pe Drumul Mătăsii

Jurnalista Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. Este corespondenta Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucureşti şi redac - tor-şef adjunct al cotidianului România liberă. A urmat cursuri de ştiin - ţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub în - drumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 este visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

Volume publicate: Transilvania, o provincie în căutarea unui centru. Centru şi peri ferie în discursul elitelor politice din Transilvania. 1892–1918, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj-Napoca, 2007; Stelian Tănase (coord.), Călin Anastasiu, Sabina Fati,Romania in the Gray Zone, national and regional security in Eastern Europe after Madrid, Societa tea Civilă, Bu cu reşti, 2004. A participat cu analize în mai multe volume colec tive, printre care: Victor Bârsan (ed.), De la post-comunism la pre- tran ziţie, Edi tura Pythagora, Bucureşti, 1997; Ovidiu Pecican, Sergiu Gherghina (eds), România în UE. Trei ani de la aderare, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010.

Sabina Fati Singură

pe Drumul Mătăsii

80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de istorie

cu fotografiile autoarei Prefaţă de Tania Radu

Redactor: Marieva Ionescu Coperta: Angela Rotaru

Hărţi: Mihail Coşuleţu (copertă), Ioana Nedelcu Tehnoredactor: Manuela Măxineanu

Corector: Cristina Jelescu DTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru Tipărit la Monitorul Oficial R.A.

© HUMANITAS, 2015

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Fati, Sabina

Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de istorie / Sabina Fati; pref.: Tania Radu. – Bucureşti: Humanitas, 2015

Index

ISBN 978-973-50-4808-2 I. Radu, Tania (pref.) 821.135.1-992

EDITURA HUMANITAS

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021 408 83 50, fax 021 408 83 51

www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0372 743 382, 0723 684 194

Dedic această carte celor care au făcut posibilă călătoria mea, în special femeilor care m-au ajutat cu ideile şi cu sfaturile lor, sus - ţinându-mă permanent în drumurile mele complicate, dar şi celor pe care le-am întâlnit peste tot în peregrinările mele şi care au fost extrem de generoase cu mine.

INTRODUCERE

Pilaful a venit în Europa pe Drumul Mătăsii sau cum vrea China

să stăpânească „inima lumii“

ÎN FAŢA BARIEREIde la graniţa tadjică dinspre Kîrgîstan, soldatul bine făcut şi de două ori cât mine de mare se uită dispreţuitor spre ruc - sa cul meu şi nu se grăbeşte să mă lase să trec. Are nasul roşu, poartă o tunică lungă de tip sovietic, din postav grosolan kaki, şi căciulă mili - tară model rusesc, care-i acoperă urechile, e înarmat ca de război şi arată de parcă abia a ieşit din tranşee şi a fost surprins de inamic.

Pare îngheţat şi deloc binevoitor. E începutul lunii iunie, dar în Pamir, la 4300 de metri, ninge şi vântul bate cu atâta putere, încât abia mă ţin pe picioare, deşi rucsacul cântăreşte jumătate cât mine. Grănicerul îşi pipăie arma, se dă doi paşi în spate, de parcă ar fi în defensivă, şi continuă să mă privească neprietenos. În jur, totul e încremenit.

Munţii sunt rotunjiţi aici şi proaspăt înverziţi, vârfurile înzăpezite au dispărut în alt plan, terenul e aproape plat, plin de iarbă, ca şi cum aş fi pe o pajişte între dealurile Transilvaniei, unde în vacanţele lungi de vară urcam în fiecare zi spre altă creastă. Dacă n-ar fi atât de frig şi n-ar bate vântul cu atâta putere, m-aş simţi mai confortabil şi poate mai sigură pe mine, dar aşa totul în jur pare să-mi fie împotrivă.

În afară de mine şi de soldat, locul arată pustiu, cu toate că la un moment dat zăresc ceva mai departe un firicel de fum care iese dintr-o baracă. Stând în faţa barierei, mi se face tot mai frig şi mă gândesc să-mi scot din bagaj hanoracul gros pe care l-am cărat cu mine, dar mi se pare prea complicat. Ar trebui să-mi dau jos rucsacul şi să cotrobăi în el, dar dacă soldatul interpretează greşit gestul şi mă ţine în continuare

în faţa barie rei? Deocamdată, prefer să îngheţ. Dincolo e Tadjikistanul, ţara care trăieşte pe „Acoperişul Lumii“.

