)

22

-

comunicatorii evită subiectul aflat în dis- cuţie, vorbind despre altceva sau atacându- şi verbal interlocutorul;

susţinând că acestea pot să se adaptează unor anumite situaţii, important fiind faptul că ele, în cursul unei comunicări, trebuie să-şi demonstreze eficacitatea

comportamentelor ce le dezvoltă, evidenţiindu-se în context.

Tot legat de stilul comunicării, Jaoos M (după Dinu M - 2000) surprinde pe cel:

-

rece, necooperativ = ce presupune lipsa feedback-ului şi apropierea cea mai mare de comunicarea scrisă;

-

formal = caracterizat printr-un discurs bine organizat şi coerent, pregătit dinainte;

-

consultativ = este specific relaţiilor interper- sonale, formale, în mediul profesional, carac- terizat prin absenţa unei preelabolări şi prin

(23)

23

situarea într-un cadru comunicaţional infor- mativ;

-

ocazional = este specific conversaţiilor libe- re între prieteni/cunoştinţe în care rigoarea discursului este abandonată în favoarea unei comunicări redundante, exprimând aparte- nenţă comună la acelaşi cadru social;

-

intim, specific relaţiilor intime = caracte- rizat prin recurgerea la un cod personal şi prin intenţia exprimării în lipsa oricăror constrângeri de natura convenţiei lingvistice la nivel de grup sau cultură, a unor senti- mente şi trăsături interne ale actorilor comu- nicării.

Continuând ideea, Lesenciuc A (2010) surprin- de şi alte structuri ale stilului comunicării, pornind de la atitudinea emiţătorului, evidenţiind stilul:

(24)

24

-

emotiv = caracterizat prin expresivitate, inhi- biţie, comportament dinamic, atracţie faţă de relaţiile formale;

-

director = presupunând seriozitate, preocu- pare, comunicare lapidară, gesturi ferme;

-

reflexiv = specific persoanelor care se con- trolează emoţional şi care preferă comunica- rea formală;

-

îndatoritor = caracterizat prin răbdare, as- cultare activă, apel la forţa de convingere a relaţiilor personale;

-

flexibil = caracterizat prin schimbarea conti- nuă a stilului propriu, în funcţie de interlo-

cutor;

toate determinând de facto, o atitudine comportamen- tală a comunicării, facilitând în timp, noi structuri şi concepte operaţional cognitive.

(25)

25

În acelaşi context, al logisticii comunicării, vom remarca şi prezenţa cu maximă eficienţă de către specialişti a ferestrei lui Jahari (după Tudose Fl 2003) - cea a comunicării DONA unde cei doi parteneri/

actori, se descoperă, identifică şi cunosc mai bine, după cum urmează:

-

Zona D (deschisă) = interacţiune şi repre- zintă comportamentul cunoscut de mine şi

de ceilalţi şi arată în ce măsură două sau mai multe persoane, pot da şi primi, în mod liber, pot lucra împreună, se pot bu- cura de experimente comune;

-

Zona O (oarbă) = vulnerabilitate, este cea care reprezintă comportamentul necunos- cut de către sine, dar care este evident pentru ceilalţi;

-

Zona N (necunoscută) = este zona de dez- văluire a activităţii unde comportamentul

(26)

26

nu este cunoscut nici de individ, nici de ceilalţi;

-

Zona A (ascunsă) = intimitate, şi repre- zintă comportamentul cunoscut de către

sine, dar ascuns celorlalţi;

Toate aceste demersuri logistico-cognitive, sur- prind modalităţile de abordare a comunicării şi rela- ţionării, fapt necesar mai ales în cazul nostru, pa- cientul fiind cu dizabilităţi.

1.3. ascultarea

Abilitatea, în cazul nostru, a medicului, medi- cului stomatolog, farmacistului şi nutriţionistului de a asculta, dar şi a pacientului cu dizabilităţi, reprezintă un punct de reper într-o comunicare şi relaţionare între cei doi actori amintiţi anterior şi care se afla în momentul întâlnirii lor.

(27)

27

Astfel ascultarea activă va determina o anu- mită strategie alocată pacientului cu dizabilităţi, făcând ca întreaga comunicare să decurgă fară inci-

dente majore, fiind eliminate chiar şi cele… minore.

Astfel, personalul medical, făcând uz de abilitatea sa de a asculta, va:

-

culege corect informaţia;

-

înţelege demersul logic al comunicării;

-

coopera constructiv cu pacientul;

-

obţine informaţii întregi;

-

ameliora relaţia cu ceilalţi;

ajungând la ascultarea eficientă, Stanton N (1995) care presupune să:

-

fiţi pregătiţi să ascultaţi = încercaţi să gândiţi mai mult la ceea ce vorbitorul încear- că să spună, decât la ceea ce aţi dori dumnea- voastră să spuneţi;

(28)

28

-

fiţi interesat = orice mesaj poate fi inte- resant;

-

arătaţi-vă interesat = puneţi-vă în locul celui care vorbeşte;

-

păstraţi-vă mintea deschisă = nu trebuie să vă simţiţi ameninţat sau insultat de acele me-

saje care vă contrazic convingerile, atitudi- nile, ideile şi valorile, deci, nu faceţi, apre- cieri pripite;

-

urmăriţi ideile principale = totul depinde de abilitatea de structurare a mesajului, lim- bajului folosit şi tendinţa vorbitorului de a se repeta, ideile putând apărea oriunde pe par- cursul mesajului, aşa că trebuie să fiţi per- manent atent;

-

ascultaţi critic = fiţi şi imparţial, fapt care vă ajută să cântăriţi cu atenţie valoarea dove- zilor şi structura logica a mesajului;

(29)

29

-

ascultaţi cu atenţie = atenţia poate fi fluctu- antă şi selectivă, de aceea, încercaţi să nu vă fie distrasă atenţia de le vorbitor de către alţi oameni;

-

luaţi-vă notiţe = ascultaţi cu atenţie şi notaţi după ce a terminat vorbitorul, fiind şi situaţii

în care vă va fi distrasă atenţia în timpul notaţii;

-

ajutaţi vorbitorul = prin gesturi discrete care dau siguranţă vorbitorului că este ascul- tat şi mesajul recepţionat;

