Sabina Cantacuzino (1863‒1944) era cunoscută de contemporani ca „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu“ și „sora cea mai mare a Brătienilor“ ‒ Ionel, Con- stantin (Dinu) și Vintilă. A făcut școală în particular, după obiceiul timpului, la moșia Florica, iar mai târziu la București, cu profesori renumiți (Spiru Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheindu- și studiile cu un examen de ba- calaureat susținut la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s- a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învățat de tânără să iubească teatrul, muzica, artele plastice, de- venind cu tim pul proprietara unei importante colecții de pictură românească și de obiecte de artă populară. A contribuit la înființarea și funcționarea Muzeului de artă „Toma Stelian“ și a Universității Libere (asociație culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferințe și concerte); și- a lăsat prin testament locuința din București ca sediu al unui „cămin pentru doctoranzi“, conceput ca o fundație academică. Pe lângă sprijinirea instituțiilor culturale, s- a dăruit asistenței publice: a lucrat o lungă perioadă la Așezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din București în timpul Primului Război Mondial, a fost președinta Asociației pentru Profilaxia Tuberculozei, a avut, în 1914, inițiativa înființării unui spital pentru tuberculoși. Împreună cu alți membri ai familiei, a rămas în București în tim pul ocupației militare germane din 1916‒1918 și a fost internată în 1917, timp de nouă luni, la Mânăstirea Pasărea. Memoriile ei, pe care a început să le scrie în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naș - terea lui Ion C. Brătianu, au apărut la Editura Universul din București în 1933 (vo - lumul I) și 1937 (volumul II). A murit la București în ziua de 23 august 1944, în urma unui cancer esofagian.
Ediţia a III- a, revăzută Note, indice şi ediţie îngrijită de dr. ELISABETA SIMION
1914– 1919
Cu un adaos de însemnări 1870–1941
închinare
Soldatului Necunoscut
Soldat necunoscut, simbol curat al morţilor cari de bunăvoie şi-au dat viaţa pentru dezrobirea fraţilor şi întregirea ţării, ţie îţi închin aceste amintiri din vremuri grele, când orice jertfă şi orice durere ne erau dulci pentru că ne apropiau de tine – şi tot ţie pe cele de neţărmurită fericire, când prin tine şi cei ce te-au condus am trăit descătuşarea şi înfăptuirea visului, de veacuri năzuită.
Cât timp nu-şi va uita datoria către tine şi către ei, românul va păşi mândru şi cu temei pe calea înaintaşilor lui.
către cititori
Am încercat în aceste amintiri, [redate] după notiţele scrise zilnic, să fiu nepărtinitoare, să nu afirm decât ceea ce am văzut, auzit direct sau [am extras] din izvoare autentice.
Nu m- am sfiit să fiu veridică, făcându- mi astfel datoria către tineretul nostru şi către adevăr.
Acest tineret a fost lipsit în mare parte de o educaţie civică.
Trezindu- se la viaţă, a văzut trădători de neam, nu numai nepuşi la zid şi împuşcaţi, dar acoperiţi cu onoruri; oameni care au pactizat cu vrăjmaşul – nu închişi, nu lipsiţi de drepturile civile şi politice, dar puşi în mari funcţiuni; femei elegante care îşi deschiseseră casele vrăjmaşului biruitor sau se duseseră la ei – azi primite şi adulate în saloanele cele mai înalte.
Cum să nu fie dezorientat? Cum să nu crează că totul se uită, că situaţia materială şi socială şterge orice păcat, că adevărul se înăbuşă şi sfidarea reuşeşte? Tineretul judecă repede şi categoric, dar aparenţa îl poate înşela. El trebuie lămurit, trebuie să ştie că adevărul este etern, adică poate aştepta, dar nu piere; că într- o zi, fie chiar depărtată, scutură tot ce- l învăluie şi apare triumfător şi straşnic.
Eu pot să îndrăznesc a i- l spune şi voi fi crezută, vorbind acum, când nu mai am nici o năzuinţă pământească.
războiul
1914–1919
neutralitatea 1914–1916
Plecam la Carlsbad cu mama1şi cu Pia2, când, în gară la Pre - deal, Ionel ne aduse ştirea despre asasinatul arhiducelui Franz Ferdinand3. Cunoscând situaţiunea din Austro- Ungaria, lucrul i se părea serios, dar nu îşi închipuia că consecinţele vor fi un război imediat. Nu ne- ar fi lăsat să pornim la băi în Bohemia.
