Nota editorului

(1)

ConvorbiriCorespondenþãPortrete

(2)

Mărturii

despre

Eminescu Povestea unei vieţi spusă de contemporani

Selecţie, note, cronologie şi prefaţă de

CĂTĂLIN CIOABĂ

(3)

Redactor: Cătălin Cioabă Coperta: Mihail Coşuleţu

Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Elena Dornescu

DTP: Andreea Dobreci

Tipărit la Monitorul Oﬁcial R.A.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Mărturii despre Eminescu: povestea unei vieţi spusă de contemporani / ed., pref.: Cătălin Cioabă. – Bucureşti: Humanitas, 2013

Bibliogr.

ISBN 978- 973- 50- 4051- 2 I. Cioabă, Cătălin (ed., pref.) 821.135.1.09 Eminescu, M.

929 Eminescu, M.

EDITURA HUMANITAS

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51

www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0372 743 382; 0723 684 194

Au fost făcute toate eforturile pentru a-i identifica şi contacta pe toţi deţinătorii drepturilor de reproducere a textelor din această carte. Nu am reuşit de fiecare dată, dar, dacă suntem contactaţi în acest sens, nu vom ezita să clarificăm orice inexactitate şi să reparăm orice omisiune.

(4)

Nota editorului

Textele antologate au fost transcrise atât din revistele sau volumele în care au apărut pentru prima oară, cât şi din ediţii critice sau antologii ale amintirilor despre Eminescu. În bibliograﬁe am indicat de ﬁecare dată locul primei apariţii sau al publicării consacrate, precizând sursa de unde am transcris.

La antologii s- a făcut referire prescurtată, cu ajutorul unei liste de sigle.

Cu privire la selecţie, sunt de precizat două lucruri: au fost incluse atât texte integrale, atunci când erau dedicate ex clusiv evocării lui Eminescu, cât şi fragmente de text din scrieri în care amintirile despre poet apar doar ocazional. Prin urmare, selecţia s- a operat nu numai la nivelul alegerii textelor, ci şi în interiorul lor. Pentru a semnala caracterul fragmentar, am marcat de ﬁecare dată locurile excluse cu „[…]“.

Notele de subsol marcate cu numere (^{1, 2, 3…}) aparţin autorilor textelor sau editorilor lor (iar atunci apare precizarea

„n. ed.“). Notele care îmi aparţin sunt marcate cu asterisc.

Am păstrat formele arhaice ale cuvintelor în textele selectate, din considerentul că ele oglindesc varietatea stilistică a măr - turiilor şi redau culoarea epocii. Îndreptările, uniﬁcările sau ac tualizările s- au făcut, tacit, doar acolo unde forma veche este neinteligibilă sau stridentă pentru cititorul contemporan. Orto - graﬁa numelor proprii cunoaşte de asemenea variaţii, care, în unele cazuri speciale, au fost de asemenea păstrate (de exemplu:

„Hen rieta/Harieta/Henrietta“, „Micle/Miclea“).

(5)

Datorez calde mulţumiri celor care, direct sau indirect, m- au ajutat în munca de documentare: d- nei Elsa Lüder (Universitatea din Freiburg), d- nei Elena Bondor (Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ Iaşi), d- nei Ligia Caranﬁl (Biblioteca Academiei), d- lui George Arhip (Muzeul Judeţean Botoşani).

C.C.

16 Nota editorului

(6)

Mărturii

despre

Eminescu

(7)

i

copilăria şi

peregrinările tinereţii

(8)

ioan cotta

[Călătoria spre Blaj]

[…] Mi- aduc aminte că în anul 1866, luna iulie, ca primit la teologia morală, dimpreună cu patriotul Toader Cojocariu – om de o mărime extraordinară – am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gur - ghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş- Odorhei, unde am tras la otelul Calul alb. Îmbrăcaţi ﬁind în costum naţional, oricine cunoştea că suntem ﬁii Carpaţilor şi Români.

Pe când stam la masă, intră în odaia noastră un tânăr negri - cios şi se recomandă „Eminescu“, student din Cernăuţi. Ocu - pând loc la masa noastră îndată mare, începe a- şi povesti ce a avut a îndura în disperata lui călătorie, condus de dorul ﬁerbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, „de unde a răsărit soa - rele românismului“. – După ce am folosit câte un păhar de vin, îndată scoase un notes şi, cu o profundă seriozitate, însemna în dânsul. Ne- a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş- Oşorhei; mi- am uitat că pe unde şi- a făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n- a fost.

Invitându- l în trăsură, i- am promis că- l voi prevedea cu de ale mâncării etc. Mulţumindu- mi, a ocupat loc în trăsură – ase menea şi noi – am continuat călătoria spre Blaj. Din Odorhei am trecut dealul către Târnava mică prin Dici- Sân- Mărtin*, către Blaj.

În tot decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puţin, fără mereu îşi îmbogăţia notes- ul cu însemnări. În Sân- Mărtin iarăşi am stat împreună la masă; aici l- am întrebat că ce scrie?

