- 1 -
Maria Dorina Paşca Ionela Simon Pintea
EDU – PUERI
(mic îndreptar pentru personalul din creşă)
- 2 - Autori:
Conf. univ. dr. Maria Dorina Paşca Asist. univ. drd. Ionela Simon Pintea
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PAŞCA, MARIA DORINA,
EDU – PUERI:
mic îndreptar pentru personalul din creşă / Maria Dorina Paşca, Ionela Simon Pintea,
Târgu-Mureş: Editura Ardealul, 2019 Conţine bibliografie ISBN 978-606-8372-62-4 I. Pintea Ionela Simon
37
- 3 -
Maria Dorina Paşca Ionela Simon Pintea
EDU – PUERI
(mic îndreptar pentru personalul din creşă)
Editura Ardealul,
Târgu-Mureş, 2019
- 4 -
Motto:
“Noi, Ion şi Ioana Cu puterile noastre Am durat acest sfânt COPIL
Întru veşnica pomenire A acestui soare
Şi-a acestui pământ!”
(Ctitorie – Marin Sorescu)
- 5 -
C u p r i n s
La început de... creşă! / 9
Cap. 1 – Mă iubeşti şi mă respecţi? / 13 1.1. – Educaţia prin iubire / 13
1.2. – Ai răbdare cu mine? / 19 Cap. 2 – Sunt mic, dar ... cresc / 22
2.1. – Factorii dezvoltării / 22
2.2. –– Repere educaţionale în intervalul 0-3 ani / 25
2.3. Perioada prenatală şi primele zile de viaţă / 29
2.4. – Copilul de la naştere la 6 luni / 39 2.5. – Copilul de la 6 luni la 12 luni (1 an) /46 2.6. – Copilul de la 1 an la 2 ani / 53
2.7. – Copilul de la 2 ani la 3 ani / 60
- 6 -
Cap. 3 – Eu şi familia mea / 65 3.1. – Ce şi cine sunt eu? / 65 3.2. – Modelul părinţilor mei / 68 3.3. – Ajutoarele familiei mele / 82 3.4. – Comunicarea în relaţia copil - adult/părinte versus adult/ părinte - copil / 87
Cap. 4 – Şi el/ea este ... fratele meu/sora mea / 96
4.1. – Identităţi ale deficienţei şi handicapului / 96
4.2. – Caracteristicile handicapului de:
intelect, auz, văz şi polihandicap / 99 4.3. – Tulburări de limbaj / 104
4.4. – Autismul – elemente conceptuale /105 Cap. 5 – Nu mă ... bate! / 114
5.1. –Molestarea / 114
5.2. – Abuzul psihic şi fizic / 117
- 7 -
Cap. 6 – Sunt pregătit/ă pentru ...
grădiniţă? / 121
6.1. – Caracteristicile perioadei antepreşcolare / 121
6.2. – Dezvoltarea ataşamentului / 126
6.3 – Pregătirea pentru perioada preşcolară /130 6.4. – Ţine minte că ... / 132
Cap. 7 – Cânt şi spun poezii / 160 7.1. – Cântece, cântecele / 160 7.2. – Poezii, poezioare / 171 Bibliografie / 184
- 8 -
- 9 -
La început de ... creşă
Considerat fiinţă şi nu obiect, copilul, vine pe lume din iubire şi de aceea, e necesar să-i acordăm atenţia cuvenită, el fiind lumina ochi- lor noştri, dar şi tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte.
De fapt, cele cuprinse în paginile de faţă ca fiind micul nostru îndreptar, se doresc a fi o primă cărămidă din marea construcţie a casei, astfel încât drumul său în viaţă, chiar şi de tim- puriu, să pornească corect, echilibrat şi plin de achiziţii cognitive, vegheate toate de iubirea şi respectul faţă de Măria Sa – Copilul.
În acest context, prin structura sa, îndrep- tarul Edu-pueri reprezintă un viabil, accesibil şi complementar instrument de lucru în cadrul activităţilor educative desfăşurate în creşă. De
- 10 -
aceea, capitolele au punctat momentele dezvol- tării cronologice a copilului cuprins în intervalul 0-3 an, având o abordare mai personală, intere- santă, apropiată, dar mai ales, accesibilă, pornind de la:
- Mă iubeşti şi mă respecţi?
- Sunt mic, dar...cresc - Eu şi familia mea
- Şi el/ea este… fratele meu/sora mea - Nu mă bate
- Sunt pregătit/ă de ... grădiniţă?
- Cânt şi spun poezii
astfel încât întregul areal al imaginii sale, este surprins printr-o nouă modalitate, îndemnând totodată la informarea şi pregătirea psihopedago- gică continuă din partea Edu-pueri.
Astfel, creşa devine reper al educaţiei tim- purii, punând bazele cognitive a celor ce vor ve- ni, pornind chiar de la primul pas, zâmbet şi îm-
- 11 -
brăţişare mare, continuând cu ochii curioşi şi aplauzele prelungite ale serbării la care au reuşit să recite/cânte întreaga poezie/ întregul cântec şi ajungând în timp la eternul: „Eu când o să fiu mare ...”
Autoarele
- 12 -
- 13 -
Cap. 1 - Mă iubeşti şi mă respecţi?
1.1. – Educaţia prin iubire 1.2. – Ai răbdare cu mine?
1.1. Educaţia prin iubire
Copilul este fiinţă şi nu obiect, el vine pe lume din iubire, şi de aceea e necesar să-i acor- dăm atenţia cuvenită, fiind lumina ochilor noş- tri, dar şi „tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte”.
În acest context, e necesar a cunoaşte că, neştiind a echilibra iubirea cu celelalte compo- nente ale dezvoltării sale, copilul nu va face co- rect decantările între cât şi de ce, astfel fiind necesar a educa ... iubirea.
De aceea, copilul:
- 14 -
- trebuie să simtă afecţiunea celor din jur şi că este iubit;
- este sensibil emoţional la trăirile părinţilor;
- are dreptul la iubire;
- trebuie ascultat (opinia lui apare odată cu vârsta);
- merită să fie respectat;
Toate acestea sunt necesare pentru a um- ple rezervorul emoţional al copilului care înce- pe să se raporteze şi la altă comunitate în afara familiei, luate ciclic ele fiind: creşă, grădiniţă şi şcoală.
În acest context, precum avem cinci degete la o mână, aşa putem enumera şi cele cinci lim- baje ale iubirii faţă de copil, educându-l prin ea.
Astfel, pornim, gradat într-un practic, crescendo, de la:
- 15 -
1. mângâieri fizice:
- îmbrăţişări şi săruturi, mai ales la cei mici (părinteşti pe frunte şi-n creştet, prieteneşte pe obraji şi niciodată pe gură);
- ţinutul în braţe fiind foarte important pentru sugari;
- importante până în jurul vârstei de 4 ani, fiind pline de afecţiune, nefăcând diferenţa între fetiţe şi băieţi;
2. cuvinte de încurajare:
- pozitive şi folosite la momentul opor- tun;
- atenţie la: tonul, vocea, atmosfera şi ca- drul de referinţă;
- recompensa prin cuvinte laudative (va- lori morale);
- 16 -
- făcută încurajarea în cunoştinţă de cau- ză (exp: „Aruncă gunoiul” sau „Te pot ruga să duci gunoiul în locul meu?”);
- recunoaşterea şi prin cuvinte că, există copilul;
3. timpul acordat:
- e necesar a ne face timp pentru copil, jucându-ne cu el, ajutându-l la activi- tăţi, înscriindu-l în timpul nostru;
- este darul permanent al părintelui: „Eşti important pentru mine, îmi place să fiu cu tine, clipă de linişte şi iubire, copi- le”;
- împărtăşeşte-i gândurile tale şi priveşte- l când îi vorbeşti;
- vorbiţi, spune-i poveşti, recită-i poezii, mişcaţi-vă şi plimbaţi-vă;
- începeţi să citiţi împreună „cărţile de colorat, imaginile, mesajele”;
- 17 -
4. darurile:
- darul este din suflet, iar cadoul din...
mall;
- prin darul oferit de părinte, copilul să simtă că acestuia chiar îi pasă de el (mai mult moral decât material);
- să-i dăruiască dar să şi primească îm- brăţişări, zâmbete, râsete şi chiar priviri tandre;
- să fie învăţat să dăruiască;
- să ştie să se bucure când dăruieşte, dar şi primeşte.
