• Nu S-Au Găsit Rezultate

Israel si Europa de Est o relatie spirituala dificila/ Israel and Eastern Europe - A Difficult Spiritual Relationship

N/A
N/A
Protected

Academic year: 2022

Share "Israel si Europa de Est o relatie spirituala dificila/ Israel and Eastern Europe - A Difficult Spiritual Relationship"

Copied!
9
0
0

Text complet

(1)

L

EON

V

OLOVICI

I

SRAEL ŞI

E

UROPA DE

E

ST

O RELAŢIE SPIRITUALĂ DIFICILĂ

I

SRAEL AND

E

ASTERN

E

UROPE

A

D

IFFICULT

S

PIRITUAL

R

ELATIONSHIP

This work traces the evolution of Jewish representation(s) of Europe since the Emancipation, focusing on the cultural image of Europe among the Eastern-European Jewish intelligentsia, in relation with the process of building a modern, national Jewish identity. The author mentions the idea of

“abandoning” Europe which occured in the Zionist ideology and in the post-Holocaust Israeli public discourse due to the impact of modern political antisemitism, and to the influence of the European national ideologies. This study discusses the new tendencies of the Israeli society and culture to “re- discover” Europe and to re-build the cultural and spiritual bridges between Israel and the post- communist Eastern Europe. Outlined in their recent books, the perspectives of two outstanding Israeli writers, such as Amos Oz and Aharon Appelfeld, are used, here, to exemplify this new approach.

De ce am propus tocmai această temă, a relaţiei spirituale dintre Israel şi Europa? Mai întâi pentru că este o temă care mă preocupă în ultimii ani şi care a fost “relansată” de cîteva studii şi de două lucrări foarte importante care au apărut recent. Una este The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe, o lucrare vastă la care au colaborat specialişti din toată lumea. A apărut în acest an la Yale University Press, în două volume, în condiţii grafice excepţionale. Lucrarea încearcă să cuprindă tot ce poate fi mai interesant despre istoria şi cultura evreilor din centrul şi estul Europei.

Ea include, fireşte, şi articole despre comunităţile evreieşti din Transilvania, aproape toate redactate de profesorul Ladislau Gyemant. Cu excepţia Germaniei şi Austriei, care aparţin altei arii de cultură evreiască, enciclopedia cuprinde, în afară de România, tot estul şi centrul Europei, adică Polonia, Rusia şi celelalte ţări incluse odinioară în Imperiul ţarist, Cehia, Slovacia, Ungaria, ţările baltice.

Leon Volovici

Ph.D., Senior Researcher, Head of Research and Member of the Managing Board of The Vidal Sassoon International Center for the Study of Antisemitism, The Hebrew University of Jerusalem.

Short term guest lecturer at the Universities of Cluj, Bucharest and Iasi, teaching Modern East European Jewish History. He is author of Nationalist Ideology and Antisemitism: The Case of Romanian Intellectuals in the 1930s (1991), of many studies and essays on antisemitism in Eastern Europe and on Jewish intellectual life in Romania; edited Romanian Jewish writers, such as Mihail Sebastian (the original Romanian version of his Dairy). Editor of Romanian Jewish history at the Jews in Eastern Europe: The YIVO Encyclopedia (Yale University Press, 2008). E-mail:

[email protected]

Key Words:

Antisemitism, Eastern Europe, Jewish Emancipation, Jewish identity, Modernity, Secular Judaism, Sionism, State of Israel, Aharon Appelfeld, Amos Oz, George Steiner.

(2)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

A doua lucrare, apărută anul trecut, este tot o enciclopedie, în cinci volume, în ebraică, o enciclopedie a culturii laice evreieşti, o lucrare colectivă editată de doi cunoscuţi filozofi de la Universitatea Ebraică, Yirmiyahu Yovel şi Menahem Brinker. Termenul de iudaism laic, “secular Judaism” în engleză, ca şi concepţia care stă la baza lucrării, au provocat de îndată polemici în presa israeliană, polemici legate de întrebarea dacă există iudaism “laic”, în ce măsură termenul este valabil şi ce se înţelege prin acest termen şi această cultură evreiască modernă.