Ne- a răspuns: „Domnilor, eu sunt poet şi vreau să- mi adun ma terial.“ La auzul acestora, ne- am interesat mai mult de tânăr,

*Diciosânmartin (Târnăveni).

(9)

l- am privit mai de aproape şi mi- aduc bine aminte de costumul ce- l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţe, un căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toam nă; amândouă negre şi slabe. La întrebarea „Fumaţi, dom - nule Eminescu?“, ne- a răspuns: „Aş fuma, dar nu dispun de pa rale.“ I- am scos un ﬂoren, pentru care mi- a mulţămit de mai multe ori.

Continând călătoria, am ajuns în vârful „Hulii“ (lângă Blaj).

Într- o mână ţinându- şi notes- ul, cu cealaltă şi- a luat pălăria jos, strigând: „Te salut din inimă, Romă- mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m- ai ajutat să o pot vedea.“

Am tras la Bugner Vasile, de unde după masă dânsul s- a dus pe la seminar, pe la gimnaziu, şi nu s- a mai întors până seara.

Tânărul Eminescu a stat în Blaj, după cum mi- aduc aminte, aproape una săptămână*; în tot timpul acesta eu l- am prevăzut cu mâncare; în urmă şi- a luat adio de la mine, sărutându- mi mâna. Unde şi încotro s- a dus, nu ştiu; mi- a promis că- mi va scrie, atât mie, cât şi fratelui Cojocariu. Şi într- adevăr că în anul 1879 am şi primit, atât eu, cât şi Cojocariu, epistolă, însă regret că epistola s- a pierdut încă de atunci, iar despre conţinu - tul epistolei încă nu- mi aduc aminte. Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.

Eminescu pe timpul acela avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o construcţie solidă, gras, tare, ne - gricios, tuns, iar în frunte avea păr bucliu, pe care mereu şi- l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.

Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă, vi le comunic. […]

Bicaz, la 16 mai 1902

*Informaţia e desigur eronată, lucru care reiese din confruntarea cu celelalte mărturii ale seminariştilor din Blaj.

Copilăria şi peregrinările tinereţii 73

(10)

iacob onea

Eminescu în Blaj

[…] Cu câteva zile înainte de prima septembrie 1867, Emi - nescu venise de la un gimnaziu din Bucovina la Blaj, ca să se înscrie la gimnaziul de acolo, pe a V- a clasă. Era stipendiat şi- şi primea ratele de stipendiu în galbeni. Fiind el lipsit şi neavând cvartir – superiorii seminarului teologic i- au conces să locuiască în odaia amintită (a credenţerilor), în care locuiam eu cu Ioan Goron şi Gregoriu Dragoş*. În odaia aceasta a locuit Eminescu cu noi, vreo trei săptămâni. După trei săptămâni, fără a- şi lua adio de la noi, ne- am pomenit că Eminescu nu mai este în Blaj, fără a putea aﬂa unde s- a dus.

Cauza părăsirei Blajului – după cum povesteau studenţii de pe timpul acela – a fost următoarea: Eminescu avea să depună examen din limba elină. Profesorul de elină Alimpiu Blajan, închizând pe Eminescu singur într- o odaie a unei clase de la gimnaziu, i- a dat lucrarea scripturistică, apoi s- a depărtat. După un timp, s- a reîntors şi, deschizând uşa clasei, a aﬂat pe Eminescu plângând, din cauză că nu- şi putea face pensul scripturistic.

Eminescu, dezgustat de nereuşita cu pensul, era mai mult me - lancolic. Dezgustat apoi, poate, şi de purtarea dură a respec ti - vului profesor, în odaia noastră n- a mai venit. […]

Locuind şi dormind poetul într- o odaie cu mine, I. Goron şi G. Dragoş, mai am în memorie despre el următoarele: mân - care căpăta din fărâmiturile şi zama ce rămânea de la masa teologilor. I se stricaseră ghetele şi umbla mai cu picioarele des - culţe. Unui teolog i se făcu milă de el şi îi dărui o păreche de ghete mai bune ca ale lui. Purta păr mare negru, cam ca al preoţilor orientali, dar în partea dinapoi retezat.

*Cf. infra, p. 79, mărturia lui Grigorie Dragoş, în N. Petra- Petrescu, O poezie inedită a lui Eminescu.

(11)

Vestminte avea pantaloni şi jiletcă de culoare sură şi roc*

negru. De multe ori se culca noaptea îmbrăcat, deşi în chilie nu era frig. Când se scula dimineaţa din pat, părul lui cel fru - mos negru, precum şi rocul îi erau împestriţaţi cu fulgi de pene.

Dar aceasta nu- l neliniştea, pentru că, deşi în odaie era perie de vestminte, nu o folosea spre a se curăţi, ci da numai de câteva ori cu palma mâinii peste roc, şi aşa unii fulgi rămâ neau toată ziua pe roc şi în păr. Spălarea pe faţă îi era simplă. Se spăla numai cu o mână. Da de 2-3 ori pe faţă cu puţină apă şi era gata. La pieptănat de cele mai multe ori nu folosea pep - tenul, ci îşi făcea pepten din degetele ambelor mâini. Dege tele le înﬁgea în părul său cel mare şi cu ajutorul lor îl da îndărăt.