Soră- mea şi cu mine, după instalaţia mamei la Quirinal, unde de mulţi ani trăgea, şi înainte de a începe propria noastră cură, ple carăm la Bayreuth să asistăm la reprezentaţiile wagneriene. Ne bucurarăm de Rheingold, dar, când a doua zi trebuia să intrăm la Walküre, citii în ziare ultimatul către Serbia. Nu mai rămânea în - do ială, războiul trebuia să izbucnească: nici un popor conştient nu putea răspunde pe placul lui Berchtold4.
[Vândurăm biletele unor amatori cari nu mai găseau locuri,]*
Pia plecă la Carlsbad înapoi să ia pe mama şi pe Ion Pillat, ca să vie după mine la München, unde, chemând telegrafic pe bărbatul meu de la Aix- les- Bains, trebuia să ne întrunim cu toţii şi de acolo să luăm drumul spre ţară.
Toată noaptea auzii alergând pe scări şi pornind în automobile ofiţerii germani şi austrieci, convocaţi la garnizoanele lor.
Cu mare greutate sosiră la München cei trei din Carlsbad. Va - goa nele erau năvălite în gări, bagaje mari nu se mai primeau în Germania. Ei lăsară pe- al lor doamnei Elena Perticari, care pleca direct în ţară.
* Ediţia a II- a, 1996, p. 1.
Eu telegrafiasem, dar nu primisem nici un răspuns de la Aix, mama, nici unul de la Ionel, pe care îl întrebase ce să facă.
[Aflând că cele două fete ale Anei Lahovary5erau la Parten - kirchen în aşteptarea fratelui lor Nicolae, ca să vie cu el la Leurdeni, le telefonai ca să sosească imediat la hotelul nostru ca să le iau cu noi şi cerui telegrafic bani tatălui lor la Paris. A doua zi avusei banii în ultimul moment, căci ghişeul băncii se închise după mine, mobilizarea se declarase în Franţa.]*
Telefonarăm la Viena ministrului nostru d. Edgar Mavro - cordat6, întrebându- l ce cale să luăm. El, aflând de prezenţa mamei, ne povăţui să trecem prin Berlin. Telefonarăm la Berlin lui Beldiman7, de acolo răspunse d. Iacovache8să trecem prin Viena.
Mama nu vrea să plece fără avizul lui Ionel. Fiecare oră de întâr - ziere putea să ne taie drumul, deci pusei ultimatul, lăsând mamei să aleagă de vrea să aştepte în Elveţia răspunsul lui Ionel; eu eram decisă să plec. Un imperios instinct mă împingea spre ţară.
Hotărârea mea prevală şi pornirăm la Viena, unde ne primi cu o amabilă resemnare d. Mavrocordat. El se duse cu Pia şi Bebe Lahovary să vorbească la Staatsbahn şefului de gară ca să ne rezerve locuri pe a doua zi prin Cernăuţi, Vârciorova şi Predealul fiind deja închise.
Dis- de- dimineaţă pornirăm la gară. Acolo nu mai erau hamali;
ne luptarăm singuri cu valizele; bietul ministru ducea două din cele mari. De noi se alipise de la München şi Grigore Duca cu ne vasta lui, eram deci opt: mama, Pia, Ion9, Bebe şi Tatiana Laho - vary, doi Duca şi cu mine.
Compartimentul nostru rezervat de şeful gării şi păzit de doi impiegaţi era luat cu asalt. În momentul când intrarăm, publicul spărgea ferestrele ca să- l ocupe. Ne aşezarăm cam înghesuiţi, dar foarte fericiţi de norocul ce avusesem şi, mulţumind d-lui Mavro - cordat, începurăm călătoria cea mai riscantă, mai ales pentru ma - ma. Era ultimul tren spre România şi încă numai până la Cer năuţi, unde se lega de cel pornit din Berlin cu aceeaşi destinaţie. Acolo 14 sabina cantacuzino
* Ibidem, p. 2.
se afla şi un sleeping car. Alergai să fac mamei rost de un pat pentru noapte. Bineînţeles era ticsit, dar fiind dată vârsta şi personalitatea ei nu mă îndoiam că se va sacrifica cineva.