5. serviciile:
- nu-ţi ajuţi copilul, făcând tu, ca părinte tot ce ar trebui să facă el (exp: Săracul, e mic, nu ştie...)
- să servească interesele copilului;
- învăţat să facă prin exemplu şi activi- tate directă;
- 18 -
- să fie făcute în funcţie de particulari- tăţile de vârstă;
- să porniţi întotdeauna de la: Nu faceţi voi ce poate face copilul – Maria Mon- tessori
Cele menţionate anterior se pot constitui într-o veritabilă bază de iubire, astfel încât, edu- caţia într-o asemenea conjunctură, să se sprijine pe patru elemente, cum ar fi:
a). satisfacerea nevoilor emoţionale şi de iubire ale copilului nostru;
b). asigurarea unei pregătiri pline de iu- bire, dar şi formarea unei discipline a copilului (liber consimţită);
c). asigurarea unei protecţii fizice şi emo- ţionale pentru copil;
d). explicarea şi exemplificarea controlului mâniei pentru copil;
- 19 -
toate evidenţiind nevoia unei măsuri, a unui echi- libru emoţional-parental, pornind chiar de la dic- tonul latin: Non multa, sed multum. (Nu tot ce e mult, e şi bun).
1.2. Ai răbdare cu mine?
Se spune că:
- Atunci când n-ai răbdare, să-ţi cumperi!
- Îţi trebuie ... răbdare ca să cauţi acul în carul cu fân.
- Răbdarea înseamnă să ştii că iar- ba nu creşte mai repede dacă tragi de ea.
citate care aduc în atenţie, mai ales pentru Edu- pueri, nevoia, dar şi necesitatea ca răbdarea să devină o ... calitate.
- 20 -
De aceea, e necesar a se cultiva răbdarea, atunci când:
- nu te superi;
- nu te necăjeşti;
- nu te enervezi;
- încerci să înţelegi situaţia creată;
- nu te grăbeşti;
- nu judeci pripit;
- nu te manifeşti temperamental;
- nu abandonezi în faţa unui eşec;
- eşti optimist;
- eşti înţelegător;
- te preocupă soarta celor din jur;
- accepţi o provocare;
- accepţi o schimbare;
iar lista poate rămâne deschisă, făcând în aşa fel încât, propria experienţă să o completeze, ea fiind foarte importantă, ajutând ca, în unele situ-
- 21 -
aţii, metaforic vorbind, răbdarea s-ajute ca să treacă prin urechile acului chiar şi ... cămila.
- 22 -
Cap. 2 - Sunt mic, dar ... cresc
2.1. Factorii dezvoltării
2.2. Repere educaţionale în intervalul 0-3 ani 2.3. Perioada prenatală şi primele zile de viaţă 2.4. Copilul de la naştere la 6 luni
2.5. Copilul de la 6 luni la 12 luni (1 an) 2.6. Copilul de la 1 an la 2 ani
2.7. Copilul de la 2 ani la 3 ani
2.1. Factorii dezvoltării
În structura sa, dezvoltarea, raportată în cazul nostru, este condiţionată de trei factori şi anume:
- 23 -
1). – ereditatea – reprezintă zestrea nativă, un specific biologic ce garantează o anumită formă diferenţiată de adaptare şi de reacţie (trăsături cu- noscute şi sub numele de „predispoziţii native”, ca rezultat al dezvoltării biologice complexe de-a lungul generaţiilor);
2). - mediul – în acest context, reprezintă tota- litatea cerinţelor sociale şi a relaţiilor în care tră- ieşte şi acţionează copilul, delimitând:
a). micro-sistemul = mediul imediat (familia, rudele, educatorul, creşa, grădiniţa, şcoala);
b). macro-sistemul = mediul social (reprezintă în general, societatea cu întregul său areal al particularităţilor sale social-istorice);
3). – educaţia = are calitatea de a fi un factor decisiv, un proces permanent şi continuu, care nu se referă doar la educaţia intelectuală (informa-
- 24 -
tivă şi formativă) ce se realizează în instituţiile de învăţământ, ci de la toate influenţele care mo- delează copilul în vederea creerii unei personali- tăţi structurate, trebuind să asigure adaptarea op- timă a copilului la cerinţele societăţii, bazându-se pe potenţialul individual.
Factorii enunţaţi anterior reprezintă un co- rolar al dezvoltării umane, făcând astfel ca indi- vidul să corespundă cerinţelor epocii istorico-so- ciale pe care o trăieşte şi la care se raportează într-un cadru temporal.
Într-o succintă abordare şi în altă ordine de idei, vorbim despre dezvoltare, pornind şi de la cea:
1). cognitivă = reprezentând cunoaşterea;
2). fizică = corp armonios şi sănătos;
3). psiho-socială = integrare, adaptare şi relaţii cu/ în comunitatea din care face parte;
- 25 -
2.2. Repere educaţionale în intervalul 0-3 ani
În această perioadă, actul educaţional surprinde sub forme diferite, cum ar fi:
- sporirea încrederii mamei în propriile forţe cât şi în copil;
- discuţia mamei cu copilul din primele zile, cuvintele calde şi mângâierile vor avea efecte benefice, el discută – sco- ţând limba mamei ştiind că aceasta îi place;
- obişnuirea cu plimbarea în natură, scoa- terea la aer, cel puţin 3-4 ore pe zi;
- lipsa stresului din partea mamei atunci când i se face baie (primele zile, cu aju- tor din partea cunoscătoarelor – bunici);
- recunoaşterea mamei de către copil (nou-născutul) după miros, deci, rămâ-
- 26 -
ne la acelaşi: săpun, deodorant, parfum, ele devenind „semne”;
- ferirea noului născut/ copilului de „teh- nica modernă”, televizor, calculator, te- lefon mobil (mai puţine fotografii şi expuneri la radiaţii);
- e necesar a lua în concediu nou-născu- tul/ copilul în această perioadă? (Ce fel de condiţii trebuie să-i asigurăm? Ce urmări faste sau nefaste pot apărea? E laudă sau chiar o necesitate acest fapt?
Credem că-şi va aminti pe unde „a umblat”?)
Totodată, să avem grijă să trecem hainele pe copil şi niciodată copilul în haine deoarece îi creează o stare de abandon, nelinişte şi discon- fort, de aceea e necesar să-i vorbim, să-l liniştim, practic, să colaborăm cu el, în vederea îndepăr-
- 27 -
tării riscului de inadaptare pe parcursul unui timp dat şi-ntr-o situaţia dată,
De asemenea, e important a menţine cor- pul copilului curat (spălat, înfăşat), cu haine ce-i menţin confortul (nici prea strâmte, nici prea largi, lungi sau scurte, călduroase, sufocante), tă- ierea unghiilor fiind pe acelaşi plan al reuşitei:
- la mâini – rotunjite
- la picioare – drepte (evitând încarnarea) Pentru o bună dezvoltare în această perioadă, e necesar a ţine cont de:
a). trebuinţe, ce pot fi:
-de apărare;
-de hrană;
-de eliminare (scaun);
-de foame şi sete;
-de somn;
- 28 -
bioritmul ce se crează, fiind de interes major, el reprezentând tic – tacul ceasului fiecăruia dintre noi, pornind de la râs şi ajungând la plâns, de la bucurie la tristeţe, de la plăcut la dureros, de la ştiut la neştiut.
b). dezvoltare psihologică - ce reprezintă interacţiunea strânsă:
- progresivă;
- globală:
- a tonusului;
- a mişcării;
- a inteligenţei;
- a limbajului;
construindu-se pas cu pas şi având în vedere particularităţile de vârstă ale celui în cauză.
c). dezvoltarea in integrum ce este rezultantă:
- predispoziţiilor genetice;
- 29 -
- maturizării fiziologice;
- contextului:
-familial;
-social;
-cultural;
-economic;
toate generând întregul care va apărea complet, complex şi benefic, atunci când toţi itemii sunt indepliniţi iar bucuria de a avea un copil, este o ... binecuvântare.
