DE LA ORIGINE PÂNĂ LA 1812

Ion Nistor (1876–1962) a fost una dintre cele mai importante personalităţi bucovinene. Doctor (1909), apoi docent (1912) al Universităţii din Viena, profesor extraordinar la Universitatea din Cernăuţi (1912), membru al Academiei Române (1915), preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei (1930), director al Bibliotecii Academiei (1945–1948), rector al Universităţii din Cernăuţi şi profesor de isto - rie la Facultatea de Litere şi Filozofie (1920–1940) şi la Facultatea de Istorie din Bucureşti (1940–1941), Ion Nistor s-a remarcat printr-o activitate ştiinţifică pro - digioasă, dar şi ca luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovi - nei. A redactat Actul Unirii, pe care l-a citit în cadrul Congresului General al Unirii Bucovinei (28 noiembrie 1918). În calitate de membru al Partidului Naţional Liberal, după Unirea din 1918 a făcut parte din mai multe guverne, ca ministru delegat cu administraţia Bucovinei (1918–1920; 1922–1926), ministru al lucrări - lor publice (1927–1928), ministru al muncii, sănătăţii şi asigurărilor sociale (1934–

1937), ministru al cultelor şi artelor (1939–1940).

A condus revistele Junimea literară(1904–1939) şi Codrul Cosminului(1924–

1939) şi a coordonat activitatea gazetei Glasul Bucovinei. Activitatea sa științifică însumează peste trei sute de lucrări, studii și articole cu tematică istorică, unele publicate, altele rămase în manuscris. Printre acestea se numără: Bucovina sub raportul politic și administrativ(1915), Românii și rutenii în Bucovina: Studiu istoric și statistic(1915), Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor bucovineni(1916), Istoria fondului bisericesc din Bucovina (1921), Istoria Basarabiei(1923), Românii transnistreni(1925), Răsunetul răz bo - iului din 1877 în Bucovina şi Basarabia(1927), Unirea Bucovinei: 28 noiembrie 1918. Studiu și documente(1928), Însemnătatea Unirii(1930), Contribuții la rela - țiunile dintre Moldova și Ucraina(1933), Bucovina sub dominaţiunea româ nească (1938), Vechimea așezărilor românești dincolo de Nistru(1939), Tudor Vladimirescu și Sfânta Alianță(1940), Temeiurile romano-bizantine ale începuturilor orga ni - zației noastre de stat(1943) şi altele. De asemenea, este editorul mai multor vo - lume din colecţia Hurmuzaki, cea mai importantă colecție de documente externe privind istoria românilor.

În 1950 este arestat fără a i se intenta vreun proces; este eliberat după cinci ani de detenţie în închisoarea de la Sighet. În perioada comunistă lucrările sale au fost incluse în indexul cenzurii.

Scriere de popularizare

Introducere de Virgil Pâslariuc

Redactor: Andreea Niţă Coperta: Angela Rotaru

Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Cristina Jelescu

DTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru Tipărit la Art Group

© HUMANITAS, 2017

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Nistor, Ion

Istoria Basarabiei / Ion Nistor; pref.: Virgil Pâslariuc. – Bucureşti: Humanitas, 2017

Conţine bibliografie Index

ISBN 978-973-50-5663-6 I. Pâslariuc, Virgil (pref.) 94

EDITURA HUMANITAS

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51

www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin email: [email protected] Comenzi telefonice: 021/311 23 30

CUPRINS

Introducere (Virgil Pâslariuc) . . . ix Notă asupra ediţiei. . . xxxiii Prefaţă. . . 3

PARTEA ÎNTÂI DE LA ORIGINE PÂNĂ LA 1812

I. Obârşia românilor şi năvălirile barbarilor . . . 9 1. Zămislirea neamului românesc 2. Năvălirea goţilor şi hunilor 3. Vieţuirea românilor împreună cu slavii 4. Vechea cârmuire a româ - nilor şi încreştinarea lor 5. Invazia avarilor, bulgarilor şi maghiarilor II. Întemeierea Principatelor Române. . . 22

1. Originea numelui Basarabia 2. Cetatea Albă şi Chilia 3. Descă - licatul Ţărei Moldovei 4. Întinderea stăpânirii moldoveneşti asupra Hotinului

III. Alexandru cel Bun, întregitorul hotarelor basarabene . . . 33 1. Dobândirea Cetăţii Albe şi Chiliei 2. Ivirea turcilor în Europa şi măsurile de apărare contra lor 3. Întocmirile interne din Moldova 4. Organizaţiunea bisericească

IV. Ştefan cel Mare, apărătorul Basarabiei . . . 53 1. Frământările interne şi pierderea Hotinului şi Chiliei 2. Luptele lui Ştefan pentru recucerirea cetăţilor Hotin şi Chilia 3. Ciocnirea cu tătarii şi ridicarea cetăţii Orheiului 4. Prădăciunile cazacilor şi zidirea cetăţii Sorocei 5. Apărarea Chiliei şi Cetăţii Albe prin bătăliile de la Podul Înalt şi Războieni