După aceea ieşea din odăiţa seminarului în piaţă, în frontul edificiului seminarului. Acolo se aflau precupeţe cari vindeau struguri. Eminescu de obicei cumpăra struguri, îi pu nea în pălărie, apoi, ţinând pălăria cu braţul stâng şi un stru gure în mâna dreaptă, păşea încet prin piaţa Blajului mâncând din strugure. Aceasta o făcea mai în toată ziua. La locuinţă venea aproape numai când îl răznea foamea. Mai toată ziua o petrecea în afară de locuinţă. Îi plăcea mult singurătatea şi era mai mult melancolic. Pe cât însă de o parte era melancolie, pe atât de altă parte era în unele cazuri de vehement şi sigur în mani - festarea însuşirilor lui spirituale. De multe ori îl aflam în odaie discutând din istorie cu dl Ioan Goron – atunci student în clasa a VII- a liceală –, iar Eminescu, absolvent numai de a pa - tra clasă. Eminescu discuta cu mare înfocare şi siguritate, şi de cele mai multe ori în discută dl Goron rămânea învins, deşi era student eminent. […]

*Haină sau palton scurt, care se poartă mai ales la ţară.

(12)

alexandru uilăcanu

[„Cu ochi mari scânteietori“ ]

[…] Îmi aduc foarte bine aminte de el, cu toate că eu eram într- a VIII- a clasă – cu mult mai sus în ierarhia studenţească decât el. Parcă- l văd şi acum înaintea mea. Bine făcut, voinic, în asemănare cu mine, cu faţa arămie, pârlită de soare, cu ochi mari scânteietori, cu părul negru lung, retezat – însă neîngrijit, pentru că bătea a roşu, semn de mizerie; dar mai mult nu- ţi pot spune. Un singur lucru mi- a rămas în minte, ca o impresie mai adâncă: e reﬂexiunea ce- mi făceam ori de câte ori petreceam mai mult în societatea lui. Îmi ziceam în gândul meu adese şi cu o oarecare indignare: cum se poate de băieţandrul acesta, care n- a umblat la şcoală, n- a absolvit decât câteva clase, ştie totuşi atâtea lucruri, ştie multe, ca şi noi, şi multe mai bine decât noi? Cum se poate că el, care n- a învăţat încă poetica, e în stare să facă poezii, şi noi, care ştiam atâtea regule şi cunoşteam toate ge nurile poetice, nu eram în stare să alcătuim două versuri? […]

petru uilăcanu

[ „Avea faţă surâzătoare“]

[…] Încât mi- aduc aminte, Eminescu a venit la Blaj în primăvara anului 1866, când eu eram student de a V- a clasă gimnazială. A venit prin Bicaz cu moraliştii*de acolo Ioan Cotta şi Teodor Cojocariu, şi încă cu trăsura. Au descins toţi

*Denumire pentru elevii seminarului teologic din Blaj, secţia teologie morală.

(13)

trei la baciu Bugneriu Văsălica (vlădicul), unde eram în cvartir şi eu cu fraţii mei.

El a venit cu scopul ca să depună examen privat de pe clasa a IV- a gimn. şi să treacă din a III- a pe a V- a, încă nu fu admis.

Era îmbrăcat în pantaloni negri şi Kaiserroc*şi, dacă- mi aduc bine aminte, avea pe cap căciulă. Era de statură mijlocie, avea faţă surâzătoare, ochi negri scânteietori, sprincene groase şi păr negru, des; era om frumos şi simpatic, nu vorbea multe şi era mai mult serios. Cvartir stabil nu avea, însă cvartirul prin cipal îi era la baciu Bugneru, unde eram în cvartir şi eu;

mai mult mă întreţineam cu dânsul.

Îi plăcea să vorbească cu predilecţiune despre poeţii mari ai României, pre când eu îi aduceam înainte pe Mureşanu.

Odată i- am citat una strofă din acesta, la ce mi- a reﬂectat:

„Lasă frate, nu mai sta înainte cu Mureşanul vostru, căci el nici a fost poet, ci un simplu versiﬁcator; Alecsandri este poet adevărat.“ De multe ori şi cu multă gravitate îmi recita poezii întregi din Alecsandri. Pare că şi acum îl aud, cum şi cu ce intonare recita din una poezie a acestuia cuvintele: „Andrii popa cel vestit“.

De rândul traiului o ducea rău, ﬁind sărac. Mânca când căpăta; de multe ori, când mergeam la şcoală, îl vedeam printre cofăriţe cumpărându- şi poame şi umbla scoţând şi mâncând câte una din buzunarele Kaiserrocului său.

Îi plăcea a citi şi, neavând cvartir stabil, unde înnopta, dormea.

