• Nu S-Au Găsit Rezultate

George Bacovia University Publishing House Bacau, Romania

N/A
N/A
Protected

Academic year: 2022

Share "George Bacovia University Publishing House Bacau, Romania "

Copied!
259
0
0

Text complet

(1)

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica

Volume 1. Issue 2/2012

= ISSN 2285-0171 ISSN-L=2285-0171

This journal is indexed in:

SCIPIO – Scientific Publishing Information Online and C.E.E.O.L. (Central and Eastern European Online Library)

George Bacovia University Publishing House Bacau, Romania

(2)

Acta Universitatis George Bacovia. Juridica

______________________________________________________

Editor in Chief, Ioan Ciochină-Barbu Ph. D., George Bacovia University from Bacau, Romania _________________________________________________________________________________

Executive editors

Nelu Niţă Ph.D. – Deputy Editor, George Bacovia University from Bacau, Romania, [email protected] Ştefan Eugen Prună Ph.D., Alexandru Ioan Cuza Police Academy, Bucharest, Romania,

[email protected]

Cezar Marius Pantea Ph.D., Alexandru Ioan Cuza Police Academy, Bucharest, Romania [email protected]

Alexandru Amititeloaie Ph.D., George Bacovia University from Bacau, Romania, [email protected] Editorial Board

David Annoussamy Ph.D., Président de la Société de droit comparé de Pondichéry, India Vlad Barbu Ph.D., Alexandru Ioan Cuza Police Academy, Bucharest, Romania Corneliu Bîrsan Ph.D., University of Bucharest, Romania

Ştefan Belecciu Ph.D., Ştefan cel Mare Police Academy, Moldova

Alexandru Boroi Ph.D., Alexandru Ioan Cuza Police Academy, Bucharest, Romania Ionel Bostan Ph.D., Ştefan cel Mare University in Suceava, Romania

Gheorghe Buzatu, Academician Professor Ph.D., Member of the Romanian Academy, Romania Giovanna Capilli Ph.D., Sapienza University, Italy

Aurealia Lucia Beatrice Colombi Ciacchi Ph.D., University of Groningen, Nederland Florin Ciutacu Ph.D., Dimitrie Cantemir Christian University in Bucharest, Romania Ionuţ Ciutacu Ph.D., Dimitrie Cantemir Christian University in Bucharest, Romania Seán Patrick Donlan Ph.D., Irish Society of Comparative Law, Ireland

Lucilla Gatt Ph.D., Private Law and Comparative Law University of Naples Suor Orsola Benincasa, Italy Mirosław Granat Pd.D, Cardinal Stafan Wyszyńsky University in Warsaw, Poland

József Hajdú Ph.D., University of Szeged, Hungary

Tănase Joiţa Ph.D., Spiru Haret University in Braşov, Romania Ioan Macovei Pd.D., Alexandru Ioan Cuza University in Iasi, Romania Gabriel Moens Ph. D., Murdoch University, Australia

Victor Moraru Ph.D., University of Academy of Science of Moldova, Moldova Cristinel Ioan Murzea Ph.D., Transilvania University of Braşov, Romania Vasilica Negruţ Ph.D., Danubius University in Galaţi, Romania

Arnold Rainer Ph.D., University of Regensburg, Germany Grigore Rusu Ph.D., Moldova State University, Moldova Stancu Şerb Ph.D., Lucian Blaga University in Sibiu, Romania

Răzvan Teodorescu Academician Professor Ph.D., Member of the Romanian Academy, Romania Tudorel Toader Ph.D., Alexandru Ioan Cuza University in Iasi, Romania

Alexandru Ţiclea Ph.D., Ecological University in Bucharest, Romania Verginia Vedinaş Ph.D., University of Bucharest, Romania

Genoveva Vrabie Ph.D., Mihail Kogălniceanu University in Iasi, Romania

Nicoleta Elena Buzatu, Ph.D., Dimitrie Cantemir Christian University in Bucharest, Romania General Technical Secretary

Adrian Lupaşcu Ph.D. student in law– George Bacovia University from Bacau, Romania, [email protected]

Technical Board

Laurenţiu Novac-Diaconu Ph.D. student in law, George Bacovia University from Bacau, Romania [email protected]

Mihaela Vasiloaia Ph.D., George Bacovia University from Bacau, Romania [email protected], Translator Nicoleta Botez Ph.D. student, George Bacovia University from Bacau, Romania [email protected], Translator

Marian Viorel Fotache Ph.D. student, George Bacovia University from Bacau, Romania [email protected], Webmaster

Sandu Luiza, George Bacovia University from Bacau, Romania, [email protected], Cover Designer

Publisher: George Bacovia University, 96 Pictor Aman street, 600164, Bacau, Romania Copyright© George Bacovia Printing House, Bacau, Romania

(3)

CUPRINS CONTENTS

Pag.

DOCTRINE DOCTRINES

Perspective constituţionale, filosofice şi istorice privind dezbaterea pedepsei capitale în Australia şi Statele Unite ale Americii

Constitutional, philosophical and historical perspectives of the capital punishment debate in Australia and the United States

5

Gabriël A. MOENS and A. Keith THOMPSON

DREPT PUBLIC PUBLIC LAW

Premisele dezvoltării sustenabile, armonioase şi echilibrate a statului de drept din România

The premises of sustainable development, harmonious and balanced rule of law in Romania

36

Nelu NIŢĂ

Izvoarele dreptului pentru judecătorul naţional. Câteva remarci privind România

The sources of law applied by the national judge.

Remarks regarding Romania

59

Genoveva VRABIE Criminalitatea economico- financiară în domeniul jocurilor de noroc. Studiu de caz - Loteria Naţională

Economic-financial crime in the field of gambling. case study – National Lottery

73

Marius PANTEA and Sorin CONSTANTINESCU Profesionalismul funcționarilor

publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

The professionalism of civil servants with special status from the prison administration system

96

Adrian LUPAŞCU

DREPT PRIVAT PRIVATE LAW

Contractele reale în dreptul roman

Real contracts in roman Law 106 Cristinel MURZEA

(4)

Pactul de opţiune şi promisiunea de a contracta în noul Cod civil

The option agreement and the promise to contract according the new Code of civil Law

118

Florin CIUTACU and Artin SARCHIZIAN Stingerea obligaţiilor în dreptul

roman

Extinguishing obligations in the

roman Law 127

Adrian Constantin MANEA Trust-ul o formă diferită de organizare a afacerilor

Trust a different business

organization 138

Anemari OPRIŢOIU

Plata cambiei la scadenţă The payment of the promissory

note at the date of payment 159 Laurenţiu NOVAC-DIACONU

Influenţa procedurii somaţiei de plată asupra relaţiilor economice ale profesioniştilor

Ordinance for payment influence on the professionals economical relations

191

Grigore RUNCANU DREPT EUROPEAN ŞI INTERNAŢIONAL

EUROPEAN AND

INTERNATIONAL LAW Eşecurile ONU şi remediile

financiare

Failures of the UNO and financial remedies

208 David ANNOUSSAMY

Puterea autocrată a Uniunii Europene şi sursele ei

The autocratic power of the

European Union and its sources 217 Alexandru AMITITELOAIE

Instrumentele juridice folosite de instituţiile de ordine şi siguranţă publică în protecţia drepturilor omului

