Ewa Manukian

(1)

Colecţie coordonată de DENISA COMĂNESCU

(2)

LUDMILA ULIŢKAIA

Daniel Stein, traducător

Traducere din rusă de GABRIELA RUSSO

(3)

Redactor LUANA SCHIDU Coperta

ANGELA ROTARU

LUDMILA ULITSKAYA DANIEL STEIN, PEREVODCIK

EDITURA HUMANITAS FICTION

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România 021/408 83 73, fax 021/408 83 74

www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 021 311 23 30 / 0372 189 509

Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României.

ISBN 978-973-689-437-4

(4)

Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi; dar în Biserică voiesc mai bine să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.

1 Corinteni 14, 18-19

(5)

PARTEA ÎNTÂI

(6)

1. Decembrie 1985, Boston

Ewa Manukian

Dintotdeauna sunt îngheţată ca un sloi. Chiar şi vara la plajă, sub soarele dogorâtor, frigul nu-mi iese din oase. Probabil pentru că m-am născut în pădure, iarna, şi primele luni mi le-am pe tre - cut în mâneca descusută de la şuba mamei. Ca să spun aşa, eu nu trebuia să supravieţuiesc, şi dacă e cineva pentru care viaţa e un dar, atunci aceea sunt eu. Numai că nu ştiu dacă un asemenea dar mi-a fost de folos.

La unii oameni memoria intră în funcţiune foarte devreme. La mine începe la doi ani, din vremea orfelinatului catolic. Întotdeauna am socotit că e important să ştiu ce s-a întâmplat cu mine în toţi anii aceia despre care nu-mi amintesc nimic. Am aﬂat câte ceva de la Vitek, fratele meu mai mare. Dar era prea mic pe atunci, şi amin tirile lui, lăsate mie moştenire, nu recompun tabloul complet.

În spital ﬁind, a umplut o jumătate de caiet de şcoală – mi-a po - vestit ce-şi aducea aminte. Noi nu ştiam pe atunci că mama e-n viaţă. Fratele meu a murit de septicemie la şaisprezece ani, până să se întoarcă mama din lagăr.

În acte locul naşterii mele poartă numele Emsk. În realitate, ăsta e oraşul unde am fost zămislită. Mama a fugit din ghetoul din Emsk în august 1942; era însărcinată în luna a şasea. Cu ea era fra tele meu de şase ani. M-am născut la o sută de kilometri de Emsk, într-o pădure de nepătruns, într-o aşezare ascunsă a evreilor fugiţi din ghetou – şi-au găsit acolo adăpost până la eliberarea Bielorusiei, în august 1944. Era un detaşament de partizani; de fapt, nu era vorba de nici un fel de detaşament, ci de trei sute de evrei care în cercau să rămână în viaţă într-o zonă ocupată de nemţi. Îmi ima ginez că bărbaţii cu puşti îşi apărau

(7)

mai degrabă bordeiele lo cuite de femei, bătrâni şi câţiva copii rămaşi în viaţă, decât luptau îm potriva nemţilor.

Tatăl meu, aşa cum mi-a povestit mama mulţi ani mai târziu, a rămas în ghetou şi a murit acolo – toţi cei care locuiau în ghetou au fost împuşcaţi la câteva zile după evadare. Mama mi-a spus că tata a refuzat să plece, socotind că evadarea nu face decât să-i înră - iască pe nemţi şi să grăbească represaliile. Mama, însărcinată cu mine, l-a luat pe Vitek şi a fugit. Din cei opt sute de locuitori ai ghe toului, doar trei sute hotărâseră să evadeze.

În ghetou fuseseră mânaţi locuitorii din Emsk şi evreii din satele învecinate. Mama nu era de prin părţile locului, dar nu fu - sese o întâmplare că nimerise acolo. O trimiseseră din Lvov ca agent de legătură. Era o comunistă înrăită. Pe Vitek îl născuse în 1936, în închisoarea din Lvov. Îl făcuse cu un tovarăş din partid, iar pe mine cu alt bărbat pe care-l întâlnise în ghetou. N-am cu - nos cut în viaţa mea o femeie care să aibă atât de puţină stofă de mamă ca ea. Cred că fratele meu şi cu mine ne-am născut numai pentru că lipseau mijloacele de prevenţie şi abortivele. Când eram tânără, o uram – pe urmă, mulţi ani am fost cuprinsă de o uimire rece, şi până în ziua de azi abia dacă suport să vorbesc cu ea. Slavă Domnului că se întâmplă foarte rar.

De câte ori o întreb ceva despre trecut, se zbârleşte toată şi în - cepe să urle: în ochii ei am rămas pentru totdeauna o mic-bur - gheză apolitică. Asta şi sunt. Numai că am născut un copil şi ştiu clar că atunci când apare un copil, viaţa femeii e la cheremul lui.

Mai mult sau mai puţin. Numai că nu şi a mamei. Obsesia ei e partidul.

Cu o lună în urmă am cunoscut-o pe Esther Hantman. O bă - trână străvezie, atât de minunată, foarte albă, cu părul cărunt, vop sit în nuanţe albăstrui. Este prietena lui Karin, au lucrat împreună într-o asociaţie de binefacere. Karin îmi vorbise cu mult timp înainte despre această Esther, dar eu nu m-am arătat deloc inte resată. Când a împlinit cincizeci de ani, cu puţin timp înainte de Crăciun, Karin a aranjat o întâlnire, şi atenţia mi-a fost imediat atrasă de Esther. Se deosebea prin ceva anume de mulţimea de oameni, dintre care jumătate îmi erau necunoscuţi. Petrecerea era cu mult mai animată decât una obişnuită la americani: mulţi 10

(8)

polo nezi, câţiva ruşi şi o pereche din Iugoslavia. Prezenţa slavilor la petrecerea americănească se făcea simţită în mod plăcut, din când în când se auzeau cuvinte rostite în polonă.