2.3. Perioada prenatală şi primele zile de viaţă
Minunea concepută din iubire şi rod al acesteia are nevoie şi se hrăneşte cu ea, făcând posibilă comunicarea dintre făt şi mamă, încă din perioada în care-şi „fac semne”.
De aceea, viitoarea mamă trebuie să co- munice cu el, prin canalul:
- 30 -
1). fiziologic = ce se referă la un schimb biu- nivoc, în care mama asigură hrana şi oxigenul necesar dezvoltării fătului, iar acesta, prin pla- centă, livrează hormonii necesari pentru bunul mers al sarcinii.
E momentul în care mama va conştientiza ce efecte nocive asupra bunului mers al sarcinii şi evoluţiei sale au:
- alcoolul;
- tutunul;
- drogurile;
- radiaţiile;
- medicamentele;
- neliniştea;
- furia;
- depresia;
- agresivitatea;
- 31 -
şi alte ispite ce par la prima vedere inofensive, dacă „aplecăm urechea” la informaţii nefondate şi „prinse din zbor”.
2). comportamental = este dat de configuraţia predominant gestuală, prin care cei doi, mai mult sau mai puţin conştienţi, îşi transmit diverse me- saje „codate”, loviri şi mângâieri, de aceea mama îi va:
- vorbi;
- cânta;
- zâmbi;
- povesti;
astfel încât să se realizeze dar şi sudeze, o legă- tură benefică pe perioada sarcinii şi nu numai, între cei doi parteneri într-ale vieţii.
3). empatic (extrasenzorial) = prin care se va veghea ca toate căile de acces către făt, să func-
- 32 -
ţioneze permanent, el să simtă că este dorit şi iubit, nefiind niciodată pus în situaţia de a auzi ce n-ar vrea să audă: „nu te-am dorit, nu te vreau, nu te iubesc, pleacă, dispari”, stigmatul e mai du- reros decât orice însemn cu „fierul roşu”.
Totodată e absolut necesar ca să se creeze triada între mamă-făt-tată, cel din urmă partici- pând afectiv la toate evoluţiile din perioada sar- cinii, viitorul fiind şi al lui, iar mândria de a fi tată e unică.
De asemenea, e bine ca de la începutul sar- cinii, gravida să cunoască şi unele date esenţiale despre:
- naştere;
- moaşă;
- medic;
- modalităţi de naştere;
- 33 -
participând efectiv la unele cursuri organizate în acest scop, deschiderea spre noua calitate de ma- mă, fiind absolut necesară şi bine înţeleasă.
Deoarece se pot întâlni cazuri în care fătul nu prezintă o dezvoltare normală şi armonioasă, cauzând greutăţi sarcinii cât şi mamei, e bine ca aceste repere maladive să fie aduse la cunoştinţa familiei, hotărârile importante privind viaţa celor doi, să fie luate împreună şi în cunoştinţă de cau- ză, pornind de la dictonul „Primu non nocere”
(În primul rând să nu faci rău).
Şi trecând cu bine peste tot şi toate după cele nouă luni de sarcină, apare naşterea, ca fiind miracolul lumii şi-al vieţii veşnice.
Dintr-o altă perspectivă, naşterea reprezin- tă acea trecere brutală a fătului dintr-un mediu lichid în care temperatura este constantă şi unde stimulările tactile şi auditive sunt facilitate, fiind hrănit în permanenţă, ajungând într-un mediu în-
- 34 -
conjurător mai degrabă ostil, în care nu are nicio autonomie, devenind ... dependent.
În acel moment are nevoie imediată de prezenţă afectivă şi stimulări senzoriale pentru a menţine echilibrul său psihologic prin:
- legănări;
- mângâieri;
- cuvinte calde;
- priviri pline de încredere;
astefel încât să simtă din primele sale clipe de viaţă, iubirea şi nu ura, nici chiar dezamăgirea că
„n-a fost băiat” aşa cum şi-a dorit ... tatăl.
Este momentul în care, cei vizaţi, vor cal- cula scorul Apgar, la unu, cinci şi zece minute, evouluţia noului născut, ţinând cont de:
- puls (lent sau rapid);
- respiraţie (regulată, întreruptă de plâns sau nu);
- tonus (relaxat, activ);
- 35 -
- reactivitate (inert sau cu grimasă);
- coloraţia pielii:
- roz = satisfăcător - bleu = anoxie (lipsă de oxigen)
Zecele este dorit de toate mamele, mai ales că pentru fiecare element, se acordă câte două puncte, scara vaorică coborând, fiind totuşi satis- făcător peste şapte, problemele apărând între ze- ro şi şapte.
Şi primele zile ale noului născut aduc termenul de familie în locul celui de cuplu, de- oarece:
- soţia se transformă şi în mamă, ce nu trebuie să fie doar biologică, ştiut fiind că sarcina aduce schimbări în viaţa fe- meii şi nu numai;
- soţul, devenit şi tată, primeşte astfel cea mai puternică dovadă de iubire din
- 36 -
partea soţiei, fiind mama copilului lui, urmând a fi alături de aceasta în mod activ, copilul având nevoie de amândoi părinţii, el devenind ... liantul.
E foarte important a cunoaşte că în pri- mele zile, vor fi controlate reflexele arhaice ale noului născut, ele dispărând în primele şase luni, şi anume:
a). – reflexul de orientare/căutare = în- toarce capul la bătaie, la vocea mamei pentru râs;
b). – reflexul înotului = să-şi ţină respiraţia sub apă;
c). – mersul automat = ţinutul vertical, talpa atinge ceva;
d). – înfăşcarea = bebeluşul strânge dege- tul unei persoane ce-l pune în palma acestuia;
e). – reflexul lui More = se întinde, lasă capul pe spate, deschide braţele;
- 37 -
Să nu uităm că, apariţia copilului poate aduce schimbări în familie pornind de la:
- al câtelea membru/copil este;
- dacă este acceptat sau nu;
- dacă este iubit sau nu;
- dacă este abandonat;
- rolul fraţilor şi poziţia acestora faţă de noul copil / membru venit (pot exista premise pentru apariţia geloziei între fraţi);
- locul acestuia în structura familiei;
- implicarea comunităţii în bunul mers al familiei;
Şi tot aici, evident, apare momentul alăp- tării noului născut, fiind cunoscute beneficiile laptelui de mamă, adică:
- este de neînlocuit acolo unde se poate;
- 38 -
- este singurul aliment ideal pentru nou- născutul şi unicul dar al naturii deopo- trivă pentru săraci cât şi bogaţi;
Actul în sine, ridică şi o serie de întrebări legate mai ales de:
- perioada optimă pentru alăptare;
- cele afirmate de medici (sursă de anti- corpi, etc.);
- cele afirmate de psihologi:
- crearea dependenţei dintre cei doi peste limita normalu- lui;
- refugiu pentru mame;
- probleme legate de dentiţie;
- hrană solidă şi dezvoltare ar- monioasă;
Atenţie la modul câteodată agresiv din par- tea mamei de a alăpta până la vârste preşcolare
- 39 -
5-6 ani, fiind în detrimentul copilului pe care implicit „îl face de ruşine” şi-i crează un discon- fort în faţa celorlalţi ce-l numesc „bebe-bebeluş”.