De fapt, este vorba despre istoria culturii evreilor europeni în perioada modernă, adică tot ce a produs lumea intelectuală evreiască după emancipare, sub toate aspectele, dar nu şi în plan teologic, adică al iudaismului ca religie, pornind de la premisa că există, dincolo de iudaismul religios, o cultură iudaică evreiască. Toată moştenirea religioasă, biblică, este preluată numai dintr-o perspectivă culturală, antropologică, nu religioasă, dar nici anti-religioasă, ci doar ne-religioasă. E vorba de o perioadă în care cultura modernă evreiască se află într-o permanentă relaţie cu cultura europeană creştină, pentru că s–a dezvoltat în acest cadru şi se află într-un permanent dialog, dar şi într-o permanentă tensiune şi uneori într-o relaţie antagonică.

Aceste lucrări mi-au stimulat întrebarea: Cum se vede din Israel această cultură evreiască din centrul şi estul Europei, în ce relaţie s-a aflat şi se află Israelul, elita intelectuală israeliană, cu această Europă, cu această moştenire, şi ce a însemnat această relaţie? Pe această temă aş dori, foarte succint, să marchez câteva etape şi câteva probleme.

Aş spune mai întâi că aşa cum creştinismul este “copilul” iudaismului şi a întreţinut cu “tatăl” o relaţie foarte tensionată, foarte dificilă, mergând până la negarea moştenirii “tatălui”, tot aşa sionismul, ideologia care stă la baza creării statului Israel este, în mod paradoxal, într-o anumită măsură, un “copil” al culturii europene, pe care această ideologie sionistă s-a străduit să o nege, să-i întoarcă spatele. Mişcarea sionistă, după cum ştiţi, este o mişcare laică, a început chiar ca o mişcare anti-religioasă, împotriva tradiţiei religioase iudaice, o mişcare modernă aflată în antagonism total cu lumea religioasă.

Această relaţie antagonică a slăbit destul de repede, pentru că ideologia de obicei cedează la presiunile vieţii şi pentru că era o mişcare care avea în vedere întreaga evreime. Şi apoi, chiar această ideologie sionistă are o puternică rădăcină biblică şi mesianică. Sionismul, chiar ca mişcare laică, ne-religioasă, nu ar fi existat dacă nu ar fi fost de fapt o preluare modernă a unei aspiraţii religioase continue de întoarcere la Sion, un element esenţial în viaţa religioasă evreiască. Evreul religios repetă de mii de ani urarea La anul, la Ierusalim, fără nici un gând concret de a pleca efectiv la Ierusalim. Este numai o aspiraţie religioasă, Ierusalimul însemnând ataşamentul la credinţă şi la legământul biblic. Această biblică întoarcere la Sion presupune o condiţie care nu e uşor de îndeplinit.

Întoarcere va fi când va veni Mesia; cum Mesia nu vine, spui în fiecare an,

(3)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

La anul, la Ierusalim. Această aspiraţie, care trece din generaţie în generaţie, a fost preluată de o mişcare laică naţională care ia în serios cuvântul biblic şi îl “laicizează”, adică: trebuie să ne întoarcem, efectiv, iar noi pe Mesia nu-l mai aşteptăm.

A două rădăcină a ideologiei sioniste este, cum spuneam, şi un rezultat al culturii europene. Mişcarea sionistă, care urmăreşte părăsirea Europei, s-a inspirat chiar din mişcările naţionale europene din secolul al XIX-lea care au dus la constituirea statelor naţionale în Europa. Mesajul ideologic al mişcării sioniste e în acelaşi spirit: nu suntem numai o religie, suntem un popor, avem o identitate etnică, suntem o naţiune şi avem o cultură naţională; trebuie să tindem spre crearea unui stat evreiesc aşa cum s-au creat şi celelalte state din Europa. Este, evident, o perspectivă laică asupra identităţii evreieşti.