Printre călători era Waldthausen10, ministru german la Bucu - reşti, cu von der Goltz11, ataşatul militar la Sofia, şi fiul lui von der Goltz Paşa12; în compartimentul de alături erau feciorii lor respectivi. Se făcură că nu înţeleg vorbele mele şi începură a- mi vorbi de război: „Închipuieşte- ţi că belgienii ne- au atacat la Liège ca [nişte] franctirori! Ne împuşcau din case!“ Mi se spusese tocmai despre violarea Belgiei13; indignată, îi răspunsei repede şi categoric:
„Şi ce doreai să facă? Intraserăţi în ţara lor fără declaraţie de război?
De s- ar întâmpla aşa ceva la noi, nu numai bărbaţii s- ar apăra cum ar putea, dar noi, femeile, am arunca pe ferestre apă fiartă, untură fierbinte, pietre, am otrăvi fântânile şi puţurile. Domnule ministru, femeile dvs. n- ar face tot astfel?“
Se uita la mine speriat şi de vorbele mele, şi de flăcările ce- mi ieşeau din ochi, şi nu răspunse nimic.
[Îi întorsei spatele şi îmi urmai mai departe cercetările pentru patul mamei – indignată de inconştienţa germanului faţă de crima din Belgia şi de mojicia lui faţă de mama.]*
Din fericire, d. Emil Miclescu14, directorul general al Căilor Ferate Române, era şi el acolo, ocupând un compartiment întreg.
Îl puse îndată la dispoziţia noastră şi se duse într- alt vagon. Mă instalai aici cu mama. Dar aflând că în acelaşi tren, venind din Lon dra prin Berlin, era Take Ionescu care nu mai găsise pat, aler - gai la el ca să aflu cele petrecute.
„Vom asista la dărâmarea civilizaţiunii moderne, îmi zise. Pre - cum romanii au distrus Grecia, tot astfel Germania va distruge Franţa.“ „Dar Anglia, ce face Anglia?“ „Anglia nu se mişcă15, vin de la Londra. Sunt decişi să nu se amestece.“ „Dar noi? Ce facem?“
„Noi nu putem fi decât de partea învingătorului, şi învingătorul va fi germanul. Sunt îndurerat, dar nu putem face altfel.“
Eram trăsnită. Pornii înapoi, dar nu spusei mamei această tristă ştire, pe care mă gândeam că o va afla a doua zi. Când trecurăm din viaţa familiei ion c. brătianu 15
* Ediţia I, 1937, p. IV.
graniţa şi ne văzurăm pe pământul nostru, exultam de bucurie, deşi ni se anunţă că toate bagajele mele cele mari nu se găseau.
Ce ne păsa de câteva haine pierdute pe lângă mulţumirea d- a ne şti la noi în ţară, gata să ne facem datoria?
Dimineaţa, ieşind pe coridorul vagonului, dădui de prietenul Waldthausen, care se apropie de mine şi îmi zise sfiicios: „N- am uitat vorbele d- tale de ieri, nu se pot referi la noi, căci suntem aliaţi, dar permiteţi- mi să vă dau o povaţă: de s- ar întâmpla aşa ceva vreodată, să nu faceţi ce aţi spus, ar fi nenorocirea populaţiei civile care ar plăti scump o rezistenţă fără urmări posibile“. „Poate fără urmări materiale, dar morale“, îi răspunsei scurt.
De câte ori, mai târziu, văzând zilnic trecând cu trufaşa lui es - cortă pe Mackensen16călare, nu m- am gândit la vorbele lui Waldt - hausen. De atunci nu l- am mai văzut, era aşa de incapabil încât a fost curând înlocuit cu von dem Bussche17, care a avut de îndurat toate neplăcerile neutralităţii într- o ţară a cărei inimă îi era vrăjmaşă.
Când am ajuns la Bucureşti, bucuria noastră nu întrecea pe a lui Ionel şi a celorlalţi fraţi şi surori veniţi să ne primească. Altă bucurie şi mai mare fu vestea că Anglia intrase în război. Take Ionescu nu- şi schimbase ideea, dar acum trebuia să intrăm în război contra Puterilor Centrale, căci erau să fie învinse. El voia să intrăm imediat.
Bagajele se găsiseră şi sosiră a doua zi fără nici o lipsă. Când mă văzui teafără acasă şi fără nici o ştire de la bărbatul meu, mă chinui o grijă grozavă de el. Ionel însă mă linişti în curând, spu - nându- mi că numeroşi români din Franţa soseau pe mare şi că printre ei era şi Costache. Multe zile în urmă fusei la gară să- l iau.
Sosea o colonie întreagă cu ultimul batel care putuse trece prin Dardanele. Ce noroc pe noi!