Ce-am câştigat? O postare pe reţeaua de sociali- zare? Până unde ducem relaţia mamă-copil? Se creează dependenţă? Da?!
Întrebări care, de-a lungul anilor în anu- mite situaţii, îşi vor găsi răspunsul.
2.4. Copilul de la naştere la 6 luni
Pentru o bună creştere şi cu eficienţă maximă e necesar a lua în considerare următoarele premise:
- implicarea întregii familii în educarea copilului;
- respectarea unor reguli privind – când, cât şi de către cine este luat copilul în braţe;
- 40 -
- învăţarea copilului să aibă încredere în cei din jur, la evenimentele ce apar deja în viaţa lui, cum ar fi:
-îmbăierea;
-ţinutul în braţe;
-îmbrăcarea;
-hrănirea;
-îngrijirea permanentă;
- se manifestă în această perioadă, stări ca:
-plâns;
-râs;
-ţipăt;
-comunicare cu cei din jur;
-explorarea degetelor de la mâini şi de la picioare;
-atingere;
-prindere;
-explorarea ducând sau folosind gura;
- 41 -
Ca şi caracteristici majore în această perioada, putem remarca şi observa că:
- începe să-şi controleze mişcarea capu- lui şi îl poate ţine în sus;
- îi place să fie ţinut în braţe sau mişcat ritmic;
- începe să se recunoască în oglindă;
- începe să zâmbească la oameni şi obiecte familiare;
- preferă să înveţe cu un aduld cunoscut cu care se simte în siguranţă;
- atrage atenţia celui ce-l îngrijeşte asu- pra dorinţelor şi necesităţilor, în mod simplu;
- începe să râdă şi să chicotească;
- explorează lucrurile cu gura;
- atinge şi prinde obiectele, printre care, sunătorile şi jucăriile moi;
- 42 -
- se angajează în joaca simplă, interac- tivă cu degetele şi mâinile mamei sau ale altei persoane;
Din punct de vedere psihologic, în această pe- rioadă punctăm cateva elemente definitorii pri- vind:
1). – vederea:
-fixează cu privirea;
-imită ce vede;
-îşi priveşte mama când suge;
2). – auzul:
-aude toate zgomotele;
-îl stimulează (calmează) zgomotele, vocile, în general cele de femei;
-se orientează după o voce caldă;
-se depistează surditatea în prima săptămână de viaţă (realizat cu aparatură medicală specială sau prin bătăi uşoare din pal-
- 43 -
mă, mici zgomote la nivelul urechii, se observă mişcarea capului, căutând sursa);
3). – mirosul:
-simte mirosul;
-se obişnuieşte cu mirosul ma- mei (mamele să nu-şi schimbe parfumul, deodo- rantul şi săpunul pentru a nu deruta copilul);
4). – gustul:
-se obişnuieşte cu gustul laptelui;
-recunoaşte gustul: dulce, sărat, acru, amar;
-se strâmbă la sarea pe limbă;
-îi plac alimentele îndulcite;
5). – pipăitul:
-mângâierile îl calmează şi-l liniştesc;
- 44 -
-la pielea goală fiind, plânge (mai ales când este dezbrăcat), e necesar să fie liniştit, să se vorbească cu el;
-plânge şi în camerele supra- încălzite datorită sentimentului de nesiguranţă, când este dezbrăcat (nu mai simte hăinuţele sau scutecele pe el/ pe lângă el;
6). – gânduritul:
- apare în jurul celei de-a cin- cea săptămâni;
- este interesat când i se răs- punde;
- prin luna a doua, să se discu- te cu el, prin imitarea reciprocă a sunetelor;
- începe „stadiul pasăre” - la 3 luni, pronunţă deja 75 de sunete atunci când:
- se joacă singur în patul său;
- se pregăteşte să doarmă;
- 45 -
- este scos la plimbare;
7). – zâmbetul:
- la început e spontan şi re- flex,
- apare şi în somn;
- surâde în timp numai celor cunoscuţi şi mamei;
- luat în braţe, mângâiat şi vorbindu-i, va zâmbi;
8). – plânsul:
- apare de la naştere, ca semn bun;
- plânge când n-are compasiune;
- apare ţipătul având funcţia de apel, de a atrage atenţia;
- simte nevoia reală de a fi ţinut în braţe;
- nu-i place să doarmă singur;
- 46 -
Şi uite aşa, pas cu pas, cu zâmbet, scâncet şi-o „păsărească”, copilul ce-a împlinit cele şase luni de viaţă, porneşte mai departe spre ...
2.5. Copilul de la 6 luni la 12 luni (1 an)
În dezvoltarea sa, copilul evoluează, astfel încât, în această perioadă e bine a observa că:
- începe să înţeleagă cine este;
- ştie că este diferit de alţi oameni;
- învaţă tot timpul să treacă de la târât la mers;
- poate înţelege limbajul, dar nu vorbeşte mult;
- vrea să se îmbrace şi hrănească singur, dar este neîndemânatic;
- 47 -
- îşi manifestă deja sentimentele de feri- cire, tristeţe şi furie, aceasta din urmă arătându-şi-o faţă de obiecte şi oameni;
Deci, să nu uităm că practic, primul an de viaţă al copilului este determinat de cele trei achiziţii fundamentale şi anume:
- apucatul şi mânuirea elementară a obiectelor;
- mersul;
- primele cuvinte;
fiind de fapt şi perioada când se pregăteşte pentru:
- mers;
- merge, începe să vorbească, îl imită pe adult şi face pe clovnul (11-12 luni);
- apariţia jucăriei preferate (8 luni);
Legat de jucării, în această perioadă trebuie să fie:
- 48 -
- plăcute;
- stimulative;
- din materiale nepericuloase;
fiind realizate în aşa fel încât să nu pună sub nici o formă, în pericol, viaţa copilului ştiind că aces- ta poate avea conduite, atitudini şi comporta- mente variate şi complexe, faţă de o jucărie, por- nind chiar şi de la:
- mărime;
- culoare;
- formă;
- material;
- interactivă;
- teleghidată;
- robotizată;
ea devenind în scurt timp prieten sau duşman,
„şi şi” neexistând.
- 49 -
Tot acum, dacă n-au uitat, nu le este ruşine şi doresc cu adevărat un copil sănătos şi armonios dezvoltat conform vârstei, părinţii trebuie să:
- se joace cu copilul
- înveţe jocul şi să se joace;
- îi cânte;
- îi vorbească;
- îi creeze o stare de bine, optimistă;
deoarece el, copilul, are nevoie de amândoi pen- tru a creşte în iubirea lor, neexistând situaţii de genul:
- eu n-am timp, ocupă-te tu;
- este copilul tău/ al meu;
- l-ai făcut, creşte-l;
- un bărbat nu schimbă ... scutece
şi cred că, lista poate continua, ceea ce demon- strează existenţa unei lacune în înţelegerea actu- lui de educaţie, pornind chiar de la cunoscutele cuvinte: „unde-s doi, puterea creşte”.
- 50 -
Din perspectiva dezvoltării energiei ce o stăpâneşte copilul între 6-12 luni, aceasta se sub- divide, delimitând:
a). – până la 6 luni – energia vitală a copi- lului se focalizează pe dezvoltarea sa senzorială;
b). – între 6 – 12 luni - energia vitală se redistribuie către înţelegerea semnificaţiei de sti- mulare a obiectelor.