Când s- a depărtat din Blaj? Nu ştiu, pentru că odată numai a dispărut fără veste. Nu m- am mai întâlnit apoi cu dânsul până în 1869, când, trimis ﬁind la Viena, să studiez teologia, îl întâlnesc acolo şi, întrebându- l cu ce se ocupă, mi- a răspuns că studiază „Estetica“.

*Variantă a cuvântului german Kaiserrock, „veston“.

(14)

Era un mare adorator al lui Aron Pumnul, care îl ajutase când studia în Cernăuţi. Mai multe despre el acum nu- mi vin în minte. […]

Reghin, la 10 ianuarie 1902

nicolae petra- petrescu

[„A venit un student din Cernăuţi“]

[…] Eu studiam în Blaj pe când a fost Eminescu acolo şi- mi aduceam foarte bine aminte despre el, dar, ca să ﬁu mai sigur, am întrebat şi pe alţi conşcolari ai mei, ca să văd ce- şi aduc şi ei aminte de pe atunci.

Răspunsurile primite au conﬁrmat, se- nţelege, cele ce ştiam eu. […]

Eminescu, după câte îmi aduc eu aminte, a sosit la Blaj în primăvara anului 1866. Eu terminam atunci clasa a V- a gimna - zială şi eram numai cu un an şi ceva mai mare ca Eminescu.

„A venit un student din Cernăuţi“, ziceau studenţii, „care a studiat 3 clase gimnaziale şi pe urmă a stat în Cernăuţi doi ani de zile şi a citit întreaga bibliotecă a gimnaziului“.

Se vorbea că vrea să studieze şi să depună examen pe două clase gimnaziale.

L- am şi văzut cu manuale de ﬁzică şi matematică. Studiile acestea zicea el că îi sunt grele şi nu se putea împăca cu ele.

Acum patru ani, cercetând Blajul, am căutat cu bătrânul pro fesor I. German toate procesele verbale ale corpului profe - soral şi toate protocoalele de înscriere ale şcolarilor de pe timpul acela şi am constatat că Eminescu n- a înaintat nici o petiţie cătră corpul profesoral ca să- l admită ca student extraordinar şi nici nu s- a înscris ca ordinar pe nici o clasă.

(15)

Ce făcea Eminescu în Blaj

Cetea cu ziua de cap tot ce- i venea în mână indiferent: carte de şcoală, ştiinţă, literatură… cu un cuvânt, tot. Gândeai că vrea să înghită toată ştiinţa din lume. Eu însumi îi dădeam cărţi din biblioteca d- lui preposit*, pe atunci profesor I.M. Moldovan.

Noaptea, peste vară, dormea de multe ori sub streaşina mănăstirii şi pe câmp, afară de Blaj, lângă lacul numit Chereteu.

În cvartir şedea la o văduvă Mănfoaie din strada otelului Na - ţional, unde găzduisem şi eu anul dintâi, când am mers la Blaj.

Studenţii vorbeau că Eminescu mănâncă multă pâine şi poame, cu deosebire prune.

Odată se vorbea că i- ar ﬁ sosit de la părinţi 5 galbeni, că şi- ar ﬁ cumpărat un sac de grâu, pe care l- a dus la moară, l- a măcinat şi a lăsat să- i facă un cuptor întreg de pâne.

În Blaj a publicat în Familiacâteva poezii şi traducea Lanţul de aur, lucru care ne impunea studenţilor.

În general, îl ţineam de băiat cetit şi ne prindeam de multe ori la dispută cu el din literatură şi altele. O singură dată nu l- am văzut mânios ori iritat în disputele noastre, cu toate că, de multe ori, numai iacă aşa din pedanterie, susţineam câte o absurditate, ca să- l necăjim. El totdauna rămânea domol şi zâmbea ca şi când ar ﬁ vrut să zică: „Ce ştiţi voi…“

În literatura românească era pretutindenea acasă. Poeţii îi avea în degete şi- i caracteriza pe ﬁecare.

O poezie inedită a lui Eminescu

Grigorie Dragoş, un conşcolar al meu, care era cel mai vârstnic din clasă şi mai copt la minte, din care cauză îl numeam şi ﬁlosoful, îmi scrie o epistolă foarte interesantă relativ la Eminescu. Pentru caracteristica ei o reproduc întreagă aici.

*Preot cu atribuţii administrative.

(16)

„Iubite frate N.

Văzând că te interesezi de soarta lui Eminescu din trecut şi eu neﬁind în stare a- ţi da ceva informaţiuni mai detaliate despre soarta lui din acele timpuri, am aﬂat de bine ca să amân răs - punsul, cu scop ca să convin cu unul şi cu altul din acest ţinut, care au studiat la Blaj pe timpul nostru. […]

Cunoştinţă mai de aproape cu dânsul am făcut înainte de a părăsi Blajul cu vreo 4-5 săptămâni. Aşadar, în perioada ul - timă pot să- ţi scriu ceva despre dânsul. Eminescu era un june compact, faţă brunetă, ochi negri, păr mare, retezat, ce trăgea în negru, voce groasă, bărbătească. Om închis de la natură.

