19 Convenţia de la Lisabona 97

19 Convenţia de la Lisabona 97

Convenţii

Declaraţii

Comunicate

19 Convenţia de la Lisabona 97 2

Cuprins

Convenţii, declaraţii şi comunicate privind Procesul Bologna 1. 1997 – Convenţia de la Lisabona, 3

2. 1998 – Declaraţia de la Sorbona, 20 3. 1999 – Declaraţia de la Bologna, 23 4. 2001 – Comunicatul de la Praga, 27 5. 2002 – Declaraţia de la Copenhaga, 32 6. 2003 – Comunicatul de la Berlin, 37 7. 2005 – Comnicatul de la Bergen, 46 8. 2007 – Comunicatul de la Londra, 53

19 Convenţia de la Lisabona 97

CONVENŢIE

cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea

Europei Lisabona, 1997

Preambul

Părţile prezentei Convenţii,

Fiind conştiente de faptul că dreptul la educaţie este un drept al omului şi că învăţământul superior care, instrumental, este în scopul şi progresul cunoştinţelor, reprezintă un bun de o importanţă culturală şi ştiinţifică de excepţie atât pentru indivizi, cât şi pentru societate;

Având în vedere că învăţământul superior trebuie să joace un rol vital în promovarea păcii, înţelegerii reciproce şi toleranţei, precum şi în consolidarea încrederii reciproce între popoare şi naţionalităţi;

Având în vedere ca marea diversitate a sistemelor educaţionale din regiunile europene reflectă varietatea culturală, socială, politică, filozofică, religioasă şi economică, constituind o avere excepţională care trebuie protejată pe deplin;

În dorinţa de a face posibil ca toţi oamenii din regiune să poată beneficia în întregime de această varietate prin facilitarea accesului locuitorilor fiecărui stat şi cel al studenţilor fiecărei instituţii educaţionale ce aparţine unei Parţi la resursele educaţionale ale altor Parţi, în special prin facilitarea eforturilor lor de a-şi continua studiile sau de a completa o perioadă de studii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior ale celorlalte părţi;

Având în vedere că recunoaşterea studiilor, certificatelor, diplomelor şi titlurilor obţinute în altă ţară din Europa reprezintă o măsură importantă pentru promovarea mobilităţii academice între Părţi;

Acordând o mare atenţie principiilor autonomiei instituţionale şi fiind conştiente de necesitatea de a încuraja şi proteja acest principiu;

Convinse de faptul că o recunoaştere corectă a calificărilor este un element–cheie al dreptului la educaţie şi o responsabilitate a societăţii;

19 Convenţia de la Lisabona 97

4

Luând în consideraţie Convenţiile Consiliului Europei şi UNESCO care tratează recunoaşterea academică în Europa:

 Convenţia Europeană cu privire la Echivalenţa Diplomelor, având ca urmare Admiterea la Universităţi (1953, ETS, No. 15) şi Protocolul (1964, ETS No.

49) sau ;

 Convenţia Europeană cu privire la Echivalenţa Duratei Studiilor Universitare (1956, ETS No. 21);

 Convenţia Europeană cu privire la Recunoaşterea Academică a Calificărilor Universitare (1959, ETS No. 32);

 Convenţia cu privire la Recunoaşterea Studiilor, Diplomelor şi Titlurilor în Învăţământul Superior din Statele aparţinând Regiunii Europene (1979);

 Convenţia Europeană cu privire la Echivalenţa Generală a Duratei Studiilor Universitare (1990, ETS No. 138);

Luând în consideraţie, de asemenea, Convenţia Internaţională cu privire la Recunoaşterea Studiilor, Diplomelor şi Titlurilor în cadrul Învăţământului Superior în Statele Arabe şi Europene riverane Mării Mediterane (1976), adoptată în cadrul UNESCO, care vizează, parţial, recunoaşterea academică în Europa;

Conştiente de faptul că prezenta Convenţie trebuie să fie analizată şi în contextul convenţiilor UNESCO şi a recomandărilor internaţionale cuprinzând alte regiuni ale lumii, precum şi în cel al necesităţii unui schimb îmbunătăţit de informaţie între aceste Regiuni;

Fiind conştiente de marile modificări în domeniul învăţământului superior în regiunile europene care au avut loc de la adoptarea acestor convenţii, fapt ce rezultă dintr-o diversificare crescândă în cadrul şi între sistemele naţionale de învăţământ superior, precum şi de necesitatea de a adapta instrumentele şi practica juridică în scopul reflectării acestor evoluţii;

Conştiente de necesitatea de a găsi soluţii comune în recunoaşterea practică a problemelor în regiunea europeană;

Conştiente de necesitatea de a îmbunătăţi practica curentă de recunoaştere şi de a o face mai transparentă şi mai bine adaptată la starea actuala a învăţământului superior din regiunile europene;

Având încredere în semnificaţia pozitivă a convenţiei elaborate şi adoptate sub patronajul comun al Consiliului Europei şi UNESCO, care să ofere un cadru pentru o dezvoltare ulterioară a practicii de recunoaştere în regiunea europeană;

Fiind conştiente de importanţa furnizării mecanismelor de implementare permanentă în scopul aplicării principiilor şi prevederilor prezentei Convenţii în practică, au convenit asupra următoarelor:

SECŢIUNEA I – DEFINIŢII Articolul I

Luând în consideraţie scopurile prezentei Convenţii, termenii enumeraţi mai jos vor avea următoarea semnificaţie:

19 Convenţia de la Lisabona 97

Acces (la învăţământul superior)

Dreptul candidaţilor calificaţi de a depune cereri şi de a fi examinaţi pentru admiterea în sistemul de învăţământ superior.