Îmi scot paşaportul din buzunar, mă apropii de barieră şi i-l în - tind. Uriaşul tadjic priveşte pe deasupra mea, nu spune nimic şi nu schiţează nici un gest, mă ţine cu mâna întinsă, poate din cauza frigului, cine ştie de câte ore păzeşte pasul Kîzîl Art, care face trece - rea între Kîrgîstan şi Tadjikistan. Poate din cauză că e nedumerit:

ce să caute o femeie singură acolo, pe o vreme atât de îngrozitoare?

Priveşte peste mine să vadă dacă nu cumva mai e cineva ascuns pe undeva, dar maşina care m-a adus până aici s-a făcut nevăzută imediat ce-am coborât, iar eu mă simt dintr-odată fără apărare în faţa militarului tadjic, în faţa muntelui şi a vântului tăios care mă obligă să fac mai mulţi paşi într-o parte ca să mă echilibrez. Paşa - por tul îmi scapă din mână şi pluteşte ca un fluture uriaş şi roşu, înainte de a ajunge pe pământ. Alerg după el clătinân du-mă din cauza greu tăţii din spate. Îmi trece prin cap că soldatul râde de mine şi de neîn demânarea mea, aşa că mă uit spre el după ce îmi recuperez singu rul act de identitate pe care îl am cu mine. Îl văd la fel de încremenit. Îi întind încă o dată paşaportul şi, fără să mă privească sau să-mi spună ceva, se întoarce cu spatele şi pleacă, lă sându-şi bariera nepăzită.

Pamirul, atât de frumos văzut din depărtare, devine dintr-odată ostil din cauza acestei frontiere prin care mi se pare că nu poate pătrunde nimeni. Nu la mare distanţă de aici sunt alte două puncte de gra niţă:

între Kîrgîstan şi China şi între China şi Tadjikistan, ambele în munte, locuri de trecere pe vechile Drumuri ale Mătăsii, care existau chiar înainte ca mătasea să fi devenit marfa de lux cea mai căutată de la Roma până în China. Pe aici erau duse valoroasele lapislazuli spre China, Tibet şi India, unde erau prelucrate şi mon tate în metale preţioase, revenind apoi sub forma unor bijuterii sofisti cate care se vindeau la Samarkand, la Buhara sau în oraşele Caucazului. Piatra albastră, care simbolizează dreptatea, puterea şi onestitatea, era extrasă din minele afgane încă din mileniul al VII-lea î.Hr. şi ajun gea în 8 singură pe drumul mătăsii

podoabele conducătorilor de pe toată întinderea drumului care pleacă de la Mediterana şi ajunge până în centrul Chinei, al Tibe tului sau al Indiei.

Drumul, care se strecoară printre munţi şi coboară prin pasul Kîzîl Art dinspre Valea Ferganei, din Kîrgîstan, e pustiu, nimeni nu vine dinspre China sau dinspre Tadjikistan şi nimeni nu merge într-acolo.

Unele ştiri anunţau că graniţa tadjică ar fi închisă, dar nu din acest motiv nu circula nici o maşină, ci pentru că undeva mai jos, la 100 de kilometri, înainte să se ramifice spre Tadjikistan şi spre China, accesul e blocat de un protest local. Nimic neobişnuit pentru Asia Centrală, pe unde trec Drumurile Mătăsii care leagă de peste două mii de ani China de Europa. Un grup de kîrgîzi a ridicat o baricadă de pământ de jumă tate de metru, ca şi cum şoseaua s-ar termina aici. Oamenii au montat o iurtă în faţa zidului de pământ şi veghează zi şi noapte, de aproape o lună, ca nimeni să nu le dărâme modesta fortificaţie. Cer eliberarea unui fost deputat al opoziţiei acuzat de corupţie, oprind circulaţia pe singura şosea care trece munţii spre Tadjikistan şi spre China. De la Bişkek, un prieten cu relaţii sus-puse îmi spusese că politicianul din închisoare îi plăteşte pe protestatari şi că aceştia opresc periodic tra ficul. De-o parte şi de alta a baricadei zeci de camioane aşteaptă înche ierea protestului. Pe marginea drumului, lângă râu, femeile fac de mâncare pentru cei care stau cu rândul pe baricade. Din ceaunul uriaş cu paloo, mâncarea tradiţională a nomazilor, mirosul se răspân deşte până departe: carne de berbec, cartofi, usturoi prăjit, orez, jiucai (un fel de arpagic) şi condimente. Mai spre vest, paloo se face fără cartofi, transformându-se în plov, palaw, pilaw, pilav, pilaf, cum spun occidentalii.

