un ghid al drepturilor studenților mobili în Uniunea Europeană

http://europa.eu/youthonthemove

Drepturile tale ca student internațional

un ghid al drepturilor studenților mobili în Uniunea Europeană

E ^U R O P E

in

Europe Direct este un serviciu destinat să vă ajute să găsiți răspunsuri la întrebările pe care vi le puneți despre Uniunea Europeană.

Un număr unic gratuit (*): 00 800 6 7 8 9 10 11

(*) Unii operatori de telefonie mobilă nu permit accesul la numerele 00 800 sau pot factura aceste apeluri.

Numeroase alte informaţii despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (http://europa.eu).

O fi șă catalografi că fi gurează la sfârșitul prezentei publicaţii.

Luxemburg: Ofi ciul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2011 ISBN 978-92-79-17774-3

doi:10.2766/83877

© Uniunea Europeană, 2011

Reproducerea textului este autorizată cu condiţia menţionării sursei Image on the cover © Uniunea Europeană, 2011/ Photographer: Carl Cordonnier

CUPRINS

Un ghid al drepturilor studenților mobili în Uniunea Europeană

1. Introducere 5

1.1. Context și obiective 5

O politică a Uniunii Europene de promovare a mobilităţii

în scop educaţional 5

Drepturile studenţilor de a studia în străinătate în cadrul UE 5

1.2. Domeniul de aplicare 6

2. Accesul la educaţie 9

2.1. Dreptul la liberă circulaţie 9

2.2. Obstacole în calea liberei circulaţii – discriminare directă și indirectă 9

2.3. Drepturi de reședinţă pentru studenţi 10

Studenţi UE 10

Studenţi non-UE 11

2.4. Taxe de studii 11

2.5. Cerinţe lingvistice 11

2.6. Învăţământul la distanţă 12

3. Drepturi ale studenţilor din statul membru gazdă 15

3.1. Eligibilitate pentru benefi cii 15

3.2. Accesul diferenţiat la burse de întreţinere și împrumuturi 15 Ajutor fi nanciar din partea statului membru de origine 15 Ajutor fi nanciar din partea statului membru gazdă 16

3.3. Reducere pentru transportul în comun 16

3.4. Cazare pentru studenţi 16

3.5. Benefi cii fi scale în statul membru de origine 16

Drepturi ale studenţilor non-UE („cetăţeni din ţări terţe”) 17

4. Recunoașterea califi cărilor 19

4.1. Stabilirea recunoașterii academice 19

4.2. Responsabilităţile statelor membre și ale Uniunii Europene 19

4.3. Instrumente juridice neobligatorii ale UE 20

4.4. Măsuri legislative la nivelul UE 20

5. Concluzie 23

ANEXA I: DREPTURILE STUDENŢILOR ERASMUS 24

ANEXA II: MEMBRI AI FAMILIEI ȘI STUDENŢI NON-UE 24

ANEXA III: EXTRASE DIN TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA

UNIUNII EUROPENE 26

ANEXA IV: LISTA JURISPRUDENŢEI CELEI MAI RELEVANTE FAŢĂ

DE MOBILITATEA ÎN EDUCAŢIE ȘI FORMARE 27

Endnotes 28

© Uniunea EuropeanÐ / Pictures: 123RF

1. INTRODUCERE

1.1. Context și obiective

O politică a Uniunii Europene de promovare a mobilității în scop educațional

Călătoria într-o altă ţară UE pentru studii (denumită în continuare „mobilitate în scop educaţional”) reprezintă una dintre căile fundamentale prin care tinerii își pot stimula dezvoltarea personală, precum și posibilităţile viitoare de ocu- pare a unui loc de muncă. Mobilitatea în scop educaţional aduce servicii și UE în general: cultivă un simţ al identităţii europene; contribuie la circulaţia mai liberă a cunoștinţelor; și contribuie la piaţa internă, deoarece europenii mobili în tinereţe, în timpul procesului de educaţie, au șanse mai bune să fi e mobili și ca lucrători, ceva mai târziu în viaţă.

Comisia promovează de mai multe decenii mobilitatea în scop educaţional. Pro- gramul Erasmus, lansat în anii 1980, care face parte acum din programul UE de învăţare de-a lungul vieţii, a susţinut schimbul de studenţi și profesori, precum și transferul de cunoștinţe între instituţii, vreme de mai bine de douăzeci de ani, iar feedbackul din partea studenţilor confi rmă impactul pozitiv al mobilităţii în scop educaţional. De asemenea, Comisia participă activ la Procesul Bologna, un acord între 47 de ţări pentru crearea unui Spaţiu european al învăţământului superior.

Strategia Europa 2020 a Comisiei, care trasează calea UE pentru următorul deceniu stabilește mobilitatea în scop educaţional drept mijloc de îmbunătăţire a nivelului de competenţe individual și a celui al Uniunii în întregul ei. Acest docu- ment face parte dintr-o iniţiativă emblematică a Strategiei Europa 2020, Tineretul în mișcare. Obiectivul Tineretului în mișcare este de a îmbunătăţi performanţa și atractivitatea internaţională a instituţiilor europene de învăţământ superior și de a îmbunătăţi în general calitatea tuturor nivelurilor de educaţie și formare

în UE, inter alia, prin oferirea unei șanse tuturor tinerilor din Europa de a petrece o parte a traseului lor educaţional într-un alt stat membru.

Dată fi ind responsabilitatea principală a statelor membre pentru educaţie și for- mare, UE nu are competenţa de a aplica o legislaţie cu caracter de obligativitate în educaţie. Regulile se bazează, în general, pe dispoziţii ale tratatului interpretate prin hotărâri judecătorești și astfel, drepturile studenţilor s-au dezvoltat și extins progresiv o dată cu trecerea timpului. Având în vedere că acesta este un proces continuu și că multe dintre decizii sunt relativ recente, drepturile studenţilor mobili nu sunt întotdeauna clare. Comisia primește mai multe plângeri și cereri de informaţii din partea cetăţenilor care nu sunt siguri de drepturile lor sau care întâlnesc difi cultăţi în recunoașterea califi cărilor lor academice.

Documentul își propune să rezume și să stabilească interpretarea Comisiei asupra legislaţiei în acest domeniu, ca un ghid pentru state membre, universităţi și alte părţi interesate, precum și informarea tinerilor astfel încât aceștia să își cunoască drepturile și să fi e, astfel, mai bine pregătiţi pentru o perioadă de studii în străinătate.

De asemenea, în programul său de lucru multianual pentru 2010, Comisia și-a anunţat¹ intenţia de a emite o Comunicare privind cetăţenia, în care să identifi ce gama mai largă de obstacole care ar putea împiedica exercitarea deplină de către cetăţenii Uniunii a drepturilor lor și să schiţeze soluţiile prevăzute de Comisie.