Îmi povesti că nu primise telegrama mea, că pornise de la Aix- les- Bains la Paris, alarmat de zvonurile prinse mai mult din aer decât din ştiri oficiale. Acolo se declarase mobilizarea şi război Germaniei. Îşi luase loc pe un batel din Veneţia la Odessa prin Con stanţa. La Gara de Lyon era o astfel de mulţime, încât n- a putut pătrunde automobilul la peron, şi- a lăsat bagajul cel mare 16 sabina cantacuzino
pe piaţă şi a pornit cu doi saci mici la tren. Acesta era luat cu asalt, nu se mai ţinea seama de bilete. În vagonul cu paturi a reuşit însă să aibă un loc graţie unui bacşiş formidabil. Cu el în com - par timent se afla un domn foarte prezentabil, care l- a întrebat cine este, fără însă a se prezenta şi dânsul. Îndată ce trecură frun - taria italiană, se sculă şi, cerându- şi scuze de o purtare aşa necorectă, spuse că era Marchizul Cusani Gonfalonieri, ambasadorul italian la Washington, şi că nu se simţea în siguranţă în Franţa.
La Veneţia, altă bătaie pe cabina reţinută şi plătită de la Paris.
Se îmbarcau sute de ruşi, turci, greci, români etc., care părăseau Franţa pentru a se întoarce acasă. În Mediterană, batelul fu urmărit şi bombardat de unul englez, care- l luase drept Breslausau Goeben în fugă spre Dardanele. Greşeala fu recunoscută curând şi nu avu alte urmări decât leşinul câtorva doamne, cu drept cuvânt speriate.
Multe şi variate emoţiuni până se văzură în Marea Neagră.
Dar, lucru surprinzător, peste o lună primi Costache o cartă de la Hotelul Reginadin Paris, unde îi spunea că bagajele adunate din Piaţa Gării fuseseră depozitate în magazii şi vor fi expediate dacă erau reclamate de proprietari. Cum bărbatul meu scrisese din drum chiar şefului gării, la poliţie şi directorului hotelului, cuferele lui sosiră prin Rusia şi fără nici o lipsă. Admirarăm ordinea şi organizaţia franceze.
De aci înainte asistarăm la toate evenimentele bine cunoscute din anii 1914–1916; [Consiliul de Coroană care hotărî neutralitatea cu toate consecinţele ei:]* pe de o parte, propaganda pentru intervenţia noastră imediată, sub impulsul lui Take Ionescu, al d- rului I. Cantacuzino18şi al amicilor săi, Goga19cu părintele Lu caciu20, în chip cam zgomotos, pe de altă parte, propaganda con trarie condusă de Legaţiunea Germană, [de Stere]** şi de Carp cu partizanii săi.
Acestor curente violente, Ionel nu le răspundea decât printr- o tăcere implacabilă, care uluia pe toţi. Hotărârea lui era luată, dar din viaţa familiei ion c. brătianu 17
* Ibidem, p. VIII.
** Ibidem, p. IX.
avea motive puternice pentru a nu- şi destăinui gândul şi pen tru a întârzia cât de mult intrarea noastră alături de Aliaţi.
[În această perioadă s- a arătat mare om de stat, prevăzător, pru dent şi, mai ales, stăpân pe el însuşi, deşi era ţinta atacurilor din ţară şi străinătate.]* Regele Carol era cel mai de plâns. El ştia că ţara nu va lupta alături de unguri, dar era convins de victoria germanilor şi de imposibilitatea de a ne război cu ei. Fiind la cas - telul din Sinaia, câteva zile înainte de moartea lui subită, intră în camera unde mă aflam cu regina şi îmi arătă pe o hartă mare, întinsă pe masă, mersul trupelor însemnat de dânsul cu mici dra - pele, îmi explică cât de bună era strategia germană, de ce ma terial formidabil dispuneau şi de siguranţa ce avea în izbânda Puterilor Centrale. „Un singur lucru aş dori să revăz înainte de a muri: res - tituirea celor trei judeţe pierdute de ţară în timpul domniei mele.“21 [Nu putea prevedea, şi noi cu el, că ţara, urmând un mers opus vederilor lui, se va mări nu numai prin dislocarea Austro- Ungariei, dar şi cu Basarabia întreagă.]**
Două luni mai trecură şi urmă moartea regelui în aşa grele împrejurări, înmormântarea şi doliul într- adevăr naţional purtat de întregul popor şi de familia noastră în special. Testamentul lui, aşa de frumos interpretat de regele Ferdinand I, [care] dădu astfel, de la primul gest ce făcea ca rege, o probă de simţimintele lui nobile. Într- adevăr, citind cu Ionel acel testament, fratele meu îşi exprimă mulţumirea ce resimţea fiindcă regele Carol se gândise la asigurarea pentru regina Elisabeta a unei stări materiale demne de dânsa, lăsându- i un milion şi jumătate în numerar, pe lângă alte proprietăţi. „Cum un milion şi jumătate? întrebă regele, două şi jumătate, unul în corpul testamentului şi unul şi jumătate în codicil.“ „Dar codicilul anulează pe cel dintâi.“ „Nu astfel înţeleg eu, răspunse regele. Va avea două şi jumătate.“ Ionel consultă în - dată pe M. Pherekyde, care, ca om de lege, fu de părerea lui. Ra - portă regelui. Acesta nu- şi schimbă părerea şi procedă după 18 sabina cantacuzino
* Ibidem.