Umbla mai mult tot singur… Semnele desperaţiunii se arătau în faţă, în umblat, în vorbă, în ordinea vestmintelor de pe dân - sul etc. Îmbrăcămintea lui consta din un roc negru, pantaloni negri, papuci, pălărie neagră, dar toate acestea trecute… de vechi… pline de pulbere şi de toate necurăţeniile. Umbla nespălat… negreblat… cum se zice. Era foarte indiferent cum îi stă părul, cum îi stau vestmintele pe dânsul… pline de sca - me… Pe scurt, era om excentric. Avea apariţia unui om vaga - bond, şi pare- mi- se aşa îl ţinea şi corpul profesoral din Blaj, cu atât mai vârtos că el avea mare antipatie faţă de studiile gim - naziale cari recereau exactitate şi încordare mare. De aici a urmat că în Blaj nu a făcut nici o ispravă. M- am scăldat mult cu dânsul şi acolo în apă îl şi lăsam.

Mânca multe poame, dar le mânca de foame. Flămânzea cu ziua de cap. Nu era mirare că era aşa desperat. Îmi spunea că are nişte fraţi, cari îl mai ajută cu câte ceva. Din compătimire mi- am fost pus ochiul pe el şi- l mai îmbucătuream cu câte ceva, că, după cum ştiţi, eram credinciar*la masa profesorilor, şi, când îmi mai rămânea câte ceva, îi dam. Mi se rupea inima de milă, unde- l vedeam cum umblă de destrămat şi ﬂămând

*Servitor la masă.

(17)

în periodul ultim, că mai înainte nu ştiu pe unde a stat şi cum a trăit. „Nu ţi- a mai rămas ceva?“ îmi zicea sărmanul cu o faţă palidă, plină de compătimit. Mai bine de o lună l- am ocrotit pe la mine. Venea seara, cina şi urca în podul grajdului de la seminar şi acolo se culca încălţat, îmbrăcat… se scula târziu plin de gozuri*etc. Cum se scula, mergea de nu- l mai vedeam cu ochii, până- l rupea foamea. Şi, de a scris ceva re voltător, nu e mirare. Nu ştia sărmanul că ce bine mi- ar putea face în semn de recunoştinţă. Pentru ultima oară când a venit la mine l- am văzut plângând. Ce- a avut, ce n- a avut, nu ştiu, destul că în semn de recunoştinţă mi- a donat toată averea sa, care a con - stat din Lehrbuch der Poetik für höhere Unterricht sanstalten, wie auch zum Privatgebrauche**von Dr. Friederick Beck, München 1862.

Cufundat în cugete, se pune la masă, apucă o pană şi pe foaia albă din această carte scrie următoarele:

Spre suvenire fratelui Gregoriu Dragoşiu M.G. Eminescu din Ipoteşti

Apoi, devenind din ce în ce mai profund, pe pagina a doua, scandând pe degete, continuă:

Dacă vre- odată în lunga- ţi cale, Te- i simţi, frate, nenorocit, Pieptul în chinuri, inima- n jale, Viaţa- ţi de lacrimi o tristă vale, Ochiu- ţi în plângeri de dor răpit.

*Resturi, scaie.

**„Manual de poetică pentru şcoli superioare, ca şi pentru uz privat“

(germ.)

(18)

Când fără soarte, fără de nume, Te- i vedea singur, despreţuit, Un singur suflet nu- i avea- n lume, Luptând cu- a vieţii valuri în spume, Un suflet care te- ar fi iubit.

Când fug amicii de lângă tine, Când plângi de soarte- i trist părăsit…

Gândeşte atunci şi tu la mine, Nici eu în lume n- o duc mai bine, Şi eu sunt, frate, nenorocit!

M.G. Eminescu Mai târziu, am scris amicului Dragoş să- mi trimită poetica în care a fost scrisă poezia aceasta. Aveam de gând să o foto - graﬁez.

Întâmplarea neîndurată a vrut să nu mi se îndeplinească dorinţa. Pachetul pregătit să mi se expedieze a dispărut şi nu s- a găsit până în ziua de astăzi.

[…]*

După plecarea lui Eminescu din Blaj am mai convenit cu el o dată. În octombrie 1874, trecând prin Bucureşti la Cernă - uţi, l- am cercetat în redacţia Timpului.

Câtă diferenţă între timpul de student şi acum! L- am găsit zdravăn, voinic şi de înfăţişare simpatică. […]

*În acest loc era inserată scrisoarea altui „conşcolar“, Nicolae Den - suşianu, către autor, datată Bucureşti, 7 februarie 1892 şi publicată în volumul de faţă ca text separat, în continuare.

(19)

nicolae densuşianu

[„Din Familia ne cunoşteam amândoi“]

[…] Eram jurist, sau, folosindu- mă de galicismul din Ţara Românească, eram student în drept la facultatea din Sibiu în anii 1865–1870.