Drepturile studenților de a studia în străinătate în cadrul UE

Însuși tratatul² asigură dreptul tuturor cetăţenilor europeni de a se deplasa între statele membre – sub rezerva anumitor constrângeri expuse în Tratat și în legislaţie. Iniţial, Comunitatea Europeană³ nu avea nicio competenţă specifi că în domeniul educaţiei, cu excepţia formării profesionale, astfel că drepturile în acest domeniu existau numai în măsura în care contribuiau la obiectivele economice ale Comunităţii Europene. Pe aceste baze, lucrătorii migranţi din UE și membrii familiei lor aveau dreptul la aceleași avantaje sociale ca și cetăţenii statului membru gazdă, inclusiv în domeniul educaţiei.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat dispoziţiile tratatului privind formarea profesională în sensul creării de drepturi pentru studenţii mobili din UE. Prin hotărârea Gravier, aceasta a decis că studenţii din alte ţări UE trebuie să aibă acces la cursurile de formare profesională ale unui stat membru în condiţii egale cu cetăţenii statului respectiv, pe motiv că în acest fel se îmbunătăţesc șansele persoanelor de a intra pe piaţa locală a muncii.

Tratatul de la Maastricht (1993) a adus două schimbări importante care au extins semnifi cativ domeniul drepturilor garantate prin legislaţia UE: introducerea de competenţe specifi ce pentru Uniunea Europeană în domeniul educaţiei; și insti- tuirea unei cetăţenii europene.

Aceste dispoziţii ale tratatului sunt interpretate de Curtea de Justiţie în sensul drepturilor de liberă circulaţie și nediscriminare între europeni, strict prin statutul acestora de cetăţeni (și de studenţi, prin extindere), indiferent dacă sunt sau nu

„activi economic”. Guvernele naţionale rămân responsabile pentru conţinutul și organizarea sistemelor lor educaţionale. Totuși, această responsabilitate trebuie să se exercite în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene. Aceasta înseamnă că cetăţenii UE nu trebuie să fi e discriminaţi în ceea ce privește accesul la orice curs de educaţie, chiar dacă acesta nu se leagă direct de practicarea ulterioară a unei profesii.

1.2. Domeniul de aplicare

Documentul se concentrează asupra mobilităţii pentru învăţământ superior și formare profesională, deoarece în aceste domenii apare mobilitatea în cea mai mare măsură și tot în cadrul lor tind să apară și problemele, chiar dacă multe dintre norme se aplică și educaţiei în general. Structura urmează calea unui student care decide să plece în străinătate la studii și examinează obstacolele pe care acesta le poate întâlni înainte, în timpul și după o perioadă de mobilitate, de la cererea de admitere în instituţia gazdă la șederea sa în statul membru gazdă și până la utilizarea califi cărilor obţinute. Documentul examinează felul în care drepturile la nediscriminare și liberă circulaţie în dreptul primar și secundar,

precum și în jurisprudenţa Curţii de Justiţie, afectează tratamentul studenţilor, atât în ţara în care studiază, precum și din partea propriei ţări, în ceea ce privește accesul la educaţie, asistenţă fi nanciară și alte benefi cii, precum și în ceea ce privește recunoașterea diplomelor.

Nu se examinează problema recunoașterii califi cărilor în scopuri profesionale, reglementată printr-un cadru legal diferit⁴, menţionând această problemă numai atunci când are un impact asupra recunoașterii în scopuri academice.

© Uniunea EuropeanÐ / Pictures: iStock

2. ACCESUL LA EDUCAȚIE

2.1. Dreptul la liberă circulație

Prima întrebare pentru orice student sau participant la un program de formare profesională care dorește să călătorească într-o altă ţară UE pentru studii este dacă are dreptul să o facă, în calitate de cetăţean al altui stat membru.

Legislaţia Uniunii este clară în această privinţă: studenţii din UE au dreptul la liberă circulaţie în toate statele membre: nu li se poate refuza accesul la educaţie sau formare într-o altă ţară UE pe motivul naţionalităţii lor.

Bazele stabilirii drepturilor studenţilor la liberă circulaţie au evoluat în timp.

Competenţele Uniunii Europene în ceea ce privește educaţia – inclusiv rolul UE de încurajare a mobilităţii în scop educaţional – au fost introduse iniţial în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, limitate la formarea profesională⁵. Totuși, după ce Curtea de Justiţie a început să judece cazuri individuale de discriminare la accesul la formarea profesională și educaţie în general de la începuturile anilor 1980, dreptul unui student, care urmează o formă de educaţie generală, profe- sională sau universitară, de a se deplasa liber pe teritoriul Uniunii pentru studiu a fost afi rmat progresiv prin diferite hotărâri judecătorești.

• Prin hotărârea sa Forcheri⁶, Curtea a decis că perceperea de către un stat membru de taxe de înscriere pentru cursuri de formare profesională unui cetăţean al unui alt stat membru (în acest caz, soţia unui lucrător în primul stat membru) reprezintă o discriminare dacă cetăţenii proprii sunt scutiţi de la aceste taxe.

• Prin hotărârea de referinţă Gravier⁷, Curtea a decis că deși organiza- rea și politica educaţională nu sunt încredinţate, ca atare, prin tratat, instituţiilor Comunităţii, condiţiile de acces la formare profesională (în opinia Curţii, orice formă de educaţie care pregătește pentru o profesie,

activitate comercială sau ocupare a unui loc de muncă) intră în domeniul de aplicare al Tratatului. Hotărârea a fost aceasta, chiar dacă studentul vizat migrase strict pentru studii.

• Prin hotărârea Blaizot⁸, Curtea a confi rmat că învăţământul superior și universitar intră în domeniul formării profesionale.

Tratatul de la Maastricht a făcut încă doi pași înainte. Prin el s-a extins misiunea de acţiune a UE în domeniul educaţiei – conferindu-se UE rolul de a încuraja cooperarea între statele membre în ceea ce privește educaţia; și de a încuraja mobilitatea studenţilor și profesorilor⁹. De asemenea, acesta a introdus conceptul de cetăţenie europeană – toţi cetăţenii statelor membre sunt cetăţeni europeni, cu libertatea de a se deplasa și de a locui oriunde în Uniune¹⁰.

2.2. Obstacole în calea liberei circulații – discriminare directă și indirectă

Cetăţenia UE nu include numai libertatea de deplasare și de a locui oriunde în Uniune; ea înseamnă și că fi ecare ar trebui să fi e tratat la fel, indiferent de naţionalitate. Acest drept a fost scos în evidenţă de Curtea de Justiţie de-a lungul anilor, în cazuri în care studenţi din UE care învaţă sau vor să înveţe într-o altă ţară UE s-au confruntat cu obstacole care încalcă principiul tratamentului egal.

• În hotărârea Grzelczyk¹¹, Curtea a afi rmat că cetăţenia Uniunii este desti- nată să fi e statutul fundamental al resortisanţilor statelor membre. Prin urmare, unui resortisant francez care studiază în Belgia nu i se poate refuza strict pe baza cetăţeniei sale o alocaţie de minimă subzistenţă la care au dreptul toţi belgienii.

Tratatul interzice explicit discriminarea pe motive de cetăţenie în domeniul de aplicare al tratatului¹². Discriminarea directă apare atunci când două persoane sunt tratate diferit pe motiv de cetăţenie sau de o caracteristică ce nu poate fi separată de cetăţenia lor. Acest tip de discriminare se poate justifi ca numai pe motiv de derogări explicite de la tratat. Orice derogare este interpretată foarte strict de Curtea de Justiţie, deoarece discriminarea pe motiv de cetăţenie este contrară principiilor fundamentale ale UE.