Aceasta este, să spunem, latura politică modernă europeană a ideologiei sioniste. Cu aceste două rădăcini, una internă, de tradiţie biblică, şi alta de tradiţie europeană modernă, din perioada creării statelor-naţiuni, procesul de emanicipare şi de modernizare a comunităţilor evreieşti din Europa a favorizat cristalizarea unei mişcări naţionale evreieşti.

Emanciparea a provocat şi o diversificare a căilor de evoluţie a comunităţii evreieşti. O parte, deloc neglijabilă, a continuat să se apere de orice formă de modernizare şi a menţinut un nucleu religios ortodox care vedea în emancipare o primejdie. Emanciparea duce la modernizare, se deschid porţile simbolice ale ghetourilor şi evreii intră în viaţa modernă şi atunci slăbeşte legătura cu tradiţia, slăbeşte legătura cu religia, cu liderii tradiţionali religioşi. Evreii emancipaţi s-au integrat culturii europene şi ştim foarte bine ce pleiadă extraordinară a produs, începând din secolul al XIX-lea - intelectuali, artişti, savanţi, despre care începe să se spună că sunt numai “de origine evreiască”, pentru că ei sunt, de fapt, cetăţeni ai ţărilor lor, germani, maghiari, români. Aceşti evrei emancipaţi renunţă cu totul la aspiraţia religioasă de întoarcere la Sion. Ei spun: Noi ne-am născut în această ţară, suntem cetăţeni legitimi ai acestei ţări, avem toate datoriile, dar şi toate drepturile cetăţeneşti şi noi trebuie să aspirăm la integrarea în această societate, în această cultură. Mulţi dintre ei păstrează o identitate evreiască, dar care nu mai este predominant religioasă, ci o identitate culturală, legată de tradiţia de familie, o identitate evreiască mult mai slăbită, fără acea substanţă religioasă care îi asigura supravieţuirea.

Acum apare, aş spune, în mediul emancipat evreiesc, de care ne ocupăm, –lăsându-l pe cel religios care continuă modelul lui, de-a lungul timpului –, un mit evreiesc al Europei şi al culturii europene, mai mult: o identificare cu această cultură. Şi într-adevăr, aceşti savanţi, umanişti, literaţi, scriitori evrei abandonează legătura directă cu tradiţia, părăsesc limbile evreieşti, adică limba ebraică şi limba idiş. Ebraica rămâne limbă de cult pentru o minoritate care mai înţelege ebraica. Chiar dacă rugăciunile sunt în ebraică, majoritatea nu le mai înţelege. Acest cult al Europei ca valoare culturală supremă devine şi modelul acestei mari categorii de evrei

(4)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

emancipaţi, modernizaţi şi care se afirmă în mod extraordinar în cultura europeană. Este o categorie pe care un cunoscut analist, Isaac Deutscher, a numit-o “the non-Jewish Jew”, evreul neevreu, pentru că el este evreu numai pentru că s-a născut într-o familie de evrei. Această apartenenţă nu mai are pentru el o semnificaţie deosebită. El este savant german sau maghiar sau român, sau este scriitor numai “de origine evreiască”. Alţii au o opţiune mai radicală şi acest lucru se întâmplă mai frecvent în Germania sau în Franţa: convertirea la creştinism, marcând părăsirea definitivă a identităţii evreieşti. Sau... având iluzia “eliberării” definitive de orice legătură cu evreitatea.