Legal instruments used by the public order and safety

institutions in protecting human rights

242

Gheorghe POPESCU and Marius PANTEA

(5)

Perspective constituţionale, filosofice şi istorice privind dezbaterea pedepsei capitale

în Australia şi Statele Unite ale Americii

Gabriël A. MOENS JD, LLM, PhD, GCEd, MBA, FCIArb, FAIM este profesor de Drept și Pro vice-cancelar la Universitatea Murdoch. De asemenea, el deţine funcţia de Secretar General Adjunct al Centrului Australian pentru Arbitraj Comercial Internațional (ACICA) și de director al Colegiului de Drept Australia de Vest [email protected] A. Keith THOMPSON LLB (Hons), MJur, Dr., IMD Hons, ACIArb lucrează drept Consilier special la Taylor și Whitty, o firmă regională de avocatură, cu birouri în New South Wales şi Victoria, Australia. El, de asemenea, predă cursuri de drept constituțional la Universitatea din Notre Dame, Australia şi Facultatea de Drept, Sydney

Abstract: Pedeapsa capitală a fost abolită în toate statele Australiene. Cu toate acestea, cererile publice pentru reintroducerea pedepsei cu moartea continuă să fie auzite intermitent în Australia, în special după o crimă macabră sau alte atrocităţi. O discuţie despre oportunitatea şi necesitatea pedepsei cu moartea, nu este niciodată complet eliminată din agenda politică Australiană şi Americană. Un observator obiectiv nu poate să nu observe că, în general, o astfel de discuție este adesea efectuată de către persoane care au opinii preconcepute și inflexibile. Un rezultat inevitabil îl

Constitutional, philosophical and historical perspectives of

the capital punishment debate in Australia and the

United States

Gabriël A. MOENS JD, LLM, PhD, GCEd, MBA, FCIArb, FAIM is Professor of Law and Pro Vice Chancellor at Murdoch University. He also serves as Deputy Secretary General of the Australian Centre for International Commercial Arbitration (ACICA) and as Director, College of Law Western Australia [email protected]

A. Keith THOMPSON LLB (Hons), MJur, PhD, IMD Hons, ACIArb works as Special Counsel at Taylor and Whitty, a regional law firm with offices in New South Wales and Victoria, Australia. He also lectures in Constitutional Law at the University of Notre Dame Australia School of Law, Sydney

Abstract: Capital punishment has been abolished in all Australian States.

However, public demands for the reintroduction of the death penalty continue to be heard intermittently in Australia, especially after a gruesome murder or other atrocity. A discussion of the appropriateness and desirability (as opposed to the legality or illegality) of the death penalty is never completely removed from the Australian and American political agenda. An objective observer cannot fail to notice that, in general, such discussion is often carried on by people who have preconceived and inflexible views. An

(6)

constituie polarizarea dezbaterii pedepsei capitale. În aceste condiții, insistența în această lucrare asupra unui raționament convingător este în mod clar justificată.

Cuvinte cheie: pedeapsa cu moartea, închisoare pe viaţă, pedeapsă crudă, inumană şi neobişnuită, pedeapsa discriminatorie, reciprocitate, proporţiona- litate.

Introducere

Pedeapsa capitală a fost abolită în toate statele Australiene. Cu toate acestea, cererile publice pentru reintroducerea pedepsei cu moartea continuă să fie auzite intermitent în Australia, în special după o crimă macabră sau alte atrocităţi. În contrast, în 1976, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis în cazul Gregg v.

Georgia[1] că pedeapsa cu moartea nu constituie “o pedeapsă crudă şi neobişnuită” şi, prin urmare, nu a fost interzisă de Amendamentul Opt al Constituţiei Statelor Unite [2]. Acest caz a stabilit statutul juridic al pedepsei cu moartea în Statele Unite şi a limitat în continuare litigiile pedeapsei capitale la o discuţie privind punctele fine ale dreptului constituţional. De exemplu, se pot pune întrebări referitoare la:

Dacă este permisă impunerea pedepsei cu moartea pentru crime, altele decât omor, sau pentru inculpaţii minori sau cu handicap mental?[3]. Are dreptul un nevoiaş, deţinut de rând, condamnat la moarte, la asistenţă în timpul audierilor de clemenţă care au loc după condamnare?[4]. Este constituţional de a exclude din jurii persoanele care se opun cu vehemenţă pedepsei cu moartea? Este obligatorie pedeapsa capitală pentru anumite crime constituţional admisibile? Protocolul de injecţie letală este constituţional?[5].

inevitable result is the polarisation of the capital punishment debate. In these circumstances, an insistence on cogent reasoning is clearly warranted.

Keywords: death penalty, life imprisonment, cruel, inhuman and unusual punishment, discriminatory penalty, reciprocity, proportionality.

Introduction

Capital punishment has been abolished in all Australian States.

However, public demands for the reintroduction of the death penalty continue to be heard intermittently in Australia, especially after a gruesome murder or other atrocity. In contrast, in 1976, the Supreme Court of the United States decided in Gregg v. Georgia[1]

that the death penalty did not constitute

“cruel and unusual punishment” and, therefore, was not prohibited by the Eighth Amendment to the United States Constitution[2]. This case settled the legal status of the death penalty in the United States and limited further capital punishment litigation to a discussion of the finer points of constitutional law. For example, is it permissible to impose the death penalty for crimes other than murder, or on juvenile or mentally handicapped defendants?[3]. Is an indigent death row inmate entitled to counsel in post- conviction clemency hearings?[4]. Is it constitutional to exclude from juries persons who are implacably opposed to the death penalty? Is mandatory capital punishment for some crimes constitutionally permissible? Is the lethal injection protocol constitutional?[5]. Is it acceptable for juries in capital punishment cases to hear evidence about the victim’s

(7)

Este acceptabil pentru jurii care au de-a face cu cazuri privind pedeapsa capitală, să audă dovezi despre familia victimei?[6].

Astfel, dezbaterea publică din Statele Unite în mare măsură s-a îndepărtat de “întrebarea dacă pedeapsa cu moartea ar trebui permisă sau nu”[7]. În acest context, este interesant de observat că statutul constituțional al pedepsei capitale a fost reglat, în ciuda insistenţei dogmatice a judecătorilor asociaţi Marshall şi Brennan, conform cărora pedeapsa cu moartea, în toate circumstanţele, constituie o pedeapsă crudă şi neobişnuită. George C. Smith, reflectând pe baza abordării celor doi judecători, remarca faptul că "la cel mai înalt nivel", cazurile privind pedeapsa cu moartea "nu sunt niciodată decise de un tribunal constituit în mod obiectiv şi drept" care este una dintre premisele echităţii judiciare [8].

O discuţie despre oportunitatea şi necesitatea (spre deosebire de legalitatea sau ilegalitatea) pedepsei cu moartea, nu este niciodată complet eliminată din agenda politică Australiană şi Americană. Un observator obiectiv nu poate să nu observe că, în general, o astfel de discuție este adesea efectuată de către persoane care au opinii preconcepute și inflexibile. Un rezultat inevitabil îl constituie polarizarea dezbaterii pedepsei capitale. În aceste condiții, insistența asupra unui raționament convingător este în mod clar justificată.

