NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

EXODUL LEVITICUL

BIBLIA

EXODUL LEVITICUL

ediţie îngrijită de maria francisca băltăceanu

şi monica broşteanu

traducere, studii introductive şi note de maria francisca băltăceanu, monica broşteanu,

melania bădic, emanuel conţac, octavian florescu, victor-lucian georgescu,

cristinel iatan, alexandru mihăilă, delia mihăilă, ovidiu pietrăreanu, tarciziu-hristofor şerban, silviu tatu,

cătălin vatamanu

CUPRINS

Abrevieri şi sigle. . . 7

Transliterări din ebraică . . . 17

Notă asupra ediţiei. . . 19

Introducere generală . . . 23

EXODUL . . . 45

Introducere la Exod . . . 47

Exodul. . . 69

Note la Exod . . . 149

LEVITICUL . . . 303

Introducere la Levitic. . . 305

Leviticul . . . 319

Note la Levitic . . . 379

Bibliografie . . . 465

אalef = ’ בּ, בbet = b, ḇ גּ גghimel = g, ḡ דּ דdalet = d, ḏ

הhe = h (la final, fără mapiq ^h) וwaw = w

זzain = z חhet = _ḥ טtet = ṭ יyod = y

ּכ כ kaf = k, ḵ לlamed = l מmem = m נnun = n סsameh = s עain = ‘ פּ פpe = p, p- צţade = ţ קqof = q רreş = r

שׂsin = ś שׁşin = ş תּ תtaw = t, ṯ Vocale lungi

ָqameţ = ā

ֵ ţere = ē

ֹholem = ō

’. hireq gaḏol = ī וּşureq = ū וֹholem waw = ō Vocale scurte

ֶsegol = e

ִhireq = i

ַ patah = a

ָqameţ hatuf = o

ֻqibuţ = u

ְş^eva = ^e

TRANSLITERĂRI DIN EBRAICĂ

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Traducerea de faţă urmează textul masoretic din Biblia Hebraica Stuttgartensia(BHS), editio quinta emendata(1997) – ediţie critică realizată după Codex Leningradensis.

Participanţii la acest proiect aparţin mai multor confesiuni:

ortodoxă, catolică, baptistă şi penticostală, încercându- se astfel realizarea unui text acceptabil pentru toţi. Domeniile de exper - tiză ale participanţilor sunt teologie, ştiinţe biblice, filologie clasică, orientalistică, istorie, arheologie, iudaism.

Este o încercare de traducere cât mai apropiată de textul ebraic, pe cât permite limba română. Astfel, s- au păstrat expre siile specifice (de ex. „au pus la inimă cuvântul Domnului“), in clusiv unele redundanţe caracteristice (de ex. „în inima tuturor celor înţelepţi la inimă am pus înţelepciune ca să facă tot ceea ce ţi- am poruncit“; „Soroacele Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, acestea sunt soroacele Mele“).

S- a urmărit menţinerea metaforelor, chiar dacă uneori ar putea suna mai neobişnuit pentru omul modern (de ex. „Şi Moise a zis înaintea Domnului: «Iată, sunt om cu buze ne tă - iate- împrejur»“; „Dacă fratele tău sărăceşte şi- i tremură mâna lângă tine, să- l sprijini, fie el venetic şi pripăşit“).

S- a dat o atenţie deosebită topicii – factor important de accen - tuare, dar şi de conferire a unei anume muzicalităţi textului (de ex. „Pribeag sunt eu în pământ străin“; „[Faraon] a spus: «Trân - tori sunteţi! Trântori! De aceea ziceţi: Să mergem să aducem jertfe Domnului»“; „Să nu vă faceţi nimicnicii şi chipuri cio plite, nici stâlp să nu vă ridicaţi, nici piatră împodobită cu chipuri să nu puneţi în ţara voastră ca să vă plecaţi în faţa ei“).

S- a respectat textul masoretic, chiar unde acesta are pasaje dificile; totuşi, în unele locuri „disperate“, echivalările paralele din versiunile antice şi din targumuri, şi mai ales concordanţa dintre ele, ne- au oferit o soluţie, pe care am semnalat- o şi în note (de ex. echivalarea ebr. ś^erāḏdin Ex 31:10, vezi nota).

S- a ţinut seama de cazurile în care, faţă de textul scris (ketiv – de la KTB „a scrie“), textul masoretic însuşi propune o emen - dare (qere – de la QR’„a citi“). Dacă uneori au fost necesare com - pliniri pentru înţelegerea textului, acestea au fost puse între paranteze drepte.

Privitor la aşezarea în pagină, s- a păstrat în general împăr - ţirea în paragrafe din ediţia originală.