Altă cale a fost îmbrăţişarea ideologiilor internaţionaliste, prin mişcarea socialistă, la care au aderat mulţi evrei. Ideologia socialistă nu este o creaţie a evreilor, dar evreii au primit-o cu entuziasm pentru că părea să rezolve toate aceste dileme identitare, susţinând că suntem cu toţii egali, suntem cu toţii integraţi în cultura europeană, diferenţele sunt numai “de clasă”, iar noi luptăm cu cei bogaţi şi exploatatori indiferent dacă sunt evrei sau neevrei. Totul se mută pe un cu totul alt plan, iar chestiunea identitară pare rezolvată.

Intelectualii evrei emanicipaţi erau fascinaţi de ideea unei Europe multiculturale. Şi în cultura română ei au fost printre primii traducători din literaturile europene. Îi aflăm foarte des printre cei care fac puntea între diversele culturi naţionale. Şi în România nu puţini dintre traducătorii din literatura germană sau engleză sunt evrei. Problema este că ei erau “europeni” şi “multiculturali” în contratimp. Când lumea din jur tinde spre stat naţional, spre ideologie naţională, ei se trezesc, mai ales în preajma primului război mondial, că rămân singurii europeni.

Treptat, însă, şi emanciparea a fost simţită ca un eşec. Mişcările politice de opoziţie la emanciparea evreilor, mişcările antisemite sunt şi ele o emanaţie a modernităţii, pentru că nu mai au ca principală sursă şi legitimare conflictul dintre creştinism şi iudaism, ci contestarea dreptului evreilor de a fi cetăţeni egali cu ceilalţi. Argumentele sunt acum de altă natură, fie economice, fie rasiale, fie culturale, sociale şi aşa mai departe. În momentul în care mişcările politice antisemite au luat amploare în Germania, în Franţa cu afacerea Dreyfus, în Rusia cu pogromurile, a apărut sentimentul că, de fapt, emanciparea nu rezolvă problema, pentru că ostilitatea faţă de evrei şi excluderea lor sau dorinţa de a-i exclude au căpătat alte argumente, nu neapărat religioase, ci de altă natură. Şi atunci a apărut ideologia sionistă, însemnând: Noi am încercat să ne integrăm, am contribuit la prosperitatea şi la înflorirea culturală a Europei, dar Europa nu ne vrea şi nu există o altă soluţie decât să o părăsim şi să ne “întoarcem” în ţara noastră. Ideologia sionistă are în vedere un stat evreiesc laic, un stat după un model european, un stat care să dea posibilitatea tuturor evreilor, religioşi sau nereligioşi, să trăiască demni în ţara lor.

(5)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

Ideologia sionistă a însemnat, de fapt, negarea Europei. Întoarcem spatele Europei pentru că ne este iremediabil ostilă. Europa creştină nu ne doreşte decât într-o situaţie umilitoare, nedemnă, şi a creat un tip de evreu pe care ideologia sionistă îl respinge – evreul umil, lipsit de demnitate, care încearcă să semene cu cei din jur dar nu reuşeşte pentru că cei din jur îl recunosc imediat şi nu îl acceptă; o lume care păstrează mentalitatea ghetoului. Evreul nu aparţine, de fapt, societăţii, dar nu mai aparţine nici lumii evreieşti, şi atunci este mereu într-o continuă dilemă şi criză de identitate care generează mentalitatea de galut. “Galut” în ebraică înseamnă exil, iar cel cu mentalitate de galut stă între zidurile ghetoului, chiar dacă nu este obligat. Şi limba idiş este socotită o limbă a ghetoului, ea este respinsă, deşi este limba majorităţii evreilor din centrul şi estul Europei. Evreul trebuie să se întoarcă în ţara lui, să redevină un om demn, să aibă cultura lui. Israelul devine proiecţia unui asemenea stat spre care aspirăm, chiar dacă deocamndată Palestina ţine de imperiul turcesc şi nu pare să existe vreo şansă de a o elibera.