Filosoful American Hugo Adam Bedau a remarcat, într-un eseu perceptiv, că argumentele curente privind pedeapsa cu moartea se concentrează pe „încercarea de a răspunde la diverse întrebări disputate cu privire la situaţia de fapt” [9].

Acestea includ, de exemplu, întrebarea dacă pedeapsa cu moartea are un efect

family?[6].

Thus, the public debate in the United States has largely shifted away from

“the broader question of whether the death penalty should be permitted at all”[7]. In this context, it is interesting to note that the constitutional status of capital punishment has been settled despite the dogmatic insistence of Associate Justices Marshall and Brennan that capital punishment in all circumstances constitutes cruel and unusual punishment. George C. Smith, reflecting on the approach of these judges, remarks that ‘at the highest level’, death penalty cases “are never decided by an objective and fairly constituted tribunal” which is one of the prerequisites of judicial fairness[8].

A discussion of the appropriateness and desirability (as opposed to the legality or illegality) of the death penalty is never completely removed from the Australian and American political agenda. An objective observer cannot fail to notice that, in general, such discussion is often carried on by people who have preconceived and inflexible views. An inevitable result is the polarisation of the capital punishment debate. In these circumstances, an insistence on cogent reasoning is clearly warranted.

The American philosopher Hugo Adam Bedau noted in a perceptive essay that current arguments on the death penalty concentrate on “trying to answer various disputed questions of fact”[9]. These include, for example, the question whether the death penalty has a deterrent effect and whether non- white offenders are more likely to be executed than white offenders. He argues that “even if everyone agreed on these answers, this would not by itself settle the dispute over whether to keep, expand, reduce or abolish the death

(8)

de descurajare şi dacă infractorii non- albi sunt mai susceptibili de a fi executaţi decât cei albi. El susţine că,

„chiar dacă toată lumea cade de acord pe aceste răspunsuri, acest lucru nu ar putea de la sine rezolva disputa dacă să se păstreze, extindă, reducă sau să se elimine pedeapsa cu moartea”, şi că argumentele „destinate să recomande continuarea sau reformarea politicii curente privind pedeapsa cu moartea,trebuie să includă printre pemisele sale una sau mai multe propuneri normative” [10].

Comentariile lui Bedau implică faptul că această concentrare exclusivă pe probleme de fapt şi argumente utilitare este nesatisfăcătoare, dar trebuie să fie completată de o examinare a principiilor morale, dintre care unele pot acţiona drept constrângeri privind punerea în aplicare a pedepsei cu moartea. În acest articol, ne concentrăm pe două argumente utilitare importante, care sunt auzite în mod regulat în cadrul dezbaterilor privind pedeapsa capitală, şi anume argumentele descurajării şi discriminării. Dar luând în considerare sfatul oferit de Bedau, de asemenea, ne propunem să evaluăm unele principii morale, care ar putea să oblige transformarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viaţă.

1. Argumentul descurajării Unul din argumentele utilitare importante, adesea invocat în favoarea pedepsei cu moartea, susţine faptul că justificarea pedepsei capitale constă în capacitatea sa de a descuraja infractorii de la comiterea de crime grave. James Fitzjames Stephen îşi exprimă frumos convingerea că pedeapsa capitală este un mijloc descurajator eficient, atunci când el spune că pedeapsa capitală

"descurajează bărbaţi atât de eficient de

penalty”, and that arguments “intended to recommend continuing or reforming current policy on the death penalty must include among its premises one or more normative propositions”[10].

Bedau’s comments imply that exclusive concentration on factual issues and utilitarian arguments is unsatisfactory, but has to be complemented by an examination of moral principles, some of which may act as constraints on the implementation of the death penalty. In this article, we focus on two salient utilitarian arguments which are regularly heard in the capital punishment debate, namely the deterrence and discrimination arguments. But heeding Bedau’s timely advice, we also propose to assess some moral principles which may mandate the conversion of the death penalty to life imprisonment.

1. The deterrence argument One of the salient utilitarian arguments often invoked in favour of the death penalty holds that the justification for capital punishment lies in its ability to deter hardened criminals from committing serious crimes. James Fitzjames Stephen nicely expresses the belief that capital punishment is an efficient deterrent when he says that the proposal that capital punishment

“deters men so effectually from committing crimes ... is one of those propositions which it is difficult to prove, simply because they are in themselves more obvious than any proof can make them”[11]. However, despite Stephen’s confident assertion, the value of capital punishment as a deterrent is very much in doubt.

Philosophers and lawyers point to evidence which indicates that the death

(9)

la comiterea de crime... este una din acele propuneri care este dificil de dovedit, pur şi simplu pentru că sunt în sine mai evidente decât orice dovadă le poate face" [11]. Cu toate acestea, în ciuda afirmaţiei încrezătore a lui Stephen, valoarea pedepsei capitale ca un factor de descurajare este îndoielnică. Filozofi şi avocaţi aduc dovezi care indică faptul că pedeapsa cu moartea nu descurajează infractorii.

De exemplu, un avocat American, Arthur Koestler, ne aminteşte că în secolul al XIX-lea, execuțiile s-au efectuat în Anglia chiar şi pentru furtul din buzunare, iar hoţii de buzunare "au adunat recolta lor cea mai bogată din mulţimile adunate" [12] să asiste la executarea colegilor lor. Poate că aceste cazuri de curaj năucitor pot fi explicate prin speranţa infractorilor de a scăpa cu acest tip de comportament anti-social, atunci când nimeni nu se aştepta să se întâmple. O altă explicaţie este oferită de avocatul italian din secolul al XIX-lea, Cesare Beccaria, care presupune că infractorii nu sunt atât de mult descurajaţi de intensitatea pedepsei, cât de durata acesteia "pentru că sensibilitatea noastră este mai uşor şi mai permanent afectată de impresii uşoare, dar repetate, decât de o acţiune puternică, dar momentană" [13].

Beccaria a avansat această explicaţie în contextul dezvoltării unui argument împotriva introducerii pedepsei capitale. Cu toate acestea el oferă, involuntar, un argument puternic în favoarea retenţiei pedepsei cu moartea.

Într-adevăr, în funcţie de valabilitatea argumentului lui Beccaria, se poate argumenta că închisoarea pe viaţă, care implică privarea pe viaţă a infractorului de libertatea personală, este o pedeapsă mai puţin „umană” decât pedeapsa cu moartea.

John Stuart Mill a recunoscut că

penalty does not deter criminals. For example, an American lawyer, Arthur Koestler, reminds us that, whilst in the 19th century, executions were carried out in England for picking pockets, pickpockets “gathered their richest harvest among the crowds” [12] during the execution of their colleagues.

Perhaps these instances of baffling courage could be explained by the expectation of offenders to get away with their anti-social behaviour when nobody expected it to happen. Another explanation is offered by the 19th century Italian lawyer, Cesare Beccaria, who surmises that criminals are not so much deterred by the intensity of the punishment as by its duration “for our sensibility is more easily and more permanently affected by slight but repeated impressions than by a powerful but momentary action”[13]. Beccaria advances this explanation in the context of the development of an argument against the introduction of capital punishment.