Tot acum:
1). – funcţionarea timpurie a procesului de în- văţare este perceput sub cele patru ipoteze şi anume:
- obişnuinţa;
- condiţionarea clasică;
- condiţionarea instrumentală;
- imitarea;
2). – memoria:
- de recunoaştere a obiectelor;
- 51 -
- de evocare a acestuia în absenţa lui;
3). – limbajul:
- este cel nonverbal până la instaurarea comunicării verbale;
- apare limbajul bebeluşului şi în acest caz, părinţii trebuie să-i vorbească cât mai mult;
4). – inteligenţa:
- reproduce activ o reuşită întâmplătoare;
- apare inteligenţa practică propriu zisă;
- caută corect obiectul prin noi mijloace;
5). – surâsul:
- se manifestă ca mijloc de comunicare nonverbală;
6). – plânsul:
- poate să fie primar - anunţând practic că îi este foame (are o trebuinţă);
- poate să fie furios – atunci când doreşte să atenţioneze asupra a ceva/ cineva anume sau
- 52 -
ca o descărcare a unei stări emoţionale sau şi conflictuale creată, dizarmonioasă.
7). – conştiinţa de sine:
- începe să-şi recunoască mâinile;
- sărută oglinda (chipul), apoi se recu- noaşte;
8). – ca activitate motrică se evidenţiază:
- târârea;
- ridicarea de unul singur în picioare;
- somnul (liniştit, agitat);
- hrana (masa – atenţie la dentiţie);
- jocul;
- jucăria;
Şi astfel, copilul nostru creşte, creşte ajungând să sufle şi-n ... lumânare, acum când deja are un an şi se îndreaptă cu multă speranţă şi iubire spre ...
al doilea.
- 53 -
2.6. Copilul de la 1 an la 2 ani
Este momentul curiozităţii şi-a satisfacerii acesteia, copilul începând să exploreze lumea pentru a înţelege la nivelul său, cum merg lu- crurile şi unde-i este...locul.
Porneşte în primul rând să comunice cu adulţii dar şi cu alţi copii, plăcându-i totodată să mişte:
- diferit capul;
- întregul corp;
- mâinile şi degetele;
totul finalizându-se cu mişcarea sa ritmică sau mai puţin ritmică pe muzică, importantă fiind şi atitudinea.
Şi ca un corolar al celor prezentate ante- rior, învaţă să pună şi să spună pe nume lucru- rilor, pregătindu-se spre marea aventură a...
adresării de întrebări perioada de ce-urilor.
- 54 -
Acum, apar achiziţiile ce-l fac să fie mai mult decât plăcut, prezenţa în casă simţindu-i-se, deoarece lumea lui, aduce noutăţi de percepţie în cea a adulţilor, care-l pot accepta sau nu, declan- şându-se o anumită reacţie a evoluţiei.
Vom descoperi în această perioadă, unele conduite ce-ar trebui raportate la întregul seg- ment de dezvoltare bio-psiho-socială a sa, por- nind de la:
- refuză deseori să mănânce şi-atunci ne gândim că: a mâncat, nu-i place, se simte bine, e bolnav sau face mofturi?
(depinde de situaţie);
- refuză să meargă la culcare fapt ce ne duce iar cu gândul la: doarme sau nu singur, există lumină de veghe, îi este frică de întuneric, visează urât, are coş- maruri? (atenţie la ce i se întâmplă
- 55 -
înainte de culcare - desene, ceartă, ru- găciune, poveste);
- refuză să facă ce i se cere ca un recul la tot ce i se întâmplă acum, deci: poate fi prea alintat şi nu doreşte să îndepli- nească ce i se spune, devine dominant?
(i se fac toate poftele şi-atunci, la ce să ne aşteptăm?)
Şi cu toate acestea, cea mai importantă activitate a sa este ... mişcarea, căci:
- îşi perfecţionează mersul;
- fuge;
- se caţără pe scaune;
- mişcările devin din ce în ce mai inte- resante;
- se joacă alături de alţi copii, dar nu cu ei;
- este sensibil la muzică;
la care adăugăm faptul că:
- 56 -
- se recunoaşte în oglindă şi începe să utilizeze cuvintele „eu” şi „mie”;
- recunoaşte altă persoană reală în oglin- dă dar şi pe faţă (faţă în faţă);
- începe să mănânce singur (atenţie la ta- câmurile folosite);
- doreşte să se îmbrace singur, formându- şi primele deprinderi în acest scop;
- începe să arate interes pentru folosirea wc-ului (e timpul pentru ceasul biolo- gic/ bioritmul, se dezvoltă sfincterial);
Cu alte cuvinte, se remarcă:
1). – limbajul:
- denumeşte deja obiecte şi fenomene;
- creşte debitul verbal (cuvinte noi care trebuie rostite spre învăţarea corectă, fără dimi- nutive (exp: cană şi nu ... căniţă)
- 57 -
- se actualizează experienţele verbale tre- cute;
- evocă fapte relatate de adulţi, fără parti- ciparea lui;
- formează primele propoziţii simple: „Ma- ma pa. Pa. Eu papa.”
- se pregăteşte pentru perioada „de ce – urilor”;
2). – gândirea:
- este cea concretă prin care el se rapor- tează la tot ce-l înconjoară;
3). – imaginaţia:
- apare povestea în viaţa lui, care poate fi citită sau spusă (povestită);
- imaginea obiectelor, fenomenelor poate avea un impact emoţional special;
- apare confuzia între real şi fantastic în cadrul unor mici poveşti create;
- 58 -
- începe să „citească” imagini, formulând propoziţii simple în redarea conţinutului;
4). – afectivitatea:
- tata trece pentru un timp în vârful pira- midei afective (important e să înţeleagă acest fapt, cei doi părinţi);
- apar îmbrăţişările ca exprimare a dra- gostei faţă de o persoană sau obiect (animale mari din pluş, jucăria preferată);
- îi place să fie lăudat şi devine atent la acest fenomen;
- poartă jucăria cu el sau alt obiect de care este ataşat în mod evident (un alter ego: periniţă, scutec, plăpumioară, cămăşuţă) – poate ţine loc, mai târziu, de prieten;
- îşi manifestă umorul spontan, realizând o atmosferă plăcută, calmă, liniştită;
. pot apărea accidental stări de anxietate (descoperită cauza, ele fiind efectul);
- 59 -
5). – jocul:
- îi place să se joace avându-l încă par- tener, adultul;
- apar jocurile cu subiect - jetoane, lego;
- interes în joc pentru cărţile cu imagini (gen – animale, păsări – cartonate, ce se pliază);
- este atras în joc de jucăriile cu roţi (maşi- nuţe, animăluţe) şi cele care produc un anumit sunet (poliţia, pompierii – nino-nino);
- îi lipseşte încă coordonarea în mişcări şi de aceea în timpul unui joc „varsă” conţinutul (nisip, lichide, cuburi, etc);
- poate, îi place, se simte liber şi este entu- ziasmat atunci când pedalează:
- o tricicletă;
- o bicicletă mică;
- o trotinetă;
Am putea conchide, spunând că în această perioadă de un an până la doi ani, copilul:
- 60 -
- merge;
- vorbeşte;
- este curat;
- dezvoltă o mare autonomie, reuşind singur a cunoaşte şi înţelege tot ce-l în- conjoară, dorindu-şi poate, şi cu sigu- ranţă aşa e, mai mult şi mai multe, ne- cesară fiind totuşi calitatea şi nu ... can- titatea.
2.7. Copilul de la 2 ani la 3 ani
În dezvoltare, se conturează deja ... între- gul, adică momentul în care, pregătit pentru grădiniţă, va putea spune: adio, creşă, deja sunt mare, am crescut.
- 61 -
Această creştere nu reprezintă decât o va- rietate şi multitudine de achiziţii cogniscibile, ce- i determină o anumită:
- conduită;
- atitudine;
- comportament;
faţă de mediul la care se rapotează într-un moment dat, integrându-se sau nu.