** Ibidem, p. X.
con vingerea ce- şi făcuse, nu după litera legii, deşi era în detri men - tul lui ca legatar universal.
[Apoi, în februarie 1916, moartea reginei Elisabeta, atât de demnă şi delicată în rolul ingrat de regină văduvă, retrasă din lume, înconjurată de respectul şi iubirea celor ce o cunoscuseră şi doritoare numai de a se duce acolo unde o aşteptau Regele şi copilul Ei.
Iubirea ce- i arătă regele Ferdinand îi îndulci ultimele zile, dar viaţa nu mai avea rost pentru ea şi păşi cu linişte şi voinţă neclintită către sfârşitul mult dorit.]*
În fine, sosi ziua memorabilă când se decise intrarea noastră în războiul acela grozav care, cu atâtea iluzii, sforţări, eroisme, dureri, sacrificii, ne duse la cea mare fericire dată vreodată unui neam.
din viaţa familiei ion c. brătianu 19
* Ibidem, p. XII.
războiul româniei 1916– 1919
Ora 10 dim., 2/15 aug. 1916, ziua mare a Consiliului de Coroană la Cotroceni, când regele Ferdinand a luat atitudinea definitivă, învingând simţimintele lui cele mai intime către familia şi neamul lui. Ionel vorbi cel dintâi dintre sfetnici. Toţi participanţii s- au soli darizat: Take Ionescu şi Filipescu necondiţionat, Maiorescu şi Marghiloman cu rezerve. Petre Carp a fost singura notă discor - dantă: după ce a tratat de trădare şi felonie intrarea contra Puterilor Centrale, aliatele noastre, întorcându- se către miniştri a adăugat:
„Voi suprima ziarul meu Moldovacare susţine Tripla Alianţă, cei trei fii ai mei vor lupta în război, dar eu vă urăsc şi vă urez să fiţi bătuţi, căci aveţi o politică funestă“22. Uita că era vorba de soarta ţării.
După- amiază, starea de asediu. Noaptea, la 12, în sunetele clopotelor şi goarnelor, mobilizarea şi declaraţia de război Austro- Ungariei. Ionel părea foarte preocupat; îşi dădea seama de toate greutăţile ce avea, de toate lipsurile, de puţinul temei ce era să ne fie ajutorul Rusiei, dar că singura soluţie bună era cea hotărâtă. Viitorul ţării depindea de el.
Vintilă, deşi foarte nervos, era mai puţin îngrijorat sau cel puţin se arăta astfel; Dinu, tot timpul foarte optimist, chiar mai târziu, când toţi erau deprimaţi la evacuarea Bucureştilor. Mama se afla la Florica, unde Vintilă23îi trimisese pe Lia24cu fiul lui25şi cu ai lui Dinu26, copiii fiind foarte impresionaţi de bombardările aeriene.
Circulaţia seara era imposibilă, felinarele fiind stinse şi gea - mu rile căptuşite cu hârtie neagră ca să nu poată repera oraşul
Zeppelinurile germane. Proiectoarele brăzdau cerul şi, de câte ori semnalau vreunul, clopotele sunau, gardiştii fluierau, populaţia trebuia să se coboare în subsoluri, trecătorii să intre în pivniţa unde îi îndreptau sergenţii de oraş.