-

nu întrerupeţi pe vorbitor = ascultarea este un proces de autocontrol, iar un bun ascultă- tor nu încearcă să întrerupă comunicarea;

De asemenea, ascultarea are nevoie de timp, ce-l putem gestiona în folosul nostru în comunicarea şi relaţia cu pacientul cu dizabilităţi, pornind de la:

-

concentrarea pe calitatea şi nu cantitatea lui;

(30)

30

-

planificarea în funcţie de obiectivul pe care ni le-am propus;

-

administrarea lui în aşa fel încât să dea randament maxim;

-

stabilirea priorităţilor în funcţie de el;

-

alocarea lui în luarea deciziilor;

-

locul său în viaţa noastră cotidiană;

Ţinând cont de toate cele menţionate anterior,

vom reuşi în aşa fel încât, medicul, medicul stoma- tolog, farmacistul, nutriţionistul:

-

dăm sens ascultării pacientului cu diza- bilităţi;

-

să putem separa faptele şi sentimentele;

-

să organizăm informaţia obţinută,

determinând apariţia în cadrul larg al anamnezei, a consistenţei secvenţei cogniscibile, a factorilor reali, dar şi imaginari, surprinşi în expozeul celui consul- tat/ascultat (beneficiarului);

(31)

31 1.4 bariere

Pentru o bună comunicare şi relaţionare între pacientul cu dizabilităţi şi (în partidă) medicul, me- dicul stomatolog, farmacistul, nutriţionistul, e necesar a înlătura acele bariere care inerent pot apărea, atât din partea unuia cât şi a celuilalt.

În acest context, este necesar a evidenţia, Stan- ton N (1995) câteva din barierele în comunicare, cum ar fi/sub forma de:

-

diferenţe de percepţie = modul în care noi privim lumea este influenţat de experienţele anterioare, astfel că percepţiile ca şi interpre- tarea unor situaţii se va face în mod diferit, astfel încât aceste diferenţe de percepţii sunt numai rădăcina multor altor bariere de comu- nicare;

(32)

32

-

concluziile greşite = deseori vedem şi auzim doar ce dorim, evitând să recunoaştem reali- tatea în sine;

-

stereotipiile = învăţând permanent din expe- rienţele proprii, vom întâmpina riscul de a trata diferitele persoane ca şi cum ar fi una singură, fără să facem diferenţa între ele;

-

lipsa de cunoaştere = este dificil să comu- nicăm eficient cu cineva care are o educaţie diferită de a noastră, ale cărei cunoştinţe în legătură cu un anumit subiect de discuţie

sunt mult mai reduse, iar cel care comunică trebuie să fie conştient de discrepanţa între niveluri de cunoaştere şi să se adapteze în consecinţă;

-

dificultăţi de exprimare = dacă sunteţi emotiv şi aveţi probleme în a vă găsi cuvinte pentru a exprima ideile proprii, aceasta va fi

(33)

33

în mod sigur o barieră în comunicare şi ine- vitabil trebuie să remediaţi situaţia, iar lipsa de încredere ca şi cauză a dificultăţilor de comunicare, poate fi învinsă prin pregătirea şi planificarea atentă a mesajelor;

-

lipsa de interes = este una din cele mai mari bariere de comunicare legate de interlocutor pentru mesaj; acolo unde lipsa de interes este evidentă, trebuie acţionat cu abilitate pentru

a direcţiona mesajul, astfel încât să cores- pundă intereselor şi nevoilor celui ce pri- meşte mesajul;

-

emoţii = emotivitatea, atât a emiţătorului cât şi a receptorului, pot constitui o barieră ce

poate bloca complet comunicarea, de altfel în asemenea situaţii, e preferabil a evita comu- nicarea, fiind necesar un echilibru în con- trolul acestora;

(34)

34

-

personalitatea = ”ciocnirea personalităţilor”

este una dintre cele mai frecvente cauze ale eşecului în comunicare, e necesar să fim pre- gătiţi pentru orice schimbare atât a noastră

cât şi a interlocutorului pe care îl avem;

Din perspectiva comunicării şi a relaţionării cu pacientul cu dizabilităţi întâlnim bariere, Egener B - (după Paşca MD-2007):

• Create de medic (inclusiv cel stomatolog):

-

se pierde prea mult timp;

-

consumul nervos crescut:

-

după o gardă;

-

la un medic obosit;

-

după un număr mare de consultaţii;

-

bulversat de propriile probleme;

-

pierderea controlului asupra problemei;

-

neimplicarea “nu este treaba mea”;

-

respingerea problematicii psihosociale;

(35)

35

-

indiferenţa faţă de suferinţa pacientului;

-

diferenţă de cultură;

-

diferenţă de limbă;

-

lipsa de empatie faţă de pacient;

-

inexistenţa de colaborare cu colegii;

-

aroganţă, intoleranţă;

-

manifestări agresive, comportament vul-

gar şi abuziv;

iar în unele situaţii fără a ne face plăcere, lista devine mai amplă şi acest lucru nu este deloc îmbucurător.

• Create de pacient

-

tentativa de a-şi ascunde emoţiile în faţa medicului;

-

lipsa de empatie faţă de acesta;

-

teama de a nu fi înţeles;

-

teama de a fi pus într-o situaţie jenantă;

-

dorinţa de a se conforma aşteptărilor doctorului;

(36)

36

-

lipsa de a şti să răspundă întrebărilor;

-

prezentarea tehnică a simptomelor;

-

teama de a fi grav bolnav;

-

diferenţa de cultură;

-

diferenţa de limbă;

-

teama faţă de examinări medicale de că- tre medic femeie sau medic bărbat (după caz);

-

teamă faţă de medic;

toate putându-le sintetiza în “a comunica semnifică a pune sau a avea ceva în comun”.