Discriminarea indirectă are loc atunci când se aplică un alt criteriu, dar cu rezul- tatul că o singură naţionalitate este afectată într-o proporţie substanţial mai mare. De exemplu, o măsură care face distincţia între persoane pe motiv că își au reședinţa într-un stat membru dat, este probabil să aibă un efect negativ asupra cetăţenilor altor state membre, deoarece non-rezidenţii sunt, în majori- tatea cazurilor, străini.

Tratamentul diferit al persoanelor din aceste motive poate fi justifi cat numai dacă statul membru poate demonstra că se bazează pe consideraţii obiective, inde- pendente de cetăţenie, și că este proporţional cu obiectivele legitime vizate – nu poate depăși ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

• În hotărârea Bressol¹³, Curtea a decis că stabilirea unei cote de 30 % pentru studenţii non-rezidenţi la anumite cursuri de studiu reprezintă o discrimi- nare indirectă împotriva cetăţenilor altor state membre. Având în vedere că orice restricţie a accesului afectează dreptul fundamental la liberă circulaţie, interpretarea Curţii este foarte strictă. Singurul motiv acceptat de Curte pentru o astfel de discriminare este necesitatea de a proteja sănătatea publică; dar statul membru ar trebui să demonstreze – printr-o analiză obiectivă și detaliată susţinută cu informaţii solide și coerente – că sănătatea publică este în pericol și că măsurile restrictive reprezintă un mijloc necesar și proporţional de protejare a acesteia.

2.3. Drepturi de reședință pentru studenți

Pentru ca studenţii să se deplaseze la locul lor de studii din străinătate, trebuie, desigur, să aibă încredere în dreptul lor de a rezida în ţara UE vizată. Datorită cadrului de reglementare clar existent, în practică, studenţii din UE au puţine probleme în această privinţă.

• În urma hotărârilor Curţii privind dreptul studenţilor la tratament egal în accesul la educaţie, Curtea a constatat, de asemenea, în cauza Raulin, că dreptul unui student la acces include dreptul la reședinţă într-un alt stat pentru studii¹⁴.

Studenţii – și familiile lor – au dreptul să se deplaseze și să locuiască oriunde în Uniune în calitate de cetăţeni UE. Aceste drepturi sunt prevăzute în Directiva 2004/38/CE (privind drepturile la liberă circulaţie și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii și membrii familiilor acestora)¹⁵.

Studenți UE

Orice student UE are dreptul să intre într-o altă ţară UE și să locuiască acolo timp de până la trei luni, cu condiţia să deţină o carte de identitate sau un pașaport valid.

Orice student UE are dreptul să locuiască într-un alt stat membru timp de peste trei luni, dacă îndeplinește anumite condiţii. Acesta trebuie:

• să fi e înscris într-un curs de studii într-o instituţie de învăţământ, publică sau privată, acreditată sau fi nanţată de statul membru gazdă;

• să deţină o asigurare cuprinzătoare de sănătate în statul membru gazdă și să informeze autorităţile naţionale relevante în conformitate cu nor- mele naţionale;

• să deţină sufi ciente resurse pentru a nu deveni o povară nejustifi cată pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă.

În funcţie de statul membru, studentului i se poate cere să se înregistreze la autorităţi.

Ca orice alt cetăţean UE, un student care a locuit legal pentru o perioadă continuă de cinci ani în statul membru gazdă primește dreptul de a locui acolo permanent și dreptul de a fi tratat exact la fel ca studenţii localnici¹⁶.

În termeni generali, membrii familiei apropiate a studentului/studentei au dreptul să îl/o însoţească, dar condiţiile care se aplică sunt diferite în funcţie de calitatea de resortisanţi UE sau non-UE a membrilor familiei. A se vedea anexa II pentru informaţii suplimentare privind drepturile membrilor familiei.

Studenți non-UE

Studenţii non-UE au și ei dreptul de a călători în UE pentru studii, în anumite condiţii. Situaţia lor este abordată în Directiva 2004/114/CE a Consiliului¹⁷, al cărei obiectiv este de a armoniza legislaţia naţională în acest domeniu. A se vedea anexa II pentru informaţii suplimentare¹⁸.

În conformitate cu directiva, statele membre trebuie să faciliteze admiterea studenţilor resortisanţi non-UE care participă la programe UE de mobilitate¹⁹. Cu toate acestea, Comisia este preocupată, în unele cazuri, de durata procedu- rilor pentru eliberarea vizelor de intrare în ţările UE pentru acești studenţi, care i-a împiedicat uneori pe studenţi să benefi cieze de pe urma programelor UE.

2.4. Taxe de studii

Impunerea sau nu de taxe de studii diferă de la un stat membru la altul. Similar, în unele state membre pot fi disponibile împrumuturi sau burse care ajută la acoperirea costurilor cu taxele de studii. În orice caz, dacă există taxe sau burse/

împrumuturi pentru acoperirea taxelor, studenţii dintr-o ţară UE au aceleași drepturi și/sau obligaţii ca și studenţii localnici – atât de a plăti taxele impuse, cât și de a primi un împrumut/o bursă pentru plata taxelor de studii din partea statului membru în care va învăţa studentul.

• În hotărârea Brown, un student de cetăţenie franceză a dorit să studieze în Scoţia. Autorităţile scoţiene i-au refuzat o „alocaţie de student” care cuprindea plata de către stat a taxelor sale de studii. Curtea a hotărât că principiul nediscriminării se aplică în cazul în care asistenţa fi nanciară este destinată să acopere costurile accesului la educaţie – prin urmare avea dreptul să i se plătească taxele de studii²⁰.

Aceasta deoarece un împrumut sau bursă pentru plata taxelor de studii face parte din condiţiile de acces la educaţie. Prin urmare, a împiedica accesul studenţilor care învaţă în străinătate la un astfel de sprijin fi nanciar ar însemna o discriminare pe motiv de cetăţenie, care ar fi contrară interdicţiei unor astfel de discriminări din tratat.

Normele privind împrumuturile/bursele pentru taxe de studii sunt diferite de cele privind împrumuturile/bursele de întreţinere, tratate la capitolul 3.

2.5. Cerințe lingvistice

Studenţii care călătoresc în străinătate pentru studii sau formare profesională ar putea fi obligaţi să demonstreze cunoașterea limbii ţării gazdă și să treacă un test pentru a fi acceptaţi de o universitate sau de o instituţie de învăţământ superior.

Un stat membru are dreptul să solicite un anumit nivel de cunoștinţe lingvis- tice – fi e pentru ca o persoană să practice o profesie, fi e pentru frecventarea unui curs de studii – dar cerinţele trebuie să fi e proporţionate. Cu alte cuvinte, nivelul cunoștinţelor lingvistice pe care studentul trebuie să le demonstreze trebuie să fi e sufi cient pentru îndeplinirea obiectivului, dar nu trebuie să treacă de aceasta.

• În hotărârea Angonese²¹, o bancă din regiunea vorbitoare de germană Bolzano, din Italia, a cerut tuturor celor care solicitau un loc de muncă să prezinte un anumit certifi cat care să demonstreze că erau bilingvi, în ger- mană și italiană. Curtea a afi rmat că numai faptul că s-a cerut demonstra- rea competenţelor lingvistice printr-un anumit certifi cat (care nu putea fi obţinut decât în Bolzano) a fost disproporţionat. Comisia consideră că același principiu se aplică testelor lingvistice pentru accesul la educaţie.