Notele explicative însoţesc textul traducerii la sfârşitul fie - cărei cărţi. Ele oferă atât variantele semnificative din Pentateu - hul Samaritean, Septuaginta, Vulgata şi Peşitta, cât şi comen tarii care ajută la mai buna înţelegere a textului: explicarea anumitor realia, lămurirea unor concepte specific biblice, evidenţierea unor paralele cu alte texte biblice sau cu literatura/istoria Orien - tului Apropiat antic, posibile emendări ale textului sau redarea sensului literal atunci când unele emendări foarte probabile au fost acceptate în traducere.

Numele proprii au fost redate într- o transliterare simplă (urmând ca în note să apară o transliterare cât mai exactă şti - inţific). Conform principiilor ortografice generale, numele deja intrate în limbă au fost redate aşa cum sunt ele tradiţional cu - noscute (de ex. Moise, nu Moşe; Iosua, nu Yehoşua).

20 biblia după textul ebraic

Traducerea se adresează unui grup larg de cititori, profilul de bază al destinatarului fiind omul interesat de probleme biblice, fără să deţină o pregătire specializată în domeniu.

Ţinând seama că este vorba de un text care provine dintr- un trecut îndepărtat, că există o tradiţie îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generaţiile, s- a urmărit echivalarea lui într- o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite aproape de neînţeles, cât şi neologismele stridente şi lipsite de conotaţii poetice.

Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de fru mu - seţea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“

Duhului lui Dumnezeu.

notă asupra ediţiei 21

EXODUL

INTRODUCERE LA EXOD

Exodul este a doua carte din Tora; împreună cu următoarele trei formează o unitate tematică privind eliberarea poporului israelit din robie şi mersul lui îndelungat prin pustiu, până la Ţara Făgăduinţei, având în centru Legământul încheiat de Dumnezeu cu el. Este considerat cartea esenţială a Vechiului Testament, pentru că tot ceea ce urmează îşi află aici momentul fondator, referinţa exemplară: chiar atunci când se prevestesc evenimente care îl „depăşesc“, acestea sunt caracterizate tot din perspectiva lui (de ex. „Iată vin zile … când nu se va mai zice:

«Viu este Domnul care i- a scos pe fiii lui Israel din ţara Egip - tului», ci: «Viu este Domnul care a scos şi a adus înapoi semin - ţia casei lui Israel din ţara de la miazănoapte, şi din toate ţările în care îi risipise, şi ei vor locui în pământul lor».“ Ier 23:7- 8).

Uneori cartea Exodului a fost numită „Evanghelia Vechiului Testament“, deoarece prezintă intervenţia fundamentală a lui Dumnezeu în istoria poporului pe care şi l- a ales.

denumire

Conform obiceiului de a numi cartea după primele ei cuvinte, numele ei ebraic este We’elleh şemot(„Şi acestea sunt numele“), prescurtat Şemot. În versiunile vechi, numele este dat după

criteriul conţinutului. În Septuaginta, el apare ca Éxodos, „ieşire“

(după termenul grecesc folosit în Ex 19:1), sau Éxodos Aigýptou,

„Ieşirea din Egipt“. Varianta latinizată a denumirii greceşti se întâlneşte în Vulgata: Exodus.

În primele traduceri româneşti, numele e redat ca Ieşirea, de - nu mire păstrată până azi în unele ediţii. Prima versiune româ - nească în care găsim numele Exodu (citit „Exod“) este Biblia sacra tradusă din hellenesce după a quellor septedeci de I.H. Rădulescu (Paris, 1858). Sub influenţă occidentală, o variaţie a acestui nume (Esodul, din VT publicat la Iaşi, 1865–1869) a fost adoptată de versiunile „britanice“ ale Bibliei, fiind apoi încetăţenit în for ma curentă – Exod, odată cu apariţia Bibliei traduse de D. Corni lescu (1921).

structură şi conţinut

Se poate spune că Exodul este alcătuit din două secţiuni majore:

Eliberarea şi Încheierea Legământului, cu implicaţii practice – Legea şi Cultul. Aceste părţi sunt precedate de înves tirea prota - gonistului uman – Moise – cu misiunea lui specifică, de profet, conducător şi mijlocitor.