V. Căderea Chiliei şi Cetăţii Albe şi consecinţele ei politice şi economice . . . 71 1. Prefacerea cetăţilor moldoveneşti în raiale turceşti 2. Ocuparea Pocuţiei ca despăgubire pentru pierderea cetăţilor basarabene

vi istoria basarabiei

VI. Pierderea Tighinei şi a Bugeacului . . . 79 1. Urmaşii lui Ştefan cel Mare 2. Raiaua Benderului şi ocuparea Bugeacului 3. Alexandru Lăpuşneanu 4. Bătălia de la Cahul şi raialele Ismail şi Reni

VII. Aşezarea tătarilor în Bugeac . . . 94 1. Penetraţia tătarilor în raiale 2. Colonizarea Bugeacului cu tătari şi organizarea lor 3. Viaţa bisericească a românilor din raiale 4. Traiul de toate zilele la tătari 5. Valurile sau troianele tătăreşti din Bugeac

VIII. Organizarea hotarului de apărare contra tătarilor. . . 112 1. Pârcălăbia Lăpuşnei 2. Fondarea Chişinăului 3. Codrul Tighe - ciului şi codrenii 4. Căpitănia Codrului

IX. Răzvrătirile orheienilor şi răscoala Cantemireştilor din Bugeac . . . 122 1. Ieremia Movilă şi satele hăneşti 2. Răscoala orheienilor 3. Pacea de la Hotin şi răzvrătirea lui Cantemir Mîrza 4. Ctitoriile lui Vasile Vodă Lupu în Basarabia 5. Încuscrirea lui Vasile Vodă cu cazacii X. Răscoala Hânceştilor şi războaiele turco–polone . . . 134

1. Bătălia de la Chişinău şi înfrângerea Hânceştilor 2. Cucerirea Cameniţei de către turci 3. Înfrângerea turcilor la Hotin 4. Hătmănia lui Duca Vodă în Ucraina 5. Înfrângerea turcilor la Viena şi răscoala moldovenilor şi cazacilor 6. Planurile lui Sobieski în Moldova

XI. Legăturile cu muscalii şi noile uzurpări turceşti şi tătăreşti . . . 149 1. Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare 2. Bătălia de la Stănileşti şi retragerea lui Cantemir în Rusia 3. Prefacerea Hotinului în raia tur - cească 4. Hotinenii sub stăpânirea turcească 5. Noi uzurpări tătă - reşti în hotarul celor 32 de ceasuri în lung şi două ceasuri în curmeziş XII. Soarta ţăranilor şi dezrobirea lor . . . 162

1. Raporturile dintre marii şi micii proprietari 2. Origina şi soarta vecinilor 3. Hrisovul de dezrobire al lui Constantin Vodă

XIII. Războaiele dintre ruşi şi turci şi extinderea hotarelor Rusiei până la Nistru . . . 174

1. Uneltirile ruseşti în Moldova 2. Împărţirea Poloniei şi subjugarea tătarilor din Crimeea 3. Răpirea Bucovinei 4. Anexarea Ucrainei Hanului şi retragerea tătarilor din Bugeac

PARTEA A DOUA

DE LA RĂPIRE PÂNĂ LA DEZROBIRE

I. Răpirea Basarabiei . . . 185 1. Izbucnirea războiului ruso–turc în 1806 şi suferinţele moldovenilor 2. Negociaţiunile de pace de la Giurgiu şi Bucureşti 3. Redeschiderea

ostilităţilor şi slăbiciunea Porţii 4. Protestul moldovenilor contra cesiunii Basarabiei

II. Organizarea administrativă şi legislaţia sub ruşi . . . 194 1. Împărţirea administrativă 2. Clasele sociale şi regimul pă mân - tean 3. Regimul „Aşezământului obrazovaniei oblastiei Ba sarabiei“

4. Dis po ziţiile noului „Aşezământ“ 5. Reacţiunea sub Nicolae I şi

„Regula mentul“ lui Voronzov 6. Transformarea „oblas tiei“ în

„gubernie“ şi introducerea „zemstvelor“ în Basarabia 7. Congresul din Paris şi realipirea la Moldova a ţinuturilor Cahul, Bolgrad şi Ismail 8. Congre sul din Berlin şi pierderea din nou a Basarabiei sudice

III. Populaţiunea Basarabiei. . . 212 1. Catagrafia din 1817 2. Rutenii şi lipovenii 3. Armenii şi grecii 4. Bulgarii şi găgăuzii 5. Evreii 6. Ţiganii 7. Colonizările în Basarabia 8. Coloniile nemţeşti 9. Coloniile ruseşti şi căzăceşti 10. Coloniile agricole evreieşti 11. Preponderenţa etnică a moldo - venilor şi soarta coloniştilor moldoveni din Caucaz 12. Rezistenţa românilor faţă de măsurile de rusificare