Într- o zi de toamnă, anul nu- mi pot aduce bine aminte, pe când treceam pe strada măcelarilor, mă întâmpină din jos de poştă un tânăr de la institutul teologic- pedagogic de acolo şi- mi prezentă pe un alt om tânăr, cu faţa negricioasă, cu ochii mari deschişi, cu un zâmbet pe buze şi îmi spune că este Eminescu, care anume mă caută pe mine. Până aici, între mine şi Emi - nescu nu existase nici o cunoştinţă personală.

Dânsul publica pe timpul acela în Familiad- lui Vulcan pri - mele sale încercări poetice, şi eu, care eram pe timpul acela un tânăr începător în cariera cea grea şi foarte grea a literaturii noastre, făceam din când în când exerciţii de versuri prin Fa - miliad- lui Vulcan.

Aşa că din Familiane cunoşteam amândoi, noi, care în acelaşi timp alergam cu tot zelul tinereţii după favorurile mu - zelor. Eu citeam cu deosebită atenţiune versurile sale şi măr - tu risesc că- mi plăceau. Erau nişte simple fantezii drăgălaşe şi uşoare, mai mult orientale decât româneşti, îmbrăcate în o limbă moale, aproape efeminată. Vorbesc de primele sale încercări.

Acum vă puteţi închipui bucuria ce o simţeam când văzui înaintea mea pe acest tânăr scriitor îmbrăcat într- un costum cu totul singular. O spun, nu în dezonoarea acestui om, ci pen - tru cunoaşterea crudei sale sorţi, că, în adevăratul înţeles al cuvântului, curgeau zdrenţele de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic rest de cămaşă neagră, iar pieptul de sus şi până jos era gol şi cu mare necaz cerca bietul om să- şi acopere pielea cu o jachetă ruptă, în toate părţile zdrenţuită de la mâneci până

(20)

la coate, şi cu nişte simpli pantaloni zdrenţuiţi din sus şi zdren - ţuiţi din jos.

Era întru adevăr dureroasă înfăţişarea externă a acestui tânăr şi atunci am zis în mine: cumplită mizerie a trebuit să sufere omul acesta în viaţa lui, încă atât de fragedă. Şi cu toate că el se aﬂa în costumul celei mai crude suferinţe, îţi zâmbea întruna, cu atâta mulţumire, ca şi când întreaga lume ar ﬁ fost a lui.

L- am dus numaidecât la mine acasă, i- am dat cămaşă, cra - vată, vestă, jachetă, ghete, aşa că din vechiul costum nu- i mai rămăsese nimic. Eminescu bani sau mijloace pentru a putea studia nu avea. Şi de unde să aibă sărmanul, el, pe care soarta îl aruncase în lume încă de mic copil. După moartea lui Pumnul (1866), sub a cărui protecţiune începuse studiile în Cernăuţi şi pentru care bărbat dânsul avuse o sfântă veneraţie, în toată viaţa sa, Eminescu a plecat să- şi continue studiile la Blaj, în Tran silvania. Cât timp va ﬁ stat aici, nu pot şti, dar din Blaj a plecat apoi la Sibiu, ca din Sibiu să treacă în Ţara Românească.

În Sibiu a stat la mine în casă vreo trei zile şi, spunându- mi că nu are pasport, mă ruga ca să fac tot posibilul ca el să poată trece peste frontieră.

Pe timpul acela, trăia în Răşinari un amic bun al juriştilor din Sibiu şi pe care cred că d- ta îl vei fi cunoscut de asemenea, acesta era popa Bratu, care a lăsat plăcute suveniruri la toţi colegii mei. Puţini jurişti vor fi fost în Sibiu care în zilele de sărbători să nu fi cercetat casa acestui bun român*şi de la care numai după trei, patru zile se poate întoarce. I- am dat lui Emi - nescu o scrisoare de recomandare către părintele Bratu, rugân - du- l să- i deie pe cineva din poporenii săi, care să- l treacă pe potecile răşinărenilor în Ţara Românească. Şi aşa a plecat Emi - nescu de la mine.

Trebuie să amintesc aici că, Eminescu încă de copil aﬂân - du- se sub protecţia şi direcţia lui Pumnul, se vede că caracterul

*Bunic al lui Octavian Goga.

(21)

cel bun şi blând al acestui om inﬂuenţase aşa de mult asupra lui, încât el chiar şi în România petrecea mai mult în societatea cu ardelenii.

În Bucureşti, ca şi peste Carpaţi, amicii, protectorii săi erau ardeleni şi bucovineni. Cu ardelenii cu deosebire el se asimilase aproape în toate, în idei şi în sentimente. Admira foarte mult naţionalismul, puterea de viaţă şi bunătatea inimei ce există în poporul ardelean. Din cauza acestei intime amiciţii cu ardelenii, din cauza ideilor sale mai mult ardeleneşti, el era aici în Bucu - reşti înjurat, persecutat, ca un străin, ca un ardelean […].

Un singur punct era în care Eminescu se deosebea cu totul de ardeleni. Dânsul ajunsese un om disperat pentru orice bine în viitor. Lipsit de entuziasm, lipsit de energie, de voinţa tare de a lupta cu toate piedicele spre a ajunge la o ţintă anumită, el vedea tot viitorul numai în negru.

