Despre frumuseţea

(1)

Despre frumuseţea uitată a vieţii

(2)

Andrei Pleşu s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facul tatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei.

A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană.

Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româ - neşti). Profesor uni versitar de filozofie a religiilor, Facul - tatea de Filozofie, Univer sitatea din Bucureşti (1991–1997).

Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei

„Noua Europă“ şi rector al Colegiului „Noua Europă“

(1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil.

honoris causa al Univer sităţii „Albert Ludwig“ din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii „Humboldt“ din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur.

Scrieri:Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura euro - peană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meri diane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Mini - ma moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Româ nească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, ger - mană, suedeză, ma ghiară, slovacă), Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară);Limba păsă - rilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad. franceză, maghiară, germană, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orien tului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006, Note, stări, zile, Humanitas, 2010; nume - roase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

(3)

Despre frumuseţea

uitată a vieţii

(4)

Co per ta: Andrei Gamarţ Redactor: Lidia Bodea

Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Georgeta-Anca Ionescu DTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PLEŞU, ANDREI

Despre frumuseţea uitată a vieţii/ Andrei Pleşu. – Bucureşti:

Humanitas, 2011 ISBN 978-973-50-2905-0 821.135.1-4

EDITURA HUMANITAS

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51

www.humanitas.ro

Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel./fax 021/311 23 30 C.P.C.E. – CP 14, Bucureşti

e-mail: [email protected] www.libhumanitas.ro

(5)

Notă asupra ediției

Cartea aceasta s-a născut în urma unei inițiative prie - tenești. Gabriel Liiceanu a citit câteva texte apărute, în ultimii ani, în Dilema (veche)și în Adevărulși a ajuns la concluzia că, puse laolaltă, ar putea constitui un mic com - pendiu de înțelepciune cotidiană. Mi s-a părut, totuși, prezumțios să asum, fie și într-o variantă minoră, postura înțeleptului. Mă cunosc prea bine ca să asum o asemenea postură. Admit însă că există o legătură – nu neapărat pro - gramată – între textele adunate în acest volum: sunt încer - cări de a ieși din vârtejul „actualității“, sau de a lua temele

„actuale“ drept punct de plecare către orizonturi aflate din - colo de tranzitoriu și conjunctural. E vorba, în fond, de câteva gânduri rapide asupra unor subiecte esențiale, la care, în „clipa cea repede“ a vieții zilnice, nu mai apucăm să reflec tăm. Nu expuneri sistematice și pretențioase, ci pro - vocări de moment, sugestii de parcurs. Veacul nu ne mai lasă răgazuri nici să citim tratate, nici să le scriem. Dar nota fulgurantă, reflexia frugală, schița de demaraj sunt încă posibile și utile. Cel puțin așa sper.

Un rol decisiv în alcătuirea cărții de față, de la titlu până la structura internă, l-a avut doamna Lidia Bodea, a cărei competență riguroasă și a cărei sensibilitate intelectuală

(6)

i-au dat aproape statutul de co-autor. Îi mulțumesc. Pentru intervenții salutare în diferitele etape ale redactării textu - lui, îi datorez mulțumiri și doamnei Maria Iordănescu. Mul - țumesc, de asemenea, publicațiilor Adevărulși Dilema veche pentru acordul pe care și l-au dat în vederea culegerii în volum a articolelor scrise, inițial, pentru ele.

Andrei Pleșu

(7)

În loc de prefaţă:

Inactualităţi

Când, obligat de doctori, îmi fac plimbarea (cvasi) zil nică şi se întâmplă să ﬁe vreme senină, dau, ine - vitabil, peste câte un maidanez care zace pe-o parte, în drumul tuturor, proﬁtând de căldura mediocră a soarelui. E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destin - dere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârte - jului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecă torii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi.

Ei, oamenii, sunt, de data aceasta, „vaga bonzii“, vietăţile fără stăpân şi fără rost, în vreme ce câinele adormit la soare are „stabilitatea“ unui călugăr Zen.

Aş vrea să am îndrăzneala, libertatea interioară, inte - ligenţa de a mă întinde lângă el şi de a mă sustrage, astfel, împrejurărilor curente, vremu rilor, asﬁxiei lumeşti. Dar am pierdut, laolaltă cu toţi semenii mei, instinctul „rupturii de nivel“, al ieşirii din timp.