IV. Împroprietărirea ţăranilor în Basarabia . . . 229 1. Teama ţăranilor de robia muscălească 2. Tocmelile agricole sub ruşi şi „contractul normal“ 3. Ucazul de împroprietărire din 1861 4. Legea agrară din 1919

V. Viaţa bisericească sub ruşi . . . 238 1. Mitropolitul Gavriil Bănulescu şi începuturile organizaţiei bisericeşti în Basarabia 2. Aşezămintele de cultură bisericească 3. Dimitrie Sulima, continuatorul operei lui Gavriil şi urmaşii săi Irinarh şi Antonie 4. Începutul rusificării sub arhiepiscopul Pavel şi urmaşii săi Serghie, Isachie şi Neofit 5. Episcopul Iacob şi cărticelele mol - doveneşti ale Frăţiei Naşterii Domnului 6. Episcopul Vladimir şi apariţia Luminătorului 7. Oprimarea curentului moldovenesc sub Serafim şi răspândirea „Inochentismului“ 8. Mănăstirile din Basa - rabia 9. Moşiile mănăstirilor închinate şi Noul Neamţ

VI. Aşezămintele şcolare. . . 265 1. Începuturile învăţământului public în Moldova 2. Şcolile dom - neşti din Basarabia 3. Soarta învăţământului moldovenesc sub ruşi 4. Rusificarea şcolilor primare 5. Înstrăinarea învăţămân - tului secundar

VII. Activitatea literară . . . 278 1. Continuitatea vechilor tradiţiuni literare moldoveneşti 2. Renaş - terea curentului naţional- cultural în Basarabia

cuprins vii

VIII. Revoluţia rusească şi unirea Basarabiei cu Patria- Mamă . . . 296 1. Luptele pentru autonomie şi constituirea Sfatului Ţării 2. Pro - clamarea Republicii şi votarea Unirii 3. Ratificarea actului Unirii necondiţionate

Literatura . . . 319 Ilustraţiuni . . . 323

ADDENDA

Basarabia sub gospodăria românească . . . 327 Izvodul numelor . . . 361 viii istoria basarabiei

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Prima ediţie a Istoriei Basarabieia fost publicată în anul 1923, la Cernăuţi, la Editura Institutului de Arte Grafice „Glasul Bucovinei“. Lucrarea s-a bucurat de un mare succes, motiv pentru care în cursul aceluiaşi an au apărut încă trei ediţii, iar în anul următor, încă una. În perioada comunistă Istoria Basarabieia fost inclusă în indexul cenzurii.

După 1989, când Ion Nistor şi-a recăpătat, post-mortem, locul bine meritat în cultura română, lucrarea a revenit în atenţia cititorilor. În 1991 Editura Humanitas publică o nouă ediţie, în îngrijirea lui Stelian Neagoe, cu un studiu introductiv amplu despre opera şi personalitatea lui Ion Nistor.

Ediţia de faţă reia ediţia princeps a Istoriei Basarabiei. Spre deosebire de ediţia din 1991, textul este integral şi reprodus întocmai, fără modernizări ale lexicului. Prin urmare, intervenţiile editoriale s-au limitat la actualizarea grafiei şi punctuaţiei în conformitate cu normele în vigoare astăzi. În plus, s-au îndreptat tacit câteva erori tipografice evidente şi s-a actualizat grafia toponimelor (Chiev/Kiev, Cuciuc-Cainargi/Kuciuc-Kainargi). Au fost păstrate ca atare toate formele mai vechi sau regionale, chiar dacă acestea variază în text (să dea/să deie, să vină/să vie, guvernator/gubernator etc.), precum şi forme care reflectă o pronunţie sau au o justificare etimologică. Au fost menţinute alternanţele de genitiv-dativ feminin singular în -ei şi -ii(ţării/ţărei, Dunării/Dunărei), precum şi formele duble de plural (francezii/franţuzii). S-a ţinut cont de preferinţele auto - rului în ceea ce priveşte unele nume proprii (de pildă, Cârlovăţ, pentru Karlowitz;

Atila, pentru Atilla; Hajdău, pentru Hâjdeu/Hasdeu). Opţiunile de grafie ale autorului au fost păstrate şi atunci când se referă la evenimente politice importante, precum „unire“ sau „revoluţie“. S-au eliminat, atunci când nu se justificau, unele evidențieri în cursive.

La fel ca ediţia din 1991, şi cea de faţă se încheie cu o Addenda, „Basa rabia sub gospodăria românească“, un important studiu al lui Ion Nistor dedicat bilanţurilor administraţiei româneşti în Basarabia, redactat în timpul războiului.