Da, pilaful a fost adus în Europa pe acelaşi drum ca mătasea.

Alexandru Macedon şi soldaţii lui ar fi descoperit acest fel de mân care după ce au cucerit Marakanda, vechiul Samarkand, pe atunci capi - tala Sogdianei, în 329 î.Hr. Macedonenii care s-au întors din lunga expediţie de cucerire a Asiei au adus cu ei reţeta pilafului în Grecia, de unde s-a răspândit în Balcani şi în restul Europei. Mai târziu, Avicena, medicul şi filozoful persan născut în Buhara, una dintre cele introducere 9

mai frumoase oaze de pe Drumul Mătăsii, a descris pe larg efec tele ingredientelor folosite în diferitele reţete de pilaf şi mai ales influenţa binefăcătoare a acestor condimente.

Şoferii camioanelor care stăteau de zile întregi aşteptând să treacă mai departe spre China, spre Tadjikistan sau spre Bişkek au devenit clienţii pilafului făcut în ceaun, la foc de balegă şi cărbuni. Unii dintre ei şi-au pierdut răbdarea şi cară motorină în cisterne de la câţiva kilometri, unde se află ultima benzinărie din această parte a Kîrgîs - tanului, dar majoritatea aşteaptă în continuare răbdători.

CEI CARE AU EXPERIENŢA ASIEI CENTRALEştiu că în această zonă nimic nu e sigur, că totul se poate schimba peste noapte, că oamenii şi regimurile de aici acţionează adesea sub impulsul primului gând, că nimic nu e stabil şi totul e la fel de com pli - cat ca relieful pe care sunt nevoiţi să-l străbată între deşerturile interminabile şi munţii înalţi, capricioşi.

Suntem în 2014, la un an după ce China şi-a anunţat in ten - ţia de a construi o nouă centură a Drumului Mătăsii şi la cinci - sprezece ani după ce Statele Unite au adoptat Actul Strategic privind Drumul Mătăsii, din care deocamdată n-a ieşit mare lucru.

Drumurile Mătăsii sunt şi astăzi destul de greu de străbătut, deşi omenirea a depăşit secolul vitezei şi a intrat în epoca înaltei tehnologii, în care un avion propulsat exclusiv cu ener gie solară poate ocoli planeta în cinci zile, fără să facă nici o escală, zburând zi şi noapte. Deplasarea pe pământ este totuşi mult mai dificilă, chiar dacă se face cu cele mai noi mijloace de transport, fiindcă Drumurile Mătăsii dinspre China spre Eu ropa sau invers traversează graniţe impredictibile, care se închid când ţi-e lumea mai dragă, ţări cu regimuri dictatoriale, en clave artificiale lăsate moştenire de Stalin spre destabilizarea per manentă a Asiei Centrale, şosele care străbat munţii Pamir sau Tian-Şan la altitudini de peste 3000 de metri, construite în urmă cu aproape un secol şi nereparate niciodată, regiuni autonome în care legea 10 singură pe drumul mătăsii

este făcută doar pentru a fi încălcată, pustiuri de şertice şi montane, în care pe zeci şi uneori pe sute de kilometri nu vezi ţipenie de om.

Nu mai durează luni de zile sau mai mult ca să ajungi din Sa markand (Uzbekistan) în Xi’an (China). Drumurile nu mai sunt atât de nesigure ca în perioada caravanelor, dacă alegi rutele care ocolesc Afganistanul, Siria şi Irakul, unde statele nu-şi controlează propriile teritorii. Calea terestră spre Mediterana este blocată deocamdată de bătălia Statului Islamic, care în 2014 a reuşit să ocupe teritorii irakiene şi siriene importante. După retragerea americanilor din Irak şi din Afganistan, Drumurile Mătăsii tind să revină la istoria lor agitată, fiindcă Washingtonul nu a găsit formula de pacificare a regiunilor dintre China şi Marea Mediterană şi este puţin probabil ca revenirea Statelor Unite în cel de-al treilea război din Golf în septembrie 2014, prin in tervenţia din Siria (după războiul din Kuweit din 1990–1991 şi invadarea Irakului în 2003), să poată duce la stabilitate pe ter - men lung.