Moise: copilăria şi tinereţea lui (1–2) Robia din Egipt

Chemarea lui Moise. Dezvăluirea numelui divin (3) Misiunea lui Moise la Faraon – plăgile (4–11) Eliberarea din Egipt

Paştele (12–13)

Trecerea Mării (14:1–15:21)

Manifestări ale Providenţei în pustiu, organizare (15:22–18:27) 48 biblia după textul ebraic

Legământul – Legea

Pregătirea pentru Legământ (19)

Legea: Decalogul, Codul Legământului (20–23) Celebrarea Legământului (24)

Construirea sanctuarului

Instrucţiuni despre cort; preoţi; jertfe; sărbători (25–31) Episodul viţelului de aur (32–34)

Confecţionarea cortului şi manifestarea Prezenţei divine (35–40)

tradiţiile textuale ale exodului

La Marea Moartă au fost descoperite şaptesprezece fragmente conţinând textul Exodului. Şaisprezece fragmente în trei peş - teri de la Qumran¹şi un fragment la Wadi Murabba’at (Mur 1.4–5), care pe lângă Exod conţine şi fragmente din Geneză şi Numeri. Unele manuscrise²sunt foarte fragmentare. 2Q2 (2QExo - dus^a) şi 4Q15 (4QExodus^d) au texte radical diferite de toate celelalte tradiţii textuale ale Exodului, pe când textul din 4Q1 (4QGenesis- Exodus^a), care conţine părţi din Exod 1–8 sau 9, este foarte asemănător cu Textul Masoretic. 4Q11 (4Qpaleo- Ge - ne sis- Exodus^l), ce conţine părţi din Exod cap. 1–3, 8–12, 14, 16–20, 22–23, 25–28, 36 şi posibil 40, aparent nu este strâns legat de nici o tradiţie textuală anterioară. 4Q13 (4QExodus^b) şi 2Q2 (2QExodus^a) sunt foarte apropiate de varianta LXX. 4Q17 introducere la exod 49

1. 1Q2 (1QExodus), 2Q2 (2QExodus^a), 2Q3 (2QExodus^b), 2Q4 (2QExo - dus^c), 4Q1 (4QGenesis-Exodus^a), 4Q11 (4Qpaleo-Genesis-Exodus^l), 4Q13 (4QExodus^b), 4Q14 (4QExodus^c), 4Q15 (4QExodus^d), 4Q16 (4QExodus^e), 4Q17 (4QExodus-Leviticus^f), 4Q18 (4QExodus^g), 4Q19 (4QExodus^h), 4Q20 (4QExodus^j), 4Q21 (4QExodus^k), 4Q22 (4Qpaleo-Exodus^m).

2. 1Q2 (1QExodus), 2Q4 (2QExodus^c), 4Q16 (4QExodus^e), 4Q18 (4QExodus^g), 4Q19 (4QExodus^h) și 4Q21 (4QExodus^k).

(4QExodus- Leviticus^f), unul din cele mai vechi manuscrise de la Qumran (sec. III î.H.), conţine texte din Exod 38–40 şi este asemănător cu textul din Pentateuhul Samaritean. Textul din 4Q22 (4Qpaleo- Exodus^m), un manuscris foarte bine conservat şi care conţine cap. 6–37 din Exod, este şi el foarte apropiat de textul din Pentateuhul Samaritean, iar textul fragmentului de la Murabba’at este identic cu cel din tradiţia masoretică.¹

În ceea ce priveşte mărturia codicelor, din păcate textul Exodului nu a supravieţuit în cel mai vechi manuscris – integral odinioară – al Vechiului Testament (codicele din Alep, 930 d.H.), ci doar în codicele din Leningrad B19^A(1.008 d.H.), care stă la baza ediţiilor critice moderne ale Textului Masoretic, parţial în Pentateuhul din Damasc (sec. IX–X d.H.), în Codicele oriental 4445 (850 sau 950 d.H.) şi în Codicii din Erfurt (Codices Erfur - tenses – sec. XI–XIV d.H.).

raportul cu datele ştiinţifice

Concepţia despre istoriografie. În Antichitate ideea de istoriografie era oarecum diferită de cea de astăzi. Interesa mai puţin exac - titatea cronologică sau evenimenţială, autorul fiind preocupat înainte de toate de cauzalitate şi de mesaj. Chiar dacă există o insistenţă asupra obligaţiei de imparţialitate – Tacitus vrea să scrie sine ira et studio („fără mânie şi fără părtinire“, Annales, 1.1) – autorii au ca reper adagiul historia magistra vitae(„istoria – în - văţătoare a vieţii“, Cicero, De Oratore, II.36). Istoria se scrie pentru ca oamenii să tragă din ea învăţătură. Iar autorul biblic vrea în primul rând să caute cauzalitatea profundă a întâm - 50 biblia după textul ebraic

1. James R. Davila, „Book of Exodus“, în Lawrence H. Schiffman, James C. VanderKam (eds), Encyclopedia of the Dead Sea Scrolls, vol. 1, 277–279.