Admiterea (în instituţiile şi programele de învăţământ superior)

Acţiunea sau sistemul ce permite solicitanţilor calificaţi să-şi continue studiile în instituţiile şi/sau programele respective ale învăţământului superior;

Evaluarea (instituţiilor sau programelor)

Procesul de determinare a calităţii educaţiei într-o instituţie sau program de învăţământ superior.

Evaluarea (calificărilor individuale)

Evaluarea în scris de către un organ competent a calificărilor obţinute de individ în străinătate.

Autoritatea competentă de recunoaştere

Un organ competent de a lua decizii cu privire la recunoaşterea calificărilor obţinute în străinătate.

Învăţământul superior

Toate tipurile de cursuri de studii sau serii de cursuri, de formare sau pregătire pentru cercetare de nivel post secundar, care sunt recunoscute de către autorităţile relevante ale Parţii, aparţinând sistemului sau de învăţământ superior.

Instituţia de învăţământ superior

O instituţie ce oferă învăţământ superior şi care este recunoscută de către o autoritate competentă a Părţii, aparţinând sistemului sau de învăţământ superior.

Programul de învăţământ superior

Un curs de studii aprobat de autoritatea competentă a Părţii, aparţinând sistemului sau de învăţământ superior, după terminarea căruia studentul capătă calificarea de învăţământ superior.

Durata studiilor

Orice parte componentă a programului de învăţământ superior, care a fost evaluată şi documentată şi, în cazul unui program incomplet, reprezintă o achiziţie semnificativă de cunoştinţe şi aptitudini.

Calificările

A. Calificările de învăţământ superior

Orice titlu, diplomă sau alt certificat eliberat de un organ competent, prin care se atestă finisarea cu succes a unui program de învăţământ superior.

B. Calificarea prin care se face acces la învăţământul superior

Orice diplomă sau alt certificat eliberat de un organ competent, prin care se atestă finalizarea cu succes a unui program educaţional şi care îi oferă deţinătorului actului

19 Convenţia de la Lisabona 97

6

respectiv dreptul de a fi examinat pentru admiterea într-o instituţie a învăţământului superior (vezi definiţia accesului).

Recunoaşterea

O confirmare formală de către un organ competent a valorii unei calificări educaţionale străine în vederea accesului la activităţi educaţionale şi/sau de muncă.

Cerinţele

A. Cerinţe generale

Condiţiile care, în majoritatea cazurilor, trebuie îndeplinite pentru a avea acces la învăţământul superior sau la un nivel anumit al acestuia, sau pentru obţinerea unei calificări de învăţământ superior la un anumit nivel.

B. Cerinţe speciale

Condiţiile care trebuie îndeplinite, alături de cerinţele generale, cu scopul de a fi admis la un program specific de învăţământ superior, sau pentru obţinerea unei calificări de învăţământ superior într-un domeniu particular de studii.

SECŢIUNEA II – COMPETENŢA AUTORITĂŢILOR Articolul II.1

1. În cazul în care autorităţile centrale ale unei Părţi sunt abilitate să ia decizii referitoare la recunoaştere, acea Parte va deveni obligată să respecte prevederile prezentei Convenţii şi va lua toate măsurile necesare pentru a asigura implementarea acestor prevederi pe teritoriul său. În cazul în care competenţa de a lua decizii referitoare la recunoaştere revine elementelor componente ale Părţii, Partea va prezenta unui depozitar al convenţiei o declaraţie succintă referitoare la situaţia sau structura sa constituţională la momentul semnării sau la depunerea documentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sau în orice moment ce urmează. În asemenea cazuri, organele competente ale elementelor Părţilor desemnate vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea implementării prevederilor prezentei Convenţii pe teritoriul său.

2. În cazul în care competenţa de a lua decizii în problema recunoaşterii revine instituţiilor individuale de învăţământ superior sau altor entităţi, fiecare Parte, în conformitate cu situaţia sau structura sa constituţională, va transmite textul prezentei Convenţii către acele instituţii sau entităţi şi va întreprinde toate măsurile pentru încurajarea aplicării favorabile a prevederilor sale.

3. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 ale prezentului articol vor ţine, mutatis mutandis, doar de responsabilitatea Părţilor, conform articolelor ulterioare ale prezentei Convenţii.