Eu cred că defectul acesta nu era înnăscut în Eminescu.

Eminescu ajunsese un om disperat în urma suferinţelor cu care avusese să lupte încă de mic copil. Şi poate că în câtva influen - ţase asupra dânsului şi ideile rătăcite ale unor filosofi nemţeşti.

Pesimismul este o plantă nordică, care nu s- a născut şi nici n- a existat vreodată la popoarele meridionale, şi românii, după originea şi caracterul lor, sunt un popor meridional. Românul este şi trebuie să ﬁe optimist. […]

elie damian domşa

[„Mi- a făcut bună impresiune“]

L- am cunoscut prin iunie; mi- aduc aminte de pe aceea că- l vedeam mâncând cireşe. Trecând prin grădină l- am văzut în curtea seminarului; şi auzind că- i din Bucovina, am prins vorbă

(22)

cu el şi îl întrebai despre nişte cunoscuţi ai mei, foşti studenţi la Beiuş, unde am fost şi eu un an; întrebam anume despre un Ciupercovici (nu fostul mitropolit, ci poate o rudenie a lui – a murit şi acesta) şi despre un Epaminonda Bucescu*, fost pictor;

a murit şi el. Băiatul Eminescu spunea că i- a cunoscut. Peste tot mi- a făcut bună impresiune. Era însă cam rău îm brăcat.

Avea pantaloni cenuşii, un căput negru gros şi căciulă. Era vară şi el umbla cu căciulă. Un cleric i- a dat apoi o pălărie moale, neagră, cum purtam noi pe atunci, şi cum se poartă acum…

[…]

L- am văzut în biserică, unde asista la şedinţă şi asculta cu mult interes la dezbateri**. După şedinţă nu l- am mai văzut până seara. Eu aveam cvartir într- o cârciumă, de- i zicea „la Cocoana“

din Ighiu. Era o cârciumă mare, de cărăuşi, tocmai în locul unde- s astăzi casele unui advocat (Reiner, mi se pare), pe uliţa cea mare (drumul ţării), vis- à- vis cu colţul est- sudic al promenă - zii. La Istrătoaie, aşa- i zicea. Cum mergeam către casă, îl găsesc pe Eminescu singur, pe o bancă, în promenadă. Îl întreb că unde- i în cvartir, unde va dormi? Zice că aici, în promenadă.

— D- apoi că te vor închide la poliţie!…

— De abia mă voi odihni mai bine…

Atunci îl chem să vie cu mine; şi a venit. L- am dus „la Co - coana“, care mi- a fost dat o chiliuţă, şi l- am prezentat. A mai întins apoi şi o rogojină pe jos şi i- a dat o perină de s- a culcat şi el acolo.

*Epaminonda Bucevschi (1843–1891), pictor bisericesc din Buco - vina, cu studii la Viena, terminate în 1868. A participat la serbarea de la Putna.

**Eminescu a participat, în 27 şi 28 august 1866, la adunarea generală a Astrei, la Alba Iulia.

(23)

Mihai Eminescu în iulie 1885, când prietenii din Iaşi îl conving să se fotograﬁeze în atelierul lui Nestor Heck. Este cea de-a treia fotograﬁe a sa.

…În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a acelui poet aruncat dezorientat pe pământ, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răguşită dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri:

„Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte din copac.“ (Carmen Sylva)

(24)

Cuprins

Portret din cuvinte, prefaţă de Cătălin Cioabă 5 Nota editorului 15

Mihai Eminescu. Cronologie 17

I. COPILĂRIA ŞI PEREGRINĂRILE TINEREŢII MATEI EMINESCU

Memoriu asupra familiei Eminescu 37 [Scrisoare către Cor neliu Botez] 40 CORNELIU BOTEZ

Icoane, cugetări şi fapte din viaţa lui Eminescu

[La şcoală în Cernăuţi] 42 Eminescu superstiţios 46 [Fuga de la Cer - năuţi] 47 [Cei doi tei] 48 [Practicant la tribunal] 48

IOAN SBIERA

[Scrisoare către Titu Maiorescu, 3 iulie 1889] 50 VASILE VÎRCOL

[„Avea veşnic zâmbetul pe buze“] 52 IOAN MIHU

[La Sibiu, în anul 1864] 53 TEODOR V. ŞTEFANELLI

Eminescu în şcoală la liceu 54 Eminescu afară de şcoală 61 IOAN COTTA

[Călătoria spre Blaj] 72

(25)

IACOB ONEA Eminescu în Blaj 74 ALEXANDRU UILĂCANU [„Cu ochi mari scânteietori“] 76 PETRU UILĂCANU

[„Avea faţă surâzătoare“] 76 NICOLAE PETRA- PETRESCU

[„A venit un student din Cernăuţi“] 78 Ce făcea Eminescu în Blaj 79 O poezie inedită a lui Eminescu 79