Sunt mereu „în reţea“, cablat, preluat, „angajat“, de - pen dent de drogul urgenţelor… În loc să facem din

(8)

animale spectre (lucrative) ale unor funeste pan - demii, ar trebui să recuperăm ceva din virtuţile lor:

din statica felinelor, din răbdarea, dinamismul ﬂexibil şi detenta câinilor, din calmul rume gă toa relor, din vocaţia înaripatelor de a se desprinde. Să ﬁm „înţe - lepţi ca şerpii şi ino cenţi ca porumbeii“. Într-o lume judecată mereu, de puritani, pentru regresul ei în trivialitate ani mală, tocmai animali tatea, ani ma li - tatea bună, e ceea ce am pierdut, ceea ce ne lipseşte.

Alături de doctorul care mă somează să mă mişc, am nevoie şi de un altul, care să-mi ceară să stau, o oră pe zi, nemişcat, la soare, fără să mă gân desc la nimic.

*

Semniﬁcativ e şi faptul că, odată cu animalitatea cea bună, am pierdut şi amplitudinea intelectuală.

„Soﬁsticarea“ civilizată a adus cu sine, simultan, fra - gilitate ﬁzică şi debilitate mintală. Suntem „evoluaţi“

şi precari. E frapantă, de pildă, dispariţia aproape totală din orizontul interogaţiei şi al reﬂexiei noas - tre a unor teme esenţiale. Iubirea nu mai este astăzi un subiect, dincolo de scandalul monden, inﬂamaţia erotică şi sentimentalismul de telenovelă. Autori şi autoare ca Mariana Alcoforado, Ninon de Lenclos, Denis de Rougemont, Max Scheler sau Ortega y

8 DESPRE FRUMUSEŢEA UITATĂ A VIEŢII

(9)

Gasset nu mai apar. Absente, în sens substanţial, de pe piaţă sunt şi teme ca prietenia, umorul, desti - nul şi moartea. Se vorbeşte inﬁnit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuţi manageriale şi feluri de mâncare. Autori care au modelat, cu autoritatea lor, secole întregi de cultură europeană sunt, prac tic, abandonaţi. Numai o minoritate de excentrici mai citeşte acum texte care, pentru ante - ce sorii noştri, erau deprinderi gimnaziale curente:

Cicero şi Epictet, Marc Aureliu, Maxim Mărturi - si torul, Thomas à Kempis, Meister Eckhart, Mon - taigne sau Pascal. Tatăl meu încă ştia pe dinafară, din liceu, versiunea grecească a Rugăciunii Domneşti.

Omolo gii lui de azi au probleme cu limba română, iar din tre limbile străine, abia dacă pot schimonosi o engleză de şlagăr pop. N-aş vrea să par nostalgic, vetust, apoca liptic. Cred însă că e bine să luăm notă de mer sul lucrurilor, să ne întrebăm, la rece, ce am câştigat şi ce am pierdut şi, dacă se poate, să între - prin dem câte ceva pentru o recalibrare a facultăţilor noastre inte lec tuale şi suﬂeteşti în contextul lumii contem porane. Marile reforme morale şi institu ţio - nale nu pot începe decât de aici, de la reforma indi - vidului, de la identi ﬁcarea şi relansarea ade vă ratului său potenţial.

INACTUALITĂŢI 9

(10)

I

CE FACEM CU VIAŢA NOASTRĂ

(11)

Munca. Daune colaterale

„În România nu se munceşte destul.“ Toţi românii par să fie de acord cu această judecată aspră şi numai în parte îndreptăţită. Românii ştiu să fie şi căpşunari harnici, dacă pot anticipa un câştig tentant. Nu au, e drept, cultul protestant al datoriei şi al efortului mântuitor, nici demagogia marxistă a muncii înţe - lese ca emblemă a umanităţii. Dar nici nu dormi tează mediteraneean, la umbră. Şi, chiar dacă nu muncesc în sens tradiţional, sunt activi: „se descurcă“, fac aran - jamente, „se află-n treabă“, „au de alergat“.

În ce mă priveşte, sunt îngrijorat mai curând de contrariul: când văd cum arată ziua de lucru a unui tânăr de azi, mă întreb care mai poate ﬁ bilanţul lui de viaţă. Activitatea lucrativă asﬁxiază în aseme - nea măsură intervalul diurn, încât „lucrativ“ nu mai înseamnă nimic: e obţinerea unui câştig de care nu se bucură nimeni, un câştig din care nimeni nu are nimic de câştigat. „Modelul“ e, preponderent, occi - dental. Se practică frecvent o investiţie maximă de

(12)

muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în weekend, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont, apare un tip de vitalitate care, paradoxal, subminează (sau amână) pofta de viaţă. Nu mai ai bucurii. Ai „satis facţii“.