În rusă şi-n polonă mă exprim la fel de liber, iar în engleză vorbesc cu accent polonez, fapt care i-a atras atenţia lui Esther, în timp ce schimbam câteva cuvinte în limitele unei ﬂecăreli mondene.

— Din Polonia? a întrebat ea.

Întrebarea asta mă pune întotdeauna într-o mică încurcătură:

mi-e greu să răspund – în loc să răspund laconic, mă lansez într-o poveste lungă şi încâlcită cum că mama s-a născut la Varşovia, iar eu m-am născut în Bielorusia, că nu ştiu cu cine am fost făcută, că anii copilăriei mi i-am petrecut în Rusia, că am ajuns în Polonia abia în 1954, că pe urmă am plecat din nou în Rusia să învăţ, că de acolo m-am mutat în RDG şi că numai după aceea m-am stabilit în America…

Dar nu ştiu de ce, de data asta am spus ceva ce nu spun niciodată:

— Sunt de loc din Emsk. Din Czarna Puszscza.

Bătrâna a oftat încetişor:

— Când te-ai născut?

— În 1942. Nu-mi ascund niciodată vârsta, ştiu că arăt mai tânără, că lumea nu-mi dă patruzeci şi trei de ani.

M-a strâns uşor în braţe şi a început să-şi scuture coafura argin - tie, tremurând bătrâneşte:

— Vai, Doamne! Înseamnă că ai scăpat cu viaţă! Nebuna aia te-a născut în bordei, soţul meu te-a ajutat să vii pe lume… Iar pe urmă, nu-mi amintesc exact, mi se pare că nu s-a împlinit nici măcar luna, când ea şi-a luat copiii şi a plecat nu se ştie unde. Au încercat toţi s-o convingă să rămână, dar n-a ascultat de nimeni.

Erau siguri că vă înhaţă pe drum sau în primul sat… Mare e Dumnezeu! Ai scăpat cu viaţă!

În momentul acela ne-am trezit afară, în vestibul. Pur şi simplu nu ne puteam desprinde una de cealaltă. Am luat din cuier şubele – a fost nostim, şubele erau la fel, groase, din blană de vulpe, în America arătau aproape indecent. A reieşit pe urmă că şi Esther suferă de frig…

(9)

Am plecat amândouă la ea – locuieşte în centrul Bostonului, pe Commonwealth Avenue, într-un cartier minunat, la zece mi - nute de mine. Cât timp am mers cu maşina – eu la volan, ea ală - turi – am fost cuprinsă de un sentiment ciudat: mi-am dorit toată viaţa să am lângă mine o persoană în vârstă, înţeleaptă, care să mă conducă, de care să pot asculta, căreia să mă supun bucuroasă, şi n-am avut parte niciodată de o ﬁinţă ca asta. La orfelinat domnea, bineînţeles, o disciplină de ﬁer, dar era cu totul altceva. Întot deauna am fost de partea celor mai în vârstă – nu i-am socotit oameni cu capul pe umeri nici pe mama, nici pe soţii mei, nici pe prieteni. Iar bătrâna asta avea ceva care te făcea să accepţi totul, orice ţi-ar spune…

Am intrat în locuinţa ei. A aprins lumina – rafturile cu cărţi începeau din vestibul şi ajungeau până în fundul apartamentului.

Mi-a surprins privirea:

— E biblioteca răposatului meu soţ. Citea în cinci limbi. Sunt o sumedenie de cărţi despre artă. Trebuie să găsesc pe cineva, să le las pe mâini bune…

În clipa aceea mi-am adus aminte ce-mi spusese Karin: Esther e văduvă, nu are copii, e destul de bogată şi foarte singură. I-au murit aproape toate rudele în timpul războiului.

Iată ce mi-a povestit Esther: o văzuse pe mama pentru prima oară în ghetoul din Emsk, când începuseră să-i adune acolo pe evreii din împrejurimile oraşului – până atunci doar evreii din oraş se aﬂau acolo. Veniseră de bunăvoie, ca să zic aşa, deoarece, cu puţin timp înainte să se stabilească în ghetou, fusese un ma - sa cru cumplit în oraş – îi adunaseră în piaţa mare, între biserica catolică şi biserica ortodoxă, şi-i măcelăriseră. Lichidaseră o mie cinci sute de suﬂete, iar cei rămaşi în viaţă fugiseră în ghetou.

Nu era un vechi ghetou obişnuit, în care unul sau câteva car - tiere erau locuite de evrei încă din Evul Mediu. În Emsk, din con - tră, oamenii îşi părăsiseră locuinţele din oraş şi se mutaseră în tr-un castel distrus pe jumătate, care aparţinuse unui cneaz. Încercuiseră castelul cu sârmă ghimpată şi puseseră paznici. Nici măcar nu era clar la început cine păzeşte pe cine şi împotriva cui. Poliţiştii erau bieloruşi din partea locului, nemţii considerau că paza nu-i de 12

(10)

demnitatea lor. Se ştia cum merge treaba cu bieloruşii, îi plăteau.