Mi-am amintit de o vorbă a lui Chaim Weizmann, un savant chimist originar din Rusia şi care a făcut mare carieră ştiinţifică la Londra şi a devenit unul din liderii mişcării sioniste. De altfel, după crearea statului, a fost primul preşedinte al statului Israel. A trăit mult timp la Londra, era foarte apreciat ca savant, în foarte bune relaţii cu politicienii britanici, pe care încerca să îi influenţeze în favoarea creării unui stat al evreilor. De altfel, Anglia devine, după primul război mondial, mandatara Palestinei.

Lui i se atribuie o vorbă memorabilă, ca răspuns la întrebarea unui lord:

“Domnule Weizmann, nu înţeleg de ce vă încăpăţânaţi să obţineţi acest pământ arid, care nu ascunde nici o bogăţie, un teritoriu populat de atâţia arabi ostili; vreţi neapărat acest loc numai pentru că este legat de Biblie. De ce să nu acceptaţi un alt teritoriu, unde să nu existe aceste primejdii şi conflicte şi să vă organizaţi viaţa aşa cum doriţi? Chaim Weizmann i-a răspuns: “Dumneavoastră, în fiecare duminică, ştiu că plecaţi două sute de mile ca să vă vedeţi mama bătrână. De ce nu vizitaţi o bătrână de pe strada dumneavoastră? Ar fi mult mai aproape, mult mai comod, mai simplu.“ E un fel de a spune că acest teritoriu, aşa cum este, cu toate neajunsurile lui, este “mama” noastră. E vorba de un spaţiu de care eşti legat prin istorie, prin tradiţie, prin cultură, prin mituri, prin religie. De aceea ideologia sionistă alege Palestina cu orice preţ, chiar dacă pare un proiect utopic.

În cadrul mişcării sioniste au existat multiple încercări de a crea valori noi, laice care să impună un model naţional evreiesc, uneori opus modelului european, alteori pur şi simplu diferit. Desigur că apariţia nazismului şi a altor mişcări politice radical antisemite a marcat puternic şi mişcarea sionistă. Venirea la putere a lui Hitler şi legile rasiale au adus o sumbră confirmare a “prorocirilor” sioniste despre primejdiile apocaliptice care pândesc pe evreii aflaţi în Europa. “Soluţia finală” nazistă a consolidat într-un fel convingerea ideologilor sionişti că nu există viitor pentru evrei în Europa.

(6)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

“Despărţirea de Europa” are acum, în percepţia multor evrei, ca obiect Europa Centrală şi de Est. Aici a apărut nazismul, aici a fost pusă în aplicare

“soluţia finală” nazistă, extinsă, în program, la evreii de pretutindeni.

Consecinţele celui de al doilea război mondial au favorizat, cum se ştie, crearea statului Israel, iar ideologia sionistă a fost liantul care asigura coeziunea grupurilor etnice evreieşti compuse din supravieţuitorii lagărelor naziste sau din alte ţări care nu au fost sub ocupaţie nazistă. Este şi începutul unei normalizări în relaţia cu Europa Occidentală, în măsura în care se poate vorbi de “normalizare” după Holocaust.

Schematizând puţin, ce însemna “Europa” înainte de război, în percepţia evreului emancipat, a intelectualului evreu? Europa însemna Viena, Berlin, Paris, Londra, cam acestea sunt simbolurile culturii superioare europene către care tindea orice evreu emancipat. Nu am spus Roma, pentru că Roma, în această percepţie evreiască, este simbolul creştinătăţii, vechea sursă religioasă a discriminării. Acestea sunt marile capitale culturale spre care aspiră evreul emancipat. Dacă vă gândiţi la marii savanţi şi intelectuali evrei, ei sunt legaţi de Viena, de Berlin, de Paris, Londra.