Hillary Clinton propusese în 2011, cu un an înainte de fina - lul mandatului său de seceretar de stat, crearea unui Nou Drum al Mătăsii, care să umple golul lăsat de americani la plecarea lor din Afganistan, urmând sugestia lui S. Frederick Starr, de la Johns Hopkins University. Într-un studiu din 2007, acesta observase că SUA, concentrându-se prea mult asupra teritoriului afgan, au neglijat fostele republici sovietice din Asia Centrală, creând astfel „un spaţiu geopolitic pe care China şi Rusia se grăbesc să-l umple“¹. Rusia se bazează încă pe influen ţa ei politică într-o regiune pe care a dominat-o mai bine de o sută cincizeci de ani, în vreme ce China mizează pe puterea banilor. Cele două mari aliate îşi dispută această zonă în linişte şi se completează reciproc: acolo unde Moscova îşi revendică un spaţiu cultural, Beijingul este gata să-l sufoce cu investiţii. Cele două înaintează braţ la braţ spre Vest, reconvertind stra tegia lui Genghis-Han introducere 11

de extindere spre Occident, dar fiecare îşi securizează poziţiile prin mijloace diferite. Rusia, printr-un avans teritorial pe care vesticii nu l-au prevăzut, ane xând Crimeea, destabilizând Ucraina şi intrând în coliziune cu puterile euroatlantice, iar China, prin presiuni economice, prin investiţii strategice în Asia Centrală şi în Europa, prin expansiunea spre est (insulele Senkaku), dar mai ales prin par teneriatul americano-chinez, pe care preşedintele de la Beijing, Xi Jinping, îl definea cu ocazia vizitei sale la Washington din februarie 2012 drept „un nou model de relaţii între marile puteri“. Prin această formulare Beijingul îşi impune în mod oficial noua poziţie de egalitate în faţa Statelor Unite, urmând să-şi traseze propriile sfere de influenţă, aşa cum a făcut Uniu nea Sovietică în perioada Răz - bo iului Rece. China revine astfel încet, dar sigur, la statutul ei tra diţional de „Regat de Mij loc“, de „centru al lumii“, adică de putere dominantă în zonă, care avea în jur doar vasali. O face afişându-şi forţa militară şi puterea economică.

Eşecul Statelor Unite de a pune în practică noul Drum al Mătăsii prin care să lege Afganistanul de Asia Centrală şi de Sud şi mai departe de Europa şi să transforme un stat eşuat într-unul prosper, prevenind în acelaşi timp creşterea influenţei Chinei şi Rusiei în zonă, i-a folosit în cele din urmă Beijingului, care îşi pune în aplicare propriul proiect: Centura Economică a Noului Drum al Mătăsii. La prima vedere, efectele ar trebui să fie aceleaşi, pentru că „circulaţia internaţională a capitalu lui este cel mai bun garant al păcii mondiale“², numai că de această dată principalul beneficiar este China, care vrea să do mine vechiul drum, să crească dependenţa statelor din Asia Centrală de economia ei şi în cele din urmă să le poată in fluen ţa politicile.

Asia Centrală sau Eurasia este „inima lumii“, heartland-ul din teoria celebrului geograf britanic Halford John Mackinder, care a prevăzut încă de la începutul secolului XX importanţa regiunii pentru expansiunea oricărei puteri care-şi doreşte să 12 singură pe drumul mătăsii