Îi plăteau pentru orice. Pentru bani făceau rost şi de arme.

Esther mi-a spus:

— Mama ta nu era din părţile locului. Era destul de fru moasă, dar foarte aspră. Avea cu ea un băiat mic. Mi-am amintit numele ei de familie. Kowacz. Aşa-i?

Pur şi simplu m-am cutremurat: urăsc numele ăsta. Ştiu precis că mama avea un alt nume. Kowacz era un fel de nume con spi - rativ sau dat de partid, înscris în actele false. Cu ele şi-a trăit jumătate din viaţă. Dacă m-am măritat, am făcut-o, într-o oare - care măsură, şi ca să scap de numele ăsta conspirativ. I-am şocat pe toţi: evreica din Polonia se mărită cu un neamţ! E adevărat că Erich era şi el comunist, din RDG, – altfel nu-l acceptau să-şi facă studiile în Rusia. De altminteri, acolo ne-am şi cunoscut.

M-am uitat la Esther aşa cum se uită copilul la o acadea: uite că o femeie cum e ea, blândă şi liniştită, elegantă după moda europeană – îmbrăcată cu o bluză de mătase, pantoﬁ italieneşti, dar nimic din toate astea nu-ţi sar în ochi, nu are nimic din şicul simplist al americanilor – ar putea ﬁ foarte bine mamă, mătuşă, bunică. Şi-mi spune „fetiţo“…

Fără s-o presez în vreun fel, mi-a povestit următoarele:

Ghetoul avea o organizare internă solidă, avea propria admi nis - traţie şi, în afară de asta, avea o persoană învestită cu autoritate – ilustrul rabin Schirman, om foarte învăţat, şi, vorbea lumea, evla - vios în adevăratul sens al cuvântului. Esther şi soţul ei, evrei polo - nezi, amândoi medici, se mutaseră în ţinuturile acelea cu câţiva ani înainte de război. Isaac Hantman, soţul lui Esther, era chirurg, iar ea medic dentist. Adică nu chiar medic, dar avea studii serioase de specialitate – terminase şcoala de stomatologie la Frankfurt. Nu erau nişte liber-cugetători, erau evrei normali, puteau să aprindă lumânări sâmbăta, dar puteau foarte bine şi să plece sâmbăta la un concert în oraşul vecin. Evreii din partea locului îi considerau străini, dar se duceau la ei să se trateze. Când Germania a anexat Polonia, Isaac i-a spus imediat soţiei că totul s-a sfârşit şi că trebuie să plece de acolo – oriunde. Se gândea chiar şi la Palestina. Dar cât timp s-au gândit cântărind lucrurile şi despicând ﬁrul în patru, s-au trezit sub nemţi, în ghetou…

(11)

Şedeam amândouă în salonul din apartamentul acela foarte frumos, mobilat europeneşte – după moda veche şi, după pă rerea mea, cu mult gust. Nivelul de civilizaţie al stăpânilor casei era, evident, cu mult deasupra nivelului meu — simt întotdeauna lucrul ăsta, pentru că mă întâlnesc destul de rar cu aşa ceva. Casă bogată. Gravuri, nu postere. Mobila nu era de serie şi se vedea clar că fusese adunată bucată cu bucată. Pe un dulăpior foarte scund se aﬂa o minune de ceramică din Mexic – copacul vieţii sau ceva în genul ăsta.

Esther şedea în fotoliul adânc cu picioarele strânse sub ea, aşa cum fac slujnicele, cu pantoﬁi scoşi – albăstrui, din piele de şarpe.

Sunt detalii pe care le înregistrez întotdeauna. Nu degeaba spunea mama că sunt mic-burgheză. Orfelinatul, casa de copii – simt un ﬁor rece pe şira spinării când îmi amintesc de ele. Sărăcia înspăi - mân tătoare i se părea mamei normală. Poate că şi-n lagărele sta - liniste se simţise destul de bine. În schimb, eu după ce am ieşit cu greu din rândul orfanilor săraci lipiţi pământului, eram în stare să sărut o biată ceaşcă, un prosop, un ciorap. În primul nostru an petrecut la Berlin, în Prenzlaur Berg, Erich şi-a mai luat o slujbă ca eu să-mi pot cumpăra lucruri: îmbrăcăminte, veselă, de toate… Îşi dădea seama că aşa mă vindec de trecut… Treptat, pasiunea asta a început să-mi treacă. Dar, chiar şi acum, în America, distracţiile mele preferate sunt vânzările la mâna a doua, mărfurile cu preţ redus, piaţa de vechituri… Grişa, ac tualul meu soţ, pri veşte toate astea cu îngăduinţă: vine şi el din Rusia, a crescut prin tre oameni înfo - metaţi… Şi ﬁul meu, Alex, născut în America, adoră să cumpere lucruri. Suntem adevăraţi „consumişti“. Esther pare să înţeleagă totul.

— Condiţiile din ghetou ni s-au părut groaznice, pur şi simplu nu văzuserăm ceva mai rău. Nu ştiam pe atunci de lagă - rele de concentrare, de dimensiunile asasinatului care cuprinsese toată Europa.

Esther zâmbea în timp ce povestea toate astea şi avea ceva neobişnuit în expresia feţei – o anume distanţă, amărăciune şi încă ceva greu de sesizat: înţelepciune, de bună seamă. Da, vorbeam în polonă, era o încântare pentru mine.