plărilor, şi anume implicarea lui Dumnezeu în istoria oame - nilor, ceea ce îi arată sensul şi o transformă în „istorie sacră“ sau

„istorie a mântuirii“, în care se manifestă „mâna nevăzută“ a Providenţei (cf. Irineu, Adv. Haer., V. 18.3). Spre deosebire de viziu - nea ciclică asupra istoriei, predominantă în Antichitate, evreii sunt primii care au atribuit istoriei un caracter direc ţionat. Prin aceasta, afirmă Eliade, „profeţii valorizează istoria, ajungând să depăşească viziunea tradiţională a ciclului. Se poate spune despre evrei că au fost primii care au descoperit semnificaţia istoriei ca epifanie a lui Dumnezeu, concepţie reluată şi ampli - ficată de creştinism“ (Mircea Eliade, 1991, 81). Privită ca măr - turie a acţiunii lui Dumnezeu în istorie, Biblia, şi mai ales cartea Exodului, devine ea însăşi o relatare teologică a istoriei sau, mai precis, o teologie a istoriei.

O problemă poate fi datarea prezenţei israeliţilor în Egipt şi mai ales ieşirea lor de acolo. Textul biblic ne spune că ei au lucrat la construirea oraşelor Pitom şi Ramses (Ex 1:11), ceea ce ar sugera că şederea în Egipt s- a petrecut în vremea faraonilor ramesizi din dinastia a XIX- a (sec. XIII–XII î.H.). Cetatea Ramses (eg. Pi- Ramses) a fost zidită de faraonul Seti I şi a devenit reşe dinţă a faraonului Ramses al II- lea (1304– 1238 î.H.). Ter menul limită al şederii este considerat anul 1208, când fiul lui Ramses al II- lea, faraonul Merneptah (sau Mineptah) se laudă într- o stelă trium - fală că a nimicit „sămânţa lui Israel“ (COS2.6, pp. 40–41; ANET 376–378). Aşadar fie faraonul oprimării ar putea fi identificat cu Seti I, iar faraonul exodului cu Ramses al II- lea, fie faraonul oprimării ar fi chiar Ramses al II- lea, iar faraonul exodului ar fi atunci Merneptah. Este interesantă şi identificarea evreilor cu hicsoşii făcută de Iosif Flaviu (Contra Apion1.82- 92). Con form istoriografiei egiptene, hicsoşii, „regii păstori“ din dinastiile XIV şi XV, au fost izgoniţi din Egipt la jumătatea sec. al XVI- lea, ceea ce ar însemna că Iosif Flaviu consideră că exodul ar fi avut introducere la exod 51

loc în acel context. O altă varian tă cronologică este oferită de textul din 1Rg 6:1, după care între exod şi construirea tem plu - lui din Ierusalim de către Solo mon s- au scurs 480 de ani, ceea ce ar plasa exodul la jumătatea sec. al XV- lea, chiar în vremea puternicului faraon Tutmoses al III- lea. Cea mai plauzibilă ipoteză rămâne însă cea legată de Ramses al II- lea.

În privinţa modalităţii părăsirii Egiptului, textul pare a indica pe alocuri că egiptenii vor să- i alunge, să scape de ei, iar în alte locuri că vor să- i reţină ca indispensabilă mână de lucru.

S- a emis, de aceea, ipoteza că ar fi fost mai multe „exoduri“, cu motivaţii diferite¹, dar important este cel final, eliberator, sub conducerea lui Moise; de aceea naraţiunea se referă esenţial - mente la acesta din urmă, înglobând elemente din celelalte.

Important este, din punctul de vedere al intenţiei textului, că Israel trebuie să- l recunoască pe YHWHca fiind Dumnezeul care l- a scos din ţara Egiptului, din casa robiei(Ex 20:2), ceea ce cheamă răspunsul poporului faţă de Dumnezeul eliberator.

Cine e „autorul biblic“?Tradiţia a atribuit întreaga Toră figurii carismatice a lui Moise. Studiul atent al Pentateuhului a scos însă la iveală indicii care sugerează că textul este rezultatul unui proces de formare şi transmitere care s- a desfăşurat în mai multe etape şi la care au contribuit de- a lungul timpului mai multe persoane, rămase anonime. Evident, încercarea de recon stituire a acestui proces duce inevitabil pe tărâmul conjecturilor şi speculaţiilor (care se multiplică exponenţial pe măsură ce bibliografia de specialitate creşte)². Se poate spune deci că

„Autorul Bibliei“ este Dumnezeu şi că, în acelaşi timp, autori sunt toţi cei care, inspiraţi de El, au contribuit la alcătuirea textului până la forma lui finală. Prin urmare, expresia „autorul 52 biblia după textul ebraic

1. Vezi, de ex., Philippe Gruson, „La naissance d’Israël“, înLa Bible et sa culture, 135–145.

2.Cf. BTEGen, Introducerea la Tora, 66–71; Bibliografie, 345–353.