[Atunci, enervată, Eliza27a plecat la Iaşi, luând cu dânsa din casă tot ce putea servi pentru spitale.]*
spitalul 108
Strânsesem nu numai doamnele patroane ale Societăţii „Regina Elisabeta“, dar multe prietene şi cunoştinţe, pe surorile mele şi pe cumnata mea Adina, ca să organizăm în Azilul de bătrâni un spital de răniţi. Localul era nimerit cu multele lui odăiţe, convenea pentru îngrijirea ofiţerilor. Comitetul doamnelor şi consiliul de adminis - traţie aprobară ideea mea, în afară de doamna Lydia Phi lippescu, care nu admitea evacuarea nenorociţilor bătrâni în mănăstirile din împrejurime şi la gazde în oraş, bineînţeles, plătite de Societate.
Pentru prima oară mă aflam în neînţelegere cu cea mai bună tovarăşă de lucru, căci cu dânsa şi soţul ei organizasem Azilul şi muncisem de la 1898 până la 1916. Scopul Societăţii, pentru mine, dispărea faţă de război şi soldatul rănit trecea înaintea oricăror mizerii civile. Am discutat, nu am cedat nici una, dar unanimitatea membrelor fiind de partea mea, dânsa se retrase din comitet.
Cu o activitate febrilă, ne puserăm pe lucru la instalarea ser - viciului de primire a răniţilor, cu etuva şi vestiarul într- o clădire anexă, legată de spital prin băi şi duşuri; sălile de operaţie, la am - bele etaje. Reglementarea serviciului era un model. Doamnele nu meroase, împărţite în trei echipe, veneau cu automobilul dat îndată spitalului nostru şi cu o camionetă. Instalarăm două săli de operaţie şi două servicii de chirurgie, numărul răniţilor fiind foarte mare. Fiecare etaj îşi avea organizaţia sa. Jos, dr. Virgil Popescu28, care avea titlul de medic- şef al Spitalului nr. 108, lucra din viaţa familiei ion c. brătianu 21
* Ediţia a II- a, 1996, p. 7.
cu o activitate şi un devotament exemplare. La evacuare, porni în Moldova, luând toate aparatele şi instrumentele de preţ, o parte din rufărie, pansamente etc. şi personalul cel tânăr mobilizat, pre - cum şi pe cercetaşii ataşaţi la spital, care îşi făceau datoria cu un entuziasm tineresc. După multă vreme aflarăm trista ştire a morţii lui de tifos exantematic, care a făcut atâtea victime în Mol dova printre medicii noştri de frunte, ca Botescu29.
Tot pradă acestui flagel în Moldova a fost şi chirurgul francez Dufrêche; el condusese la noi al doilea serviciu la etajul de sus. Era nu numai un adevărat medic în tot înţelesul nobil al cuvân tului, dar era şi un om foarte distins, modest, liniştit, muncind fără zgomot de dimineaţa până seara, nevoind chiar să ia masa de 12 cu ceilalţi colegi, ca să nu piardă vreme. Lăsase în Franţa o fa milie numeroasă, a cărei jale mi- o închipuiesc când a aflat de tristul sfârşit.
Doamnele, după cunoştinţe şi aptitudini, îşi aleseseră ramura activităţii lor şi îi ajutau cu mult suflet. [Dintr- un grup aşa de numeros, două eliminări am fost silită să fac.]*
primele succese şi înfrângeri
Abia se înjghebase, şi răniţii sosiră numeroşi. Dacă la început intrarea în Transilvania fusese mai mult o plimbare triumfală, în care armata era primită cu flori şi cântece de bucurie; dacă în puţine zile ocupase Braşovul, Sibiul şi mergea înainte, totuşi Ionel era din ce în ce mai îngrijorat văzând că Sarrail30nu se mişca, cum ni se promisese solemn, că ruşii nu soseau sau unde soseau, în loc să intre în luptă petreceau şi mai ales beau tot ce le cădea în mână, chiar spirt denaturat, Eau de Cologne, căci se luase mă - suri să se verse şi să se răspândească tot alcoolul pur. În fine, semn îngrijorător: Bulgaria refuză trecerea pe teritoriul ei a diplo maţilor turci şi germani din România. La 23 septembrie îi porneşte guvernul român prin Rusia.