Spre deosebire de ediţia din 1991, în care sunt omise primele cinci paragrafe din introducere şi ultimele două din încheiere, ediţia prezentă reproduce întreg textul studiului publicat de Ion Nistor în 1941.

Volumul de faţă reia ilustraţia ediţiei princeps – imagini care prezintă locuri, evenimente sau personaje menţionate în text. Am preferat restituirea docu men - tară în detrimentul calităţii unora dintre ilustraţii.

Închin această carte

amintirii tuturor celor ce s- au jertfit pentru dezrobirea Basarabiei şi celor ce au contribuit

la realipirea ei la Patria- Mamă.

PREFAŢĂ

La izbucnirea războiului mondial sosiră asupra noastră cumplite vremuri, de nu stăteau de scrisoare, ci de griji şi suspinuri, cum zice cronica. În învălmăşeala acelor vremuri de zvârcoliri şi prefaceri, fără precedent în istoria lumii, o soartă norocoasă mă opri în calea pribe - giei mele pentru a mă arunca în Basarabia, unde o vitregă şi nelegiu - ită stă pânire se prăbuşise sub povara păcatelor şi fărădelegilor sale, pentru ca, de sub ruinele ei, să renască o nouă viaţă de dreptate şi liber tate naţională, în conformitate cu străvechile tradiţiuni politice şi culturale ale acestei frumoase şi binecuvântate părţi a Moldovei lui Ştefan cel Mare.

Şi tocmai pentru a contribui, cu toată dragostea şi puterea sufle - tească, la acea renaştere, care nu putea avea alt izvor de viaţă decât trezirea şi întărirea conştiinţei naţionale, venisem în Basarabia, îm - preună cu mulţi alţi intelectuali din toate unghiurile pământului ro - mâ nesc. Contribuţiunea aceasta o începui, îndată după sosirea mea, printr- o conferinţă în sala spaţioasă a Casei Eparhiale, tratând despre rostul regiunilor basarabene în trecutul neamului nostru. Interesul cărturarilor basarabeni pentru istoria română, pe care o stăpânire străină avusese toată grija de a o tăinui cu tâlc, mă determină să fac o scrie întreagă de conferinţe de acest fel, atât la Universitatea Populară din Chişinău, cât şi la cursurile pentru învăţători şi insti tutori, pentru profesorii secundari şi pentru studenţii universitari.

După fiecare lecţiune eram asaltat de auditori cari întrebau unde ar putea ceti în tihnă cele auzite la curs. Drept răspuns la această întrebare a fost hotărârea mea de a închega lecţiunile ţinute într- o expunere sistematică a întregului material istoric privitor la trecutul Basarabiei, în legătură, fireşte, cu istoria celorlalte regiuni locuite de români.

4 istoria basarabiei

Hotărârea luată atunci se îndeplineşte prin cartea aceasta, o scriere sinceră, modestă şi fără altă pretenţie decât aceea de a servi la edificarea sufletească a românilor basarabeni, cari, în timpurile acelea grele, mi- au oferit cea mai largă şi prietenoasă ospitalitate. Gân - dul meu a fost să dau în mână cetitorilor o carte în care să se reo glin - dească faptele săvârşite de moşii şi strămoşii noştri pe meleagurile basarabene, de la aşezarea lor acolo până în zilele noastre, cu toate necazurile şi suferinţele lor, cu toată munca şi jertfa lor, cu toată nă - dejdea şi încrederea în izbânda care era să vină, pentru a încununa jertfele şi străduinţele lor milenare.

În urmărirea acestui gând, am adunat tot ce am putut găsi cu pri - vire la istoria Basarabiei în vasta noastră literatură istorică. Pentru întâmplările mai recente am întregit informaţiunile mele cu cele văzute, auzite şi constatate de mine la faţa locului, în timpul petrecerii mele în Basarabia. M- am străduit, în mod cinstit, să rezum rezul ta - tele, cercetările speciale şi să aduc lumină într- o serie întreagă de ches - tiuni controversate.

Pentru a înlesni lectura unei cărţi de popularizare ca aceasta şi pentru a nu spori dimensiunile ei din cale-afară, am crezut că cetitorii se pot lipsi de citaţiunile obişnuite de izvoare şi de autori, rezer vân - du- mi lucrul acesta pentru o altă ediţie pur ştiinţifică, care se va adresa specialiştilor în materie. Din aceleaşi motive, prezint cetitorilor, în anexă, numai o parte din literatura istorică, şi anume numai cărţile cari tra - tează istoria Basarabiei sub stăpânirea rusească.

Pentru a face lectura cât se poate de intuitivă, am înzestrat cartea, nu fără jertfe considerabile, cu o serie de ilustraţiuni pe care le- am cules din diferite scrieri ca: L’Image de la Bessarabie, Basarabia, de Zamfir Arbore, Neamul românesc în Basarabia, a dlui N. Iorga şi multe altele.