EXODUL

1 ¹Iar acestea sunt numele fiilor lui Israel care s- au dus în Egipt cu Iacob; fiecare s- a dus cu familia sa: ²Ruben, Simeon, Levi şi Iuda, ³Isahar, Zabulon şi Beniamin, ⁴Dan şi Neftali, Gad şi Aşer. ⁵Şi a fost [aşa]: toţi cei ieşiţi din coapsele lui Iacob erau şaptezeci de suflete; Iosif era [deja] în Egipt. ⁶Şi au murit Iosif şi toţi fraţii săi şi toată generaţia aceea. ⁷Iar fiii lui Israel au fost rodnici, au sporit, s- au înmulţit şi s- au întărit nespus de mult, încât s- a um plut ţara de ei.

8Şi s- a ridicat peste Egipt un rege nou, care nu- l cunoscuse pe Iosif. ⁹El a spus către poporul său: „Iată, poporul fiilor lui Israel este prea numeros şi prea puternic pentru noi. ¹⁰Haideţi să ne arătăm iscusiţi faţă de el, ca nu cumva să se [mai] înmul - ţească şi, de s- ar isca vreun război, să treacă de partea vrăj - maşilor noştri, să lupte împotriva noastră şi să plece din ţară.“

11Şi au pus peste el vătafi de corvoadă ca să- l împileze cu munci silnice. Şi [poporul] a zidit pentru Faraon cetăţile- grânare Pitom şi Ramses. ¹²Dar cu cât îl împilau mai mult, cu atât se înmulţea şi cu atât se răspândea, încât [pe egipteni] i- a apucat groaza de fiii lui Israel. ¹³Şi i- au muncit egiptenii pe fiii lui Israel cu asprime

14şi le- au făcut viaţa amară cu aprigă robie, la lut şi la cărămizi şi la tot soiul de munci ale câmpului, cu toate muncile la care i- au supus cu asprime. ¹⁵Regele Egiptului a vorbit către moaşele

evreice – numele uneia era Şifra, iar al alteia era Pua – ¹⁶şi le- a spus: „Când le moşiţi pe evreice şi le vedeţi pe pietrele naşterii, dacă este băiat, să- l omorâţi, iar dacă este fată, să fie lăsată în viaţă!“ ¹⁷Dar moaşele s- au temut de Dumnezeu şi n- au făcut după cum le grăise regele Egiptului, ci i- au lăsat în viaţă pe băieţi. ¹⁸Regele Egiptului le- a chemat pe moaşe şi le- a zis: „De ce aţi făcut lucrul acesta? I- aţi lăsat în viaţă pe băieţi!“ ¹⁹Moaşele i- au răspuns lui Faraon: „Evreicele nu sunt ca femeile egiptene, ci sunt vânjoase şi nasc până să ajungă moaşa la ele.“ ²⁰Dum - nezeu le- a făcut bine moaşelor şi poporul s- a înmulţit şi s- a întă - rit nespus de mult. ²¹Şi a fost [aşa]: fiindcă moaşele s- au temut de Dumnezeu, El le- a sporit casele. ²²Atunci Faraon a dat porun - că întregului său popor, zicând: „Pe orice băiat care se naşte să- l azvârliţi în Râu, iar pe orice fată să o lăsaţi în viaţă!“

2 ¹Un om din casa lui Levi a mers şi a luat [de nevastă] o fiică a lui Levi. ²Femeia a zămislit şi a născut un fiu; a văzut că era chipeş şi l- a ascuns vreme de trei luni. ³Iar când n- a mai putut să- l ţină ascuns, a luat pentru el un coş de papirus, pe care l- a uns cu catran şi cu smoală, a aşezat pruncul în coş şi l- a pus între trestii, la malul Râului. ⁴Iar sora lui se ţinea deoparte, ca să afle ce are să i se întâmple. ⁵Fiica lui Faraon s- a coborât să se scalde în Râu, iar însoţitoarele ei umblau pe malul Râului.

Ea a văzut coşul între trestii şi a trimis slujnica să- l aducă.