22 sabina cantacuzino
* Ibidem, p. 9.
cuprins
Notă asupra ediţiei. . . 5
Închinare Soldatului Necunoscut. . . 9
Către cititori . . . 10
războiul 1914–1919 Neutralitatea 1914– 1916. . . 13
Războiul României, 1916– 1919 . . . 20
Spitalul 108 . . . 21
Primele succese şi înfrângeri . . . 22
Turtucaia . . . 23
Evacuarea . . . 25
Retragerea în Moldova . . . 26
Plecarea guvernului . . . 29
În aşteptare . . . 31
Ocupaţia Bucureştilor . . . 34
Arestarea d- rului Cantacuzino. . . 38
Persecuţii şi samavolnicii. . . 42
Ştiri externe. . . 46
Arestarea doamnei Alexandrina Cantacuzino . . . 46
Atitudinea populaţiei . . . 48
Viscolul. . . 49
Sărbătorile. . . 50
La Florica . . . 50
Administraţia germană . . . 51
Doamna Ion Ghica. . . 53
Plimbările lui Mackensen . . . 54
1917 . . . 54
Mariu Teodorian, director la Mitropolie . . . 55
Doamna Olga Stolojan . . . 57
Răpirea documentelor Academiei Române . . . 58
Halil Bey. . . 60
Slăbiciuni şi laşităţi . . . 61
America în război . . . 63
Ion Procopiu. . . 64
Politica conservatorilor . . . 64
Percheziţii şi rechiziţii . . . 66
Bulgarii . . . 69
Verzea. Internări . . . 70
Scrisoarea de la Vintilă. Internarea mea şi a Liei . . . 73
Revoluţia rusă . . . 83
Manifestările femeilor . . . 87
Ultimele pregătiri de plecare . . . 87
Pasărea Plecarea la Pasărea. . . 89
Instalarea. . . 89
Stariţa . . . 92
Viaţa la mânăstire . . . 94
Doamna Rătescu – corespondenţa . . . 97
Ştiri false . . . 97
Sărbătorile Paştilor . . . 99
Sosirea Liei . . . 100
Vintilică . . . 102
Germanii la Pasărea . . . 103
Poliţia la Bucureşti . . . 105
La Cernica . . . 108
Mitropolitul Atanasie Mironescu . . . 108
Evreul călugărit şi ras . . . 109
Ridicarea clopotelor . . . 109
Măcelul câinilor . . . 112
Vizita lui Tülff. . . 112
Părintele Moşoaia. Tifosul exantematic . . . 114
10 Mai. Corespondenţa. . . 114
Czemin . . . 116
Stariţul de la Sinaia . . . 116
Plimbare cu escorta . . . 117
Ştiri de contrabandă . . . 118
Boala. Dr. Fessler . . . 119
Mizerii . . . 120
Vizite . . . 121 402 cuprins
Părintele Justin . . . 122
Dl. Wangler . . . 123
Dr. Cantacuzino . . . 124
Garda . . . 124
Pinkow. Împărţirea premiilor . . . 126
Internaţii politici. . . 128
Visuri . . . 131
Moartea lui I. Procopiu şi a lui Maiorescu . . . 132
Diferite ştiri . . . 133
Internaţii în Germania . . . 134
Alex. Sturdza. . . 136
Lia la Bucureşti . . . 136
Lupte între conservatori. Plebiscitul pentru Carp. Chemarea mitropolitului . . . 137
Arhim. Scriban şi Gala Galaction . . . 139
15/28 august 1917. Un an de la declararea războiului Dr. Cantacuzino revine. . . 143
Luminaşi Stere . . . 143
Pregătiri de iarnă. Polonezii . . . 144
Kaiserul în România . . . 145
Arama . . . 145
Pădurea . . . 146
Vizite: D. Zamfirescu, d. şi d-na Paul Greceanu . . . 148
Agricultura . . . 148
Boala Liei . . . 149
Morţii din Moldova . . . 150
Toamna. Petrolul . . . 151
Vintilică are trei ani. . . 152
Prizonierii români . . . 152
Moralul germanilor. . . 154
D. Wangler. Scrisori din Moldova . . . 155
Boala maicei stariţe . . . 156
Alegerea stariţei. Maica Filofteia . . . 158
Ştiri bune şi rele . . . 160
Revenirea mea la Bucureşti . . . 161
Plecarea Liei în Moldova. . . 162
Eliberarea de la Pasărea . . . 164
Revenirea în Bucureşti Spiritele la Bucureşti . . . 166
Serbarea Crucii Roşii . . . 167 cuprins 403
Prânzul lui Tscheppe . . . 168
Independenţa Basarabiei . . . 169