În ceea ce priveşte domeniul farmaceutic, există şi aici bariere, Rusu A, Paşca MD, Hancu G (2014) legate\datorate:

-

farmacistului:

-

timiditatea acestuia;

-

oboseala;

-

probleme personale;

(37)

37

-

bariere semantice;

-

lipsa de experienţă în comunicarea cu pa- cientul;

-

lipsa abilităţilor de comunicare;

-

alegerea unor mesaje inadecvate (mesajul este echivoc din cauza unor cuvinte ne- potrivite, utilizarea unui limbaj de spe- cialitate);

-

lipsa de încredere în comunicarea inter- personală;

-

teama de a nu face faţă întrebărilor pa- cientului;

-

lacune în pregătirea profesională;

-

lipsa respectului reciproc;

-

lipsa de concentrare asupra pacientului (execută sarcini multiple în acelaşi timp);

-

prejudecăţii, percepţii false;

(38)

38

-

nu oferă feedback pacientului;

-

pacientului cu dizabilităţi:

-

neîncrederea în farmacist;

-

tipologia;

-

vârsta;

-

sexul;

-

tipul de handicap;

-

prejudecăţi vizând actul farmaceutic;

-

experienţe anterioare neplăcute;

-

oboseală;

-

probleme personale;

-

nu ştie să asculte sfatul dat;

-

model cultural diferit;

-

bariera de limbă;

-

lipsa respectului reciproc;

-

lipsa abilităţilor de comunicare;

(39)

39

La toate acestea şi nu lipsită de interes, vizând perspectiva din care barierele de comunicare, se dovedeşte a fi şi următoarea întâmplare: “Pe podul Brooklyn într-o dimineaţă de primăvară, un orb cer- şeşte având pe genunchi un carton pe care scrie - orb

din naştere. Mulţimea trece indiferentă, până în mo- mentul în care, un necunoscut se opreşte, ia cartonul, îl întoarce, mâzgăleşte câteva cuvinte pe el şi pleacă.

Imediat după aceea miracol. Fiecare trecător întoarce capul şi mulţi, înduioşaţi, se opresc şi aruncă un bănuţ în cutie. Cele câteva cuvinte spun foarte simplu: este primăvară, iar eu nu pot să o văd.” Mucchelli A 2002.

De asemenea, la nivelul de comunicare şi rela- ţionare a pacientului cu dizabilităţi, cu nutriţio- nistul, se pot găsi unele inavertenţe cum ar fi din partea:

-

nutriţionistului:

-

neacceptarea pentru consult a unui pacient cu dizabilităţi;

(40)

40

-

lipsa empatiei privind tipul de handicap;

-

diferenţe culturale;

-

diferenţe de limbă;

-

vârsta;

-

sexul;

-

incapacitatea de a gestiona o situaţie - problemă ivită;

-

lipsa de experienţă privind activitatea cu pacientul cu dizabilităţi;

-

probleme personale;

-

pacientului cu dizabilităţi:

-

diferenţe culturale;

-

diferenţe de limbă;

-

vârsta;

-

sexul;

-

neputinţa de a se exprima coerent;

-

tipul de handicap;

(41)

41

-

neacceptarea unor probleme de nutriţie;

-

orgoliu;

-

carenţele afective;

-

conduita, atitudinea şi comportamentul deviant ce pot interveni la un moment dat.

Atât în cazul:

-

medicului;

-

medicului stomatolog;

-

farmacistului;

-

nutriţionistului;

cât şi a pacientului cu dizabilităţi pot apărea ad-hoc, bariere în comunicarea şi relaţionarea, dintre cei doi actori, acestea personalizând personajele în cauză, dar şi individualizându-le.

Găsirea pe moment a ceea ce reprezintă impasul şi soluţionarea situaţiei-problemă, prin dezamorsarea unui posibil conflict, reprezintă din partea celor dintâi:

(42)

42

-

profesionalism;

-

responsabilitate;

-

calitatea actului de intervenţie;

-

empatie;

-

onestitate;

-

acceptare;

-

înţelegere;

-

toleranţă;

-

încredere;

dar mai ales, respect pentru beneficiar făcându-şi-l prieten şi nu… duşman, căci, sănătatea e mai bună decât toate, pornind inevitabil de la proverbul chinezesc “Cuvintele sunt doar cuvinte, fără inimă nu au nici un sens!”

(43)

43

Cap 2 - Pacientul cu dizabilităţi - abordare cognitivă

2.1 - identităţi;

2.2 - structuri;

2.3 - drepturi;

2.4 - mobilităţi;

2.1 identităţi

În periplul nostru cognitiv, e necesar a ne lă- muri nişte termeni, privind identitatea lor, fapt ce va duce la folosirea acestora, corect şi în cunoştiinţă de cauză.

Astfel, conform DEX (2009):

a. bolnav = (fiinţă) care suferă de o boală;

= om suferind;

= beteag;

denumind-se o calitate dobândită printr-o stare

(44)

44

b. pacient = persoană bolnavă care se găseşte în tratamentul unui medic

= persoană supusă unui supliciu;

= victimă = martir;

= care are răbdare;

= calm;

= răbdăror;

situaţie apărută într-un context şi la un moment dat.

Alături de uzualii termeni folosiţi mai ales în sitemul de sănătate şi care din punct de vedere psiho- social au un impact supus de multe ori unor inter- pretări verosimile sau nu, într-un alt segment cognitiv,

vorbim de persoană cu dizabilităţi (sau cu cerinţe educative speciale - CES) ce poate deţine pe termen scurt sau mai lung una dintre calităţile amintite ante- rior (bolnav, pacient).

În segmentul strict de specialitate, aceste per- soane poartă numele de beneficiari şi sunt încadrate

(45)

45

social într-o ecuaţie medicală, fiind necesar astfel a face diferenţa dintre, Verza F. (2002)|:

a. deficienţă = se referă la afecţiunea fizică sau organică ce determină o stare critică în plan

psihologic (pierderea sau deficitul unor funcţii ori chiar a unui organ ce defavorizează des- făşurarea activităţii);

b. handicap = accentuează consecinţele, dificultă- ţile de adaptare la mediul şi ia în consideraţie şi stările critice ce apar prin:

-

educaţie deficitară;

-

condiţii de mediu ce defavorizează evo- luţia normală;

-

perturbări funcţionale sau destructurarea lor;

-

inadaptări;

-

obişnuinţe şi comportament neadaptiv;

-

întârzieri;

(46)

46

-

retarduri;

cât şi privaţiunea temporală de o funcţie sau alta.

În acest context, e necesar a sublinia faptul că, persoana şi/sau pacientul cu dizabilităţi trebuie să:

- beneficieze din partea noastră de:

- înţelegere - încredere – întrajutorare;

- îi înlăturăm în fiecare clipă:

- disconfortul - depersonalizarea – dizar- monia;

- ajungem la momentul de:

- acceptare - acomodare – atitudine;

reuşind a le acorda o nouă şansă prin:

- speranţă - dragoste - dăruire.