Nevertheless he unwittingly offers a strong argument in favour of the retention of the death penalty. Indeed, subject to the validity of Beccaria’s argument, it may be argued that life imprisonment, which involves a lifetime deprivation of an offender’s personal freedom, is a less “humane”

punishment than the death penalty.

John Stuart Mill admitted that the death penalty does not deter hardened criminals. He remarked that those

“whose habitual way of life keeps them, so to speak, at all times within sight of the gallows, do grow to care less about it”[14]. Understandably, it is difficult in such a sensitive area to compile persuasive statistical data which would prove that hardened criminals are indeed indifferent to capital punishment. But if so, the deterrence

(10)

pedeapsa cu moartea nu descurajează infractorii. El a remarcat că acele persoane „a căror modalitate obişnuită de viaţă îi ţine, ca să spunem aşa, cu gândul la spânzurătoare, ajung să aibă grijă mai puţin de ea” [14]. Este de înţeles că este dificil, într-o astfel de zonă sensibilă, să asociezi convingător date statistice care ar dovedi că acei criminali înrăiţi sunt într-adevăr indiferenţi la pedeapsa capitală. Dar dacă este aşa, argumentul descurajării nu ar mai fi convingător. Chiar şi o propunere de a rezerva pedeapsa capitală pentru infractorii care comit crime odioase, atroce şi crude, nu ar putea fi făcută forţat. Într-adevăr, sublinierea unei astfel de propuneri reprezintă speranţa, că pedeapsa capitală serveşte ca un mijloc eficient, pentru cei care contemplează astfel de crime grave. Dar, cum este indicat mai sus, ar putea fi susținut în mod rezonabil că acei criminali, care cu bună ştiinţă şi de bună voie comit crimele cele mai atroce şi crude sunt, de asemenea, susceptibili de a fi indiferenţi faţă de pedeapsa cu moartea, pentru acelaşi motiv oferit de Mill, şi anume, că au permanent în vedere posibilitatea morţii prin spânzurare [15]. Astfel, raţiunea menţinerii pedepsei capitale pentru aceste crime atroce (şi, implicit, pentru infracţiuni mai puţin grave) este deficitară.

Uneori se argumentează că eficienţa pedepsei capitale, ca un factor de descurajare, trebuie să fie măsurată de cei care se abţin de la comiterea de crime grave datorită existenţei pedepsei cu moartea. Susţinătorii acestui argument, cu toate că admit că pedeapsa cu moartea nu descurajează infractorii obişnuiţi, susţin că o evaluare a necesităţii sale ar trebui să includă o examinare a efectelor sale asupra potenţialilor infractori.

argument would no longer be compelling. Even a proposal to reserve capital punishment for those offenders who commit heinous, atrocious and cruel crimes could not be made forcefully. Indeed, underlying such a proposal is the expectation that capital punishment serves as an effective deterrent to those contemplating such serious crimes. But, as indicated above, it could reasonably be argued that criminals, who knowingly and willingly commit the most heinous, atrocious or cruel crimes, are also likely to be indifferent to the death penalty for the reason offered by Mill, namely that they are in constant sight of the gallows[15]. Thus, the rationale for retaining capital punishment for these atrocious crimes (and by implication, for less serious crimes) is deficient.

It is sometimes argued that the effectiveness of capital punishment as a deterrent must be measured by those who refrain from committing serious crimes because of the existence of the death penalty. The proponents of this argument, while conceding that the death penalty does not deter habitual criminals, maintain that an assessment of its usefulness should include an examination of its effect on potential offenders. Researchers may glean information on the value of capital punishment as a deterrent by comparing two contiguous states with similar economic and social conditions.

One state enforces the death penalty;

the other has no such penalty on its statute books. Research undertaken in some American contiguous states has shown that homicide rates remain the same over a long period of time regardless of whether the state has or has not the death penalty. With regard to the evidence thus far accumulated, it

(11)

Cercetătorii pot culege informaţii despre valoarea pedepsei capitale, ca un factor de descurajare, comparând două state învecinate cu condiţii similare economice şi sociale. Un stat impune pedeapsa cu moartea; celălalt stat nu are o astfel de sancţiune în statutul său. Cercetările întreprinse în unele state americane contigue, au demonstrat că ratele de omucidere rămân aceleaşi, pe o perioadă lungă de timp, indiferent dacă statul are sau nu introdusă pedeapsa cu moartea. Cu privire la probele acumulate până în prezent, ar putea fi susţinut că nu există nici o corelaţie semnificativă, între pedeapsa capitală şi o scădere a infracţiunilor violente, cum ar fi crima.

Thorsten Sellin sintetizează astfel cercetările sale [16]:

În ceea ce priveşte descurajarea, este bine stabilit de studiile statistice faptul că: (1) atunci când comparaţiile sunt efectuate între statele învecinate, cu populaţii similare şi condiţiile sociale, economice şi politice similare - unele dintre aceste state deţinând sau nu pedeapsa capitală - ratele de omucidere sunt aceleaşi, şi urmează aceeaşi tendinţă pe o perioadă lungă de timp; (2) eliminarea, introducerea sau reintroducerea acestei pedepse, nu este însoţită de efectul asupra ratelor de omucidere care este postulat de către avocaţii pedeapsei capitale; (3) chiar şi în comunităţile în care ar trebui să fie un efect de descurajare mai mare, deoarece infractorul şi victima sa au trăit acolo, iar procesul şi execuţia sa au fost bine mediatizate, ratele omuciderilor nu sunt afectate de execuţie; (4) rata poliţiştilor ucişi de criminali, nu este mai mare în Statele în care această pedeapsă este eliminată, decât în Statele care

could be argued that there is no significant correlation between capital punishment and a decrease in violent crimes such as murder. Thorsten Sellin summarises the research[16]:

Regarding deterrence, it is well established by statistical studies that: (1) when comparisons are made between contiguous States with similar populations and similar social, economic and political conditions - some of these States lacking and others retaining capital punishment - homicide rates are the same and follow the same trend over a long period of time; (2) the abolition, introduction or reintroduction of this penalty is not accompanied by the effect on the homicide rates that is postulated by the advocates of capital punishment;

(3) even in communities where the deterrent effect should be greatest because the offender and his victim lived there and trial and execution were well publicized, homicide rates are not affected by the execution; (4) the rate of policemen killed by criminals is no higher in abolition States than in comparable death penalty States. Capital punishment, then, does not appear to have a specific influence on the amount … of crime it is supposed to deter people from committing.

2. Is the death penalty inherently discriminatory?

Another argument often advanced against the execution of convicted offenders concerns the allegedly inherently discriminatory nature of the death penalty. According to this argument, statistics show that capital punishment is more often enforced against the poor, members of racial

(12)

aplică pedeapsa cu moartea.

Pedeapsa capitală nu pare să aibă o influenţă specifică asupra numărului... de oameni, pe care ar trebui să îi descurajeze de la comiterea de infracţiuni.