2.6. Învățământul la distanță

Învăţământul la distanţă este un învăţământ formal, în care studentul și instruc- torul se afl ă în locaţii geografi ce diferite și comunică, în prezent, mai ales prin TIC.

Studenţii nu trebuie să călătorească fi zic în altă ţară pentru învăţare la distanţă;

dar studenţii care doresc să aibă acces la învăţământul la distanţă dintr-un alt stat membru pot fi discriminaţi, fi e în ceea ce privește accesul la învăţământ la distanţă, fi e în ceea ce privește plata taxelor de studii.

Până în prezent, nu există jurisprudenţă care să vizeze învăţământul la distanţă.

Dar Uniunea are un obiectiv specifi c de încurajare a educaţiei la distanţă²², ceea ce introduce astfel învăţământul la distanţă în domeniul de aplicare al nedis- criminării.

Tratamentul egal este garantat de tratat, indiferent dacă instituţia care oferă învăţământ la distanţă este comercială (oferind un serviciu contra plată), sau non-profi t.

O instituţie comercială care oferă învăţământ la distanţă dincolo de frontiere face parte din piaţa internă. Libera circulaţie a serviciilor peste frontierele naţionale reprezintă una dintre cele „patru libertăţi” ale pieţei interne²³. Prin urmare, un student care dorește să acceseze o formă de învăţământ la distanţă pentru pro- fi t din orice stat membru UE are dreptul să fi e tratat pe aceleași baze ca și un student local, deoarece orice diferenţă de tratament ar însemna o perturbare a pieţei interne.

Învăţarea la distanţă transfrontalieră oferită de o instituţie educaţională non- profi t (fi nanţată în cea mai mare parte din fonduri publice) nu este un serviciu în acest sens. Cu toate acestea, în calitate de cetăţeni ai UE, studenţii care doresc să acceseze învăţământul la distanţă oferit într-un alt stat membru nu pot fi discriminaţi pe motiv de cetăţenie²⁴. Prin urmare, învăţământul la distanţă trebuie să fi e oferit pe aceleași baze oricărui student din UE, indiferent care este statul membru de origine al acestuia.

© Uniunea EuropeanÐ / Pictures: 123RF

3. DREPTURI ALE

STUDENȚILOR DIN

STATUL MEMBRU GAZDĂ

3.1. Eligibilitate pentru benefi cii

Atunci când un student se prezintă la studii într-o altă ţară UE, statutul său de student îl poate îndreptăţi la anumite benefi cii sau la acces preferenţial la anu- mite bunuri și servicii – de exemplu, transport public cu preţ redus sau cazare pentru studenţi.

Accesul la aceste tipuri de benefi cii s-a bazat iniţial pe legislaţia pentru lucră- torii migranţi din UE²⁵, extinsă apoi de Curtea de Justiţie la membrii familiilor lucrătorilor.

Cu toate acestea, o dată cu instituirea cetăţeniei Uniunii prin Tratatul de la Maastricht, cetăţenii au dreptul să se deplaseze și să locuiască liber pe teritoriul statelor membre în calitate de cetăţeni ai Uniunii și nu doar ca lucrători migranţi din UE²⁶. Studenţii UE care învaţă în străinătate au, prin urmare, același drept de acces la benefi cii ca și studenţii localnici, cu excepţia situaţiei în care un bene- fi ciu este exceptat explicit de la aplicarea principiului egalităţii de tratament²⁷.

3.2. Accesul diferențiat la burse de întreținere și împrumuturi

Ajutor fi nanciar din partea statului membru de origine

Numeroase state membre oferă împrumuturi sau burse pentru a-i ajuta pe studenţi să suporte costurile vieţii zilnice (denumite în continuare „costuri de întreţinere”) în timpul studiului. În unele cazuri, studenţii pot avea acces la acest tip de asistenţă atunci când studiază în străinătate (principiul „transferabilităţii”

burselor sau împrumuturilor). În conformitate cu legislaţia actuală, statele mem- bre sunt libere să decidă dacă permit acest acces. În conformitate cu reţeaua Euridyce, puţine state membre permit în practică transferabilitatea deplină a ajutorului de întreţinere²⁸. Aceasta poate să descurajeze în mod semnifi cativ pe cetăţenii care doresc să studieze în străinătate. Cu toate acestea, dacă statele permit o astfel de transferabilitate, trebuie să se asigure că normele de eligibili- tate nu restrâng în mod nejustifi cat dreptul unui student la libera circulaţie în UE.

• Aceasta s-a decis în hotărârea Morgan²⁹. Norma contestată în cazul respectiv prevedea că studenţilor li se poate acorda o bursă pentru stu- dii în străinătate numai dacă acestea reprezentau o continuare a unor studii de cel puţin un an în ţara lor de origine. Curtea a hotărât că această condiţie ar putea să descurajeze cetăţenii de la studiul în străinătate din cauza costurilor și a inconvenientelor pe care le-ar putea produce.

Dacă un stat membru oferă burse cetăţenilor săi pentru cursuri de învăţământ la distanţă pe propriul teritoriu, trebuie să le ofere și pentru studii la distanţă la o instituţie dintr-un alt stat membru, în aceleași condiţii.

Ajutor fi nanciar din partea statului membru gazdă

• În hotărârea Bidar³⁰, Curtea a afi rmat că bursele și împrumuturile de întreţinere intră în „domeniul de aplicare” al tratatului – ceea ce înseamnă că, în principiu, un cetăţean UE nu poate face obiectul discriminării în acest domeniu. Cu toate acestea, Curtea a recunoscut și că statele mem- bre nu ar trebui să fi e obligate să preia sarcina nejustifi cată de a oferi asistenţă fi nanciară studenţilor dintr-un alt stat membru care nu au nicio altă legătură cu ţara respectivă în afara deciziei de a se muta acolo pentru studii.

Directiva 2004/38/CE exceptează explicit bursele și împrumuturile de la principiul egalităţii de tratament³¹. Aceasta înseamnă că statele membre nu sunt obligate să extindă bursele sau împrumuturile pentru întreţinere la studenţi dintr-un alt stat membru decât dacă aceștia au locuit în ţara gazdă o anumită perioadă de timp. Totuși, dacă un student, după cinci ani de reședinţă³², a obţinut dreptul de reședinţă permanentă, el sau ea are exact aceleași drepturi ca un student localnic.

Un alt motiv al acestei exceptări este evitarea unei situaţii în care o persoană ar putea benefi cia de două ori de o bursă sau împrumut pentru studenţi, dacă transferă bursa din ţara lor de origine. Un împrumut sau o bursă de stat nu se poate adăuga la fi nanţarea unui alt stat dacă vizează același obiectiv de studiu.

• În hotărârea Förster³³, Curtea a afi rmat că o condiţie de reședinţă ante- rioară de cinci ani nu poate fi considerată drept o perioadă de timp excesivă pentru ca un cetăţean străin să se integreze în statul membru gazdă³⁴.

3.3. Reducere pentru

transportul în comun

Acesta este un benefi ciu pentru studenţi destul de des întâlnit în numeroase state membre. Cu toate acestea, Comisia a fost contactată de studenţi care învaţă în străinătate și cărora le-a fost refuzat acest benefi ciu pe motiv că nu sunt cetăţeni ai statului membru sau că nu au îndeplinit condiţiile reședinţei permanente.