Totodată, beneficiarul îşi regăseşte acceptul, valoarea, eficienţa şi calitatea de persoană, având la baza integrării sale psiho-sociale, componente ca:

-

cea psihologică ce constă în:

(47)

47

-

cunoaşterea particularităţilor specifice dezvoltării psihice a persoanei şi a tutu- ror componentelor personalităţii;

-

atitudinea şi reacţiile persoanei în raport cu deficienţa sau cu incapacitatea sau/şi în relaţiile cu cei din jur;

-

modul de manifestare a comportamen- tului în diferite situaţii;

-

identificarea disfuncţiilor la nivel psihic;

-

identificarea căilor de recuperare/ com- pensatorii a funcţiilor psihice afectate;

-

asigurarea unui cadru de securitate şi confort afectiv pentru menţinerea echili- brului psihic şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii;

-

cea pedagogică ce constă în:

-

evidenţierea problemelor specifice în educarea, instruirea şi profesionalizarea

(48)

48

persoanelor cu diferite tipuri de defi- cienţe;

-

adaptarea/modificarea conţinutului învă- ţământului în funcţie de nivelul evoluţiei şi dezvoltării biopsihice a subiecţilor su- puşi educaţiei;

-

asigurarea unui cadru optim de pregătire astfel încât fiecare subiect supus educa- ţiei şi instruirii să asimileze un minim de

cunoştiinţe şi deprinderi practice necesa- re integrării sociale;

-

cea socială ce constă în:

-

inserţia bio-psiho-socio-culturală a per- soanei în realitatea socială actuală sau în schimbarea pe axele: profesională, fami- lială şi socială;

-

acţiuni de prevenire şi susţinere a unor politici coerente şi flexibile pentru pro-

(49)

49

tecţia şi asistenţa socială persoanelor aflate în dificultate;

-

informarea opiniei publice cu privire la responsabilitatea civică a membrilor co- munităţii faţă de persoanele aflate în dificultate;

-

existenţa unor posibilităţi de valorificare

a potenţialului atitudinal al acestor per- soane cu dizabilităţi, în folosul comu- nităţii.

Practic, asistenţa psiho-peda-socială a persoa- nelor cu dizabilităţi (CES) constituie un ansamblu de măsuri luate în vederea:

-

depistării;

-

diagnosticării;

-

recuperării;

-

educării;

-

instruirii;

(50)

50

-

profesionalizării;

-

adaptării;

-

integrării sociale,

a persoanelor care prezintă o serie de deficienţe de natură:

-

intelectuală;

-

senzorială;

-

fizică;

-

psihică;

-

comportamentală sau de limbaj, precum şi a persoanelor aflate în situaţii de risc, dato- rită mediului în care trăiesc, resurselor insuficiente de

subzistenţă sau prezenţa unor boli cronice sau feno- mene degenerative care afectează integritatea lor bio- logică, psihologică şi/sau socială.

Delimitând sub acest aspect identităţile amintite anterior, se impune abordarea cognitivă a structurilor de handicap întâlnite în contextul expozeului nostru,

(51)

51

la beneficiari, indiferent de vărstă şi/sau statusul so- cial al acestora.

2.2 – structuri

Ca şi structuri privind identificarea handica- pului, vorbim despre cel de:

-

intelect (oligofrenie);

-

auz (surdologie);

-

văz (tiflologie);

-

limbaj (tulburări-logopedie);

-

motricitate (locomotor);

-

polihandicap:

-

surdo-mutitate;

-

surdo-cecitate;

-

autism;

urmărind a fi prezentate într-o formă accesibilă înţele- gerii de către medic, medic stomatolog, farmacist şi

(52)

52

nutriţionist astfel încât acţiunile lor să fie în cu- noştiinţă de cauză, eliminând din start, fenomenul de discriminare.

1. Handicapul de intelect se identifică şi printr-o serie de termeni ca:

-

deficienţă mintală;

-

inadaptare;

-

întârziere mintală;

-

oligofrenie;

-

debilitate mintală;

-

encefalopatie infantilă

După Zazzo R (Paşca MD - 2012), debilitatea mintală este prima zonă a insuficienţei mentale, insu-

ficienţă relativă la exigenţele societăţii, exigenţe va- riabile de la o societate la alta, de la o vârstă la alta insuficienţă ai cărei factori determinaţi sunt biologici (normali sau patologici) şi cu efect ireversibil în stadiul actual al cunoştinţelor.

(53)

53

Astfel, handicapul de intelect se clasifică în funcţie de coeficientul de inteligenţă (QI - exprimat în centile) în:

-

intelect de limită sau liminar cu un QI esti- mat între 85-90 şi marchează graniţa dintre normalitate şi handicap;

-

handicap de intelect uşor (debilitate mintală) cuprins între 50-85 QI ce corespunde unei dezvoltări normale la vârstă cronologică între 7-12 ani;

-

handicap de intelect sever (imbecilitate) cu un QI între 20-50 ce corespunde unei dez- voltări normale la vârstă cronologică de 3-7 ani;

-

handicap de intelect profund (idioţenie) sub 20 QI, ce corespunde ca vârstă crono- logică normală până la 3 ani.

(54)

54

Este bine de ştiut faptul că, după gradul de handicap, beneficiarul poate intra într-un program de recuperări prin activităţi de:

-

învăţare;

-

psihoterapii;

-

terapii ocupaţionale;

-

adaptare;

-

profesionale;

-

integrative socio-profesionale;

intervenţia medicamentoasă fiind necesar a ţine cont de aceste măsuri în cunoştiinţă de cauză.

În cadrul handicapului de intelect se pot mani- festa şi unele elemente sau prezente în complexitatea lor, sindroame legate în acest context, cum ar fi:

-

Down - Trisomia 21 - mongoloizi – recu- noaştere facială;

(55)

55

-

Oligofrenia fenilpiruvica - absenţa unor enzime - piele foarte sensibilă - blond - ochi albaştri;

-

Idioţia armuratorică - apare după 3-6 luni;

-

Gorgoilismul - statura mică - nu creşte - înfăţişare de bătrân;

-

Hipertelorismul - aspect animalic;

-

Tourner;

-

Cretinismul endemic - lipsa iodului

toate aceste informaţii constituind un punct de plecare în comunicarea medicului, medicului stomatolog, far- macistului şi nutriţionistului cu un beneficiar pacient ce dezvoltă un asemenea handicap.