2. Este pedeapsa cu moartea în mod inerent discriminatorie?

Un alt argument adesea avansat împotriva executării infractorilor condamnaţi, ar fi presupusa natură inerent discriminatorie a pedepsei cu moartea. În funcţie de acest argument, statisticile arată că pedeapsa capitală este mai des aplicată împotriva săracilor, membrilor minorităţilor rasiale şi needucaţilor, mai ales dacă o victimă “de culoare albă” este implicată. Acest argument este important. Într-adevăr, dacă ar fi fost posibil de a demonstra, prin intermediul probelor statistice, că infractorii condamnaţi, care aparţin anumitor categorii de populație, sunt mai predispuşi decât alţii pentru a fi executaţi, atunci poate fi spus că punerea în aplicare a pedepsei cu moartea poate fi discriminatorie.

Judecătorul Douglas, de la Curtea Supremă a Statelor Unite, a susţinut că impunerea şi executarea discriminatorie a pedepsei cu moartea, este o dovadă suficientă a abuzului inerent al acesteia [17], menţionând că:

O lege care ar declara că cineva care ar câştiga mai mult de 50.000 de dolari ar fi scutit de pedeapsa cu moartea, ar cădea în mod clar, la fel s-ar întâmpla şi în cazul unei legi care ar stipula că negrii, cei care niciodată nu au studiat mai mult de cinci clase, cei care au făcut mai puţin de 3000 dolari pe an, ori cei care au fost nepopulari sau instabili, ar trebui să fie singurii

minorities and the uneducated, especially if a ‘white’ victim is involved. This argument is important.

Indeed, if it were possible to prove, by way of statistical evidence, that convicted offenders who belong to certain sections of the population are more likely than others to be executed, then the implementation of the death penalty may be said to be discriminatory. Associate Justice Douglas of the United States Supreme Court has argued that the discriminatory imposition and execution of the death penalty is sufficient proof of its inherent unfairness[17]:

A law that stated that anyone making more than $50,000 would be exempt from the death penalty would plainly fall, as would a law that in terms said that blacks, those who never went beyond the fifth grade in school, those who made less that

$3,000 a year, or those who were unpopular or unstable should be the only people executed. A law which, in the overall view, reaches that result in practice has no more sanctity than a law which in terms provides the same. Thus, these discretionary statutes are unconstitutional in their operation.

They are pregnant with discrimination, and discrimination is an ingredient not compatible with the idea of equal protection of the laws that is implicit in the ban on

“cruel and unusual” punishments.

However, Douglas’s argument is not an argument against capital punishment. Proponents of this argument can only claim that in some (perhaps many) cases the criminal process leads to the conviction and execution of criminals who belong to vulnerable sections of the population.

(13)

oameni executaţi. O lege care, în ansamblul său, ajunge la acest rezultat în practică, nu este cu nimic mai sfântă decât o lege care prevede chiar în termenii săi acest lucru. Astfel, statutele discreţionare sunt neconstituţionale în funcţionarea acestor legi. Asemenea legi sunt însărcinate cu discriminarea şi discriminarea este un ingredient incompatibil cu ideea de protecţie egală a legilor, care implică interzicerea pedepselor

“crude şi neobişnuite”.

Cu toate acestea, argumentul lui Douglas nu este unul împotriva pedepsei capitale. Susţinătorii acestui argument pot pretinde doar, că în unele (probabil multe) cazuri, procesul penal conduce la condamnarea şi executarea criminalilor care aparţin unei categorii vulnerabile de populaţie. Cu toate acestea, această “nedreptate” poate fi remediată prin administrarea imparţială a justiţiei, prevenind astfel afirmaţia că pedeapsa cu moartea este un mijloc convenabil de a perpetua forme rasiale sau alte forme de discriminare. Un proces penal nediscriminatoriu este, de asemenea, în acord cu art. 6(1) din Pactul internațional privind drepturile civile şi politice, care prevede că dreptul la viaţă a persoanei trebuie protejat prin lege, astfel încât “nimeni să nu fie lipsit de viaţa lui în mod arbitrar”.

3. Un mod crud şi inuman de a muri?

Argumentele de descurajare şi discriminare privesc întrebări referitoare la fapte. Cu toate acestea, răspunsurile la aceste întrebări nu pot determina, în mod concludent, dacă pedeapsa cu moartea, folosind limbajul din art. 7 al Pactului, constituie

However, this ‘injustice’ may be remedied by the impartial administration of justice, thereby obviating the claim that the death penalty is a convenient means to perpetuate racial and other forms of discrimination. A criminal process which is free from discrimination would also be in accord with Article 6(1) of the International Covenant on Civil and Political Rights which declares that a person’s right to life shall be protected by law and that “No one shall be arbitrarily deprived of his life.”

3. A cruel and inhumane way of dying?

The deterrence and discrimination arguments concern questions of fact.

The answers to these questions, however, cannot conclusively determine whether the death penalty, using the language of Article 7 of the Covenant, constitutes “cruel, inhuman or degrading treatment or punishment.”

In any event, as Bedau reminds us, “it is not possible to deduce a policy conclusion (such as the desirability of abolishing the death penalty) from any set of factual premises, however general and well supported, and therefore an argument intended to recommend continuing or reforming current policy on the death penalty must include among its premises one or more normative propositions”[18].

Many such propositions have been debated since World War 2. One of the most salient of these propositions involves the claim that the death penalty is a particularly cruel and inhumane way of dying, which forfeits the human dignity to which all persons, including convicted criminals, are entitled. The proposition that no one

(14)

“tratamente sau pedepse crude, inumane ori degradante”. În orice caz, aşa cum Bedau ne aminteşte “nu este posibil să se deducă o concluzie de politică (cum ar fi oportunitatea de abolire a pedepsei cu moartea), pentru orice set de premise factuale, oricât ar fi ele de generale şi bine susţinute, şi, prin urmare, un argument destinat să recomande continuarea sau reformarea politicii curente privind pedeapsa cu moartea, trebuie să includă printre premisele sale una sau mai multe propuneri normative”[18]. Multe astfel de propuneri au fost dezbătute de la Al Doilea Război Mondial. Una dintre cele mai importante dintre aceste propuneri, implică afirmaţia că pedeapsa cu moartea este un mod deosebit de crud şi inuman de a muri, care duce la pierderea demnităţii umane, drept de care, inclusiv infractorii condamnaţi, trebuie să beneficieze. Propunerea că nimeni nu trebuie supus pedepselor crude şi inumane, a fost susţinută puternic de judecătorul asociat Brennan, de la Curtea Supremă a Statelor Unite. El a declarat că moartea este astăzi “o pedeapsă neobişnuit de severă, neobişnuită în durerea, finalitatea şi enormitatea ei”[19]. El a exprimat aceleaşi sentimente câţiva ani mai târziu, când a spus că “Pentru mine, argumentele privind "umanitatea" şi

"demnitatea" oricărei metode de execuţie sponsorizate oficial, reprezintă o contradicţie în termeni constituţionali”[20].