Comisia consideră că reducerile pentru transportul în comun pot fi considerate drept „ajutor de întreţinere”³⁵. Totuși, având în vedere că nu este vorba despre o bursă sau un împrumut pentru studenţi, nu pot fi refuzate studenţilor pe motiv de cetăţenie.

3.4. Cazare pentru studenți

Acesta este un alt domeniu în care Comisia a primit reclamaţii. Răspunsul Comi- siei este că studenţii din UE au dreptul la acces, în aceleași condiţii ca și studenţii localnici, la cazare oferită exclusiv studenţilor de către statul membru sau de către organizaţii care acţionează în numele acestuia.

3.5. Benefi cii fi scale în statul membru de origine

Statul membru de origine poate acorda benefi cii fi scale studenţilor sau familiilor acestora, permiţându-le să deducă cheltuielile de studii din venitul impozabil.

În condiţiile în care acest principiu se aplică studenţilor care învaţă în ţara lor de origine, cheltuielile de studii într-un alt stat membru sunt și ele deductibile fi scal, în limite rezonabile (statele membre au dreptul, de exemplu, să impună

o limită superioară la valoarea taxelor de studii deductibile, pentru a se evita o sarcină fi nanciară excesivă).

• În hotărârea Schwarz³⁶, Curtea a hotărât că un stat membru care a per- mis deducerea taxelor de studii pentru un copil din impozitul pe venit al părintelui numai dacă procesul de învăţământ s-a desfășurat în sta- tul membru respectiv, a restricţionat dreptul copilului la libertatea de circulaţie.

Drepturi ale studenților non-UE („cetățeni din țări terțe”)

Studenţii non-UE au dreptul de a studia în Uniune cu condiţia să îndeplinească anumite condiţii, care diferă în funcţie de statutul lor și de legislaţia statului membru gazdă (de exemplu, pot fi excluși prin sisteme de cote). Cu toate acestea, dreptul la studiu nu conferă automat alte drepturi de care se bucură studenţii UE (de exemplu, dreptul de a plăti aceleași taxe de studii ca localnicii sau cetăţenii UE; dreptul la reduceri pentru transport, etc.). Totuși, în afara timpului de studiu și din al doilea an de reședinţă, studenţilor trebuie să li se permită să lucreze un minimum de 10 ore pe săptămână, sau echivalentul în zile sau luni pe an³⁷. Cetăţenii non-UE care îndeplinesc condiţiile de reședinţă pe termen lung primesc dreptul de a fi trataţi, în principiu, exact la fel ca studenţii localnici.

A se vedea anexa II pentru informaţii suplimentare.

© Uniunea EuropeanÐ / Pictures: Getty Images

4. RECUNOAȘTEREA CALIFICĂRILOR

4.1. Stabilirea recunoașterii academice

O dată ce un student și-a încheiat cu succes perioada de studii în străinătate, are dreptul la o anumită formă de certifi care din partea universităţii la care a studiat – fi e că este vorba despre o diplomă sau o licenţă, fi e despre o declaraţie privind studiile efectuate. Se pune apoi problema recunoașterii acestui document, fi e la întoarcerea în ţara de origine, fi e în alt stat membru.

Acesta este un stadiu vital, dar și unul în care apar difi cultăţi. Fiecare ţară UE își are propriul sistem deosebit de educaţie, astfel încât varietatea este foarte mare, în ceea ce privește atât programa de studiu, cât și diplomele acordate.

Există un sistem de recunoaștere reciprocă la nivel UE a califi cărilor pentru exercitarea unei profesii³⁸. Acesta se aplică profesiilor „reglementate”, respec- tiv profesiilor care nu pot fi exercitate sau practicate în statul membru gazdă fără anumite califi cări profesionale specifi ce, precum și cetăţenilor care sunt pe deplin califi caţi să practice o profesie într-un stat membru și care doresc să practice aceeași profesie într-un alt stat membru. Calitatea unei profesii de a fi

„reglementată” depinde de legislaţia statului membru în care cetăţeanul dorește să își practice profesia³⁹.

Spre deosebire de aceasta, prezentul document se concentrează mai curând asupra problemei mai generale a recunoașterii academice (recunoaștere pentru continuarea studiilor) a diplomelor și a perioadelor de studiu în străinătate. Recunoașterea academică ar putea fi de folos și pentru persoanele

care caută un loc de muncă în profesii nereglementate, deoarece poate ajuta angajatorii potenţiali să înţeleagă valoarea califi cărilor pe care un candidat le-a obţinut în străinătate. Din cauza varietăţii sistemelor educaţionale, stabilirea echivalenţei între o diplomă obţinută într-o ţară și una obţinută într-o altă ţară poate necesita timp și poate duce la contestaţii. Numeroase scrisori, reclamaţii și petiţii pe care Comisia le primește din partea studenţilor se referă la probleme de recunoaștere academică (deși ar trebui reamintit că, în marea majoritate a cazurilor, recunoașterea este un proces lipsit de difi cultăţi: aceste reclamaţii reprezintă, de fapt, doar o mică proporţie din numărul foarte mare de studenţi care benefi ciază de oportunităţile de mobilitate pentru studii).

4.2. Responsabilitățile statelor membre și ale Uniunii Europene

Recunoașterea academică este responsabilitatea statelor membre; cu toate aces- tea, ele trebuie să își exercite această competenţă în conformitate cu legislaţia UE.

Aceasta înseamnă că, atunci când refuză recunoașterea unei diplome, nu pot să facă discriminări pe motiv de cetăţenie sau să prejudicieze dreptul unui cetăţean la liberă circulaţie. Într-o recomandare din 2001 privind mobilitatea studenţilor, persoanelor care urmează o formare profesională, voluntarilor, profesorilor și formatorilor, statelor membre li s-a cerut să ia măsuri corespunzătoare pentru ca deciziile autorităţilor răspunzătoare pentru recunoașterea academică să se adopte în termene rezonabile, să fi e justifi cate și să poată face obiectul unor apeluri administrative și/sau juridice⁴⁰.

În același fel, tratatul deschide acţiunea Uniunii în mod explicit, nu numai către încurajarea mobilităţii studenţilor și profesorilor, dar și către încurajarea recunoașterii academice a diplomelor și a perioadelor de studii⁴¹. Importanţa acestui aspect a făcut Comisia să îl abordeze pe mai multe fronturi.

4.3. Instrumente juridice neobligatorii ale UE

Comisia a instituit o reţea de centre naţionale de recunoaștere academică și informare (NARIC)⁴² pentru a oferi informaţii privind recunoașterea califi cărilor obţinute în străinătate.

Obiectivul NARIC este de a îmbunătăţi recunoașterea academică a diplomelor și a perioadelor de studiu în UE, ţările Spaţiului Economic European (SEE) și Turcia.

Centrele NARIC din toate ţările membre le pot oferi studenţilor, instituţiilor de învăţământ superior sau angajaţilor, sfaturi profesioniste și informaţii privind recunoașterea academică a diplomelor și a perioadelor de studiu realizate în alte state.

Instituţiile de învăţământ superior sunt, în cea mai mare măsură, autonome, având control asupra deciziilor privind admiterea studenţilor străini și privind acordarea de exceptări pentru studenţi de la părţi ale programelor de studiu pe baza educaţiei realizate în străinătate. Ca urmare, majoritatea centrelor NARIC nu adoptă decizii, dar oferă la cerere informaţii și consiliere privind sistemele educaţionale și califi cările din străinătate.