devină globală, atunci când a formulat teoria puterii continen - tale. „Nu este regiunea-pivot a lumii acel mare spaţiu al Eura - siei, inaccesibil navelor, dar care era deschis, în Antichitate, călăreţilor nomazi şi urmează să fie astăzi acoperit cu o reţea de căi ferate?“ se întreba Mackinder, anticipând ascensiunea Rusiei. Acum mai bine de o sută de ani, Rusia se pregătea să construiască drumuri peste tot de la Virbalis, oraş aflat astăzi în Lituania, la Vladivostok, pe malul Pacificului, urmând ca până la finele Războiului Rece să stăpânească întreg spaţiul Asiei Centrale şi al Europei de Est, până în Germania³. Între timp însă, China este cea care plănuieşte să construiască linii de mare viteză spre Europa, folosind mai multe trasee: prin Rusia până la Berlin, prin Asia Centrală dinspre China, traver - sând Kazahstanul, Uzbekistanul, Turkmenistanul, Iranul, Turcia până în Germania. Ambiţiile Chinei merg mult mai departe, iar proiectul pe hârtie al unei linii ferate rapide care urmează să lege China de Statele Unite şi Canada prin strâmtoarea Bering este deja gata, la fel ca şi cel care va lega China de Singapore.

Beijingul se pregăteşte să preia „inima lumii“ într-un spaţiu în care Statele Unite au pierdut teren şi doar Rusia, din ce în ce mai slăbită, i se mai opune. În 1997, fostul consilier pentru securitate naţională Zbigniew Brzeziński scria că „sarcina imediată a americani lor este să se asigure că nici un stat şi nici o combinaţie de state nu dobândesc capacitatea de a elimina SUAdin Eurasia sau chiar de a diminua semnificativ rolul lor decisiv de arbitru“. Din punc tul lui de vedere, Washingtonul ar fi trebuit să tra teze China în aşa fel încât Beijingul să nu fie interesat de coa liţii mai mult sau mai puţin ocazionale cu Rusia şi Iranul:

Din motive istorice, precum şi geopolitice, China ar trebui să con - sidere America aliatul său natural. Spre deosebire de Japonia sau Rusia, America nu a avut pretenţii teritoriale faţă de China; şi spre deosebire de Marea Britanie, nu a umilit-o niciodată […]. Fără o introducere 13

punere de acord strategică între America şi China ca ancoră orientală a implicării Americii în Eurasia, America nu va avea o geostra tegie pentru Asia continentală, America nu va avea o geostrategie pentru Eurasia. Astfel, pentru America, puterea regională a Chinei, cooptată într-un cadru mai larg de cooperare internaţională, poate fi un atu geostrategic de importanţă vitală în asigurarea stabilităţii Eurasiei – în această privinţă la fel de important ca Europa şi cu mai multă greutate decât Japonia.⁴

Beijingul nu respinge planurile americane în Asia Centrală, doar o ia înaintea lor. Schimburile economice între China şi sta tele de pe Noul Drum al Mătăsii înseamnă deja 15% din între gul comerţ extern al Beijingului: 600 de miliarde de dolari în 2013⁵, ceea ce arată că strategia eurasiatică se numără printre prio - rităţile Chinei. Pe măsură ce şoselele, conductele şi căile ferate pe care chinezii le finanţează de-a lungul rutei istorice care duce spre Europa se vor înmulţi, China va fi şi mai avan tajată, dacă ţinem cont că în perioada 2000–2012 schimburile cu statele Asiei Centrale au crescut de aproape cincizeci de ori⁶: drumul Beijin - gului spre „inima lumii“ este larg deschis.

Călătoria mea, primii călători pe Drumul Mătăsii şi cum i-a cerut marele han papei de la Roma

să vină să i se închine

MI-AM ÎNCEPUT CĂLĂTORIAîn aprilie 2014, pornind din China spre vest, pe drumurile pe care altădată mergeau caravanele încăr - cate cu mătăsuri şi bijuterii, mărfuri de lux care urmau să ajungă la Marea Mediterană sau la Pontul Euxin, iar de acolo mai departe, către centrul lumii occidentale, spre Roma. Am mers pe jos, cu trenul, cu autobuzul, dar mai ales cu maşini de ocazie, negociind la nesfârşit cu şoferii, care nu de puţine ori încercau să mă păcălească. Harta 14 singură pe drumul mătăsii

drumului meu traversează vestul Chinei, deşerturile Gobi, Taklamakan şi Karakum, munţii Tian-Şan şi Pamir, Asia Centrală (Kîrgîsta nul, Kazahstanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul), Iranul, Azer baidjanul, Georgia şi Turcia, până la Marea Neagră, în România.