Cartea cuprinde două părţi. Partea întâi cuprinde trecutul Basa - rabiei până la Răpire; partea a doua tratează istoria Basarabiei sub stăpânirea rusească până la Unire. Partea întâi are menirea să intro - ducă pe cetitori, şi îndeosebi pe cărturarii basarabeni, în istoria mai veche a ţării lor, pe care istoriografia rusească le- o tăinuieşte, să arate temeiul imprescriptibilelor noastre drepturi asupra regiunilor moldo - veneşti dintre Prut şi Nistru şi să curme, o dată pentru totdeauna, poftele nelegiuite ale acelora ce până mai ieri ţineau sub călcâiul lor această străveche moştenire românească.

Scrierea de faţă deschide seria cărţilor de popularizare ce vor apărea în Biblioteca „Aşezământului I.C. Brătianu“ în Bucureşti.

Mai bine ca oricine ne dăm seama de lipsa de perfecţiune a lucru - rilor omeneşti şi, prin urmare, şi a acestei modeste scrieri. Trăim însă într- o vreme în care istoria se facemai curând decât se scrie. Şi dacă, cu toate acestea, am îndrăznit să dau publicităţii această carte, am făcut- o pentru a- mi îndeplini o veche făgăduinţă dată fraţilor basa - rabeni în timpuri mari şi pentru ca să se adeverească cuvântul lui Alexandru Hajdău, că, „în râvna noastră de a ne lumina, noi nu ne- am lăsat mai prejos decât alţii“.

Cernăuţi, Ziua Înălţării Sf. Cruci, 1922 I. Nistor prefaţă 5

PARTEA I

DE LA ORIGINE PÂNĂ LA 1812

capitolul i

OBÂRŞIA ROMÂNILOR ŞI NĂVĂLIRILE BARBARILOR

1. Zămislirea neamului românesc – 2. Năvălirea goţilor şi hunilor – 3. Vie - ţuirea românilor împreună cu slavii – 4. Vechea cârmuire a românilor şi

încreştinarea lor – 5. Invazia avarilor, bulgarilor şi maghiarilor

1. Zămislirea neamului românesc

Din lanţul Carpaţilor se desprind mai multe şiraguri de dealuri şi coline care, asemenea unor unde încremenite, năzuiesc spre miazăzi şi răsă rit, pentru a se pierde în stepele Bugeacului şi Bărăganului.

Prin tre şiragurile de dealuri străbat uşor apele curgătoare, care, brăz - dând adânc albiile Sucevei, Moldovei, Bistriţei şi Putnei, îşi deschid larg dru mul spre şes, unde se adună în valea Siretului, a Pru tului şi a Nistru lui, spre a ajunge mai răpede în Dunăre şi în mare. Din punc - tul de vedere al configuraţiunii geografice, ţinutul de la poalele răsă - ritene ale Car paţilor până la apa Nistrului, care- l hotărniceşte dinspre mia zănoapte şi răsărit, ni se înfăţişează ca un întreg geografic bine determinat.

În deplină conformitate cu unitatea sa geografică, acest vast ţinut a avut în trecut aceeaşi soartă istorică. În timpurile străvechi hălă - duiau pe aici triburi nomadice de sciţi şi sarmaţi până ce veniră peste ele seminţii tracice, spre a le împinge peste Prut şi Nistru. Dintre aceste seminţii, cele mai renumite erau dacii şi geţii. Dacii cuprinseră munţii şi regiunea dealurilor, câtă vreme geţii iubeau mai mult câm piile mă - noase de la şes. Geţii şi dacii erau oameni harnici şi muncitori în vreme de pace şi viteji în timp de război. Fiind oameni destoinici şi pricepuţi, ei au înţeles uşor că în unire zace puterea şi de aceea regele lor Decebal a izbutit în scurt timp să unească toate seminţiile geto- da - cice sub energica sa cârmuire, întemeind un regat mare şi puter nic, care cuprindea în hotarele sale întreg Ardealul şi ţinuturile ce se aşter - neau la poalele munţilor până la Dunăre şi până spre Nistru. Mul - ţumită cuminţeniei şi energiei lui Decebal, regatul dacic ajunse cu vre mea aşa de puternic, încât îndrăzni să ameninţe pacea şi siguranţa

Împărăţiei Romane, care, la începutul erei creştine, era cea mai mare şi mai puternică împărăţie din lume.

În fruntea acestei împărăţii se găsea, pe vremea lui Decebal, îm - păratul Marc Ulpiu Traian, un bărbat cumpătat, dară hotărât, care, văzând că regele dacilor aţâţa necontenit seminţiile tracice de la sudul Dunărei împotriva stăpânirii romane, îşi puse în gând să- şi măsoare puterea cu Decebal şi să înlăture primejdia dacică, care turbura consolidarea şi întărirea romanismului la Dunăre. Traian îşi dedea bine seama că asimilarea şi romanizarea seminţiilor tracice din Moesia va întâmpina piedici serioase câtă vreme ele vor găsi reazim la triburile conaţionale din Dacia liberă. Era deci nevoie ca şi acestea să ajungă sub regimul roman, pentru ca întreaga naţiune tracică să aparţie ace - leiaşi împărăţii.