Comisia a elaborat, de asemenea, mai multe instrumente pentru uz la nivelul UE care au drept obiectiv, într-un fel sau altul, demistifi carea și recunoașterea învăţământului desfășurat într-o altă ţară europeană:

• Cadrul european al califi cărilor: un dispozitiv care compară califi cările din diferite ţări cu un cadru european comun de referinţă. Atunci când va fi pus complet în aplicare, ar trebui să ușureze sarcina de comparare a nivelului califi cărilor din diferite state membre UE.

• Suplimentul la diplomă: un document anexat la o licenţă sau la o diplomă care oferă o descriere a conţinutului și a nivelului studiilor realizate. Deci-

zia privind anexarea unui supliment la diplomă rămâne la latitudinea universităţilor sau a altor instituţii care emit diploma, dar instituţiile sunt încurajate puternic să facă acest lucru. Miniștrii responsabili cu învăţământul superior din ţările care participă la Procesul de la Bologna (inclusiv toate statele membre ale UE) au decis în 2003 că, începând din 2005, fi ecare student absolvent ar trebui să primească suplimen- tul la diplomă automat și gratuit, emis într-o limbă europeană de largă circulaţie⁴³.

• Sistemul european de transfer și acumulare de credite (ECTS): acesta permite studenţilor să acumuleze credite pentru învăţământ superior, pe baza rezultatelor învăţării și a volumului de muncă pentru un anumit curs.

Majoritatea statelor membre au introdus ECTS în legislaţia lor naţională pentru învăţământul superior pentru programe de studiu din primul și al doilea ciclu (Licenţă și Masterat).

Toate aceste instrumente pot ajuta universităţile sau angajatorii din alte ţări UE să înţeleagă ce califi cări deţine un absolvent..

4.4. Măsuri legislative la nivelul UE

În anumite cazuri excepţionale, Comisia a deschis proceduri de constatare a neîn- deplinirii obligaţiilor împotriva statelor membre. Aceste proceduri nu ajung neapărat la Curte, deoarece problema se rezolvă adesea prin dialog cu statul membru.

De-a lungul anilor, mai multe cazuri bazate pe recunoașterea califi cărilor pro- fesionale⁴⁴ s-au referit indirect la recunoaștere academică și la principiul liberei circulaţii a cetăţenilor UE pe care se bazează aceasta.

• De exemplu, Comisia a considerat că un guvern impunea taxe excesive pentru actul de recunoaștere a califi cărilor obţinute într-un alt stat mem- bru. Dacă se poate demonstra că suma solicitată este mai mare decât costurile administrative reale implicate, Comisia consideră că aceste cos- turi mai ridicate ar putea penaliza studentul pentru că a ales să studieze în străinătate, ceea ce face ca acest nivel al taxelor să fi e incompatibil cu legislaţia UE⁴⁵.

• Într-o hotărâre Comisia/Spania, inginerilor li se refuza promovarea pe motiv că obţinuseră califi cările într-un alt stat membru. Curtea a sub- liniat că promovarea în cadrul serviciului public, unde un lucrător practică o „profesie reglementată” în conformitate cu directiva privind recunoașterea califi cărilor profesionale, nu poate fi condiţionată de nece- sitatea de a obţine o echivalenţă academică, în plus faţă de recunoașterea profesională⁴⁶.

• Într-o hotărâre Comisia/Grecia⁴⁷, un stat refuza sistematic să recunoască diplome emise de universităţi francizate. Acestea sunt instituţii care au făcut un acord cu o universitate străină conform căruia formarea este asigurată de instituţia care a încheiat acordul de franciză, dar este validată de instituţia de formare afl ată în celălalt stat membru, iar diploma este eliberată de aceasta din urmă. Prin urmare, diplomele acestor universităţi sunt califi cări din alt stat membru. Curtea a hotărât că statul membru care emite diploma este cel care are dreptul de a evalua calitatea educaţiei.

Având în vedere că sunt califi cări dintr-un alt stat membru, diplomele emise de aceste instituţii pot intra, în anumite condiţii, în domeniul de aplicare al Directivei 2005/36/CE⁴⁸. Prin urmare, autorităţile elene au fost obligate să le recunoască pentru accesul la o profesie reglementată.

Același principiu se aplică și califi cărilor acordate prin învăţământ la distanţă.

• În plus, orice interdicţie fără excepţii prin care se refuză recunoașterea diplomelor emise de universităţi francizate este probabil să-i descurajeze pe studenţi să frecventeze aceste cursuri și să prejudicieze astfel dreptul la liberă stabilire al universităţii⁴⁹.

• În sfârșit, s-a decis în hotărârea Kraus că statele membre le pot cere cetăţenilor lor să posede o autorizare administrativă pentru utilizarea unui titlu academic (precum „Dr.”). Aceasta se datorează necesităţii de protejare a publicului împotriva abuzului de titluri academice care pot să nu fi fost acordate corespunzător. Dar procedura de autorizare trebuie să fi e corectă și proporţională⁵⁰.

© Uniunea EuropeanÐ / Pictures: 123RF

5. CONCLUZIE

După cum arată prezentul document, tratatele, interpretate prin hotărâri ale Curţii, au instituit anumite drepturi ale studenţilor migranţi.

• Atunci când se înscriu la o universitate sau la o altă instituție de învățământ din străinătate, cetățenii UE trebuie să fi e admiși în aceleași condiții ca și localnicii înscriși.

• Taxele de studii trebuie să fi e la același nivel pentru toți studenții UE, iar împrumuturile pentru acoperirea taxelor de studii, atunci când acestea există, ar trebui să fi e disponibile pe aceleași baze pentru toți, inclusiv pentru educația la distanță.

• Dacă un student are nevoie de sprijin fi nanciar atunci când învață în străinătate, poate obține o bursă de la propriul guvern, iar guver- nele care acordă transferabilitatea burselor nu pot impune condiții disproporționate pentru această transferabilitate. Totuși, guver- nele nu trebuie să pună împrumuturi pentru întreținere la dispoziția studenților care au călătorit în țara lor pentru studiu, decât dacă aceștia au statutul de rezidenți permanenți.

• În cazul în care cursul pe care un student dorește să-l frecventeze este într-o altă limbă decât cea maternă, universitatea îi poate cere să demonstreze califi cări lingvistice sau să treacă un test lingvistic proporțional pentru a se asigura că va avea capacitatea de a încheia cursul.

• O dată ajunși în noua țară, studenții trebuie să fi e tratați în același fel cu studenții localnici.

• Atunci când se întorc în țara lor și doresc recunoașterea califi cărilor acordate în străinătate, autoritățile trebuie să se asigure că studenții nu sunt penalizați pentru că și-au exercitat dreptul la mobilitate.

În pofi da cadrului legislativ cuprinzător care favorizează mobilitatea studenţilor, continuă să apară probleme în numeroase cazuri individuale, deoarece normele nu sunt aplicate în mod corespunzător. Serviciile Comisiei speră că aceste ori- entări vor aduce clarifi cări suplimentare, facilitând astfel exercitarea de către cetăţeni a dreptului lor la liberă circulaţie pentru educaţie.