Odată cu apariţia lagărului comunist şi urmările războiului rece, însemnând, printre altele, o virulentă ostilitate faţă de statul israelian şi sionismul ca ideologie, restabilirea relaţiilor spirituale (nu discut acum aspectele politice) a avut loc numai în Europa occidentală. Europa, pentru israelian şi pentru evreu, este acum Europa occidentală. Estul Europei, marcat teribil în memoria colectivă evreiască de existenţa lagărelor de exterminare naziste, este acum închis în cadrul lagărului comunist, foarte ostil Israelului şi care dezvoltă o propagandă şi o ideologie anti-sionistă şi, sub multe aspecte, antisemită. În această privinţă, România, datorită politicii lui Ceauşescu de ne-aliniere la politica Kremlinului, a făcut excepţie, din raţiuni pe care nu le discutăm acum.

Omogenizarea societăţii israeliene pe baza ideologiei sioniste a început să slăbească sensibil în ultimele două decenii. Asistăm acum la o tendinţă inversă, de dez-ideologizare. Fiecare din aceste comunităţi tinde într-un fel să cultive identitatea comunităţii din care a venit. A slăbit chemarea sionistă de a face tabula rasa, de a abandona culturile in care s-a format fiecare val de ‘repatriaţi’. O societate foarte ideologizată apare ca un anacronism într-un stat democratic, mai ales că sfârşitul ideologiilor marchează întreaga lume occidentală, căreia îi aparţine şi Israelul. S-a petrecut un proces care mie mi se pare fascinant. Israelienii, din generaţia celor născuţi şi formaţi în Israel, educaţi în spiritul unei ideologii care respingea dubla identitate a evreilor din Europa, descoperă acum că au... o dublă identitate. Pentru că această rădăcină europeană din care au venit, ei, părinţii sau bunicii lor, nu poate fi tăiată. Nu poţi elimina tot ce ţine de valori culturale de secole şi de fapt nu ai de ce să respingi această rădăcină.

(7)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

Şi atunci, toată această educaţie, care era foarte puternică încă în anii

’50-’60, conform căreia nu ai nevoie de limba şi cultura ţării din care au venit părinţii tăi, pentru că avem cultura noastră, valorile noastre, această educaţie începe să slăbească, pentru că tendinţa firească a oamenilor în condiţii de normalitate este de a prelua bagajul spiritual al părinţilor sau al bunicilor. Acest proces s-a amplificat şi există expresii fascinante de redescoperire a valorilor culturale europene. S-a petrecut apoi, mai ales în ultimele două decenii, un proces extrem de interesant. Pe primul loc trece acum, dacă urmărim asta în plan cultural, Europa de Est şi Centrul Europei.

Asta este Europa. Este Europa părinţilor şi bunicilor noştri şi identitatea israeliană sau evreiască nu este în pericol dacă recuperezi aceste rădăcini, pentru că ele îţi aparţin.

Această schimbare a dus şi la o altă atitudine faţă de limba idiş în Israel. Limba idiş nu va deveni niciodată limbă oficială, dar este limba unei culturi evreieşti europene care a dat mari valori, o literatură bogată pe care nu ai de ce să o dispreţuieşti, pentru că îţi aparţine. Este lumea din care au venit părinţii, bunicii sau străbunicii tăi.

Să dau un exemplu recent despre aceste mutaţii petrecute în relaţia cu tradiţia evreiască europeană şi cu tradiţia europeană în general.