Cu toate acestea, este posibil să se apere pedeapsa capitală folosind ca temei chiar argumentele judecătorului asociat Brennan, şi anume pe motiv că această pedeapsă este umană (în opoziţie cu inumană). Însă, adversarii pedepsei cu moartea susţin, invariabil, că închisoarea pe viaţă este o pedeapsă

shall be subjected to cruel and inhumane punishment has been put strongly by Associate Justice Brennan of the United States Supreme Court. He stated that death is today “an unusually severe punishment, unusual in its pain, in its finality and in its enormity”[19]

He expressed the same sentiments a few years later when he said that “For me, arguments about the ‘humanity’

and ‘dignity’ of any method of officially sponsored executions are a constitutional contradiction in terms”[20].

Nevertheless, it is possible to defend capital punishment on the very ground on which Associate Justice Brennan attacks it, namely on the ground that this punishment is humane (as opposed to inhumane). Specifically, opponents of the death penalty invariably contend that life imprisonment is a more

‘humane’ punishment than death.

However, it could well be plausibly argued that life imprisonment is a less humane punishment because it involves a life without some of the major pleasures such as ‘personal freedom’.

This point was made by John Stuart Mill[21]:

What comparison can there really be, in point of severity, between consigning a man to the short pang of a rapid death, and immuring him in a living tomb, there to linger out what may be a long life in the hardest and most monotonous toil, without any of its alleviations or rewards - debarred from all pleasant sights and sounds and cut off from all earthly hope, except a slight mitigation of bodily restraint, or a small improvement of diet?

If Mill is correct, then his argument casts doubts on the familiar proposition that capital punishment is much harsher than life imprisonment.

(15)

mult mai 'umană' decât moartea.

Totuşi, ar putea fi plauzibil de susţinut şi faptul că închisoarea pe viaţă este o pedeapsă mai puţin umană, pentru că ea implică o viaţă fără unele dintre plăcerile majore, cum ar fi "libertatea personală". Acest punct de vedere a fost evidenţiat de John Stuart Mill [21], când se întreba:

Ce comparaţie poate exista într- adevăr, din punct de vedere al severităţii, între condamnarea unui om la chinul scurt al unei morţi rapide şi închiderea acestuia pe viaţă ca într-un mormânt, pentru a supravieţui acolo o viaţă lungă, în condiţiile cele mai grele şi mai monotone, fără alinările sau recompensele sale – exclus de la toate atracţiile şi sunetele plăcute şi îndepărtat de la orice speranţă pământească, cu excepţia unei uşoare atenuari de imobilizare corporală sau o uşoară îmbunătăţire a dietei?

Dacă Mill are dreptate, atunci argumentul său aruncă îndoieli asupra propunerii familiare că pedeapsa capitală este mult mai aspră decât închisoarea pe viaţă. De ce atunci, aşa de mulţi comentatori consideră această propunere ca fiind evidentă? Mill a speculat că ea este propagată deoarece închisoarea pe viaţă nu conține un element de care se tem mulţi, şi anume necunoscutul. Cu toate acestea, el a insistat că “nu există nici o suferință umană care face o impresie asupra imaginației, atât de disproporţionată cu severitatea reală a acesteia, ca pedeapsa cu moartea”[22]. Mill susţine argumentul său, de asemenea, prin sublinierea faptului că ceea ce poate face statul în materie de moarte este de a o grăbi. Oamenii mor oricum şi ar putea fi aşteptat ca, în multe cazuri, procesul de îmbătrânire şi suferinţa,

Why is it, then, that many commentators consider this proposition as self-evident? Mill speculated that it is propagated because life imprisonment does not contain an element which is feared by many, namely the unknown. Nevertheless, he insisted that there “is no human infliction which makes an impression on the imagination so entirely out of proportion to its real severity as the punishment of death”[22]. Mill also bolstered his argument by emphasising that the most a state can do in the matter of death is to hasten it. People die anyway and it could be expected that in many cases, the process of ageing and the suffering associated with serious illnesses cause more bodily suffering than an execution. It may even be argued that Mill’s argument is more powerful now than in his time because science has devised methods which guarantee an almost painless death.

Of course, when Mill wrote in 1868, prisons were not ‘pleasant’ places.

Indeed, the prison hardships of his day may well have contributed to his belief that capital punishment is a more

‘humane’ punishment than life imprisonment. Although modern amenities are now routinely available in prisons, at least in the Western world, Mill’s argument may still have some validity in view of the fact that it cannot be denied that one’s ‘personal freedom’ remains severely curtailed in prisons. Mill wrote at a time when ‘life imprisonment’ often involved the incarceration of convicted criminals for the duration of their natural lives. His argument is, however, somewhat weakened if, as in modern times, criminals are released after ten to twelve years of imprisonment. The enjoyment of ‘personal freedom’ often

(16)

asociate cu boli grave, pot cauza suferinţe corporale mai mari decât o execuţie. Se poate chiar susţine că argumentul lui Mill este mai puternic acum decât în timpul său, deoarece ştiinţa a elaborat metode care garantează o moarte aproape nedureroasă.

Desigur, atunci când Mill a scris acest lucru, în 1868, închisorile nu erau un loc aşa de "plăcut". Într-adevăr, greutăţile închisorii din zilele lui pot să fi contribuit la credința sa, că pedeapsa capitală este o pedeapsă mult mai

“umană” decât închisoarea pe viaţă.

Deşi facilităţile moderne sunt acum disponibile în închisori, cel puţin în lumea occidentală, argumentul lui Mill poate avea încă valabilitate, având în vedere faptul că "libertatea personala" a individului rămâne grav redusă în închisori. Mill a scris într-un moment când "închisoarea pe viaţă" implica, adesea, încarcerarea infractorilor condamnaţi pe durata vieţii lor naturale. Argumentul său este, totuşi, oarecum slăbit în cazul în care, ca şi în timpurile moderne, criminalii sunt eliberaţi după zece-doisprezece ani de închisoare. Bucuria "libertăţii personale" compensează deseori mizeriile şi problemele experienţelor personale. Pierderea "libertăţii personale" poate explica de ce unii criminali “înrăiţi” preferă execuţia în locul închisorii[23]. Într-adevăr, dorinţa exprimată a unor criminali să fie executaţi, intră în conflict cu cerinţele aboliţioniştilor. Pentru aceşti criminali, nu este atât de importantă capacitatea de "a trăi", pe cât este de importantă abilitatea de a trăi în libertate. În timp ce pedeapsa capitală reduce durata existenţei cuiva, închisoarea pe viaţă poate fi considerată de ei, la fel de bine, ca o condamnare a unei persoane pentru a trăi o viaţă fără scop. Mill a

compensates for the misery and problems experienced by people. The loss of ‘personal freedom’ may explain why some ‘hardened’ criminals prefer execution to imprisonment[23]. Indeed, the expressed wish of some criminals to be executed conflicts with the demands of abolitionists. For these criminals, it is not so much the capacity

‘to live’ that is important but the ability to live in freedom. While capital punishment reduces the duration of one’s existence, life imprisonment may well be regarded by them as condemning a person to live a life without purpose. As Mill remarked rhetorically, “For what else than effeminacy is it to be so much more shocked by taking a man’s life than by depriving him of all that makes life desirable or valuable? Is death, then, the greatest of all earthly ills?”[24].