Aceste cerinţe sunt standarde minime. Statele membre rămân libere să meargă mai departe decât strictul necesar în condiţiile legii și să ia alte măsuri de încura- jare a mobilităţii; de exemplu, în unele ţări, orice student UE poate primi o bursă, indiferent de durata șederii sale în ţara respectivă⁵¹. Obiectivul Uniunii este de a extinde semnifi cativ mobilitatea în scop educaţional și, prin urmare, Comisia încurajează ferm astfel de acţiuni. Serviciile Comisiei vor continua să colaboreze cu statele membre la rezolvarea cazurilor individuale, având în vedere principiile expuse în acest document.

În afara cadrului legal descris mai sus, mobilitatea studenţilor continuă să fi e îngreunată de mai multe obstacole practice. O recomandare a Parlamentului European și a Consiliului din 2001⁵² cere statelor membre să înlăture astfel de obstacole în calea mobilităţii, inter alia, prin facilitarea transferului de către studenţi a burselor și ajutoarelor naţionale oferite de ţara de origine atunci când studiază în străinătate, să examineze în ce măsură ar putea benefi cia studenţii mobili de sprijinul oferit studenţilor de către statul gazdă și să faciliteze recunoașterea academică în statul membru de origine a perioadelor de studiu în străinătate. O recomandare din 2006 a încurajat statele membre să adopte o Cartă a calităţii pentru mobilitate⁵³. În cadrul pachetului Tineretul în mișcare, Comisia prezintă o propunere de recomandare a Consiliului privind promovarea mobilităţii în scop educaţional a tinerilor. Propunerea va aborda subiecte precum furnizarea de informaţii privind oportunităţile de mobilitate în scop educaţional, pregătirile lingvistice și culturale pentru mobilitate cu programă, îmbunătăţirea calităţii mobilităţii și încurajarea parteneriatelor pentru mobilitate între diferite părţi interesate.

ANEXA I: DREPTURILE STUDENȚILOR ERASMUS

În plus faţă de drepturile generale subliniate în document, studenţii care participă la Programul UE Erasmus au drep- tul să se aștepte la următoarele, în conformitate cu Carta studenţilor Erasmus:

• Existenţa unui acord interinstituţional între uni- versitatea de origine și universitatea gazdă.

• Semnarea unui contract de studii/formare, înche- iat între dumneavoastră, instituţia de origine și cea gazdă, înainte de începerea mobilităţii. Acest contract are rolul de a stabili detaliile programu- lui dumneavoastră de activităţi în străinătate, inclusiv numărul de credite pe care trebuie să le obţineţi.

• Scutirea, pe întreaga durată a studiilor efectu- ate în cadrul programului Erasmus, de la plata taxelor impuse de către universitatea primitoare pentru școlarizare, înscriere, examene, accesul la laboratoarele și biblioteca universităţii.

• Recunoașterea completă de către universitatea de origine a activităţilor încheiate în mod satis- făcător pe parcursul perioadei de mobilitate în cadrul programului Erasmus, în conformitate cu contractul de studii/formare.

• Primirea, la încheierea perioadei de mobilitate în străinătate, a unei situaţii școlare pentru studiile/

activităţile efectuate, semnată de instituţia/între- prinderea gazdă. Acest document va conţine rezultatele obţinute din punct de vedere al cre- ditelor și al califi cativelor acordate. În cazul în

care stagiul efectuat nu face parte din programul obișnuit, perioada aferentă acestei formări va fi înregistrată în „suplimentul la diplomă”.

• Aceleași beneficii și tratament din partea universităţii gazdă precum cele de care se bucură studenţii universităţii respective.

• Acces la Carta universitară Erasmus și la declaraţia de politică Erasmus ale universităţii de origine, precum și la cele ale universităţii gazdă.

• Menţinerea bursei sau a împrumutului de studii de care beneficiaţi în ţara dumneavoastră de origine, pe întreaga perioadă a mobilităţii dum- neavoastră în străinătate.

ANEXA II: MEMBRI

AI FAMILIEI ȘI STUDENȚI NON-UE

1. Drepturi de ședere

Membri ai familiei care au dreptul să însoţească sau să se alăture unui student UE în conformitate cu Directiva 2004/38/CE⁵⁴:

• soţul/soţia;

• partenerul înregistrat (dacă, potrivit legislaţiei statului membru gazdă, parteneriatele înregis- trate sunt considerate drept echivalente căsă- toriei);

• descendenţii direcţi în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se afl ă în întreţinerea sa, precum și descendenţii direcţi ai soţului sau ai partenerului.

Acești membri ai familiei, indiferent de naţionalitatea lor, au drept de ședere alături de un student UE într-un alt stat membru în cazul în care studentul îndeplinește condiţiile din articolul 7 alineatul (1) din directivă pentru o ședere mai lungă de trei luni.

Alţi membri de familie, precum părinţii sau bunicii și parte- nerii pe care statul membru gazdă nu îi recunoaște drept parte a unui parteneriat înregistrat, nu au drept automat de ședere, dar autorităţile statului membru trebuie să încerce să faciliteze intrarea și șederea acestora⁵⁵.

Membrilor familiei care nu sunt cetăţeni UE și care nu au deja drept de ședere într-o ţară UE, statul membru gazdă le

poate cere să solicite o viză de intrare, care ar trebui acor- dată gratuit și fără formalităţi nejustifi cate.

Studenţi non-UE

Un student non-UE care dorește să intre în UE în scop de studiu trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Acesta trebuie:

• să fi fost acceptat de o unitate de învăţământ superior pentru a urma un curs de studii;

• să demonstreze că are sufi ciente resurse pentru a-și asigura întreţinerea, plata studiilor și costu- rile călătoriei de întoarcere;

• să deţină o asigurare medicală care acoperă per- soana pentru riscurile acoperite normal pentru cetăţenii statului membru;

• să demonstreze (dacă i se cere aceasta de către statul membru) o cunoaștere sufi cientă a limbii în care se predă cursul;

• să demonstreze (dacă i se cere aceasta de către statul membru) că s-au plătit taxele de studiu.

De asemenea, studenţii non-UE trebuie să deţină un docu- ment de călătorie valabil. Statele membre pot cere ca docu- mentul de călătorie să fi e valabil cel puţin pe durata de ședere planifi cată.

Statele membre trebuie să încerce să faciliteze admiterea studenţilor non-UE care participă la programe UE prin care se încurajează mobilitatea către Uniune sau în cadrul acesteia.

Studentului trebuie să i se acorde un permis de ședere valabil cel puţin un an, cu posibilitate de reînnoire dacă deţinătorul continuă să îndeplinească condiţiile necesare.

2. Studenți non-UE – drepturile rezidenților pe termen lung

Cetăţenii non-UE care locuiesc legal pentru o perioadă con- tinuă de cinci ani într-un stat membru primesc statutul de rezident pe termen lung⁵⁶. Cu toate acestea, cetăţenilor non-UE care locuiesc în UE în scop de studii li se aplică condiţii speciale. Pentru solicitarea statutului de rezident pe termen lung, ei trebuie să fi obţinut un titlu de ședere (de exemplu, un permis de ședere acordat pe baza unui loc de muncă permanent) care le permite să primească acest statut. În acest caz, numai jumătate din perioada de ședere în scop de studii sau formare profesională poate fi luată în considerare la calculul perioadei de cinci ani.