Penultimul roman al unui scriitor israelian foarte cunoscut, tradus şi în România, Amos Oz, se numeşte Poveste de iubire şi întuneric. Va apare în curând şi traducerea românească. Cartea a avut un succes internaţional nemaipomenit. Este, fără îndoială, cea mai bună carte a lui Amos Oz. În bună parte este o autobiografie, dar şi o reconstituire a lumii părinţilor şi bunicilor lui, originari din Ucraina, din Polonia şi din Basarabia. Paradoxal, foarte semnificativ pentru discuţia noastră, este că Oz a fost cu ani în urmă simbolul scriitorului israelian, super-israelian. Născut în Israel, crescut în kibuţ, era, aşa cum îl dorea ideologia, o întruchipare a etosului sionist, pe care îl exprima cu talent în proza lui. Şi, dintr-odată, apare acest roman în care nu mai este vorba despre eroi israelieni din kibuţuri, cu toate dramele lor, ci de lumea evreiască din estul Europei văzută ca o componentă esenţială a identităţii lui, a identităţii celor din generaţia lui. Este ca şi cum ai descoperi o moştenire pe care ţi-au lăsat-o în pod părinţii sau bunicii şi la care nu te-ai uitat niciodată şi acum înţelegi că eşti pe deplin şi autentic numai dacă îţi asumi şi această moştenire.

Voi mai da exemplul unui foarte important scriitor israelian cu un traseu biografic şi intelectual total diferit de cel al lui Amos Oz. E vorba de Aharon Appelfeld, cunoscut şi el în România prin câteva traduceri. Este originar din Cernăuţi, a fost unul din copiii orfani din Transnistria, ajuns în Israel după război. Aproape toate cărţile lui au în centru evreimea bucovineană de dinainte de război, dramele lor, divizaţi în evrei religioşi ortodocşi, sionişti sau comunişti. Scrie într-o ebraică minunată, dar a scris foarte rar despre realităţile israeliene. Ajuns copil orfan în Israel, spune el într-un loc, cu fiecare carte a mea am vrut să mă întorc la lumea părinţilor mei, adică lumea evreimii din centrul şi estul Europei. Appelfeld şi Oz au

(8)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

reprezentat multă vreme cei doi poli ai culturii israeliene. Unul, cu faţa întoarsă spre Bucovina şi Europa Centrală, celălalt - trăind din plin experienţa israeliană. Oricât ar fi de diferiţi ca scriitori, acum se întâlnesc în a recunoaşte că identitatea israeliană cuprinde şi tradiţia est-europeană.

De altfel, caracteristic pentru tendinţele actuale ale societăţii este şi interesul crescând pentru Europa de Est, şi pentru Europa în general.

Regretabil, însă, este să constaţi că atunci când Israelul este pregătit, în planul mentalităţii colective, să restabilească punţile cu Europa, Europa Occidentală, mai ales, întoarce spatele Israelului prin acei intelectuali care îi contestă dreptul de a exista. Se întâmplă un lucru ciudat, mai ales în Occident. Mulţi contestă Israelul cu argumentul devalorizării ideii de stat naţional. Acesta este unul dintre nodurile tensiunii dintre Occident şi Israel. Israelul nu este în faza devalorizării ideii de stat naţional.

Dimpotrivă, este un stat în formare, care nu şi-a definit încă nici graniţele şi nici identitatea statală. Israelul nu are încă o constituţie. Există, într- adevăr, o defazare în raport cu Europa, cu comunitatea europeană.

Europenizarea actuală a statelor europene a venit după sute de ani de aşezare statală naţională. Cred că nici nu ar fi posibilă comunitatea europeană aşa cum este concepută acum dacă nu ar exista o foarte clară delimitare naţională şi statală. Iar acest proiect european nu cred că tinde spre devalorizarea ideii de naţiune sau de identitate culturală naţională, ci doar la o redefinire politică a ideii de independenţă naţională.

Israelul nu este deloc o societate omogenă. Conflicte şi antagonime există între diversele grupuri care o compun, provocate de tradiţii culturale şi mentalităţi diferite, moduri diferite de a se raporta la iudaism, de proiecte diferite de organizare socială. Unii vor un stat laic şi o democraţie laică, alţii vor un Israel în care religia să regleze viaţa zilnică, la fel ca în perioada antică.