Thus, subject to the validity of our argument, opponents of the death penalty insist that society refrain from using an instrument of punishment which, using the language of Mill,

“effects its purposes at a less cost of human suffering than any other; which while it inspires more terror, is less cruel in actual fact than any punishment that we should think of substituting for it”[25].

An argument often heard in favour of the abolition of capital punishment is that occasionally an innocent person is executed and that, at least for such a person, the death penalty could never be regarded as a humane way of dying.

If a prison sentence or fine had been imposed, an innocent person could have been rehabilitated and compensated. This argument has historically been a very powerful one.

Mr. Gilpin, who was a member of the English Parliament, used it to support his major point that courts should

(17)

remarcat retoric, “pentru ce altceva decât pentru efeminare (moleşire – n.r.), este de a fi mult mai şocat de a lua viaţa unui om, decât de privarea lui de tot ceea ce este de dorit sau valoros în viaţă? Atunci, este moartea cel mai mare rău dintre toate relele pământeşti”?[24]. Astfel, sub rezerva valabilităţii argumentului nostru, adversarii pedepsei cu moartea insistă ca societatea să se abţină de la utilizarea acestui instrument de pedeapsă care, având în vedere cele spuse de Mill, “conduce la un cost mai mic de suferinţă umană decât oricare alta, şi care, în timp ce inspiră mai multă teroare, este mai puţin crudă în realitate decât orice pedeapsă la care ar trebui să ne gândim să o înlocuim pe aceasta”[25].

Un argument frecvent auzit în favoarea abolirii pedepsei capitale, este acela că ocazional o persoană nevinovată este executată şi că, cel puţin pentru o astfel de persoană, pedeapsa cu moartea nu ar putea fi niciodată privită ca un mod uman de a muri. În cazul în care o pedeapsă cu închisoarea sau cu amendă a fost aplicată, o persoană nevinovată ar fi putut fi reabilitată şi compensată. Acest argument a fost unul istoric, foarte puternic. Dl. Gilpin, care a fost membru al Parlamentului englez, l-a folosit pentru a sprijini punctul lui major de vedere, conform căruia instanţele judecătoreşti trebuie să ezite în aplicarea unui astfel de verdict irevocabil [26]. Opinia sa particulară, pare să fi fost fondată pe premisa că toate fiinţele umane, chiar şi criminale, pot fi îndreptate şi reabilitate acordându-le însă o grijă suficientă.

Pedeapsa cu moartea restrânge această posibilitate, şi atunci când este impusă societatea este cea care pierde.

Cu toate acestea, în dezvoltarea

hesitate to impose such an irrevocable verdict[26]. His particular concern seems to have been premised in the faith that all human beings, even criminals, can be improved and rehabilitated given sufficient care. The death penalty curtails that possibility and when it is imposed, society is the loser.

However, in developing his argument, Gilpin surely assumes the absence of a miscarriage of justice. His point is that the execution of even correctly convicted criminals results in society’s inability to rehabilitate these criminals. Hence, Gilpin’s point does tell against capital punishment because the administration of criminal justice, even in an ideal world, is unlikely to be perfect because it is managed by humans who, by their nature, are fallible. Therefore, the likelihood that an innocent person is executed, whilst remote, is nevertheless real. Gilpin’s argument would be even stronger if criminals were incorrectly convicted as a consequence of the utilisation of deficient or incorrect criminal procedures.

In contrast, international lawyer, Igor Primorac, attempts to argue in favour of capital punishment by concentrating merely on incorrectly convicted people when he points out that conviction following the utilisation of incorrect procedures “does not tell against capital punishment itself, but against something else: the existing procedures for trying capital cases”. He says[27]:

Miscarriages of justice which result in innocent people being sentenced to death and executed can and do happen, even in the criminal law systems in which greatest care is taken to ensure that it never comes to that. But this is not something that

(18)

argumentului său, Gilpin presupune cu sigurantă absenţa unei eroari judiciare.

Punctul lui de vedere este acela că executarea infractorilor condamnaţi, chiar în mod corect, rezultă din incapacitatea societăţii de a reabilita aceşti criminali. Prin urmare, Gilpin este împotriva pedepsei capitale, deoarece administrarea justiţiei penale, chiar şi într-o lume ideală, este puţin probabil să fie perfectă, pentru că este gestionată de oameni care, prin natura lor, sunt supuşi greșelii. Aşadar, probabilitatea ca o persoană nevinovată să fie executată, chiar dacă este mică, cu toate acestea este reală. Argumentul lui Gilpin ar fi chiar mai puternic, în cazul în care criminalii au fost condamnați incorect, ca urmare a utilizării unor proceduri penale deficitare sau incorecte.

În schimb, avocatul internaţional Igor Primorac, încearcă să argumenteze în favoarea pedepsei capitale concentrându-se numai pe oamenii incorect condamnaţi, atunci când afirmă că, condamnarea obţinută prin utilizarea de proceduri incorecte "nu spune nimic împotriva pedepsei capitale în sine, ci împotriva altui fapt, respectiv: procedurile existente pentru judecarea cazurilor capitale". Astfel, el spune că[27]:

Erori judiciare, care au ca rezultat faptul ca oameni nevinovaţi să fie condamnaţi la moarte şi executaţi, se pot întâmpla chiar şi în sistemele de drept penal în care cea mai mare grijă este luată pentru a se garanta că niciodată nu se va produce o asemenea eroare. Dar acest lucru nu este ceva care decurge din natura intrinsecă a instituţiei pedepsei capitale; aceasta rezultă din deficienţe, limitări şi imperfecţiuni ale procedurilor de drept penal. Aşa că aceste erori ale

stems from the intrinsic nature of the institution of capital punishment; it results from deficiencies, limitations, imperfections of the criminal law procedures in which this punishment is meted out. So these errors of justice do not demonstrate the need to do away with capital punishment;

they simply make it incumbent upon us to do everything possible to improve even further the procedures of meting it out.

4. Proportionality or reciprocity?

In his article, Primorac proceeds to discuss the redistributive theory according to which capital punishment is an appropriate and proportionate response to the willful and illegal taking of a life. He argues that, if capital punishment for killing a person were abolished, then any other punishment for killing a person would no longer be proportionate to the crime.

He opines that “this demand to do away with capital punishment altogether ...

is actually a demand to give a privileged position to murderers as against all other offenders, big and small”[28]. He continues[29]:

For if we acted upon the demand, we would bring about a situation in which proportionate penalties would be meted out for all offenses, except for murder. Murderers would not be receiving the only punishment truly proportionate to their crimes, the punishment of death, but some other lighter, and thus disproportionate, penalty. All other offenders would be punished according to their deserts, only murderers would be receiving less than they deserve. In all other cases of the gravest of offenses, the crime of murder, justice would not be carried out in full

(19)

justiţiei nu demonstrează necesitatea de a înlătura pedeapsa capitală; aceasta pur şi simplu trebuie să ne determine să facem tot posibilul pentru a îmbunătăţi şi mai mult procedurile.