Am vrut să văd cum pot fi parcurse Drumurile Mătăsii, ce fel de obstacole sunt pe acest traseu, cât de complicate sunt graniţele, cât de prietenoase sunt birocraţiile ţărilor aflate de-a lungul celei mai vechi şi mai lungi artere comerciale din lume, dacă oamenii care trăiesc aici au rămas la fel de deschişi faţă de străini ca înaintaşii lor şi dacă această cale ar putea fi redeschisă după ce a fost abandonată acum cinci sute de ani, odată cu inaugurarea rutelor maritime, mai ieftine, mai rapide şi ceva mai sigure.

Traversarea vestului Chinei, Asiei Centrale, Iranului, Caucazului şi Turciei, până pe coasta vestică a Mării Negre, la începutul secolu - lui XXI, când marile puteri îşi trasează, fiecare, propriul Drum al Mă tăsii, a fost o încercare de testare a realităţii. Piedicile geografice, care le-au pus atâtea probleme negustorilor şi călătorilor de altădată, îşi păstrează şi astăzi întâietatea, dar dincolo de aceste piedici dai peste o lume diferită: state puternice, care vor să-ţi controleze fiecare miş care, unde în fiecare oraş trebuie să te înregistrezi la poliţie, regiuni întregi în care nu există mijloace de transport în comun între oraşe şi în care frontie rele sunt greu de trecut.

Pentru o femeie singură călătoria e mai interesantă şi pe alocuri mai dificilă, oricât de bine ar fi fost organizată. În localităţile mai mici din China, în satele şi oraşele din apropierea frontierelor prin care am trecut, oamenii se strângeau adesea să se uite la mine, uneori făceau un cerc în jurul meu, unii veneau să mă atingă, să vadă dacă sunt ade - vărată, mulţi voiau să facem poze împreună. Eram o apa riţie exotică chiar şi atunci când nu aveam tot calabalâcul cu mine, semn că nu erau obişnuiţi cu străinii şi că, poate, unii dintre ei nu mai văzuseră până atunci o femeie albă şi blondă.

Poate stârneam curiozitatea şi din cauză că arătam ciudat cu un rucsac mare în spate şi unul mic în faţă. Am cărat cu mine sac de dor - mit, saltea, hanorac impermeabil, un fleece gros şi pufos, schimburi, introducere 15

hărţi, o pungă cu medicamente pentru „urgenţe“ minore, flacoane pentru purificarea apei, câteva cutiuţe cu creme, computerul, tableta, două telefoane, aparatul de fotografiat, acte, şerveţele, eşarfă, un bidon de apă de un litru, o pungă cu migdale şi alte seminţe, una cu stafide, pe care le completam mereu pentru a vedea care sunt cele mai bune, dar şi pentru că, vegetariană fiind, mi-era mai greu să găsesc mân - care consistentă.

Negustorii din Turcia cred că stafidele şi curmalele iraniene sunt cele mai bune, după cum mi-a spus Kadîr, fiul unui exportator de fructe uscate din Izmir, pe care l-am întâlnit în capitala Turkmenis ta - nului. Migdalele cele mai gustoase le-am cumpărat din Kashgar, în vestul Chinei, iar cele mai aromate afine uscate le-am găsit la Oş, în sudul Kîrgîstanului. La Samarkand şi la Buhara, toate seminţele, nucile şi fructele uscate sunt transformate în dulciuri sofisticate, prea scumpe şi cu prea mult zahăr, dar tentante pentru mine, care am ratat nenumăratele feluri de mâncare cu carne. Încă de acum mai bine de o mie de ani au devenit faimoase deserturile de aici, având la bază migdale, zahăr, ulei de susan, lapte, sirop, apă de trandafiri şi scorţi - şoară. Trestia de zahăr se cultiva în Khuzestanul iranian din perioada sassanidă (sau a imperiului neopersan, 224–651 d.Hr.), iar produsul finit ajungea în toată Asia Centrală şi în Orientul Mijlociu, depă - şind limitele imperiilor persane.

Arta de a trăi bine s-a dezvoltat în perioada sassanidă, în care perşii s-au extins cel mai mult, stăpânind teritoriul actual al Turciei, întreg Caucazul, Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi Pakistanul.