În scopul acesta, Traian aşternu un pod statornic peste Dunăre, porni cu multă oaste contra lui Decebal, îl bătu în două războaie neo - bişnuit de crâncene, cuceri regatul geto- dacic şi- l încorporă Imperiului Roman (107 d.Hr.). În amintirea acestei măreţe fapte de arme, Traian porunci să se ridice în Roma un stâlp de marmoră învelit pe dinafară cu un brâu de sculpturi ce reprezintă luptele lui Traian cu dacii.

Stâlpul acesta împodobeşte până azi una din pieţele publice din Roma şi este cunoscut sub numele de „Columna lui Traian“. Prin cucerirea Daciei şi ocuparea podişului transilvănean, Traian asigură Imperiului Roman un important punct strategic la nordul Dunărei. Numai spriji - nindu- se pe acest punct strategic, romanii au fost în măsură de a opri pe loc popoarele năvălitoare şi de a asigura pacea şi liniştea imperiului încă aproape 200 de ani.

Dară romanii nu erau numai meşteri neîntrecuţi în meşteşugul răz boiului, ci ei erau şi cei mai iscusiţi meşteri în cârmuirea popoarelor cucerite. Alipirea unei ţări la Împărăţia Romană însemna în vremurile acelea câştigarea ei pentru cultură şi civilizaţie. Şi aceasta cu drept cuvânt, fiindcă în urma legionarilor biruitori păşeau ingineri pricepuţi, cari desfundau căile de comunicaţie şi legau ţara cucerită cu imperiul;

păşeau negustori isteţi cari aduceau neamurilor cucerite diferite măr - furi şi unelte de gospodărie, de care ele aveau neapărată nevoie; păşeau, în sfârşit, slujbaşi de tot felul spre a face rânduială în cârmuirea ţării şi a o aşeza pe temelii noi şi solide. Administraţia romană şi legile pe care ea se întemeia erau aşa de bune şi desăvârşite, încât ele n- au putut fi întrecute nici până în zilele noastre. În felul acesta purcedeau ro ma - nii faţă de fiecare ţară pe care o cucereau. Aşa s- a purces şi faţă de 10 istoria basarabiei

Dacia, pe care Traian dorea să o lege pentru vecie de Împărăţia Ro mană, creând aci, la hotarul acestei împărăţii, un popor nou, popo rul român.

Pentru a deprinde pe localnici la o viaţă mai înaintată, Traian chemă din întinsa sa împărăţie oameni deprinşi a trăi la oraşe, a face negoţ şi meşteşuguri şi a munci pământul mai bine şi mai raţional, şi- i aşeză în Dacia. Din fericire nici nu era nevoie a se stărui mult pe lângă ei să vină şi să se aşeze în noua provincie, fiindcă se ştia pretu tindeni că noua cucerire a lui Traian era o ţară bogată şi înzestrată de natură cu cele mai scumpe şi mai alese daruri. Pământul era mănos, udat de bogate ape curgătoare şi umbrit de frumoşi codri secu lari. Pe lângă aceasta, pământul Daciei mai ascundea şi ascunde până în zilele noas - tre, în adâncimele sale, imense zăcăminte de aur, argint şi alte comori minerale.

În condiţiunile acestea, Dacia atrase chiar din primii ani de la cuce - rire un număr considerabil de colonişti din toate părţile Impe riului Roman, cari veneau cu drag să se aşeze aci în mod statornic. În scurtă vreme răsăriră ca prin farmec sate şi oraşe înfloritoare în locul ve chi - lor aşezări dacice ce fuseseră dărâmate în mare parte în cursul crân - cenului şi îndelungatului război de cucerire.

La împopularea noilor ţinuturi contribuiră foarte mult şi ostaşii romani, cari, după împlinirea serviciului militar, treceau în rândurile veteranilor spre a fi răsplătiţi pentru serviciul lor militar prin împro - prie tărirea cu loturi întinse de pământ. Veteranii aceştia se căsă toreau cu femei dace şi contribuiau astfel la apropierea, asimilarea şi conto - pirea cuceriţilor cu cuceritorii.