2.Handicapul de auz face parte din categoria afecţiunilor senzoriale şi apare la vârste timpurii, in- tervin dificultăţi majore în însuşirea limbajului (muţe-

(56)

56

nia), iar când degradarea auzului se produce după achiziţia structurilor verbale are loc un proces de involuţie la nivelul întregii activităţi psihice.

Măsurat în decibeli (dB), handicapul depistat porneşte de la valoarea de:

-

pierderea redusă a auzului - 25-40 dB;

-

pierderea medie a nivelului auditiv - 40-60 dB;

-

starea gravă a nivelului auditiv -60-90 dB;

-

pierderea aproape în întregime a capa- cităţilor auditive - 90-110 dB;

-

surditate totală - peste 110 dB.

Decodificat şi sub forma de:

-

hipoacuzie

-

surdo-mutitate

-

în curs de demutizare, iar pe lângă educaţia specială, cei în cauză:

(57)

57

-

învaţă tehnici de comunicare – labio- lectură (cititul de pe buze);

-

îşi însuşesc alfabetul/limbajul mimico- gestual,

elemente care-i ajută să relaţioneze şi socializeze cu cei din jur (normal, şi/sau cu handicap).

3.Handicapul de văz, apare la persoanele cărora le este afectată vederea, începând de la naştere, sau pe parcursul vieţii, din cauza unor boli sau/şi accidente şi se manifesta sub formă de:

-

ambliopie;

-

cecitate (orbire),

fiind persoane orgolioase şi care în general nu manifestă şi un handicap de intelect, important este ca

în comunicarea cu ei, să evităm etichetări/formulări de genul: chiori, orbi, indicat fiind termenul de nevă- zători.

(58)

58

Comunică între ei şi prin scrierea Braille, fac

parte din societate, având lumina lor interioară, nedo- rind a fi marginalizaţi ci din contră, integraţi.

4.Handicapul de limbaj, sau tulburarea de lim- baj, apare la o anumită vârstă şi din varii motive.

Persoanele care dezvoltă o tulburare de limbaj, mani- festă în general şi o stare de frustrare, iar comunicarea

cu cei din jur se face cu greutate, deoarece teama de a nu greşi, îi împiedică în multe cazuri de a mai relaţional cu cei din jur.

Terapia logopedică poate începe cu copii de la vârsta de 4 ani, iar în cazul persoanelor cu AVC, în momentul declanşării procesului complex de recupe- rare.

În cadrul tulburărilor de limbaj, se regăsesc categorii sub forma de:

-

pronunţie (dislalie, rinolalie, dizartrie);

(59)

59

-

ritm şi fluenţă a vorbirii (bâlbâială, balbism, bradilalie);

-

voce (afonie, disfonie, fonestenie);

-

polimorfie (afazie, alalie);

-

dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, electiv sau voluntar);

-

retard sau întârziere în dezvoltarea genelor vorbirii;

-

bazate pe disfuncţii psihice (dislogii, ecola- lii);

-

legate de citit-scris (dislexie-alexie, disgra- fie-agrafie);

Este de remarcat faptul că, tulburarea de limbaj, se poate ameliora sau elimina ţinând cont de:

-

etapele în care se acţionează;

-

diagnosticul;

-

vârsta;

(60)

60

dublate sau nu de dorinţa pacientului/beneficiarului de a putea să-şi rezolve sau nu problema vorbirii, inclu- siv a comunicării, vizându-se în primul rând:

-

încredere în sine;

-

stimă de sine;

astfel încât să-i redăm celui în cauză demnitatea uma- nă şi nu numai.

5.Handicap de motricitate (fizic, loco-motor), se clasifică în segmente precum cea a:

-

deficienţei morfologice globale:

-

de creştere (nanosemie, gigantism);

-

de nutriţie (obezitate, debilitate fizi- că);

-

de atitudine (insuficienta aparatului de susţinere, rigiditate);

-

tegumente (pete, cicatrici uscate, umede);

(61)

61

-

musculatura (medie, redusă, tonus scăzut);

-

oasele (groase, scurte, lungi, rahi- tism);

-

articulaţiile (deformate, mobilitate redusă, exagerarea imobilizării);

-

comportament (inhibat, apatic, aste- nic, iritabil);

-

deficienţei morfologice ale:

-

capului, feţei, gâtului;

-

trupului (torace, abdomen, spate, co- loana vertebrală, bazin);

-

membrele superioare (umeri, braţe, coate, antebraţ, degete, omoplaţi);

-

membrelor inferioare (în totalitate, şolduri, genunchi, glezne, degete);

Literatura de specialitate, prezintă şi o altă cla- sificare, pornind de la:

(62)

62

-

deficienţe ale aparatului neuro-muscu- lar (paralizii);

-

deficienţe şi tulburări ale aparatului şi marilor funcţiuni;

-

aparatul respirator;

-

aparatul cardiovascular;

-

aparatul digestiv şi ale funcţiilor de nutriţie;

-

sistemul endocrin (tulburări de creş- tere şi dezvoltare);

-

organe de simţ;

enumerările anterioare demonstrând varietatea situa- ţiilor problemă existente cât şi necesitatea de a fi cu-

noscute, dar mai ales abordarea lor în raportul de comunicare medic-beneficiar versus beneficiar-medic să fie eficientă.

6.Handicapul de comportament, presupune cu- noaşterea manifestărilor comportamentale, ce au la

(63)

63

bază, unele atitudini şi conduite de risc, dependente fiind de:

-

nivelul intelectual;

-

cunoştinţele şi experienţele de viaţă;

-

caracteristicile organizării sociale;

-

funcţionalitatea relaţiilor intersu- biective;

acestora, adăugându-se ca parte educativă influenţa (de cele mai multe ori nefastă):

-

grupului;

-

străzii;

-

găştilor;

-

şcolii;

ajungându-se în unele cazuri, la comportament devi- ant, prim pas spre delincvenţa juvenilă şi nu numai.