Istoricul arab Al-Masudi (896–956 d.Hr.) menţionează în scrierile lui o carte persană în care un rege sassanid îl întreabă pe fiul său, în timp ce-i examinează cunoştinţele: „Care sunt bucatele cele mai alese, păsările cele mai frumoase, cărnurile cele mai gustoase, pelte - lele cele mai răcoritoare, fierturile cele mai bune, fructele cele mai parfu mate, cântecele cele mai plăcute, cele şapte ierburi pentru supe, flo rile cele mai înmiresmate, femeile cele mai fermecătoare şi bidiviii cei mai iuţi?“⁷

16 singură pe drumul mătăsii

CUPRINS

De la Răsărit spre Apus. Endorfina libertăţii

(prefaţă de Tania Radu) . . . . i INTRODUCERE

Pilaful a venit în Europa pe Drumul Mătăsii sau cum vrea China să stăpânească „inima lumii“ . . . . 7 Călătoria mea, primii călători pe Drumul Mătăsii şi cum i-a cerut

marele han papei de la Roma să vină să i se închine . . . 14 Bucureşti–Beijing sau despre declinul unui imperiu . . . 26

CHINA

Beijing. Cum a trasat Mao noul Drum al Mătăsii şi despre portretul marelui lider de la Malraux la Kissinger . . . 45 Cum am fost păcălită de două chinezoaice la Beijing şi cum a căzut

Bertolucci în capcana lui Mao . . . 52 Xi’an. Locul unde începe Drumul Mătăsii sau pe cine ameninţă

China . . . 62 Unde au fost descoperite cele mai vechi macaroane şi cum a devenit

confucianist împăratul care a făcut pipi în pălăria unui înţelept . . 67 Xi’an–Lanzhou. De ce e periculos să călătoreşti spre vestul Chinei

sau despre supremaţia rasei galbene . . . 76 Lanzhou. Nod important pe noul Drum al Mătăsii şi de ce este

galben Fluviul Galben . . . 84 Wuwei. Caii zburători şi viţa-de-vie au venit pe Drumul Mătăsii . . . 91

Cele 108 sentimente şi de ce au devenit comuniştii confucianişti . . . 93

Spre Hami şi despre Marea Chină . . . 99

Hami. Oaza norocoasă şi cum au ajuns ruşii până aici . . . 105

Cele 200 de soiuri de pepeni din Hami şi rochiile qipao . . . 108

Turfan. Dubele negre de poliţie şi Grotele celor 1000 de Buddha . . . 112

Ürümqi. Un oraş sub asediu sau cum vine moartea pe Drumul Mătăsii . . . 122

Ţara uigurilor şi noul Drum al Mătăsii: calea ferată Ürümqi– Berlin . . . 127

Kashgar. „Marele Joc“ de pe Drumul Mătăsii şi chinurile uigurilor . . . 131

Marele bazar de duminică din Kashgar şi cel mai mare Mao din China . . . 138

Corpul femeii aparţine statului chinez şi de ce e bine să bei apă fiartă . . . 139

Pasul Torugart: graniţa dintre China şi Kîrgîstan. Despre tradiţia paravanelor şi de ce decupează poliţiştii chinezi hărţile . . . 141

KÎRGÎSTAN ŞI KAZAHSTAN Ţara celor 10 dolari, la ce e bun laptele de iapă şi cât de frig e într-o iurtă . . . 147

Bişkek. De ce bem vin moldovenesc la Bişkek şi cine ar trebui să fie „fratele mai mare“ al kîrgîzilor . . . 153

De ce nu vrea Kîrgîstanul să lase Noul Drum al Mătăsii în mâinile chinezilor . . . 158

Alma-Ata. Ce legătură există între serviciile secrete de la Astana şi berea kazahă . . . 160

Drumul Mătăsii prin Kazahstan: gaz, petrol şi droguri . . . 165

Kazahstan: un stat strivit între Rusia şi China? . . . 167

Oş. Un oraş mai vechi decât Roma? . . . 170

Cum ar putea ajunge Coranul mai important decât legile în sudul Kîrgîstanului . . . 175

Pasul Kîzîl Art, între Kîrgîstan şi Tadjikistan. De ce mi-e frică de militarii tadjici . . . 176 442 cuprins

TADJIKISTAN

Horog. Oamenii Pamirului şi playboy-ul, liderul lor spiritual . . . 191

Horog–Duşanbe: drumul care merge pe Acoperişul Lumii . . . 197

Agentul meu din Duşanbe . . . 202

Islamismul radical şi drogurile: pe cele trei rute ale Drumului Mătăsii din Tadjikistan . . . 207