În acest context:
- îi place să exerseze de unul singur anumite situaţii (să încerce);
- îşi conturează o anumită autonomie privind:
-mâncatul singur, -îmbrăcatul singur;
-încălţatul chiar dacă nu-şi leagă încă şireturile;
- 62 -
-poate să prindă haina cu:
capse, nasturi mari, scai şi fermoar;
-poate turna dintr-un vas mic în unul mare;
- îşi înţelege lucrurile din perspectivă personală şi mai puţin sunt însuşite sentimentele şi gândurile celorlalţi;
- îşi schimbă des stare de spirit (râs, plâns, obosit, vesel, furios, calm, etc) şi atenţie la primele elemente de ADHD (dacă apar - deficit de atenţie);
- este interesat de copiii din jurul lui şi ajutat de adult se poate juca şi cu ei;
- numeşte cele mai familiare lucruri;
- înţelege şi răspunde la cererile celor- lalţi;
- devine „vorbăreţ” şi întreabă „de ce?”;
- 63 -
- înţelege efectul de: apucat, lovit şi împins, atât asupra lui cât şi a celor din jur, mo- tivate sau nemotivate fiind gesturile;
- potriveşte şi sortează obiecte şi/ sau jetoane, după:
- mărime;
- formă;
- culoare;
- ajunge să folosească în exprimarea curentă între 300 şi 1000 de cuvinte;
- are sentimente, le trăieşte dar nu şi le poate descrie;
- apar „ritualurile la /de culcare” ce au impact emoţional asupra sa:
- povestea;
- jucăria;
- lumina;
- uşa;
- rugăciunea;
- 64 -
pentru a învinge teama de întuneric şi dormitul singur.
Considerăm că el, copilul, este pregătit pen- tru perioada preşcolară (grădiniţă) pe care şi-o doreşte, mai ales dacă ea este „dincolo de perete şi de uşă” (în cazul în care creşa şi grădiniţa se află în aceeaşi clădire).
De asemenea, printre „semnele ce ne sem- nalează” acest lucru, vor fi şi buzunarele pline ce apar ca o consecinţă a curiozităţii şi imagi- naţiei copilului, a dezvoltării sale în parametri optimi, fiind normal să existe în buzunarele lui ...
tot ce-i suscită interes: maşinuţe, pietre, bom- boane, mici jucării, nasturi, jetoane, lego şi lista rămâne ...deschisă.
- 65 -
Cap. 3 – Eu şi familia mea
3.1. – Ce şi cine sunt eu?
3.2. – Modelul părinţilor mei 3.3. – Ajutoarele familiei mele 3.4. – Comunicarea în relaţia copil – adult/părinte versus adult/părinte – copil
3.1. Ce şi cine sunt eu?
Ce sunt eu? Sunt fiinţă şi nu obiect venit pe lume din iubirea mamei şi-a tatei. Pentru că sunt un adult mai mic:
- sunt dependent încă de ceilalţi;
- deţin puţine cunoştinţe, deocamdată;
- am puţine competenţe;
- sunt puţin sau deloc adaptat social;
- 66 -
- nu sunt capabil încă să-mi controlez emoţiile;
şi cu toate acestea, cei mari, adulţii, vor avea grijă de mine, ca să pot trece cu bine dificultăţile ce vor apărea pe parcursul dezvoltării mele, din toate punctele de vedere.
De aceea, eu, copilul, sunt cel care:
a). deţin elemente de identitate personală;
b). mă raportez la un segment social distinct/aparte;
c). trebuie să-mi trăiesc şi să am o copilărie care, oricum, poate-mi lăsa urme:
- pozitive = denotă echilibru;
- negative =apar şi pot persista în timp, carenţele afective;
De asemenea, vă rog să nu uitaţi că eu:
- nu sunt obiect de şantaj;
- nu trebuie să fiu manipulat;
- 67 -
- nu sunt monedă de schimb pentru nimeni, niciodată;
- am dreptul la viaţă şi iubire, aşa cum sunt;
Mă îngrijorez atunci când mama, legat de mine:
a). este incapabilă să stabilească o legătură deşi vrea, pentru că este anxioasă, temătoare ca nu cumva să mi se întâmple ceva, vreun accident nedorit şi astfel, mă face agitat şi nefericit;
b). oscilează între tandreţe şi furie, gene- rându-mi instabilitate psihomotorie, fapt ce-mi întârzie buna coordonare a mişcărilor, favori- zându-mi în timp a deveni nesigur şi nehotărât;
c). nu vrea să stabilească o comunicare cu mine, deşi poate, pentru că inconştient sau con- ştient, mă respinge, astfel încât o să devin un plângăcios, apatic, incert şi neinteresat de tot ce se întâmplă în jurul meu, ceea ce nu-mi va plăcea
- 68 -
cu siguranţă, eu dorind să fiu sănătos, vesel şi ...
normal.
Şi uite aşa, mă trezesc cu mama că trece printr-o stare postnatală depresivă, atunci când chiar nu vrea să mă cunoască cu adevărat, să afle cine sunt şi să nu lase să se cuibărească la sânul ei - în locul meu: angoasa, frica, teama şi „buna prietenă” şi a altor mame – depresia, când: ac- ceptarea, înţelegerea, curajul şi iubirea, par dintr- o altă ... poveste pe care cu siguranţă n-am scris- o eu.
Cine sunt eu? Te rog să mă descoperi prin dragostea ta pentru mine!
3.2. Modelul părinţilor mei
Familia: mama, tata, fraţii şi surorile alcătuiesc un întreg ce trebuie să facă faţă atât zilelor cu soare, bucuriilor şi iubirii, cât şi celor
- 69 -
cu nori, certuri, bătăi, neînţelegeri şi ură, toate încercările venind de undeva, şi lăsate cele mai puţin bune vor dăuna grav sănătăţii familiei mele.
De aceea, părinţii vor încerca a copia, în general modelul parental avut în anii copilăriei lor, sau din contră, vor „pleca urechea”, vor creş- te „după ureche”, căci, n-au model parental iar reţelele de socializare şi mass-media, „se înghe- suie să mă crească” cum vor ele.
Astfel, e bine dragi părinţi, să aveţi în vedere copilul, adică:
- căutaţi să-i înţelegeţi şi comportamen- tul negativ, având în vedere scopul ur- mărit de acesta (ce-şi doreşte şi de ce);
- lăsaţi-l o perioadă să suporte consecin- ţele opiniilor lui, ca experienţă;
- trataţi-l cu respect, indiferent cât de ne- respectuos este în comportamentul lui,
- 70 -
acest fapt va dezamorsa un viitor con- flict, responsabilizându-l (va încerca să se descurce singur, răspunzând de fapta sa);
- încurajaţi-l şi faceţi tot ce vă stă în pu- teri să-i susţineţi încrederea şi stima de sine, cât şi respectul ce se cultivă în timp;
Şi cu toate acestea, de-a lungul anilor, familia românească, prin tradiţia şi cultura sa, şi-a lăsat amprenta asupra creşterii copilului, iar astăzi, unele dintre ele ni se par anoste, depăşite, de aceea, nu trebuie să le scoatem din context, dându-le valoarea timpului (momentul istoric la care se raportează). Astfel întâlnim:
- lipsa de importanţă adăugată opiniei co- pilului;
- impunerea respectului necondiţionat fa- ţă de opinia adultului;
- 71 -
- autoritatea exagerată a părinţilor: „copi- lul trebuie pupat numai când doarme”;
- asigurarea unei supravegheri continue a copilului ce denotă o dependenţă exa- gerată faţă de părinţi, de-a lungul între- gii vieţi;
- lipsa de comunicare în situaţia luării unei decizii;
- păstrarea secretului numai între părinţi;
- hrănirea strictă la ore regulate, fără a se ţine cont de nevoile copilului;
- aplicarea şi de pedepse fizice, punând în practică proverbul: „unde dă mama, creşte” sau „eu te-am făcut, eu te omor”;
Veridice sau nu, regulile au fost în unele situaţii respectate, altele au creat liberul arbitru şi câteva au lasat natura să rezolve totul. Şi ajungem as- tăzi, să grupăm părinţii în categorii ce le defi-
- 72 -
nesc: stilul, metoda, logistica, strategia şi ... pu- tinţa sau neputinţa de a fi ceea ce îşi doresc sau nu-şi doresc să reprezinte acel ceva, cineva pen- tru copilul lor.