Privit dintr-o altă perspectivă, handicapul de comportament se manifestă:

-

în plan intern, sub formă de:

(64)

64

-

anxietate şi frustrare prelungită;

-

slabă dezvoltare afectivă şi indife- renţă;

-

trăirea unor tensiuni exacerbate;

-

izolarea şi evitarea celor din jur;

-

în plan extern, sub formă de:

-

frică;

-

mânie;

-

minciună;

-

furt;

-

vagabondaj;

-

râs şi plâns nestăpânit;

-

negativism;

-

jaf (tâlhărie);

-

viol;

-

omor;

(65)

65

toate acestea apărând pe fondul unei imaturităţi psi- hice, a infantilităţii şi destructurărilor de personalitate, manifestându-se inadaptare şi din punct de vedere:

-

fizic;

-

psihic;

-

social;

marcându-şi astfel “teritoriul”.

7.Polihandicapul, în cazul de faţă, va cuprinde doar câteva referiri asupra autismului/tulburărilor din spectru autist, chiar dacă unii specialişti, nu-l includ în această categorie, cu toate că este o boală/tulburare caracterizată prin:

-

afectarea dezvoltării creierului;

-

afectarea abilităţilor mentale;

-

afectarea stărilor emoţionale;

-

afectarea abilităţilor comunicaţio- nale ale unei persoane,

(66)

66

având, grade de dezvoltare ce delimitează anumite evoluţii.

Astfel, Wing L. - după Gîfei M (2009) subscrie patru grupe de autism în funcţie de:

-

grupul celor distanţi (aloof) = formă severă de autism, unde indivizii nu iniţiază şi nici nu reacţionează la interacţiunea socială, deşi unii acceptă şi se bucură de anumite forme de contact fizic; unii copii sunt ataşaţi la nivel fizic de adulţi, dar sunt indiferenţi la copiii de aceeaşi vârstă;

-

grupul celor pasivi (parssive) = formă mai puţin severă în care indivizii răspund la inter- acţiunea socială, însă nu iniţiază contacte sociale;

-

grupul celor activi sau bizari (active but odd) = în care indivizii iniţiază contacte so- ciale, însă le lipseşte reciprocitatea, este vor- ba adesea de o interacţiune unidirecţională,

(67)

67

aceştia acordând puţină atenţie sau neacor- dând nici o atenţie/răspunsului celor pe care îi abordează;

-

grupul celor nenaturali (stilted) = în care indivizii iniţiază şi susţin contacte sociale, însă într-o anumită manieră foarte formală şi rigidă, atât cu străinii cât şi cu familia sau

prietenii, fiind tipul de interacţiune socială, ce în general ridică probleme în înţelegerea comunicării şi manifestării dificultăţi serioa-

se în înţelegerea şi împărtăşirea emoţiilor ce- lorlalţi şi cu ceilalţi.

De asemenea, pentru încadrarea într-un trata- ment eficient şi durabil, e necesar a se cunoaşte şi res- pecta, principiile care stau la baza acestei acţiuni şi anume:

-

structurarea unui comportament cât mai apropiat de normal = care să cuprindă cele trei domenii de activitate:

(68)

68

-

cognitiv;

-

limbaj;

-

social;

-

stimularea copilului autist să înveţe, să achiziţioneze = limbaj de autodirecţionare, învăţarea se va face în paşi mărunţi, fiind

stimulat şi premiat pentru fiecare succes minim obţinut;

-

reducerea rigidităţii şi stereotipiei compor- tamentale = planificarea corectă a paşilor de urmat şi acceptaţi în timp de copil cât şi stimularea senzorială ce este acum, foarte eficientă;

-

eliminarea comportamentelor nespecifice (furie, agresiune, etc) = activităţilor psiho- terapeutice specifice, li se alătură şi terapia medicamentoasă:

(69)

69

-

ameliorarea tensiunii familiale = implicarea în recuperarea şi sociali- zarea persoanei autiste, înlăturându- se în timp, prin:

-

înţelegere;

-

acceptare;

-

toleranţă;

iminentele reacţii de:

-

culpabilizare;

-

depresii;

şi resentimentul de a avea un copil cu handicap, în-

cercând totuşi a menţine un echilibru sănătos într-o astfel de familie.

Şi cu toate cele descrise anterior conjunctural,

pacienţii cu dizabilităţi (beneficiarii) au drepturi precum toate celelalte categorii, ei având în plus şi calitatea de a fi vulnerabili, vulnerabilitatea lor, dând

(70)

70

nota caracteristică temporo-spaţială, ţinând cont de tipul de handicap şi manifestările acestuia.

2.3. drepturi

Preşedintele Federaţiei ONPHP, Francisc Si- mon, sublinia faptul că: “este cunoscut de noi toţi un adevăr care nu poate fi contestat de nimeni. O so-

cietate mai bună pentru persoanele cu dizabilităţi, este o societate mai bună pentru toţi. O asemenea societate se poate realiza promovând o legislaţie adecvată, care să descătuşeze şi să canalizeze energia tuturor mem-

brilor societăţii, să favorizeze folosirea acestor ener- gii, prin participarea deplină a tuturor cetăţenilor în scopul cererii şi creşterii bunăstării pentru toţi.”

Subliniind aceste valori, în anul 2005, Guvernul României, elaborează Strategia Naţională pentru pro- tecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013, care îşi propune

(71)

71

realizarea unei politici naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prin următoarele obiective generale, W.H.O. (2002):

-

promovarea integrării sociale a persoanelor cu handicap ca cetăţeni, activi în măsură de a-şi controla viaţă;

-

acordarea de sprijin pentru familiile care au în componenţă persoane cu handicap;

-

creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu handicap.

Totodată, prin Constituţia României revizuită în anul 2003, în articole speciale se prevăd următoarele:

-

articolul 50:

Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unor politici de ega- litate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale han- dicapului, în vederea participării efective a persoa-

(72)

72

nelor cu handicap în viaţă comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.

-articolul 72:

(1) Orice persoană cu handicap care doreşte să se inte- greze sau să se reintegreze în muncă, are acces gratuit în evaluarea şi orientarea profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap.