Reu şita profesională intră în conﬂict cu bucu ria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a ﬁ mereu „ocupat“) suspendă, treptat, cel puţin două din com po nen - tele decisive ale unei existenţe depline: sin gu rătatea şi răgazul.

Singurătateae materia primă a reﬂexivităţii şi a construcţiei de sine. „Dumnezeu – s-a spus – e ceea ce ﬁecare ştie să facă cu propria sa singurătate.“ Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supravieţui interior în condiţia unei sociabilităţi perpetue. Sfâr - şeşti, inevitabil, prin a-ţi pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar când nu-şi mai dă seama) de episodul nutritiv al unei con frun - tări solitare cu adâncul şi cu înaltul său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său.

Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătăţii: condamnatul era, clipă de clipă, însoţit (de fapt încolţit) de o prezenţă tăcută,

(13)

dar tenace, o prezenţă programată să excludă orice posibilitate a intimităţii şi a solilocviului.

Răgazule valoriﬁcarea intensă a non-activităţii.

E înlocuirea eﬁcienţei prin plăcere, savoarea decu - plării, capacitatea de a te lăsa absorbit de respiraţia lumii, fără să i te opui, fără să intervii cu deprin - derile proprii în metabolismul ei. De la gratuitatea hobby-ului până la experienţa totodată subtilă şi simplă a vidului, răgazul e recuperarea identităţii tale reale, neconjuncturale, eliberate de obligaţii, utilităţi şi urgenţe. O ieşire igienică, pe verticală, din registrul actualităţii. Cu alte cuvinte, un moment de liber - tate. Fără complementul răgazului restaurator şi fără vaccinul singurătăţii, munca recade în semniﬁcaţia ei originară: aceea a pedepsei meritate, după dera - pajul păcatului originar.

CE FACEM CU VIAŢA NOASTRĂ 15

(14)

Sus inima!

E un îndemn pe care, în limbajul cotidian, îl ros - tim sau îl auzim ca pe o îmbărbătare. „Sus inima!“

înseamnă: „nu te lăsa!“, „fii tare!“, „nu fi trist“, „fii bărbat!“, „ridică-te deasupra necazurilor!“. Se spune şi „capul sus!“, tot o formulă încurajatoare, dar cu o nuanţă în plus: „fii demn!“, „nu te lăsa călcat în picioare!“, „rezistă dinaintea tuturor relelor fără com - promisuri şi fără lamentaţii!“. Ambele imperative valo - rifică verticala, mişcarea ascensională, dar rămân la nivel psihologic sau moral. „Sus inima!“ şi „Capul sus!“ îndeamnă la a nu te lăsa copleşit de emoţii nega - tive şi, respectiv, a-ţi păstra coloana vertebrală dina - intea adversităţilor.

În liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, curând după citirea Crezului, participanţilor la slujbă li se spune ceva asemănător: „Sus să avem inimile!“ Dar e limpede că, de data aceasta, nu mai e vorba de o sim plă exigenţă sentimentală sau de un precept mo - ral. În perimetrul mai tuturor religiilor, inima e un

(15)

instrument de cunoaştere, dacă nu chiar cel mai eﬁcient dintre toate, când e vorba de cunoaşterea supremă. „Sus să avem inimile!“ e, în acest caz, o axiomă a efortului cognitiv, o indicaţie „metodo - logică“. Nu poţi pricepe nimic, dacă te situezi mereu la ﬁrul ierbii sau dacă scormoneşti, suspicios, „dede - subturi“. Trebuie, dimpotrivă, să priveşti lucrurile de la înălţime, să ai imaginea câmpului, perspectiva integratoare a zborului. Nu e aducătoare de lumină decât ceea ce o parabolă hristică numeşte „făclia pusă în sfeşnic“, înălţată pe un suport generos. Marile contururi ale realului se văd mai desluşit de sus, aşa cum siturile arheologice se percep mai bine din avion.

Dar amplasamentul „la vârf“ al cunoaşterii are o iradiere existenţială mai largă: nu e doar o tehnică de cercetare, ci şi o atitudine de viaţă, modul optim de a te situa într-o lume „căzută“. „A ﬁ la înăl ţime“

nu e, pur şi simplu, a trăi mereu cu obsesia superla - tivului şi nici a privi către ceilalţi de sus. Ceea ce se cere e să ﬁi cuplat mereu la „polul plus“, să trăieşti contingenţa având mereu în minte orizontul care o depăşeşte şi o cuprinde.