Crăciunul nostru. . . 170
Răzbunări germane . . . 171
Fotografii din Moldova. . . 173
1918 . . . 173
Efectele zvonurilor de pace . . . 175
Lili Fălcoianu . . . 176
Pacea separată . . . 178
Internaţii germani din Moldova revin . . . 179
Nizami Paşa . . . 180
Kühlmann, Czernin . . . 181
Ridicarea Sfântului Dumitru . . . 183
Doamna Lydia Philippescu. . . 183
Doamnele primitoare ale germanilor . . . 186
Pacea de la Buftea . . . 187
Ardelenii din Bucureşti . . . 189
Reveniţi. . . 190
Alexandru Sturdza. . . 191
Demobilizaţii din Moldova . . . 193
Alipirea Basarabiei . . . 195
Guvernul hibrid . . . 198
Pacea de la Bucureşti. . . 199
Trezirea publicului . . . 199
Alegerile în teritoriul ocupat . . . 201
Doamna Maria Berindei . . . 203
Ultima percheziţie . . . 204
Trenul Take Ionescu. Plecarea domnului E. Petrescu . . . 206
Recolta . . . 207
Nelinişte în Ungaria . . . 208
Parastasul Ortodoxiei . . . 209
Călătoria d- nei Didina Cantacuzino la Iaşi . . . 209
Darea în judecată a guvernului Brătianu. . . 210
Ştiri mărunte. . . 211
Prizonierii din Stralsund . . . 212
Însufleţirea publicului . . . 213
Rătăciri. Psihoza războiului. . . 214
Germanofilii usque ad… . . . 214
Concertul lui Enescu . . . 216
Viaţa la băi. Mihăeşti. Govora . . . 217 404 cuprins
Demobilizaţii. Niculescu . . . 221
Radu Cuţarida . . . 222
Corespondenţa cu Iaşii . . . 222
Serbarea de la Govora . . . 223
La Bucureşti Înapoierea la Bucureşti. Atmosfera de acolo . . . 226
Capitularea bulgarilor. Prăbuşirea . . . 230
Manifestaţii francofile . . . 232
Pregătiri de plecare . . . 233
Plecarea vrăjmaşilor. . . 234
Armistiţiul În aşteptarea Aliaţilor . . . 236
Unirea Bucovinei . . . 237
Revenirea familiei . . . 237
Intrarea suveranilor . . . 239
Generalul Berthelot . . . 240
Contele de St.-Aulaire. . . 241
Prietenii români . . . 241
Misiuni ardelene . . . 242
Reorganizarea vieţii . . . 244
Intervenţii inamice . . . 244
Prima călătorie a regelui şi a reginei în Ardeal, 1919 Drumul spre Alba Iulia . . . 247
Alba Iulia . . . 249
Sibiu . . . 251
Conductul etnografic . . . 252
Femeile ardelene . . . 253
Făgăraş . . . 253
Braşov . . . 254
adaos de însemnări 1870–1941 Curtea reginei Elisabeta. Doamnele de onoare, 1869– 1915 . . . 259
Căsătoria principelui Ferdinand şi a principesei Maria . . . 262
Primul copil, principele Carol. . . 263
Reîntoarcerea reginei. Marele mareşal George Philippescu. Marea doamnă de onoare Olga Maurojeny . . . 265
Principele Nicolae . . . 270
George Brătianu . . . 274 cuprins 405
Atentatul lui Jalea în contra lui Ionel, decembrie 1909 . . . 284
Ultimele zile şi moartea lui Ionel, 24 noiembrie 1927 . . . 287
Florica sub Eliza. 1927–1933. . . 289
Ministere liberale (noiembrie 1933–martie 1934) . . . 298
Criza [din] 1934 . . . 306
Călătoria mea la Paris . . . 307
Predeal, 3 ianuarie 1938 . . . 309
22 octombrie 1939. Conferinţele asupra regelui Carol I. Universitatea liberă . . . 310
Septembrie 1939. Asasinarea lui Armand Călinescu. Ministerul Argeşanu . . . 312
Octombrie 1939. Guvernul Argetoianu . . . 313
Ministerul Tătărescu . . . 314
Darea Basarabiei . . . 316
Audienţe la rege . . . 318
Abdicarea regelui. Dictatura lui I. Antonescu. Statul naţional- legionar. . . 323
28 decembrie 1940. . . 329
Ianuarie 1941 . . . 335
Arborele genealogic al familiei Ion C. Brătianu . . . 343
Note . . . 347
Indice de persoane. . . 383 406 cuprins