— Cât aţi stat în ghetou? am întrebat-o.

14

(12)

— Mai puţin de un an. Din toamna lui 1941. Am ieşit de acolo la 11 august 1942. Pe urmă încă doi ani la Czarna Puszscza, la detaşamentul de partizani. Ne-am dus zilele în bordeie până a venit eliberarea. Tabăra de partizani era ca o familie. Din trei sute au rămas în viaţă o sută douăzeci. Erau şase copii cu noi. S-au mai născut doi în pădure. Tu şi încă un băieţel, dar acela a murit. Dar cei care au ieşit cu copii din ghetou au reuşit să-i îngrijească şi să-i păzească până la sfârşitul războiului.

— De ce a plecat mama de la Czarna Puszscza?

Am pus întrebarea al cărei răspuns îl ştiam din spusele mamei, dar mai ştiam că mama minte. Nu, nu minte. Pur şi simplu nu pot să cred ce spune. Din acest motiv, era important să aﬂu ce va spune Esther. Doar era un om normal.

— Am încercat s-o facem să se răzgândească. Ţin bine minte că Isaac s-a arătat indignat că primejduieşte viaţa copiilor dacă părăseşte adăpostul. Ea nici măcar n-a catadicsit să răspundă. În general vorbind, singurul om cu care comunica în ghetou era Naum Bauch, electricianul.

Aşa am aflat numele de familie al tatălui meu. Mama nu-l rostea niciodată. Înseamnă că dacă ea ar fi o femeie normală, eu aş fi Ewa Bauch. Interesant.

— Povestiţi-mi despre el, am rugat-o.

— Nu l-am cunoscut prea bine. Era inginer, pare-mi-se, învă - ţase meserie de unul singur.

Stătea nemişcată, cu spinarea dreaptă, ca o aristocrată. Şi nu gesticula aşa cum fac evreii.

— Isaac mi-a spus că, înainte de război, îl chemase o dată pe acest Bauch la spital să repare nu ştiu ce aparat. În ghetou avea o situaţie privilegiată. Ca şi Isaac de altfel. Câţiva evrei lucrau în oraş, aveau permise. Isaac dădea consultaţii la spital. Bauch lucra şi el în oraş. În ghetou, mama ta şi Naum locuiau împreună. În - tr-o odăiţă din aripa stângă a castelului. Castelul era pe jumătate distrus. Ne-au mânat acolo şi ne-am apucat să-l reconstruim. La început am cumpărat de toate, până şi materiale de construcţie.

Eram conduși de Judenrat. Totul s-a terminat cum nu se poate mai rău. Treburile stăteau cam aşa: Judenratul îi plătea cu bani pe poliţiştii bieloruşi. Era printre ei un ticălos, nu-i mai ştiu

(13)

numele, un comandant de prin părţile locului care promisese că acţiunile – înţelegi tu ce fel de acţiuni, da? – nu-i vor atinge pe locuitorii ghetoului cât timp îl vom plăti pe el. În vremea aceea începuseră să-i nimicească în masă pe evreii din sate. Ştiam lucrul ăsta. Judenrat scăpase un timp dând mită. Iar canalia aia, chiar dacă ar ﬁ vrut să facă ceva, oricum n-ar mai ﬁ putut. Ne jec - mănea pur şi simplu. În plus, bani nu mai avea nimeni la vremea aceea. Femeile îşi vindeau verighetele, erau ultimele lor podoabe.

Am dat şi eu verigheta. Nu ştiu toate amănuntele, dar ele nu mai au acum nici o importanţă. Unora li se părea că viaţa poate ﬁ răs - cumpărată. Aşa că atunci când au propus evadarea, au făcut un fel de adunare generală, şi a ieşit scandal: jumătate au fost pentru evadare, jumătate împotrivă. Cei care s-au opus credeau că asupra celor rămaşi după evadare se vor abate persecuţii cum plite…

înţelegi cum vine asta, deja nu mai era vorba de perse cuţii… Prin - tre organizatorii evadării erau combatanţi curajoşi, adevăraţi, oameni disperaţi, dornici să lupte… Îi ajutau cei din oraş. Sta - biliseră legătura cu partizanii. Nu ştiam toate amănuntele astea.

De fapt, totul fusese organizat de un evreu, un ﬂăcăiandru, îi spuneau Dieter. Lucra ca traducător la Gestapo. Nu ştiu cum reuşise să ascundă că e evreu. L-au prins pe urmă, dar s-a pri - ceput să fugă. Odată, era chiar la sfârşitul războiului, a venit la noi în tabără, la Czarna Puszscza. Lupta în detaşamentul rus de partizani. Îl trimiseseră la noi cu o vacă. Poate că o cumpăraseră sau poate că o făcuseră dispărută… L-au rugat pe unul de la noi, un măcelar, să facă din ea salam. Ai noştri l-au recunoscut pe Dieter, s-au bucurat, cineva a adus nişte basamac. Dieter s-a aşezat pe o buturugă şi a început să vorbească despre Cristos. Ai noştri nu făceau decât să-şi arunce priviri unii altora: nimic nu era mai absurd în momentul acela decât să vorbeşti despre Cristos.