6Când l- a des chis, l- a văzut pe copil: şi, iată, un băieţel care plân - gea! Şi i s- a făcut milă de el şi a spus: „Acesta e dintre copiii evreilor.“ ⁷Sora lui i- a spus fiicei lui Faraon: „Să mă duc să- ţi chem o femeie- doi că dintre evreice ca să ţi- l alăpteze pe copil?“

8Fiica lui Faraon i- a răspuns: „Du- te!“ Şi fata a mers şi a chemat- o pe mama copilului. ⁹Fiica lui Faraon i- a spus: „Ia acest copil şi alăp tează- mi- l, iar eu îţi voi da simbrie.“ Aşa că femeia a luat copilul şi l- a alăptat. ¹⁰Când copilul s- a făcut mare, l- a adus la fiica lui Faraon; şi el i- a fost fiu. Şi ea i- a pus numele „Moise“, zicând: „Fiindcă l- am scos din apă.“

70 biblia după textul ebraic

11Şi a fost [aşa]: în zilele acelea, când Moise s- a făcut mare, a ieşit la fraţii săi şi a văzut corvezile lor; a văzut cum un egip - tean lovea un evreu, dintre fraţii săi. ¹²S- a uitat într- o parte şi- n alta, a văzut că nu este nimeni, l- a lovit de moarte pe egiptean şi l- a ascuns în nisip. ¹³A ieşit şi a doua zi; şi, iată, doi evrei erau prinşi într- o încăierare. A spus celui netrebnic: „Pentru ce- l loveşti pe aproapele tău?“ ¹⁴Acela însă i- a răspuns: „Cine te- a pus pe tine căpetenie şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum l- ai omorât pe egiptean?“ Moise s- a înspăimântat şi şi- a spus în sinea lui: „Negreşit, fap tul este cunoscut!“ ¹⁵Faraon a auzit de lucrul acesta şi căuta să- l omoare pe Moise. Dar Moise a fugit de la faţa lui Faraon şi s- a aşezat în ţinutul Midianului. Şi s- a aşezat lângă fântână. ¹⁶Preo tul din Midian avea şapte fiice. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor, ¹⁷însă păstorii au venit şi le- au izgonit. Atunci Moise s- a sculat, le- a izbăvit şi le- a adăpat turma. ¹⁸Şi când s- au întors la Reuel, tatăl lor, el le- a între - bat: „Cum de aţi venit atât de repede astăzi?“ ¹⁹Ele i- au răspuns:

„Un egiptean ne- a scăpat din mâna păstorilor; ba încă ne- a scos apă şi a adăpat turma.“ ²⁰El şi- a întrebat fiicele: „Şi unde este?

De ce l- aţi lăsat pe om [acolo]? Chemaţi- l să mă nânce!“ ²¹Moise s- a învoit să locuiască la omul acela. Şi el i- a dat- o lui Moise pe Ţipora, fiica sa. ²²Ea a născut un fiu şi el i- a pus numele Gherşom, căci zicea: „Pribeag sunt eu în pământ străin.“

23Şi a fost [aşa]: după multe zile a murit regele Egiptului şi fiii lui Israel suspinau din pricina trudei şi strigau, iar ţipătul lor, pricinuit de trudă, s- a suit la Dumnezeu. ²⁴Şi Dumnezeu a auzit geamătul lor şi Dumnezeu şi- a adus aminte de legământul său cu Avraham, cu Isac şi cu Iacob. ²⁵Şi a privit Dumnezeu către fiii lui Israel şi Dumnezeu a luat seama.

3¹Pe când Moise păştea turma lui Ietro, socrul său, preotul din Midian, a mânat turma dincolo de pustiu şi a ajuns la mun - tele lui Dumnezeu, la Horeb. ²Şi îngerul Domnului i s- a arătat exodul 71

într- o flacără de foc, din mijlocul unui rug; el s- a uitat şi, iată, rugul ardea în foc, şi rugul nu se mistuia. ³Moise şi- a spus: „Mă voi abate să văd această vedenie măreaţă: cum de nu se mistuie rugul!“ ⁴Când Domnul a văzut că s- a abătut să vadă, Dumnezeu l- a chemat din mijlocul rugului, zicând: „Moise, Moise!“ Şi el a spus: „Iată- mă!“ ⁵Şi [Dumnezeu] i- a spus: „Nu te apropia de locul acesta! Scoate- ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!“ ⁶Şi a spus: „Eu sunt Dumnezeul părintelui tău, Dumnezeul lui Avraham, Dumnezeul lui Isac şi Dumnezeul lui Iacob.“ Atunci Moise şi- a ascuns faţa, căci se te - mea să- l privească pe Dumnezeu. ⁷Şi Domnul a spus: „Văzut- am bine chinul poporului meu care este în Egipt, şi strigătul lor din pricina asupritorilor l- am auzit, căci îi cunosc suferinţele. ⁸Şi m- am coborât ca să- l scap din mâna egiptenilor şi să- l scot din pământul acesta spre un pământ bun şi întins, spre un pământ care şiroieşte de lapte şi miere, spre ţinutul canaanitului, hiti - tului, amoritului, perizitului, hivitului şi iebu sitului. ⁹Şi acum, iată, strigătul fiilor lui Israel a ajuns la mine şi am văzut şi asu - prirea cu care îi apasă egiptenii. ¹⁰Şi acum, mergi, şi te voi trimite la Faraon ca să scoţi poporul meu, pe fiii lui Israel, din Egipt.“