De la o asemenea problematică a sublimităţilor la peisajul nostru politic şi mediatic picajul e, poate, prea mare. Dar meschinăria unghiului de vedere, bălă - căreala la preţuri mici, agitaţia noroioasă a multor

CE FACEM CU VIAŢA NOASTRĂ 17

(16)

politicieni şi gazetari sar în ochi. Îţi vine să le spui, mai prietenos sau mai răstit: ridicaţi-vă, măcar pen - tru o clipă, din mlaştina intereselor voastre imediate.

Luaţi un pic de înălţime! Luaţi un pic de distanţă faţă de harţa zilnică, faţă de combativitatea partizană şi faţă de voi înşivă! Desprindeţi-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiosincrazii, vorbe grele, obsesii şi nevroze. Respiraţi mai amplu, priviţi, scurt, spre mijlocul cerului, reînvăţaţi să surâdeţi. Încercaţi să ﬁţi, măcar o oră pe zi, „singuri şi inactuali“, cum spunea cândva George Călinescu. Există şi alte bucurii decât bucuria de a-ţi strangula duşmanul. Există şi alte plăceri decât plăcerea de a răni, de a calomnia, de a câştiga la şepticul electoral. Există, de aseme - nea, drame, spaime şi dezastre mai mari decât cele care vi se vântură pe sub nas în diversele show-uri televi zate. Nu vă mai conduceţi viaţa din subteranele suﬂetelor voastre agitate. Aşezaţi-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decât voi înşivă. Sus inima! Şi capul! Viaţa, viaţa adevărată e în altă parte…

(17)

Cuprins

Notă asupra ediţiei 5

În loc de prefaţă: Inactualităţi 7

I. CE FACEM CU VIAŢA NOASTRĂ

Munca. Daune colaterale 13

Sus inima! 16

Tipuri de trecere 19

Ce ştii să faci? 24

Lehamitea şi entuziasmul 28

Sensul vieţii. Punctaj pregătitor 32

II. DESPRE LUCRURILE CU ADEVĂRAT IMPORTANTE

Autenticitate 37

Câteva note despre demnitate 45

Ce nu aduc banii 50

Despre înrăire 54

Un gând rapid despre iubire 57

Despre iubirile fericite 60

Un gând despre iubire la Pascal 64

Scurt acces de optimism 68

Ne-liniştea sărbătorilor 71

(18)

Lucruri importante 74

Despre frumuseţea uitată a vieţii 78

Insensibilitatea cotidiană 81

Onoarea meseriei 85

Vechime şi bătrâneţe 89

III. ORDINEA SUBTILĂ A LUMII

Speranţa 95

Două feluri de necredinţă 99

Educaţia religioasă 102

Liberi cugetători 106

Moarte şi demnitate 109

Nu e frumos… 112

Texte comentate 117

Introducere la vicii 121

Lecturi stoice de Crăciun 130

IV. PERPLEXITĂŢI ŞI INDISPOZIŢII COTIDIENE

Principii 137

A mânca sănătos 141

Tranziţia şi avatarurile luxului 144

Despre mânie 149

Ura ca mod de viaţă 153

Frica 156

„Plăceri vinovate“ 159

Zgomot 163

Despre politeţe 167

Inﬂaţia politicului 171

(19)

Proasta intonare a libertăţii 174

Aproapele ca judecător 177

Pentru o politică mai feminină 181

V. FELURI DE A FI

Câteva specii de ticăloşi 187

Capitalistul român 192

Eul propriu ca obsesie 195

Proasta folosire a inteligenţei 198

Feluri de a vorbi 203

Portret-robot 207

Dormitorul lui Goethe 210

Oblomovism 214

VI. „CETITUL CĂRŢILOR“

Cele 100 de cărţi? 219

Cultura de internet 224

Cititul cărţilor 228

Note pentru o tipologie a lecturii 231

Despre scris 235

VII. MARTIRAJUL LIMBII ROMÂNE

Iritări 241

Martirajul limbii române 244

Stereotipii 247

VIII. CUM STĂM LA TELEVIZOR

Realitatea televiziunii 253

A sta la televizor 256

CUPRINS 277

(20)

Cum stăm la televizor 260

Globalizarea manelelor 263

Cinci zile fără televizor 266

Epilog: Cu sau fără dileme ? 269