-articolul 76:

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului stabileş- te măsuri privind egalitatea de şanse pentru persoanele cu handicap, asigurând, acolo unde este necesar, su- port adiţional adaptat nevoilor adulţilor cu handicap, sprijinind accesul acestora ca unitate şi instituţiile de învăţământ superior. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, iniţiază programe de educaţie perma- nentă a adulţilor cu handicap şi asigură implementarea lor, privind protecţia şi promovarea drepturilor per- soanelor cu handicap.

(73)

73

În acelaşi context, Legea 448/2006 privind pro- tecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handi- cap, republicat şi cuprinzând la zi a fost publicat în Monitorul oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2008, urmărind paşi de înnoire şi adaptare, fiind adusă la zi, 2021.

Articolul 1 al legii stipulează faptul că prezenta lege reglementează drepturile şi obligaţiile persoa- nelor cu handicap acordate în scopul integrării şi in- cluziunii sociale a acestora.

În capitolul II - Drepturile persoanelor cu han- dicap, secţiunea 1 - sănătate şi recuperare, la urmă- toarele articole se stipulează:

-articolul 9:

1. Pentru protecţia sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obli- gaţia să ia următoarele măsuri specifice:

 să includă nevoile persoanelor cu han- dicap şi ale familiilor acestora în toate

(74)

74

politicile, strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană sau lo- cală, precum şi în programele guverna-

mentale de ocrotire a sănătăţii;

 să creeze condiţii de disponibilitate, res-

pectiv de transport, infrastructură, reţele de comunicare, a serviciilor medicale şi socio-medicale;

 să înfiinţeze şi să susţină centre de reabi-

litare specializate pe tipuri de handicap;

 să creeze condiţii pentru asigurarea teh-

nologiei asistive şi de acces;

 să dezvolte programe de prevenţie a apa-

riţiei handicapului;

 să sprijine accesul la tratament balnear şi

de recuperare;

 să includă şi să recunoască sportul ca mijloc de recuperare, dezvoltând progra- me specifice;

(75)

75

2. Persoanele cu handicap, familiile acestora sau reprezentanţii lor legali au dreptul la toate informaţiile referitoare la diagnosticul medical şi de recupe- rare/reabilitare la serviciile şi programele disponibile, în toate stadiile acestora, precum şi la drepturile şi obligaţiile în domeniu.

-articolul 10:

Persoanele cu handicap beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite,

atât pentru tratamentul ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.

-articolul 11:

1) In vederea asigurării asistenţei de

recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la:

(76)

76

a. dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute de Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigu- rărilor sociale de sănătate şi a normelor sale de aplicare;

b. servicii gratuite de cazare şi masă şi pentru însoţitorul copilului cu handicap grav sau ac- centuat ori al adultului cu handicap grav sau accentuat în unităţile sanitare cu paturi, sana- torii şi staţiuni balneare, la recomandarea me- dicului de familie ori a medicului specialist, asigurate la Fondul Naţional unic de asigurări sociale de sănătate conform Contractului - cadru privind condiţiile acordării asistenţei sociale medicale în cadrul sistemului de asi- gurări sociale de sănătate;

Sub asemenea auspicii, pacientul cu dizabilităţi, se poate bucura de facilităţile statului privind menţi-

(77)

77

nerea sănătăţii atât fizice cât şi mentale, creându-i totodată şi premisele unei recuperări psiho-motorii alături de integrarea şi incluziunea socială.

2.4 mobilităţi

În abordarea pacientului cu dizabilităţi, e necesar ca:

a. medicul de familie, specialist;

b. medicul stomatolog;

c. farmacistul;

d. nutriţionistul;

să pornească de la acele premise care fac trimitere directă la cunoaşterea pacientului/beneficiarului, sub forma unor itemi cum ar fi, pentru:

A. Medicul de familie/specialist:

-

să-i inspire încredere;

(78)

78

-

să-i explice pe înţelesul lui (acolo unde e cazul şi se poate) problema medicală pe care o are;

-

să-i accepte explicaţiile;

-

să-l accepte şi să-l înţeleagă ca persoană cu dizabilităţi;

-

să nu creeze stări conflictuale;

-

să-i înţeleagă suferinţa;

-

să comunice cu părinţii sau persoanele ce-l însoţesc;

-

să-i observe reacţia corpului la anumiţi stimuli;

-

să dezamorseze stări conflictuale;

-

să ia atitudine;

-

să determine o atitudine pozitivă faţă de pacient pe durata consultului şi a tratamen- tului;

(79)

79

-

să dezvolte elemente de comunicare non- verbală;

-

să evite iniţierea unor discuţii contradictorii şi neconstructive;

practic, să-şi controleze propria atitudine, conduită şi comportament faţă de pacientul cu dizabilităţi.

B. Medicul stomatolog e necesar să marcheze unele puncte de vedere pertinente sau nu, legate de:

-

dorinţa de a avea pacienţi cu dizabilităţi sau nu, indiferent de vârstă sau sex;

-

programarea lor specială/diferită faţă de a celorlalţi pacienţi;

-

considerarea unor tare privind gradul de dificultate:

-

comunicare;

-

handicap;

-

vârstă;

(80)

80

-

tratament;

-

manifestările lor specifice;

-

dificultatea de comunicare privind han- dicapul pacientului:

-

intelect;

-

auz;

-

văz;

-

tulburări de limbaj;

-

tulburări de comportament;

-

polihandicap;

-

motricitate;

-

modalităţi de apreciere a elementului de comunicare pornind de la empatie;

-

importanţa aparţinătorului de a fi sau a nu fi prezent în cabinet alături de pacientul cu dizabilităţi;

(81)

81

-

existenţa sau nu a segmentului de diferen- ţiere între pacienţii cu dizabilităţi şi ceilalţi pacienţi;

-

necesitatea existenţei a:

-

unei pregătirii speciale medicale;

-

unor cabinete stomatologice speci- ale, privind atât abordarea cât şi eficienţa intervenţiei medical-sto- matologice specifică, dorindu-se respectarea practic a drepturilor pacientului cu dizabilităţi;

De asemenea, coptarea medicului stomatolog în echipa multidisciplinară a unei fundaţii, asociaţii, sau ONG pentru persoanele cu dizabilităţi (copii, tineri, adulţi) alături, de:

-

medicul curant;

-

psiholog;

-

psihopedagog special;

(82)

82

-

psihoterapeut;

-

asistent social;

va întregi formula succesului, iar abordarea proble- melor stomatologice ale beneficiarului, nu va mai fi o

… problemă, ci o … reuşită, prin educaţie şi con- secvenţă.