11Moise i- a spus lui Dumnezeu: „Cine sunt eu ca să merg la Faraon şi să- i scot pe fiii lui Israel din Egipt?“ ¹²Şi [Dumnezeu] a spus:

„Voi fi cu tine negreşit şi acesta să- ţi fie semnul că Eu te- am tri - mis: după ce vei scoate poporul din Egipt, veţi sluji lui Dumne - zeu pe muntele acesta.“

13Şi Moise i- a spus lui Dumnezeu: „Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi spune: «Dumnezeul părinţilor voştri m- a trimis la voi.» Iar de mă vor întreba: «Care este numele lui?», ce le voi spune?“ ¹⁴Atunci Dumnezeu a spus către Moise:

„Eu- sunt- cel- ce- sunt!“ Şi a spus: „Astfel să le spui fiilor lui Israel:

«Eu- suntm- a trimis la voi.»“ ¹⁵Şi a mai grăit Dumnezeu către Moise: „Astfel să le spui fiilor lui Israel: «Domnul, Dum nezeul 72 biblia după textul ebraic

părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraham, Dumnezeul lui Isac şi Dumnezeul lui Iacob, m- a trimis la voi.

Acesta este numele meu pe vecie

şi aceasta este pomenirea mea din neam în neam.»

16Mergi şi strânge- i pe bătrânii lui Israel şi spune- le: «Dom - nul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraham, Isac şi Iacob, mi s- a arătat, zicând: Negreşit am luat aminte la voi şi la ce vi s- a făcut în Egipt. ¹⁷Şi am zis: Vă voi scoate din chinul Egiptului spre pământul canaanitului, hititului, amori - tului, perizitului, hivitului şi iebusitului, spre un pământ care şiroieşte de lapte şi miere». ¹⁸Şi vor asculta de glasul tău. Şi vei merge, tu şi bătrânii lui Israel, la regele Egiptului şi îi veţi spune:

«Domnul, Dumnezeul evreilor, ne- a ieşit înainte; şi acum, [lasă- ne]

să mergem cale de trei zile în pustiu ca să aducem jertfe Dom - nului, Dumnezeului nostru.» ¹⁹Dar Eu ştiu că regele Egip tului nu vă va îngădui să mergeţi decât [silit de] o mână puter nică. ²⁰Îmi voi întinde atunci mâna şi voi lovi Egiptul cu toate minu nile mele pe care le voi face în mijlocul lui. Şi apoi vă va da dru mul.

21Şi voi face ca poporul acesta să capete trecere în ochii egip - tenilor şi va fi [aşa]: când veţi pleca, nu veţi ieşi cu mâinile goale.

22Fiecare femeie va cere de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei lucruri de argint şi lucruri de aur şi veşminte ca să le puneţi pe fiii voştri şi pe fiicele voastre. Şi îi veţi despuia pe egipteni.“

4¹Moise a răspuns: „Dar dacă nu mă vor crede şi nu vor asculta de glasul meu, ci vor spune: «Nu ţi s- a arătat Domnul»?“

2Atunci Domnul i- a spus: „Ce ai în mână?“ „Un toiag“, a răs - puns el. ³Şi [Domnul] i- a spus: „Aruncă- l la pământ!“ Şi l- a arun - cat la pământ şi s- a făcut şarpe, iar Moise a fugit din faţa lui.

4Şi Domnul a spus către Moise: „Întinde- ţi mâna şi apucă- l de coadă!“ Şi [Moise] a întins mâna şi l- a înşfăcat, şi s- a făcut toiag în mâna lui. ⁵„Pentru ca ei să creadă că ţi s- a arătat Domnul,

exodul 73

Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraham, Dumne - zeul lui Isac şi Dumnezeul lui Iacob.“ ⁶Şi Domnul i- a mai spus:

„Vâră- ţi mâna în sân!“ Şi [Moise] şi- a vârât mâna în sân şi când a scos- o, iată, mâna i se făcuse leproasă, ca zăpada. ⁷Şi i- a spus:

„Vâră- ţi iar mâna în sân!“ Şi [Moise] şi- a vârât iar mâna în sân şi a scos- o din sân şi, iată, se făcuse la loc cum îi era trupul.