M-am referit la Israel, la statul Israel şi la oamenii de acolo, nu la lumea evreiască în general. Aici relaţia cu Europa, pe de o parte, şi cu Israelul şi cu proiectul sionist, pe de alta, este foarte diferită. Aş aminti aici pe unul din marii filozofi evrei contemporani, cunoscut şi în România, George Steiner. Steiner este un antisionist radical. Ideea sionistă, spune el, a fost o catastrofă pentru istoria evreiască modernă. Am ajuns să construim un stat naţional ca să semănăm, vai, cu celelalte state naţionale. Noi evreii – spune el – nu aveam nevoie de un stat naţional. Menirea noastră este să participăm la cultura universală, să fim creatori de valori morale şi culturale cu valoare universală. Stat naţional ce înseamnă? Că suntem la fel ca ceilalţi, cu armată, cu poliţie, cu represiuni, războaie cu vecinii. De ce?

Noi avem altă misiune în lumea aceasta. Noi am dat atâtea valori culturii europene şi mondiale. Acesta este rolul nostru. Număraţi câte premii Nobel au evreii, spune el. Merită, pentru această contribuţie şi această participare, să plătim, din când în când, cu masacrarea noastră; chiar şi preţul Holocaustului, spune el.

(9)

Leon Volovici S.C.I.R.I. Conference: Israel şi Europa de Est

Bineînţeles că atunci când Steiner îşi expune opiniile acestea în faţa unui public israelian, reacţiile sunt foarte vehemente. Am asistat, de pildă, la replica scriitorului A.B. Jehoshua, un sionist radical, care nu înţelege ce mai caută evreii în alte ţări când au ţara lor. El i-a răspuns lui Steiner că aceste premii Nobel dobândite de evrei sunt premiile Nobel ale culturii şi ştiinţei din ţările respective. Pentru mine, spune el, un premiul Nobel luat de un evreu american este un premiu Nobel al americanilor. Cultura şi ştiinţa americană, franceză sau germană le-a dat acestor laureaţi evrei posibilitatea să se afirme.

Să mai constatăm, în încheiere, că tocmai Estul Europei, care, în perioada comunistă, a rupt orice punte cu Israelul, este acum mai deschis spre realităţile israeliene şi nu pune la îndoială legitimitatea existenţei statului Israel. Încă o dovadă că aceste relaţii, mai mult spirituale decât politice, au dinamica şi evoluţia lor, o evoluţie la care merită să reflectăm.

* Conferinţă în cadrul Seminarului de Cercetare Interdisciplinară a Religiilor şi Ideologiilor, Cluj, 6 mai 2008.

Referințe

DOCUMENTE SIMILARE

O stare este mai bună dacă deschide mai multe posibilităţi de câştig până la sfârşitul jocului.. Un exemplu de funcţie

Deci profilul de risc cardiovascular nu este foarte diferit la cele două categorii de femei încât evoluţia acestor factori de risc şi a riscului cardiovascular sub terapie

Pentru a înţelege, în contextul total, o întindere nenucleară de text ce este descendent pe dreapta al nodului părinte, la secvenţa de unităţi necesară

Ceea ce ni se pare şi mai interesant este faptul că în unele scrieri mistice iudaice, aşa cum arată Moshe Idel, se ajunge la o înţelegere antropomofică a cărţii. Ea se prezin-

Fizicianul Robert Frost – pe care nu l-am citit, ci doar am dat de un citat de-al lui, într-o carte foarte inspirată – a zis: „Hai să ne imaginăm că realitatea este ca o

sau, mai degrabă, n­aş fiinţa dacă nu aş fiinţa în tine, cel de la care, prin care şi întru care toate fiinţează.. 11 Aşa este bine, Doamne, aşa

Cu toate acestea, în cazul în care scopul este de a obține hărți rapid, Google Maps este o opțiune bună și foarte bine documentată, atât pentru dispozitivul mobil, cât și

○ Spațiul este unul foarte mare, așa că s-au folosit două aspersoare T200 configurate pentru un unghi de 90 de grade... Pentru transportarea apei s-a folosit o țeavă PE80