NICOLAE DENSUŞIANU

[„Din Familiane cunoşteam amândoi“] 83 ELIE DAMIAN DOMŞA

[„Mi- a făcut bună impresiune“] 85 IOAN ORGA

[„Era copil chipeş“] 87 ŞTEFAN CACOVEANU

Eminescu la Blaj 87 Eminescu la Bucureşti, în anii 1868–1869 94 DIMITRIE TELEOR

Hamal în port 104 Eminescu suﬂeor 105 MIHAI PASCALY

[Scrisoare de recomandare] 107 IERONIM BARIŢIU

Reminiscenţă 107 IOAN SLAVICI

Eminescu la Viena 112 Din slăbiciunile lui Eminescu 121 La Putna 125 TEODOR V. ŞTEFANELLI

Când a venit Eminescu la Viena 131 Eminescu şi sexul frumos 133 Eminescu cântăreţ 140 O glumă a lui Emi nescu 143 Studiile lui Eminescu la Viena 150 Exteriorul, portul şi traiul lui Eminescu 152 576 Cuprins

(26)

SAMOIL ISOPESCU

[Convorbire relatată de Vasile Gherasim: Eminescu la Viena] 157 IOSIF VULCAN

Mihai Eminescu 163

II. ANII DE MATURITATE IOAN SLAVICI

Eminescu – omul 169 GEORGE PANU

[Lectura nuvelei Sărmanul Dionisla Junimea, 1 septembrie 1872] 189 IOAN SLAVICI

Eminescu şi Junimea 199 NICOLAI ANDRIESCU BOGDAN

[„O mulţime de lume aştepta cu nerăbdare să- l vadă şi să- l audă…“] 201 TEODOR V. ŞTEFANELLI

Eminescu în 1875 în Cernăuţi 205 GEORGE PANU

Prietenia între Eminescu şi Creangă 208 ION CREANGĂ

Scrisori către Mihai Eminescu 211 LIVIA MAIORESCU- DYMSZA [„Era un belşug de idei“] 213 HEIMANN HARITON TIKTIN

[„Prin el am cunoscut limba poporului“] 214 MOSES GASTER

[„Nu se sătura de limba veche“] 215 AUGUSTIN B. SÎNCELEANU

[„Mi se părea că am înaintea mea un vechi prieten“] 218 CONSTANTIN MEISSNER

[Prima întâlnire] 220

(27)

IOAN S. IONESCU

Din viaţa lui Mihai Eminescu 221 IOAN SLAVICI

La „Balamuc“ 222 Eminescu şi Caragiale 225 Eminescu şi Cara - giale. Felul lor de a concepe viaţa 231

IACOB NEGRUZZI

[„Amintiri din Junimea: Eminescu“] 233 NICOLAE GANE

[„Ce om era Eminescu!“] 250 CLEOPATRA POENARU LECCA [„De o gentileţă neînchipuită“] 252 GRIGORE PĂUCESCU

Eminescu, redactor la Timpul 252 ZAMFIR C. ARBORE

Eminescu, ziarist şi cugetător politic 255 TEODOR V. ŞTEFANELLI

Întâlnirea în Bucureşti, 1878 257 MITE KREMNITZ

Amintiri fugare despre M. Eminescu (încredinţate ﬁului meu adoptiv) 261 III. ANII TÂRZII. BOALA

GEORGE PANU

Eminescu şi Veronica Micle 285 IOAN AL. BRĂTESCU- VOINEŞTI Luceafărul 292

SOFIA ŞTEFANOVICI [Om manierat şi de salon] 301 IOAN SLAVICI

Eminescu la Bucureşti 302 578 Cuprins

(28)

VINTILĂ RUSSU-ŞIRIANU

Pelin şi Lacrima Christi cu Mihail Eminescu 318

[Oaspe cam… nepoftit] 321 [Pelinul milostiv] 330 [„Golgota“] 333 [Subt „ﬂoarea albă de cireş“…] 336 [„Îţi aud nesomnul“] 343 [„Zile cenuşii“] 346 [Momente] 349 [Cuvinte de el spuse] 350 [A spus…]

351 [Eminescu mi-a spus…] 354 [„Nopţi dum nezeieşti“] 356 [Luminişuri…] 359 [„Cobori în jos, luceafăr blând“] 361

TITU MAIORESCU

Din „Însemnări zilnice“ (1881–1886) 367

* * *

Corespondenţă în jurul „amicului nostru literar“

[Livia Maiorescu- Dymsza către Emilia Humpel] 378 [Titu Maiorescu către Gheorghe Eminovici] 379 [Constantin Popazu către Titu Maiorescu]

380 [H. Ober steiner către Titu Maiorescu] 384 [Titu Maiorescu către M. Eminescu] 385 [Titu Maiorescu către Al. Chibici- Râv neanu] 388 [Al. Chibici- Râvneanu către Titu Maiorescu] 389 [Titu Maiorescu către Emilia Humpel] 391 [Petru Missir către Titu Maiorescu] 393 [Alexandru Vlahuţă către T. Maiorescu] 396 [Petru Missir către Titu Maiorescu] 397 [Miron Pompiliu către Titu Maiorescu] 398 [A.C.