8„Deci dacă nu te vor crede şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor da crezare glasului semnului următor. ⁹Iar dacă nu vor crede nici amândouă semnele şi nu vor asculta de glasul tău, să iei din apa Râului şi să o verşi pe uscat; şi apa pe care ai luat- o din Râu se va face sânge, pe uscat.“ ¹⁰Şi i- a spus Moise Dom - nului: „Rogu- te, Stăpâne, eu nu sunt om meşter la vorbă, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici de când grăieşti robului tău, căci rostirea şi limba îmi sunt împleticite.“ ¹¹Şi Domnul i- a răspuns:

„Cine i- a făcut omului gură? Sau cine- l face mut, sau surd, sau cu vedere, sau orb? Oare nu Eu, Domnul? ¹²Şi acum, du- te şi Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce să grăieşti!“ ¹³[Moise] a răs - puns: „Rogu- te, Stăpâne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi!“

14Atunci mânia Domnului s- a aprins împotriva lui Moise şi [Domnul] i- a vorbit: „Oare nu [mai] este şi fratele tău Aron, levi tul? Ştiu că el se pricepe la vorbă. Ci iată- l, iese în întâm - pinarea ta şi când te va vedea se va bucura în inima lui. ¹⁵Să grăieşti către el şi să pui cuvintele în gura lui, iar Eu însumi voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăţa ce să faceţi. ¹⁶El va grăi în locul tău către popor şi va fi [aşa]: el îţi va sluji drept gură şi tu vei fi pentru el [ca] Dumnezeu. ¹⁷Şi să iei în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.“

18Moise s- a dus înapoi la Ieter, socrul său, şi i- a spus: „Rogu- te, [îngăduie- mi] să plec, să mă întorc la fraţii mei care sunt în Egipt şi să văd dacă mai sunt în viaţă.“ Şi Ietro i- a spus lui Moise: „Mergi în pace!“ ¹⁹Domnul spusese către Moise în Midian:

„Du- te înapoi în Egipt, căci au murit toţi oamenii care căutau 74 biblia după textul ebraic

[să- ţi ia] viaţa.“ ²⁰Atunci Moise şi- a luat femeia şi fiii şi i- a suit pe măgar şi s- a întors în pământul Egiptului. Şi Moise a luat toiagul lui Dumnezeu în mână. ²¹Şi Domnul a spus către Moise:

„Când vei ajunge iarăşi în Egipt, vezi să faci în faţa lui Faraon toate minunile pe care le- am pus în mâna ta. Dar Eu îi voi în - dârji inima şi nu va da drumul poporului să plece. ²²Şi să- i spui lui Faraon: «Aşa vorbeşte Domnul: Israel este fiul meu întâi- năs - cut. ²³Am spus către tine: Dă drumul fiului meu să plece, ca să- mi slujească. Dar tu n- ai vrut să- i dai drumul. Iată, îl voi ucide pe fiul tău întâi- născut!»“

24Şi a fost [aşa]: pe drum, la locul de popas, Domnul i- a ieşit în întâmpinare şi a căutat să- l omoare. ²⁵Ţipora a luat o cre - mene, a tăiat prepuţul fiului său, l- a atins de picioarele lui şi a spus: „Negreşit, tu eşti pentru mine soţ- de- sânge!“ ²⁶Atunci [Dom nul] l- a lăsat. Şi ea a spus „soţ- de- sânge!“ din pricina tăierii împrejur.

27Domnul i- a vorbit lui Aron: „Mergi în întâmpinarea lui Moise, în pustiu.“ El a mers. Şi l- a întâmpinat pe muntele lui Dumnezeu, şi l- a sărutat. ²⁸Moise i- a vestit lui Aron toate cu - vintele Domnului cu care îl trimisese şi toate semnele pe care i le poruncise. ²⁹Moise şi Aron au mers şi i- au adunat pe toţi bătrânii fiilor lui Israel. ³⁰Şi Aron a grăit toate cuvintele pe care Domnul le grăise către Moise şi a făcut semnele sub ochii poporului. ³¹Şi poporul a crezut. Şi când au auzit că Domnul i- a cercetat pe fiii lui Israel şi că a văzut chinul lor, s- au plecat şi s- au închinat.

5¹După aceea Moise şi Aron s- au dus şi i- au spus lui Faraon:

„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Dă drumul poporului meu să plece ca să ţină o sărbătoare pentru mine în pustiu.»“ ²Faraon a răspuns: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul lui şi să- i dau drumul lui Israel să plece? Nu- l cunosc pe Domnul şi nici lui Israel nu- i voi da drumul să plece!“ ³Ei au exodul 75