Hudjand. Războiul apei şi cum mi-au făcut uzbecii inventarul rucsacului . . . 211

UZBEKISTAN Taşkent. „Vulpea bătrână a Asiei Centrale“ şi statul poliţienesc . . . 217

Balansul Est–Vest al Uzbekistanului şi mărturia unui disident care a devenit pro-rus . . . 223

Samarkand. Între mirajul Moscovei şi cel al istoriei . . . 227

Samarkand, centrul lumii . . . 230

Cel de-al patrulea rai lumesc şi Lenin la Buhara . . . 232

Piatra miraculoasă care te apără de boli şi de ce mirodeniile care se vând în Europa nu au acelaşi gust cu cele din Buhara . . . 237

Între Buhara şi Marî: de ce am stat cinci ore la graniţa turkmenă . . . 244

TURKMENISTAN Marî. De la oraşul Şeherezadei la oraşul pustiu de astăzi . . . 251

La Aşgabat, următoarea revoluţie ar putea fi roz . . . 254

„Coreea de Nord a Asiei Centrale“sau de ce sunt atât de fericiţi turkmenii . . . 261

IRAN Maşhad. De la un cult al personalităţii la altul sau despre berea iraniană . . . 269

Sfatul ayatollahului pentru vindecarea apetitului sexual şi răspunsul la întrebarea dacă bărbatul care a făcut sex cu puiul poate să-l mănânce . . . 272

cuprins 443

Teheran. Pivotul strategic pe care se bat marile puteri şi de ce nu e periculos un Iran nuclear . . . 279 Primii terorişti organizaţi s-au născut în Iran şi despre garda

pretoriană a ayatollahului . . . 289 Cu trenul prin Iran . . . 297 În bazarul din Tabriz, 90% dintre negustori sunt pro-americani şi

restul, pro-ruşi . . . 299 Preţul aurului se stabileşte la Tabriz în curtea bazarului . . . 303 Tabrizul reintră pe Drumul Mătăsii şi de ce se tem armenii din

oraş . . . .307 AZERBAIDJAN

Un gigolo proletar insistent. Tabriz–Baku: ce caută azerii în Iran şi iranienii în Azerbaidjan . . . 313 Baku: închisoare pentru ziarişti, botox pentru prima doamnă . . . 317 Modelul azer, între Dubai şi SUA, sau cum scapă Azerbaidjanul de

presiunea Rusiei şi Iranului . . . 325 Baku–Tbilisi şi „îngheţata URSS“ . . . 330

GEORGIA

„Complexul Stalin“ sau de ce-şi alungă georgienii preşedinţii . . . 335 Cei mai cunoscuţi povestitori danezi din Georgia şi cel mai vechi

vin din lume . . . 343 TURCIA

„Turcia, ţara tuturor posibilităţilor“ şi strategia actorilor „nonstatali“

de extindere a influenţei Ankarei în Asia Centrală şi în Caucaz . . . 355 Noul calif de la Ankara şi de ce Rusia este cea mai bună prietenă a

Turciei . . . 360 Turcia, de la „noul otomanism“ la finlandizare . . . 368

„Fără conexiuni guvernamentale nu faci nimic“ în Turcia . . . 373

„Erdoğan e ca Ceauşescu“ şi despre miza vălului islamic la

Istanbul . . . 374 444 cuprins

În redacţia celui mai mare ziar din Turcia toată lumea ţine postul de Ramadan. Şi când va putea influenţa Ankara preţul gazului

pe viitorul Drum al Mătăsii . . . 380

Erdoğan e mai bun decât Atatürk. Şi de ce „porno-otomanismul“ din Suleyman Magnificul subminează „noul otomanism“ . . . 382

CONCLUZII Drumul Mătăsii prin Marea Neagră şi Balcani sau riscul unei noi ordini mondiale . . . 391

EPILOG Pregătirile de plecare pe Drumul Mătăsii . . . 401

Ruta pe care am călătorit şi ceaiurile pe care le-am băut de-a lungul Drumului Mătăsii . . . .404

Mulţumiri . . . 419

Note . . . 421

Index . . . 435 cuprins 445