Din amestecul acesta a două neamuri, deopotrivă de viguroase şi războinice, s- a zămislit, la Dunăre şi în Carpaţi, un popor nou, neamul nostru românesc. Noi vorbim, fireşte, cu unele modificări, limba stră - moşilor noştri romani şi dintre toate popoarele neolatine numai noi purtăm, cu mândrie, numele romanilor. Până şi cuvântul „veteran“

trăieşte în limba noastră în forma de bătrân. Veteranii legiunilor romane au fost deci bătrânii sau strămoşii noştri. Astfel s- a închegat neamul nostru şi s- a contopit aşa de strâns cu pământul leagănului său, încât el, în ciuda tuturor furtunilor care în scurgerea veacurilor s- au descărcat asupra lui, a rămas neclintit în ţara sa de baştină şi a păstrat neştirbit, timp de aproape 2 000 de ani, din tată în fiu, limba latină şi bogata comoară de alese însuşiri ale firii moştenite de la strămoşii romani.

obârşia românilor şi năvălirile barbarilor 11

2. Năvălirea goţilor şi hunilor

Ursita a hărăzit neamului nostru una din cele mai frumoase şi mai binecuvântate ţări din lume. Dar fiindcă ţara aceasta era aşezată la hotarul răsăritean al Împărăţiei Romane, ea era, chiar din capul locu - lui, expusă necontenit încălcărilor duşmane. Dacia era aşezată chiar în drumul popoarelor ce năvăleau din răsărit spre apus. Nu trebuie să ne mirăm deci dacă aceste neamuri barbare, ademenite de bogăţiile ţării noastre, râvneau la acestea. Din această pricină neamul nostru, chiar de la zămislirea sa, a avut în istorie rolul ingrat de a face mereu pe străjerul de hotar, apărând brazda strămoşească cu cele mai grele jertfe. Iată motivul pentru care poporul român, în scurgerea veacurilor, n- a găsit mai curând răgazul cuvenit pentru a se închega bine politi - ceşte în lăuntru şi pentru a- şi dezvolta alesele sale facultăţi şi apti - tudini pe tărâm cultural, ci a luptat neîntrerupt pentru apărarea ţării sale, călcate de duşmani fără număr. De pieptul său de aramă s- au frânt, veacuri de- a rândul, valurile năvălitorilor din răsărit şi, mulţu - mită rezistenţei sale, au putut găsi vecinii săi din apus liniştea cuve - nită pentru a lucra în tihnă la înjghebarea şi consolidarea culturii şi civilizaţiei europene.

Nici nu ne închegaserăm bine ca neam, când nenumărate seminţii barbare din stepele nemărginite de dincolo de Nistru începură să bată cu străşnicie la porţile Imperiului Roman, cerând cu nerăbdare intrare în Dacia. Cei mai nerăbdători de a se împărtăşi de bogăţiile Daciei erau vandalii, goţii şi gepizii, seminţii germane, care, în dorul lor de pri begie, se scoborâră din regiunile baltice spre sud, până ce ajunseră să pună stăpânire pe stepele pontice, rămase părăginite în urma dispa - riţiei vechilor seminţii scito- sarmatice. Pe la mijlocul veacului al III- lea după Hristos, goţii îşi înteţiră atacurile împotriva Daciei, silind în cele din urmă pe romani de a evacua această provincie şi de a se retrage cu armata şi cu întreg aparatul administrativ dincolo de Dunăre, în Moesia (271).

Deodată cu armata părăsiră, fireşte, Dacia şi slujbaşii provinciei, cari nu mai aveau nici un rost sub noua stăpânire barbară. Evacuări de felul acesta s- au făcut în nenumărate rânduri în cursul aşa de schimbăcios al recentului război mondial. Bucovina, de pildă, a suferit nu mai puţin de şase evacuări de acest fel. Tot aşa a evacuat şi împă - ratul Aurelian Dacia, cu gândul de a se reîntoarce când împrejurările o vor permite.

12 istoria basarabiei

obârşia românilor şi năvălirile barbarilor 13

Din nenorocire însă, stăpânirea romană nu s- a mai putut întoarce în Dacia, astfel că această bogată şi înfloritoare provincie a rămas pen - tru multă vreme pradă lăcomiei barbarilor năvălitori. Cu toate acestea însă, populaţia rurală care muncea pământul n- a părăsit Dacia; de asemenea rămaseră la rosturile lor meseriaşii, negustorii şi târgoveţii înstăriţi, continuându- şi ocupaţiunile şi îndeletnicirile lor sub barbari ca şi sub romani. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât înşişi barbarii stăpânitori aveau neapărată nevoie de supuşi harnici şi pricepuţi.

Este, în genere, o părere greşită când se crede că barbarii năvălitori răspândeau numai foc şi pârjol în jurul lor. Din contră, bar barii aveau cel mai viu interes ca populaţia băştinaşă să rămână la rosturile ei, spre a spori producţia şi spre a le procura mijloacele mate riale de care ei nu se puteau lipsi. Din aceste consideraţiuni, barbarii se străduiau chiar să sporească populaţia subjugată prin cetele de prizonieri pe cari îi ridicau din provinciile romane de dincolo de Dunăre de câte ori făceau incursiuni într- acolo.

De altfel, goţii nici nu aveau de gând să rămână în părţile noastre.