În acest context, copilul părinţilor:
1). – echilibraţi – are drepturi şi obligaţii egale cu ceilalţi membri ai familiei şi participă intens la viaţa întregii familii; într-o astfel de familie se oferă dragoste, dar se şi pretinde res- ponsabilitate. Copilul va avea încredere în sine, se va şti autocontrola, va fi fericit, prietenos, echilibrat din punct de vedere emoţional, iar în raport cu ceilalţi va stabili uşor relaţii de prietenie, având mari şanse de reuşită în viaţă, precum şi perspective de a fi generos şi fericit.
2). – indiferenţi – se va izbi frontal de o atitudine frecventă de neglijare şi respingere, în spatele căruia se ascunde un mesaj de tipul: „Nu eşti şi nici nu ai fost dorit”, astfel i se refuză cele
- 73 -
mai elementare drepturi, este des pedepsit, ridi- culizat şi izolat, fiindu-i afectată serios stima de sine, acesta simţindu-se inferior şi nesigur, fără valoare, iar în relaţiile cu alţi copii, va fi brutal, răzbunător, arţăgos sau chiar agresiv fără motiv, suportând cu greu neacceptarea ce survine din partea celor din jur;
3). – exageraţi – este crescut într-un cli- mat de seră, nu are obligaţii, nu i se anticipează dorinţele, el fiind privat chiar şi de activităţile ce le-ar putea realiza şi care i-ar face bine. Drept urmare, în contact cu ceilalţi copii, întâmpină greutăţi, având tendinţa de a deveni pasiv, lipsit de iniţiativă şi incapabil de autoapărare, făcând din refugiul în visare, calea de a evita contactul cu realitatea.
4). – autoritari – este solicitat la o ascul- tare totală, interzicându-i-se să-şi asume răspun- deri şi iniţiative, fiind astfel împiedicat să-şi dez-
- 74 -
volte capacităţile de decizie şi de acţiune; îi este subminată încrederea în sine şi independenţa, astfel încât va deveni supus, modest, ascultător, resemnat, incapabil de a lua autonom vreo deci- zie. În consecinţă, va fi nefericit şi ostil, cu toate că frecvent demonstrează loialitate, onestitate şi corectitudine.
5). – inconsecvenţi – este profund derutat deoarece părinţii oscilează între autoritate şi pasi- vitate, între indiferenţă şi tutelă, fiind solicitat să opteze pentru anumite poziţii într-o dispută, iar în altă dispută, să se situeze pe poziţii contrare, va fi deci, instabil, nesigur, uşor de atras şi influ- enţat de persoane rău intenţionate.
Şi poate, într-o notă optimistă şi plină de respect pentru copil, să apelăm la un decalog (zece) de sfaturi bune şi anume:
1). Oferiţi copilului o mare parte din tim- pul dumneavoastră; jocul cu copilul şi citirea de
- 75 -
poveşti sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut.
2). Dăruiţi-i copilului experienţe noi şi co- municaţi cu el permanent;
3). Oferiţi-i copilului îngrijiri permanente şi fiţi coerenţi într-o atitudine afectuoasă, ceea ce este de o importanţă imensă pentru sănătatea lui spirituală, la fel cum alimentaţia corectă este esenţială pentru sănătatea corpului;
4). Stimulaţi-l să se joace singur sau cu alţi copii, fapt ce-i va dezvolta spiritul de explorare, intuiţia şi creativitatea .
5). Felicitaţi-l atunci când eforturile lui sunt încununate de succes.
6). Oferiţi-i şansa unor responsabilităţi din ce în ce mai mari, deoarece simţul responsa- bilităţii se dezvoltă doar prin activităţi practice.
7). Fiind mic, adaptaţi-vă comportamentul la caracteristicile vârstei lui.
- 76 -
8). Atunci când nu sunteţi de acord cu comportamentul copilului, manifestaţi-vă deza- probarea ţinând cont de temperamentul, vârsta şi capacitatea de înţelegere a lui.
9). Nu-l ameninţaţi cu pierderea dragostei sau cu abandonul, trebuie să respingeţi un anumit comportament al copilului, dar nu şi pe copil însuşi.
10). Nu aşteptaţi recunoştinţă, deoarece copilul nu şi-a solicitat naşterea.
În asemenea condiţii şi ţinând cont de cele menţionate anterior, vom ajungem nu numai să înţelegem, dar să şi avem răspunsuri de genul (a fost întrebat un copil dacă locuiesc la acea adre- să, acesta a răspuns: „Noi nu suntem o familie, ci doar locuim la aceeaşi adresă”).
Şi-n acest caz, trauma copilului poate porni dintr-un eşec al familiei, atunci când ea nu
- 77 -
mai face faţă greutăţilor, iar iubirea nu mai este liantul, apărând fisuri în construcţia ei, ce duc iminent la ... divorţ.
Copilul se culpabilizează singur ştiind că el este rodul iubirii şi neînţelegând, problemele celor mari care câteodată nici ei nu le înţeleg şi manifestă stări ce pot duce spre conduite, atitu- dini şi chiar comportamente ce se dezvoltă pe teritoriul unor frustrări mai mult sau mai puţin accentuate, datorită şi „anilor de căsnicie” petre- cuţi împreună ca familie. Chiar şi la această vârs- tă şi în asemenea condiţii, copilul se poate simţi:
- abandonat;
- „tampon” de ură şi frustrări între pă- rinţi;
- „problema” de la sfârşitul săptămânii (la cine stau, cine mă ia);
- sursă de câştig (alocaţia, pensia alimen- tară);
- 78 -
- motiv de scandal la tribunal;
- fără bunici;
- fără fraţi/surori;
- compătimit (vai săracul, atât de mic şi ... părăsit);
- umilit;
- al nimănui (fiul ploii);
şi n-am dori să continuăm enumerarea, deoarece ea nu face cinste şi onoare nimănui, acest copil al divorţului va creşte cu:
- mari carenţe afective;
- lipsa modelului normal parental;
- absenţa dorinţei de a avea cândva o familie;
- inadaptări psiho-sociale;
ajungând chiar ca în anii de şcoală (în mediul şcolar) să fie catalogat după răspunsuri la întrebări ca:
- Şi ai tăi au divorţat?
- 79 -
- Tu cu cine stai?
- Cum te descurci?
- Îţi merge bine?
- Le spui tot?
- Îţi dau bani?
- Ai tăi încă n-au divorţat, da s-au despărţit?
- Faci ce vrei?
Şi de multe ori, în funcţie de acestea, statusul său în grupul de referinţă, poate să fie cu totul altul, el devenind de-al lor.
Este greu, chiar foarte greu să-i explici unui copil ca acesta să înţeleagă instituţia divor- ţului, de aceea, acolo unde situaţiile o cer, ajuto- rul unui psiholog, este bine venit, făcând în aşa fel ca „soarele să răsară iar şi pe strada lui”, iar situaţia să devină ... suportabilă.
Şi totuţi, după divorţ poate apărea şi în multe cazuri apare o ... nouă familie, astfel că el,
- 80 -
copilul, se poate trezi cu... dublă de părinţi, adică:
-doi taţi ? şi
-două mame?
iar fraţii şi surorile, „vin la pachet”?
În anumite situaţii da, şi e necesar a ne în- treba ce este în sufletul acelui copil (îl mai are?), unde este iubirea părintească şi practic pe unde este ... el şi cine este acum.
Pentru copil, acceptarea dar mai ales am spune noi, adaptarea la un nou părinte ce de- vine ... vitreg (fie mamă sau tată) este dificilă deoarece dilema lui este legată încă de iubire şi continuă poate pentru cel natural, dar şi amenin- ţarea permanentă a faptului că ar putea pierde dragostea celui cu care rămâne, datorită faptului că e împărtăşită şi altuia/ alteia.