4. Proporționalitate sau reciprocitate?

În articolul său, Primorac continuă să discute teoria redistributivităţii, conform căreia pedeapsa capitală este un răspuns adecvat și proporțional pentru luarea intenţionată şi ilegală a unei vieţi. El susţine că, dacă se desfiinţează pedeapsa cu moartea pentru uciderea unei persoane, atunci orice altă pedeapsă pentru uciderea unei persoane nu ar mai fi proporţională cu crima comisă. Astfel, acesta consideră că "cererea de a exclude pedeapsa capitală întru totul...

constituie de fapt o cerere pentru a oferi o poziţie privilegiată criminalilor, faţă de toţi ceilalţi infractori, mari şi mici"

[28]. El continuă astfel [29]:

Pentru că dacă am acţiona asupra cererii (de abolire a pedepsei capitale – n.r.), am avea de a face cu o situaţie în care sancţiunile ar fi proporţionale pentru toate infracţiunile, cu excepţia celor pentru crimă. Criminalii nu ar mai primi pedepse cu adevărat proporționale cu crimele lor, pedeapsa cu moartea, ci unele mai uşoare, şi, prin urmare, disproporţionate faţă de pedeapsa meritată. Toti ceilalţi infractori ar fi pedepsiţi corespunzător faptei lor, numai criminalii ar primi mai puţin decât merită. În toate cazurile de infracțiuni grave, cum este omuciderea, justiția nu ar fi efectuată într-o măsură deplină.

Este o mare şi tragică eroare

measure. It is a great and tragic miscarriage of justice when an innocent man is mistakenly sentenced to death and executed; but systematically giving murderers advantage of this kind over all other offenders would also be a grave injustice.

In addition, Primorac’s point could be strengthened by arguing that capital punishment, rather than indicating disrespect for life, shows regard for human life because criminals are executed for inflicting ‘suffering’ on others and for violating one’s bodily integrity. Just as imprisonment for stealing does not show want of respect for ‘personal freedom’ in general, so capital punishment does not denigrate the importance of life when someone is executed following a final judgment rendered by a competent court. Indeed, it shows that society regards ‘life’ as extremely valuable by adopting the rule that he who willfully violates the right to life of another, forfeits it for himself.

Nevertheless, Primorac’s argument that “proportionate penalties would be meted out for all offenses, except for murder”[30] overlooks the criteria or standards by which it is possible to ascertain ‘proportionality’. Indeed, by what standard is it proportionate that a thief or rapist be punished with imprisonment rather than some more

‘reciprocal’ punishment? Similarly, imprisonment as a punishment for murder is no less proportionate than imprisonment for theft or rape, or any other crime, with the possible exception of kidnapping which deprives the victim of freedom in a reciprocal manner. Thus, one may well disagree with Primorac when he states that the death penalty is “the only punishment truly proportionate” to the crime of murder.

(20)

judiciară, atunci când un om nevinovat este condamnat eronat la moarte şi executat; dar oferind sistematic criminalilor acest tip de avantaj faţă de ceilalţi infractori ar fi, de asemenea, o gravă nedreptate.

În plus, punctul de vedere al lui Primorac ar putea fi consolidat argumentând că pedeapsa capitală, mai degrabă decât să indice lipsă de respect pentru viaţă, priveşte spectacolul pentru menţinerea vieţii umane, deoarece criminalii sunt executaţi pentru cauzarea de "suferinţă" şi pentru încălcarea integrităţii corporale a altora.

Aşa cum închisoarea pentru furt nu arată lipsă de respect pentru "libertate personală" în general, tot la fel pedeapsa capitală nu denigrează importanţa vieţii, atunci când cineva este executat ca urmare a unei hotărâri definitive pronunţată de o instanţă competentă. Într-adevăr, se arată că societatea priveşte "viaţa" ca fiind extrem de valoroasă, prin adoptarea regulii că cel care încalcă în mod voit dreptul la viaţă al altuia, îşi pierde propriul drept la viaţă.

Totuşi, argumentul lui Primorac că

"sancțiuni proporționale ar fi aplicate pentru toate infracțiunile, cu excepția crimelor" [30] trece cu vederea criteriile sau standardele prin care este

posibil să se verifice

"proporţionalitatea". Într-adevăr, prin ce standarde este proporţional ca un hoţ sau violator să fie pedepsit cu închisoare, şi nu mai degrabă cu unele pedeapse mai "reciproce"? În mod similar, închisoarea ca pedeapsă pentru crimă, nu este mai puţin proporţională decât închisoarea pentru furt, pentru viol sau pentru orice alte infracţiuni, cu posibila excepţie în cazul răpirii care privează victima de libertate într-o manieră reciprocă. Astfel, se poate să nu fim de acord cu Primorac, atunci

Primorac’s point, that capital punishment is the only truly proportionate punishment for the crime of murder, is not really an argument about proportionality at all.

Proportionality is a matter of judgment and what is proportional will vary according to the social expectations within a society. It is also difficult to see how the death penalty is any more proportional as a punishment in the case of murder than is a term of imprisonment in the case of rape. It is possible that Primorac does not mean that the death penalty is a proportionate punishment in the case of murder.

Rather, the reason that the death penalty seems to fit the crime of murder is because it is a punishment that fits the crime according to the principle of reciprocity.

The death penalty is reciprocal in the case of murder because the life of the murderer is taken as a matching exchange for the life of the victim. Of course, there can be no exact match if the murderer had more than one victim, but the match between the crime and the punishment is rational according to the principle of reciprocity which also underlies the concept of just restitution.

But while the idea that the state is justified in taking the life of a murderer as a reciprocal punishment in the case of the crime of murder, the reciprocity logic breaks down in the case of other crimes. While perhaps imprisonment as a punishment for kidnapping has appeal according to the reciprocity principle, the idea that the state might confiscate the goods of a thief is unappealing where the thief is penniless and it would be revolting to the sensibilities of many to suggest that the rape of a rapist is the appropriate reciprocal punishment for that crime. Still, the idea of reciprocity which underlies the

Referințe

DOCUMENTE SIMILARE

The averaging theory is one of the most powerfrrl tools in approaching problems governed by differential equations, The goal of this note is to present a theoretical

En los libros de autoayuda, el carácter autocrítico del habla interna, su vinculación al lenguaje, al recuerdo de las vivencias propias, a los sueños y a las

The methodology of managerial training programs’ development at university level, and, particularly, at post-university level, goes on, with few exceptions, to be

This work brings to attention the concept of philosophical leadership, through which the leader can learn the meditative state to achieve a philosophical

(Nous allons voir qu’elle est rencontrée à l’intérieur même de la chronique). Dans ce sens, l’auteur fait appel aux stratégies les plus diverses. Dans une phrase

(idem), ceea ce se întâmplă și în cazul relației dintre activitatea de cercetare și etică. De altfel, dintre cele patru părți în care este structurat volumul, doar

Vasile PLENICEANU 1 , Viorica TOMESCU 2 Abstract: In order to guarantee the preservation and sustainable utilization of the natural potential, we propose that the

(şi decan) Ioan Roşca, absolvent al unei vechi şi prestigioase instituţii de învăţământ preuniversitar din Craiova: Colegiul Naţional „Carol I” (unde a fost elev,