Dorul lor de pribegie îi mâna mereu spre sud, pentru a pătrunde mai adânc în Imperiul Roman, unde sperau să găsească bogăţii şi mai mari de cum şi le închipuiseră în Dacia. Împinşi de alte seminţii năvă li - toare, ei trecură curând Dunărea şi se aşezară în Moesia, pentru ca în cele din urmă să ajungă până în Italia, unde se stinseră fără nici o urmă în luptele ce avură de susţinut acolo. În graba retragerii lor din părţile noastre, o domniţă din neamul lor îşi îngropă bogatele podoabe de aur în valea Buzăului lângă satul Pietroasa de azi. Acolo s- a descoperit în zilele noastre acest tezaur ce se păstrează în muzeul din Bucureşti sub numele de „Cloşca cu puii de aur“, fără îndoială, una din cele mai preţioase comori din câte s- au păstrat din vechime.

După retragerea goţilor năvăliră alţi barbari asupra Daciei. De astă dată aceştia erau de seminţie mongolică, hunii, cari, sub regele lor Attila, înfiinţară în şesul panonic un mare imperiu ce cuprindea în hotarele sale şi părţi din ţările noastre. Şi aceşti barbari aveau nevoie de braţe de muncă şi în acest scop ei recurgeau la hărnicia stră - moşilor noştri. Ba mai mult chiar, ei întreprindeau expediţiuni de pradă peste Dunăre, în Imperiul Roman, şi nu se întorceau niciodată de acolo fără să aducă cu sine cete numeroase de robi romani, spre a- i aşeza în Dacia şi a spori astfel numărul elementului latin de pe malul stâng al Dunărei.

3. Vieţuirea românilor împreună cu slavii

Pe vremea stăpânirii hunilor pătrunseră în părţile noastre, în mod paşnic,seminţii slavone. Ele veneau din regiunile dinspre miazănoapte şi răsărit, de la obârşia Bugului şi a Niprului, unde se găsea ţara lor de baştină, o regiune păduroasă, plană, străbătută de ape curgătoare şi presărată cu lacuri şi mlaştini, precum o indică de altfel şi nomen - cla tura ei geografică. În regiuni muntoase întretăiate de văi adânci, slavii pătrunseră numai cu ocazia migraţiunilor lor. Dovadă pentru aceasta este marea deosebire între toponimia slavă din Carpaţi, Alpi şi Balcani şi cea din regiunea lor de baştină.

Pribegirea seminţiilor germane spre sud a pus în mişcare şi pe slavi, şi anume în aceeaşi direcţiune. Căci prin retragerea germanilor din regiu nile pontice, s- a produs în urma lor un vacuumgeografic, care a şi fost imediat umplut de numeroase seminţii slave, dornice şi ele de o viaţă mai slobodă, de pământuri mai largi pentru turmele lor şi de un trai mai bun. În a doua jumătate a veacului al V- lea, triburile slave atinseră deja Carpaţii, încumetându- se chiar de a- i trece pentru a pă - trunde în Ardeal şi în Panonia – Ungaria de mai târziu.

Slavii aceştia erau oameni paşnici şi muncitori. În drumul pribegiei lor, ei se luau după cursul apelor, pe care le şi botezară uneori după limba lor. În strânsă legătură cu ceaţa ce acoperea smârcurile şi mlaş - tinile patriei lor de origină, în legătură cu murmurul izvoarelor şi cu adâncimile iazurilor era şi credinţa lor păgână. Trăind în părţile geroase şi pline de ceaţă, ei erau mânaţi spre miazăzi şi de dorul ceru - lui senin şi de lăcomia după bogăţiile din Imperiul Roman.

În năzuinţele lor spre miazăzi, ei ajunseră în ţările noastre, unde poposiră mai multă vreme. Aici ei se aşezară în vecinătatea stră mo - şilor noştri, o vale fiind locuită de români, alta de slavi, învoindu- se destul de bine unii cu alţii. Dovadă pentru aceasta este nomenclatura văilor vecine; lângă Valea Suhei întâlnim Valea Seacă, lângă Meste - căniş găsim Breaza, lângă Bistriţa este Răpedea ş.a. Cu vremea, ai noştri se împrieteniră de- a binelea cu slavii, se încuscriră cu ei, pre - cum arată termenii bărbat şi nevastă, unul de origine latină, altul de obârşie slavă, şi se ajutau unii pe alţii la munca câmpului, împru - mutând unii de la alţii până şi uneltele de gospodărie, pe care le folo - sea fiecare cu numele împrumutat. Trăind astfel zeci de ani în me gieşie, românii avură prilej să deprindă multe datini, credinţe şi obiceiuri de la slavi, fără însă ca ei să se fi lepădat de datinile şi credinţele lor strămoşeşti. Vieţuirea aceasta împreună a lăsat urme adânci şi în 14 istoria basarabiei