- 81 -
De aceea, într-o asemenea situaţie nou creată, e necesar ca părintele nou să-l:
- înţeleagă pe copil;
- accepte pe copil;
- ajute emoţional;
- considere în continuare ca membru al familiei;
şi chiar să-l iubească la un moment dat şi dacă este posibil, cât mai repede acest lucru.
Şi pe acest drum porniţi de la:
- nu substituiţi locul părintelui plecat prin divorţ sau decedat;
- aflaţi ce-i place şi ce nu-i place copilu- lui şi cum îl puteţi ajuta;
- multă răbdare şi iubire în construcţia nouă a legăturii cu copilul;
- a merge spre copil şi apoi lăsaţi-l să vi- nă spre voi;
- 82 -
evitând şi practic, neajungând în timp la para- doxul:
--- Ştii, copiii tăi şi cu copiii mei, îl bat pe copilul nostru!
3.3. Ajutoarele familiei mele
Are familia nevoie de ajutoare? Cu sigu- ranţă că da, în anumite situaţii şi-ntr-un context dat. În acest caz vorbim despre:
1). - bunici;
2). - bone;
a). – Bunicii sunt un ajutor incontestabil în ceea ce priveşte creşterea nepoţilor. Ei sunt rezerva de aur a familiei, mai ales atunci când cele 24 de ore sunt rezervate mai mult pentru muncă şi mai puţin pentru creşterea copilului/ copiilor.
- 83 -
Fie că stau în:
- acelaşi oraş;
- acelaşi cartier;
- aceeaşi curte/ casă făcând parte din fa- milie;
sau la ţară, unde copilul/ copiii se simt bine, bu- nicii îşi iubesc nepoţii poate mai mult decât pă- rinţii.
Ei:
- au mai multă răbdare;
- nu se grăbesc la nimic;
- îşi înţeleg mai bine nepoţii;
- au timp să se joace cu ei;
- îi iubesc necondiţionat;
fapt ce demonstează şi alintul dat de nepoţi bu- nicilor, pe care-i numesc:
- bunicul şi bunica (părinţii tatălui);
- tata moşu şi mama mare (părinţii ma- mei);
- 84 -
neuitând întrebarea:
- Tată moşule, da cocorii unde se duc când se duc?
- În ţara cocorilor!
- În ţara cocorilor?
-Da!
- Da ...
Şi cu toate acestea „ce-i prea mult, nu-i sănătos” şi „ nu tot ce-i mult, e bun”, întâlnim şi situaţii, nedorite de fapt, când bunicii devin nocivi pentru nepoţi în relaţia ce-o dezvoltă cu aceştia, nu întotdeauna, doar uneori, deoarece:
a). au o bucurie egoistă şi ascunsă de a se face mai iubiţi pe seama neatenţiei şi neglijenţei părinţilor, sau neluarea în considerare a anumitor reguli apărute într-o situaţie dată (exp – tata nu vrea să-ţi cumpere, las că-ţi cumpăr eu);
b). îşi răsfaţă nepoţii peste măsură, ne- având limite şi negândindu-se la consecinţe;
- 85 -
c). le scade autoritatea părinţilor în luarea deciziilor privind proprii copii;
Dar sunt părinţii noştri şi bunicii urmaşilor, aşa că au un loc important în familie, mai ales atunci când aceştia aduc: înţelepciune, îngăduinţă, bu- nătate, bucurii, dar şi multă, multă dragoste, având grijă totuşi, să nu fie ... substitut de părinţi.
Oare cum i-am răspunde unui copil care întreabă sau ar întreba:
--- Oare bunicii nu se pot cumpăra? Dar, măcar de închiriat atunci, ca să mă iubească şi pe mine cineva, nu?!
b). – Bona este o apariţie recentă în componenţa familiei, luând locul ... dădacei de odinioară.
Ca şi identitate dar şi puncte de reper, aceasta trebuie:
- este cea care îngrijeşte un copil sau mai mulţi copii;
- 86 -
- să respecte copilul;
- să iubească copiii;
- să aibă pregătirea de specialitate/cursuri sau formare pedagogică;
- să cunoască etapele de dezvoltare a co- pilului şi particularităţile de vârstă ale acestuia;
- să deţină valori morale superioare;
- să se implice în educaţia copilului;
- să nu facă substitut de părinte;
- să nu amolesteze copilul, abuzându-l şi agresându-l fizic şi psihic;
- să vorbească corect şi fluent limba ro- mână, ea fiind persoana cu care copilul va comunica mai mult;
Atenţie! Nu cădeţi în „plasa” de a avea o bonă străină în sensul că-l va învăţa engleza de la câteva luni. Greşit! O limbă străină se va învăţa doar după ce se stăpâneşte bine limba maternă,
- 87 -
aşa că, lăsaţi „moda bonelor” şi centraţi-vă pe interesul şi folosul corect, conform particularită- ţilor de vârstă în dezvoltarea armonioasă a pro- priului copil.
3.4. Comunicarea în relaţia copil – adult / părinte
În relaţia de comunicare copil – adult vs adult – copil, fiecare trebuie să pornească de la calitatea şi modalitatea de a transmite un me- saj, cât şi implicarea acestuia în rezultatul/tele aşteptate şi/sau obţinute.
Să nu uităm că „organismul copiilor este ca un material plastic, care se modelează în ra- port cu condiţiile de viaţă”, astfel încât să ieşim din hainele prea scorţoase de părinte şi să deve- nim mai flexibili, având grijă la echilibrul dintre
- 88 -
plus şi minus în educaţia copilului nostru, învă- ţându-l să fie activ, interesat şi dezvoltându-se intelectual, conform vârstei.
În categoria elementelor pozitive, vom începe cu:
- acceptarea;
- înţelegerea;
- cooperarea;
- responsabilizarea;
- interesul;
- iniţierea unor reguli (prin joc);
- respectarea unor reguli;
fiecare familie avându-şi caracteristicile ce pot fi enumerate în continuare.
Categoria elementelor negative ne-am dori să fie cât mai scurtă posibil, având totuşi mare grijă la:
- superprotecţia;
- abandonul;
- 89 -
- neimplicarea;
- abuzul fizic, emoţional, psihic;
- carenţele afective;
culminând cu folosirea copiilor noştri ca mo- dalităţi de reuşită a nereuşitelor proprii, alimen- tându-le nefondate asemenea vise şi prespective în ideea că: „ n-am reuşit eu să ajung doctor, dar mă realizez prin el, îl oblig să-i placă şi să facă ce n-am făcut, împlinindu-mi astfel dorinţa, ma- rele vis, să am copil doctor şi cât am muncit pen- tru asta, mi-am sacrificat toată viaţa dar, ... a me- ritat, zic tot eu”.
Ar fi de preferat ca în relaţia ce-o dezvoltă adultul/ părintele prin comunicare cu copilul, să ştie că acesta:
- surâde la complimente;
- manifestă gelozie faţă de părintele de acelaşi sex;
- se teme de necunoscut;
- 90 -
- nu distinge încă binele de rău;
- trebuie să cunoască deja jocul regulilor;
- îşi automatizează mişcările mâinilor;
- are deprinderi motrice: merge, aleargă, se caţără;
- nu e nevoie de multe jucării, ci puţine şi utile pentru dezvoltarea imaginaţiei;
- pentru a acţiona, trebuie să i se explice pe înţeles şi apoi va trece la executarea efectivă;
neuitând că tot acum, se formează obişnuinţele, prin:
- regimul zilnic ce trebuie respectat atât acasă cât şi la creşă, apoi, grădiniţă;
- exemplul pozitiv observat atât la părinţi cât şi la educatori;
- participarea efectivă la treburile gospo- dăreşti ale casei, în funcţie de specificul vârstei;