C. Farmacistul se va raporta la secvenţe de conduită şi atitudine comportamentală, pornind de la:

-

existenţa sau nu a pacientului cu diza- bilităţi;

-

accesul cu dificultate a acestora în far- macie;

-

atitudinea corectă faţă de pacientul cu dizabilităţi;

-

existenţa sau inexistenţa unei diferenţe de natură discriminatorie a persoanelor/ pa- cienţilor cu dizabilităţi şi celorlalte per- soane/pacienţi;

(83)

83

-

înlăturarea elementului de marginalizare vizând abordarea lor în unităţile farma- ceutice;

-

elemente specifice de comunicare, inter- acţionarea şi socializare cu pacientul cu dizabilităţi;

-

folosirea cu eficienţă maximă a spaţiului special creat în care sunt abordate per- soanele cu dizabilităţi şi/sau pacienţii cu dizabilităţi,

cât ai faptul de a crea (dacă se poate) în toate unităţile farmaceutice, a spaţiului special confidenţial pentru pacientul şi/sau persoana cu dizabilităţi, îmbunătăţind comunicarea şi relaţionarea dintre cei doi.

D. Nutriţionistul se va implica mai ales în ela- borarea unei strategii educaţional-nutriţionale care va avea în vedere, ţinând cont de:

-

handicap;

(84)

84

-

diagnostic;

-

vârstă;

-

sex;

menţinerea unei greutăţi optime, printr-o alimentaţie, şi comportament adecvat, pornind de la:

-

numărul şi orele meselor care trebuie să fie regulate;

-

masticaţia să se facă încet, mărunţind bine alimente;

-

evitarea în timpul servirii meselor a:

-

conversaţiilor;

-

stărilor conflictuale;

-

vizionarea unor emisiuni TV;

-

conduitelor de risc comportamental;

-

realizarea unui ambient plăcut şi sigur în tim- pul actului nutriţional;

Referințe

DOCUMENTE SIMILARE

Cu toate acestea, în cazul în care scopul este de a obține hărți rapid, Google Maps este o opțiune bună și foarte bine documentată, atât pentru dispozitivul mobil, cât și

Prezenţa de ani şi ani de zile a educaţiei în spital atunci când pacientul este elev, a dezvoltat o nouă structură interdisciplinară – pedagogia medicală, ce

Pentru a crea şi a menţine aceeaşi siguranţă de care are nevoie pacientul dement atunci când este internat într-un centru, cămin sau casă ce oferă servicii

Ne-am propus stabilirea corelației parametrilor durere, impact funcțional, disabilitate între ei, dar și cu vârsta pacienţilor şi durata bolii la pacienții cu coxartroză..

Obiective: Recunoaşterea şi testarea în timp util a tulpinilor bacteriene izolate din hemoculturi la pacientul transplantat hepatic, care a prezentat sepsis cu sau fără

Păşind apoi alături de el cu paşi înceţi, pe chei, eu îl invidiam, e drept, pe cunoscutul meu pentru săruturile care i se dăruiseră, însă acceptam în acelaşi timp cu

14. Goniometrul este poziționat cu axul în centrul rotulei, brațul fix perpendicular pe sol, brațul mobil pe linia mediană a feței anterioare a gambei, pacientul efectuează

În continuare se alternează compresiile cu respiraţiile (raport 30:2). ! Resuscitarea se întrerupe doar dacă pacientul îşi reia respiraţia normală. b)

entităţi politice (care o solicită). Însă, trecerea la următoarele forme de cetăţenie trebuie corelată cu respectarea unor condiţii. De exemplu, persoanele care doresc

Acesta primeşte la intrare o propoziţie etichetată similar cu cele din textul folosit pentru învăţare şi determină pentru fiecare cuvânt, pe baza informaţiilor conţinute

Relaţii cu mass-media – una dintre atribuţiile departamentului de relaţii publice este aceea de a stabili şi întreţine o bună comunicare cu mass-media, în interesul

Sandu Frunză Inexprimabilul: Cu Elie Wiesel despre filosofie şi teologie.. lagărele morţii, păstrînd totodată un echilbru între pietatea pe care trebuie să o avem în faţa

O adevărată privelişte atât pentru gurf!lanzi, cât şi pentru pictorii vietii patnarhale erau camerele cu provl- ziuni, în cari erau aşezate cu gust cele mai

- determinare teofilinemie (daca este accesibila) daca pacientul era în tratament cu teofilina la internare. - examen microscopic (frotiu gram) din sputa si cultura din sputa

şedinte Victor Tordăşianu, premerge cu pildă bună societăţii române de cărturari mai cu pretenţii Seratele lunare regulate, cu declamări, recitări şi

Hăinuţă pentru copil~ş' lucrată cu mâna. şi membri ai casei princiare. Dovadă de căldura şi e- nergia cu care se aprind inimile germane la glasul trecutului

Şi cu toate acestea cât de frumoasă şi cât de măreaţă e lumea asta întreagă pe care o vedem în noi şi în jurul nostru pierzându- se în atotputernicia

Cu talentul acesta de îmbinare a unei intrigi uşoare, cu respectul acesta pentru forma şi pentru cestium mai puţin banale se poate aşteptă o conbnuare a

b e disponibil în varianta pentru cabinet (chairside) şi pentru laborator: inLab c varianta chairside realizează scanarea optică cu ultraviolete a preparaţiei d materialele ce

Centrul de Informare și Consiliere a Studenților (CICS) este o structură a Universității Politehnica Timișoara (UPT) cu misiunea de a asigura o cât mai bună informare,

Ar putea şi ar trebui să fie o năpârlire, ceva ce trebuie făcut, la fel de invigorant şi de necesar ca un tratament facial sau o clismă. Revelaţia e totul, nu de dragul ei, în

Și mă întristez cu atât mai mult, cu cât văd că în disputele iscate între cetăţeni în cauze civile ori când e vorba de bolile de care suferă oamenii, s-a recurs întot-

Ţin minte întâlnirea cu cineva pentru că îmi amintesc cu precizie felul în care şi- a trecut mâna prin păr după ce mi- a întins- o, mai mult, felul în care părul întârzia