Cred că Dieter îşi cam pierduse minţile. Închipuie-ţi că între timp se botezase, ne-a arătat nu ştiu ce fel de iconiţe. Era greu să-ţi închipui că el organizase evadarea. La începutul anului 1945, după eliberare, am plecat împreună cu el în Polonia cu primul tren. Mi-a spus pe urmă cineva că după război s-a făcut preot catolic…

În ghetou, în noaptea dinaintea evadării, s-a iscat un conﬂict violent, au ajuns chiar să se încaiere. Rabinul Schirman, om 16

(14)

foarte bătrân, trecut bine de optzeci de ani, a încercat să-i potolească. Avea cancer de prostată, Isaac îl operase când se aﬂa încă la castel. Închipuie-ţi ce fel de operaţie, îi pusese un ca - teter… Rabinul s-a căţărat pe scaun, au tăcut toţi, şi el a spus că rămâne acolo, că nu pleacă nicăieri. Să rămână cine n-are putere să plece. Iar cine are putere, s-o facă. Isaac a spus să plecăm, şi am plecat. Mama ta a plecat cu băiatul, iar Naum a rămas. Ni - meni nu ştia că e însărcinată. Ştia numai Isaac, pentru că fusese cu puţin timp înainte la el şi-l rugase s-o ajute să avorteze, iar el o refuzase: termenul era depăşit.

Esther şi-a clătinat capul cu părul îngrijit coafat:

— Uite că a avut dreptate. A venit pe lume o fată aşa de gro - zavă. Şi a scăpat cu viaţă…

Esther arăta extrem de vlăguită, în plus, ora era înaintată. Am plecat. Ne-am înţeles să ne mai vedem. Mă încerca un sentiment ciudat – am vrut mereu să aﬂu tot ce s-a întâmplat atunci, să ştiu mai multe despre tatăl meu. Iar acum mă cuprinsese brusc teama:

tare mult voiam să ştiu şi-n acelaşi timp să NUştiu. Îmi târam trecutul de atâta amar de vreme! Mă rupsesem de el doar în ultimii ani, odată cu venirea lui Grişa pe lume. Parcă nu mai eram nici Ewa, fetiţa mică de la orfelinatul din Zagorsk, nici fetişcana de la casa de copii din Uniunea Sovietică, toate erau doar imagini dintr-un ﬁlm văzut de mine cândva. Şi uite că se ivea ocazia să aﬂu tot ce s-a întâmplat. Totuşi nu-mi puteam imagina ce o deter mi nase pe tânăra femeie, mamă a doi copii, să-i dea la orfelinat… Mi se părea că este aici ceva ce nu ştiu.

2. Ianuarie 1986, Boston

Esther Hantman

Îmi părea că la vârsta mea nu mai am cum să întâlnesc oameni noi. În primul rând, îmi irosesc vacanţele pentru cei morţi şi o fac cu tot dragul. În al doilea rând, în America sunt mulţi oameni de calitate, dar experienţa lor de viaţă n-are nici o valoare – face din ei nişte ﬁinţe banale şi cam de mucava. Pe lângă toate astea, bănuiesc că însăşi vârsta construieşte un soi de carapace, moleşind

(15)

451 Cuprins

PARTEA ÎNTÂI

1. Decembrie 1985, Boston. Ewa Manukian. . . 9

2. Ianuarie 1986, Boston. Esther Hantman . . . 17

3. 1959-1983, Boston. Din însemnările lui Isaac Hantman . . . 20

4. Ianuarie 1946, Wrocław. Ephraim Tsvik către Avigdor Stein. . . 25

5. 1959, Napoli, Port Mergellina. Daniel Stein către Władysław Klech. . . 27

6. 1959, Napoli. Lui Avigdor Stein din partea lui Daniel Stein. . . 29

7. Pliant turisticVizitaţi Haifa. . . 29

8. 1996, Galileea, moshav Nof A-Galil. Din discuţia Ewei Manukian cu Avigdor Stein. . . 31

9. 1981, Haifa. Daniel către Alon . . . 43

1983, Haifa. Daniel către Alon . . . 45

1983, Negev. Alon către Daniel. . . 47

1983. Daniel către Alon. . . 47

10. Noiembrie, 1990. Din discuţiile fratelui Daniel Stein cu elevii din oraşul Freiburg. . . 47

11. August 1986, Paris. Pawel Kociński către Ewa Manukian. . . 53

1956, Lvov. Copii xerox din arhiva NKVD . . . 54

12. 1986, Boston. Din jurnalul Ewei Manukian. . . 56

13. Ianuarie 1986, Haifa. Scrisoarea Ritei Kowacz către Pawel Kociński. . . 62

14. Iunie 1986, Paris. Scrisoarea lui Pawel Kociński către Ewa Manukian. . 66

15. Aprilie 1986, Santorini. Scrisoarea Ewei Manukian către Esther Hantman. . . 68

16. 1960, Akko. Din jurnalul lui Julien Sommier. . . 70

17. 1963, Haifa. Scrisoarea lui Daniel Stein către Władysław Klech . . . 72

18. 1959-1983, Boston. Din însemnările lui Isaac Hantman. . . 74

19. Februarie 1964, Ierusalim. Scrisoarea Hildei Engel către preotul Daniel Stein. . . 76

Martie 1964, Haifa. Daniel Stein către Hilda Engel. . . 78

(16)