Rezidenţii pe termen lung au dreptul de a fi trataţi în același fel cu cetăţenii din statul membru care este înregistrat drept locul lor obișnuit de ședere în ceea ce privește, inter alia, educaţia și formarea (inclusiv în ceea ce privește accesul la burse de studiu⁵⁷), asistenţa socială,⁵⁸ ocuparea unui loc de muncă și securitatea socială, în conformitate cu legislaţia naţională. Cu toate acestea, la fel ca resortisanţii altor state membre UE, aceștia ar putea să trebuiască să demonstreze cunoașterea limbii în scop de studii.

Un rezident pe termen lung poate călători într-un alt stat membru în scop de studii.

Studenţii pot obţine dreptul de ședere în acest din urmă stat membru timp de peste trei luni, dacă îndeplinesc anu- mite condiţii. Acesta trebuie:

• să deţină resurse stabile și regulate, astfel încât să se poată întreţine pe ei și familia lor fără să facă apel la asistenţa socială a statului membru;

• să deţină o asigurare medicală care să acopere toate riscurile în cel de-al doilea stat membru;

• să demonstreze (la cererea celui de-al doilea stat membru) că sunt înscriși în cadrul unei instituţii acreditate.

Imediat ce un cetăţean non-UE primește statutul de rezi- dent pe termen lung în cel de-al doilea stat membru, el/ea trebuie să se bucure de tratament egal în statul membru respectiv.

ANEXA III: EXTRASE DIN TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE

Articolul 18 (fostul articol 12 TCE)

În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice dis- criminare exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări.

Articolul 20 (fostul articol 17 TCE)

1. Se instituie cetăţenia Uniunii. Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuiește cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia.

2. Cetăţenii Uniunii au drepturile și obligaţiile prevăzute în tratate. Aceștia se bucură, printre altele, de:

(a) dreptul de liberă circulaţie și ședere pe teritoriul statelor membre;

(b) dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European, precum și la alegerile locale în sta- tul membru unde își au reședinţa, în aceleași condiţii ca și resortisanţii acestui stat;

(c) dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui resortisanţi

sunt nu este reprezentat, de protecţie din par- tea autorităţilor diplomatice și consulare ale oricărui stat membru, în aceleași condiţii ca și resortisanţii acestui stat;

(d) dreptul de a adresa petiţii Parlamentului Euro- pean, de a se adresa Ombudsmanului European, precum și dreptul de a se adresa instituţiilor și organelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor și de a primi răspuns în aceeași limbă.

Aceste drepturi se exercită în condiţiile și limitele defi nite prin tratate și prin măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.

Articolul 21 (fostul articol 18 TCE)

1. Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de liberă circulaţie și de ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condiţiilor prevăzute de tratate și de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării acestora.

2. În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedește necesară pentru atingerea acestui obiectiv și în care tratatele nu au prevăzut puteri de acţiune în acest sens, Parlamentul Euro- pean și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta dispoziţii menite să faci- liteze exercitarea drepturilor menţionate la alineatul (1).

3. În aceleași scopuri ca cele menţionate la alineatul (1) și în cazul în care tratatele nu au prevăzut puteri de acţiune în acest sens, Consiliul, hotărând în conformitate cu o proce- dură legislativă specială, poate adopta măsuri în domeniul securităţii sociale sau al protecţiei sociale. Acesta hotărăște în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Articolul 165 (fostul articol 149 TCE)

1. Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educaţii de cali- tate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre și, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea și completarea acţiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul învăţământului și de organizarea sistemului educaţional, precum și diversitatea lor culturală și lingvistică.

Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specifi c, structurile bazate pe voluntariat, precum și funcţia socială și educativă a sportului.

2. Acţiunea Uniunii urmărește:

– să dezvolte dimensiunea europeană a educaţiei, în special, prin învăţarea și răspândirea limbilor statelor membre;

– să favorizeze mobilitatea studenţilor și a profe- sorilor, inclusiv prin încurajarea recunoașterii universitare a diplomelor și a perioadelor de studiu;

– să promoveze cooperarea dintre instituţiile de învăţământ;

– să dezvolte schimbul de informaţii și de experienţă privind problemele comune siste- melor educaţionale din statele membre;

– să favorizeze dezvoltarea schimburilor de tineri și de formatori socio-educativi și să sprijine parti- ciparea tinerilor la viaţa democratică a Europei;

– să încurajeze dezvoltarea educaţiei la distanţă;

– să dezvolte dimensiunea europeană a spor- tului, prin promovarea spiritului de echitate și de deschidere în competiţiile sportive și a coo- perării între organizaţiile cu responsabilităţi în domeniul sportului, precum și prin protejarea integrităţii fi zice și morale a sportivilor, îndeo- sebi a celor mai tineri dintre aceștia.

3. Uniunea și statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe și cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul educaţiei și sportului și, în special, cu Consiliul Europei.

4. Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol:

– Parlamentul European și Consiliul adoptă acţiuni de încurajare, cu excepţia oricărei armo- nizări a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor;

– Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

Articolul 166 (fostul articol 150 TCE)

1. Uniunea pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină și completează acţiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul și organizarea formării profesionale.

2. Acţiunea Uniunii urmărește:

– să faciliteze adaptarea la transformările indus- triale, în special prin formarea și reconversia profesională;

– să îmbunătăţească formarea profesională iniţială și formarea continuă, pentru a facilita inserţia și reinserţia profesională pe piaţa forţei de muncă;

– să faciliteze accesul la formarea profesională și să favorizeze mobilitatea formatorilor și a per- soanelor care urmează un program de formare și, în special, a tinerilor;

– să stimuleze cooperarea în domeniul formării dintre instituţiile de învăţământ sau de formare profesională și întreprinderi;

– să dezvolte schimbul de informaţii și de experienţă privind problemele comune siste- melor de formare ale statelor membre.

3. Uniunea și statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe și cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul formării profesionale.

4. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în confor- mitate cu procedura legislativă ordinară și după con- sultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, adoptă măsuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre și Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

ANEXA IV: LISTA

JURISPRUDENȚEI CELEI MAI RELEVANTE FAȚĂ DE MOBILITATEA ÎN EDUCAȚIE ȘI FORMARE

Accesul la educaţie

Gravier/City of Liège, cauza 293/83 Blaizot/University of Liège, cauza 24/86 Lair/Universität Hannover, cauza 39/86

Brown/The Secretary of State for Scotland, cauza 197/86 Comisia/Belgia, cauza C-65/03

Comisia/Austria, cauza C-147/03

Bressol și alţii/Gouvernement de la Communauté française, cauza C-73/08

Burse/împrumuturi de întreţinere

Rudy Grzelczyk/Centre public d’aide sociale d’Ottignies-Lou- vain-la-Neuve, cauza C-184/99

D’Hoop/Offi ce national de l’emploi, cauza C-224/98 Bidar/London Borough of Ealing & Secretary of State for Edu- cation and Skills, cauza C-209/03

Morgan/Bezirksregierung Köln și Bucher/Landrat des Kreises Düren,

Cauzele conexate C-11/06 și C-12/06.

Förster/Hoofddirectie van de Informatie Beheer Groep, cauza C-158/07

Recunoașterea califi cărilor

Kraus/Land Baden-Württemberg, cauza C-19/92 Neri/European School of Economics, cauza C-153/02 Comisia/Grecia, cauza C-274/05

Comisia/Spania, cauza C-286/06