Mai 1964, Ierusalim. Hilda Engel către Daniel Stein. . . 79

Iunie 1964, Haifa. Fratele Daniel către Hilda Engel. . . 79

20. Noiembrie 1990, Freiburg. Din discuţiile lui Daniel Stein cu elevii . . . 79

21. Iunie 1965, Haifa. Avizierul aﬂat în parohia arabă a bisericii catolice Adormirea Maicii Domnului din Haifa . . . 90

22. 1964, Haifa. Scrisoarea lui Daniel Stein către Władysław Klech. . . 91

23. Ianuarie 1964. Materiale din ziarele israeliene . . . 94

24. Iulie 1964, Haifa. Scrisoare de pe muntele Carmel către Superiorul Ordinu lui Fraţilor Desculţi ai Preasﬁntei Fecioare Maria din Provincia Liban. . . 97

Iunie, 1964 . . . 98

August, 1964. Scrisoare către generalul Ordinului Carmeliţilor. . . 99

25. 1996, Galileea, moshav Nof A-Galil. Înregistrarea pe bandă de magnetofon a convorbirii Ewei Manukian cu Avigdor Stein. . . 99

26. August 1965, Haifa. Daniel Stein către Władysław Klech. . . 104

2006, 3.01. Moscova Scrisoarea Ludmilei Uliţkaia către Elena Kostiukovici . . . 106

PARTEA A DOUA 1. Septembrie 1965, Haifa. Scrisoarea Hildei Engel către mama sa. . . 111

2. 1961, Kfar Tabor. Grażyna către Viktoria. . . 115

Martie 1965, Kfar Tabor. Grażyna către Viktoria. . . 117

3. Aprilie 1965, Haifa. Daniel Stein către Władysław Klech . . . 120

4. Decembrie 1965, Cracovia. Din scrisoarea lui Władysław Klech către Daniel Stein. . . 124

5. Septembrie 1966, Haifa. Din scrisoarea Hildei către mama ei. . . 125

6. Septembrie 1966, Haifa. Biletul găsit de Hilda în aceeaşi seară în geanta ei . . . 128

7. 1996, Haifa. Din discuţia Ewei Manukian cu Hilda. . . 128

8. Decembrie 1966. Înregistrarea discuţiei cu fratele Daniel la biserica Sf. Ilie la Izvor. . . 136

9. Decembrie 1966. Notă informativă. . . 139

10. Iunie 1967. Din scrisoarea Hildei către mama ei. . . 139

11. 1967, Ierusalim. Însemnările Hildei. . . 141

12. 1967, Haifa. Scrisoarea lui Daniel Stein către Władysław Klech. . . 146

13. Noiembrie 1990, Freiburg. Din discuţiile lui Daniel Stein cu elevii . . 149

14. 1987, Redford, Anglia. Scrisoarea Beatei Semionovici către Marysia Walewicz. . . 157

15. Decembrie 1987, Boston. Din jurnalul Ewei Manukian. . . 159

(17)

16. Aprilie 1988, Haifa. Scrisoarea Ewei Manukian

către Esther Hantman. . . 163

17. Aprilie 1988, Boston. Din scrisoarea Estherei Hantman către Ewa Manukian. . . 166

18. Aprilie 1988, Haifa. De la Ewa Manukian către Esther Hantman . . . 167

19. 1988, Haifa. Caseta trimisă de Rita Kowacz lui Pawel Kociński . . . . 169

20. 1988, Haifa. Rita Kowacz către Pawel Kociński . . . 170

21. Mai, 1988. Din jurnalul Ewei Manukian. . . 170

22. 1996, Galileea. Avigdor Stein către Ewa Manukian . . . 172

1969, Haifa. Copia scrisorii lui Daniel către Noemi. . . 172

23. Noiembrie 1990, Freiburg. Din discuţiile lui Daniel Stein cu elevii. . 175

24. 1967, Haifa. Din jurnalul Hildei. . . 180

25. Mai 1969, Haifa. Moussa către Hilda. . . 181

28. Mai 1969, Înălţimile Golan. Daniel Stein către Władysław Klech . . . 190

29. Mai 1969, Haifa. Hilda către mama ei. . . 192

30. Iunie 1969, Haifa. Predica fratelui Daniel la sărbătoarea Cincizecimii . . . 193

31. Noiembrie 1990, Freiburg. Din discuţiile lui Daniel cu elevii. . . 194

32. 1972. Din jurnalul Hildei. . . 199

33. 1972, Dubravlag–Moscova. Din corespondenţa purtată de Gershon Shimes cu mama lui, Zinaida Henrikovna Shimes. . . 201

1976, în timpul zborului Viena–Lod. Gershon Shimes către Zinaida Henrikovna Shimes. . . 202

1977, Hebron. Gershon Shimes către Zinaida Henrikovna Shimes . . . 203

1978, Hebron.Gershon către Zinaida Henrikovna. . . 204

1981, Hebron. Gershon către Zinaida Henrikovna. . . 205

Iunie, 2006. Scrisoarea Ludmilei Uliţkaia către Elena Kostiukovici . . . 208

PARTEA A TREIA 1. 1976, Vilnius. Dosar din arhiva secţiei raionale a KGB . . . 213

1977, Vilnius. Maior Perevezenţev către locotenent-colonel Cernîh. . . . 217

2. Ianuarie 1978, Vilnius. Din scrisoarea Teresei Benda către Valentina Ferdinandovna Lintse. . . 218

3. Mai 1978, Vilnius. Din scrisoarea Teresei către Valentina Ferdinandovna. . . 219

4. 1978, Vilnius. Teresa către Valentina Ferdinandovna. . . 220

453

(18)

9. 1984, Haifa. Extrase din ziarul Yedioth Haifa, rubrica „Scrisori de la cititori“. . . 229

10. Noiembrie 1990, Freiburg. Din discuţiile lui Daniel Stein cu elevii . . 231

12. 1970, Haifa. Scrisoarea Hildei adresată mamei sale . . . 240

13. 1972, Haifa. Hilda către mama ei . . . 242

14. 1973, Haifa. Hilda către mama sa. . . 248

15. 1972, Haifa. Enoriaşa Kasia Kohen din parohia bisericii Sf. Ilie la Izvor către soţul Ethan din SUA . . . 249

16. 1973, Haifa. Daniel Stein către Emmanuel Leroux din Toulouse. . . 251

17. 1973, Toulouse. Emmanuel Leroux către Daniel Stein. . . 251

18. 1973, Haifa. Panoul cu anunţuri la biserica Sf. Ilie la Izvor . . . 252

19. 1973, Toulouse. Kasia Kohen către Ethan Kohen. . . 252

20. 1976, Rio de Janeiro. Dina către Daniel Stein. . . 254

21. 1978, Zihron Iakov. Scrisoarea Olgăi Isaakovna către Daniel Stein. . . 256

22. Martie 1989, Berkeley. Ewa Manukian către Esther Hantman. . . 257

23. 1989, Berkeley. Ewa Manukian către Esther Hantman. . . 260

24. 1989, Berekeley. Alex către Ewa Manukian . . . 261

25. 1989, Ierusalim. Restauratorul Iosif către Esther Hantman. . . 264

27. 1972, Ierusalim. Prof. Neuhaus către prof. Hantman. . . 266

28. Martie 1990, Berkeley. Ewa Manukian către Esther Hantman. . . 269

29. Ianuarie 1990, Haifa. Rita Kowacz către Ewa Manukian. . . 271

30. 1990, Haifa. Rita Kowacz. . . 272

31. 1990, Haifa. Din scrisoarea Ritei Kowacz către Agnes Widow la Ierusalim. . . 273

32. 1970, Haifa. Scrisoarea lui Daniel Stein către nepoata sa Ruth. . . 274

33. 1981, Kfar Saba. Teresa către Valentina Ferdinandovna. . . 276

34. 1980, Ierusalim. Maica Ioana către preotul Mihail la Tişkino. . . 279

35. 1981. Teresa către Valentina Ferdinandovna . . . 280

36. Aprile 1982, Ierusalim. Maica Ioanna către părintele Mihail la Tişkino. . . 282

37. 1982, satul Tişkino. Părintele Mihail către maica Ioana. . . 284

38. 1983, Ierusalim. Fiodor Krivţov către părintele Mihail din Tişkino. . . 286

39. 1982, Kfar Saba. Teresa către Valentina Ferdinandovna. . . 289

(19)

40. 1982, Haifa. Conversaţia dintre Daniel şi Eﬁm Dovitas . . . 291

41. 1983, Kfar Saba. Teresa către Valentina Ferdinandovna . . . 294

42. 1983, Moscova. Valentina Ferdinandovna către Teresa . . . 296

43. 1984, Haifa. Hilda către mama sa . . . 298

44. 1984. Referat . . . 302

45. 1984. Către stareţul mânăstirii Stella Maris din partea secretarului Patriarhatului Ierusalimului . . . 303

46. 1984. Către Cardinalul Rokhaus, Prefectul Sﬁntei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei, din partea preotului Laurenis, general al Ordinului Carmeliţilor Desculţi . . . 304

47. 1984, Haifa. Din discuţia lui Daniel cu Hilda . . . 305

48. Din biograﬁa Papei Ioan Paul II . . . 315

49. 1984, Haifa. Din jurnalul Hildei . . . 316

50. 1996, Haifa, Nof A-Galil, Galileea. Din discuţia Ewei cu Avigdor . . . 316

8 iunie, 2006, Moscova Scrisoarea Ludmilei Uliţkaia către Elena Kostiukovici . . . 320

PARTEA A PATRA 1. 1984, Kfar Saba. Teresa către Valentina Ferdinandovna. . . 325

1984, Beersheba. Din scrisoarea Teresei către Valentina Ferdinandovna . . . 327

1984, Beersheba. Din scrisoarea Teresei către Valentina Ferdinandovna. . . 329

2. Februarie 1985, Beersheba. Telegramă trimisă de Eﬁm Dovitas Valentinei Ferdinandovna. . . 330

3. Martie 1985, Beersheba. Teresa către Valentina Ferdinandovna. . . 330

4. 1985. Din revista Russkii Put’ed. Paris-New York, „Lecturi despre Lectură“, Andrei Belov, ed. Poisk, Münster. . . 332

5. 1985, Ierusalim. Maica Ioana către p. Mihail la Tişkino. . . 333

6. Aprilie 1985. Notă adresată de Eﬁm Dovitas lui Nikolai Ivanovici Laiko . . . 334

7. 1 Aprilie 1985. Document 107-M . . . 335

8. 1984, Hebron. Din scrisoarea lui Gershon Shimes adresată mamei, Zinaida Henrikovna. . . 336

9. 1984, Moscova. Zinaida Henrikovna către ﬁul ei, Gershon. . . 338

1984, Moscova. Zinaida Henrikovna către ﬁul său, Gershon . . . 339

10. 1985, Hebron. Gershon Shimes către Zinaida Henrikovna . . . 340

11. 1987, Moscova. Zinaida Henrikovna către ﬁul său, Gershon. . . 341

12. 1987, Hebron. Shimes Gershon către Zinaida Henrikovna . . . 342

13. 1989, Moscova. Zinaida Henrikovna către ﬁul său, Gershon. . . 343

455

(20)

14. 1990, Hebron. Gershon către Zinaida Henrikovna la Moscova . . . 344

15. Decembrie 1987, Haifa. Din jurnalul Hildei. . . 344

16. 1988, Haifa. Din jurnalul Hildei . . . 346

17. 1991, Berkeley. Ewa Manukian către Esther Hantman. . . 348

18. Decembrie 1991, Haifa. Rita Kowacz către Pawel Kociński. . . 350

19. Ianuarie 1992, Ierusalim. Ewa Manukian către Esther Hantman . . . . 351

20. Noiembrie 1991, Ierusalim. Ruvim Lakisz către Daniel Stein. . . 354

21. 1984, Ierusalim. Fiodor Krivţov către părintele Mihail la Tişkino. . . . 355

22. 1988, Ierusalim. Maica Ioana către părintele Mihail la Tişkino. . . 355

23. 1988. Maica Ioana către părintele Mihail la Tişkino. . . 356

24. 1 august 1992, Ierusalim. Maica Ioana către părintele Mihail la Tişkino . . . 357

25. 1992, Ierusalim. Telegrama trimisă de Nadejda Krivoşeinaia părintelui Mihail la Tişkino. . . 359

26. Ianuarie 1992, Ierusalim. Lakisz către toţi participanţii . . . 359

27. 4 August 1992, Haifa. Din jurnalul Hildei . . . 360

28. Iulie 1992, Berkeley. Ewa Manukian către Esther Hantman. . . 363

29. Septembrie, Haifa. Avizierul din casa parohială . . . 364

August 1992. Discursul rabinului Haim Zusmanovici . . . 367

30. August 1992. În avionul Frankfurt-Boston. Din discuţia Ewei cu Esther . . . 377

31. August 1992, Berkeley. Ewa către Esther . . . 379

32. August 1992, Redford, Anglia. Beata Semionovici către Maria Walewicz . . . 380

33. Septembrie 1992, Tel Aviv. Naphtali către Esther. . . 383

34. 1994, Beersheba. Teresa către Valentina Ferdinandovna . . . 385

35. 1994, Moscova. Valentina Ferdinandovna către Teresa şi Eﬁm . . . 386

36. 1995, Beersheba. Eﬁm Dovitas către Valentina Ferdinandovna. . . 389

37. 1995, Beersheba. Eﬁm Dovitas către Patriarhul Latin al Ierusalimului. . . 391

38. Textul aşa-numitei pomeniri (liturghii) a Cinei Mântuitorului, alcătuit de fratele Daniel Stein pentru comunitatea evreilor creştini din Haifa. . 392

39. Noiembrie 1990, Freiburg. Ultima discuţie cu elevii. . . 396

Iunie 2006, Moscova Scrisoarea Ludmilei Uliţkaia către Elena Kostiukovici . . . 405

PARTEA A CINCEA 1. 1994, Israel. Din ziare. . . 409

2. 25 Februarie 1994, Hebron. Din procesul-verbal al interogatoriului lui Gershon Shimes. . . 410

(21)

25 Februarie 1994, Hebron. Din procesul-verbal al interogatoriului

lui Veniamin Shimes. . . 411

3. Martie 1994, Kfar Shaul. Spitalul de Psihiatrie. Din discuţia Deborei Shimes cu doctorul Freudin . . . 413

4. Concluzia psihiatrului . . . 414

5. Concluzia psihiatrului . . . 415

6. 1994, Kfar Shaul. Spitalul de Psihiatrie. Circulară.. . . 415

7. 1994, Kfar Shaul. În atenţia poliţiei. Departamentul: Persoane Dispărute. . . 415

9. 1995. Scrisoarea lui Veniamin către mama sa, Debora . . . 417

10. 1994, Haifa. Discuţia lui Daniel cu Hilda. . . 417

11. 1994. Convorbire telefonică . . . 418

12. 1995. Panoul cu anunţuri din casa parohială . . . 418

13. 1996, Galileea, Nof A-Galil. Din discuţia lui Avigdor Stein cu Ewa Manukian. . . 419

14. 1995, Hebron. Comisariatul de poliţie. Audierea Deborei Shimes după sinuciderea lui Veniamin.. . . 422

15. 1995, Hebron. Comisariatul de poliţie. Audierea lui Gershon Shimes după sinuciderea lui Veniamin . . . 423

16. Noiembrie 1995, Haifa. Din scrisoarea Hildei către mama sa. . . 425

17. 1 Decembrie 1995, Ierusalim. Din ziarul Hadaşot Ha-Ariv. . . 425

18. 1996, Haifa. Din discuţia Hildei cu Ewa Manukian. . . 427

Iunie 2006 Scrisoarea Ludmilei Uliţkaia către Elena Kostiukovici . . . 429

19. Decembrie 1995, Ierusalim, Haifa. . . 434

20. Decembrie 1995, Haifa. Biserica Sf. Ilie la Izvor . . . 439

21. 14 Decembrie 1995, împrejurimile Dumranului – biserica Sf. Ilie la Izvor . . . 439

Iulie 2006, Moscova Ludmila Uliţkaia către Elena Kostiukovici. . . 445

Postfaţă . . . 449