Articolul II.2

La momentul semnării sau depunerii documentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sau în orice moment ce urmează, fiecare stat, Vaticanul sau

19 Convenţia de la Lisabona 97

Articolul II.3

Nici o stipulare a prezentei Convenţii nu va diminua valoarea prevederilor mai favorabile privind recunoaşterea calificărilor eliberate în una din Părţi cuprinse într- un acord existent sau viitor la care semnatarul prezentei Convenţii, este sau poate deveni parte.

SECŢIUNEA III – PRINCIPII DE BAZĂ REFERITOARE LA EVALUAREA CALIFICĂRILOR

Articolul III.1

1. Posesorii calificărilor eliberate în una din Părţi, la cerere adresată organului competent, vor avea acces adecvat la o evaluare a acestor calificări.

2. Nu se va face nici o discriminare în legătură cu originea solicitantului în dependenţa de sex, rasă, culoare, limbă, opinie politică sau de alta natură, origine etnică sau socială, asociere cu o minoritate naţională, proprietate, naştere sau alt statut, sau în baza oricărei alte circumstanţe care nu se referă la valoarea calificărilor, recunoaşterea cărora este necesară. În vederea garantării acestui drept, fiecare Parte, va întreprinde paşi în vederea aplicării măsurilor corespunzătoare pentru ca evaluarea unei cereri de recunoaştere a calificărilor să se facă doar în baza cunoştinţelor şi aptitudinilor obţinute.

Articolul III.2

Fiecare Parte va garanta ca procedurile şi criteriile utilizate în evaluarea şi recunoaşterea calificărilor să fie transparente, coerente şi corecte.

Articolul III.3

1. Deciziile cu privire la recunoaştere vor fi luate în baza unei informaţii adecvate referitoare la calificări, a căror recunoaştere este necesară.

2. În primă instanţă, responsabilitatea pentru oferirea unei informaţii adecvate îi revine solicitantului, care va furniza o asemenea informaţie cu bună credinţă.

3. Fără a se ţine seama de responsabilitatea solicitantului, la cererea lui şi în limite rezonabile, instituţiile care au eliberat calificările au obligaţia să furnizeze informaţii relevante posesorului calificării, pentru a fi prezentate instituţiei sau organelor competente ale ţării în care recunoaşterea este necesară.

4. Părţile vor instrui sau încuraja toate instituţiile de învăţământ din sistemul lor educaţional să satisfacă orice cerinţă rezonabilă de informaţii necesare evaluării calificărilor obţinute în instituţiile respective.

19 Convenţia de la Lisabona 97

8

5. Responsabilitatea pentru demonstrarea faptului că cererea nu îndeplineşte cerinţele relevante îi revine autorităţii care realizează evaluarea.

Articolul III.4

În scopul facilitării recunoaşterii calificărilor, fiecare Parte va garanta faptul că este oferită o informaţie clară şi adecvată referitoare la sistemul său educaţional.

Articolul III.5

Deciziile cu privire la recunoaştere vor fi luate în timp rezonabil specificat în prealabil de către organul competent şi calculat din momentul în care toată informaţia necesară în cazul dat a fost furnizată. Dacă recunoaşterea este imposibilă, se vor argumenta motivele de refuz şi se va oferi informaţia privind măsurile posibile pe care solicitantul le poate lua pentru a obţine recunoaşterea la o etapă mai târzie.

Dacă recunoaşterea este stopată sau dacă nu se va lua nici o decizie, solicitantul va putea face apel într-un interval rezonabil de timp.

SECŢIUNEA IV – RECUNOAŞTEREA CALIFICĂRILOR CARE OFERĂ ACCES LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Articolul IV.1

Fiecare Parte va recunoaşte calificările eliberate de către celelalte Părţi, care satisfac cerinţele generale pentru accesul la învăţământ superior în acele Părţi, în scopul autorizării accesului la programele aparţinând sistemului său de învăţământ superior, în afară de cazurile când ar putea exista o diferenţă substanţială între cerinţele generale faţă de acces în Partea în care calificarea a fost obţinută şi în Partea în care recunoaşterea calificării este examinată.

Articolul IV.2

În mod similar, va fi suficient pentru o Parte de a-i oferi deţinătorului unei calificări eliberate în una din alte Părţi posibilitatea de a obţine o evaluare a acelei calificări, la cererea deţinătorului, iar prevederile Articolului 4.1 se vor aplica mutatis mutandis în asemenea caz.

Articolul IV.3

În cazul când calificarea oferă acces doar la anumite tipuri de instituţii sau programe de învăţământ superior în Partea în care calificarea a fost obţinută, fiecare altă Parte va oferi accesul posesorilor unor asemenea calificări la programele similare specifice în instituţiile ce aparţin sistemului său de învăţământ superior, în afară de cazul când ar putea fi demonstrată o diferenţă substanţială între cerinţele de acces în

19 Convenţia de la Lisabona 97

Articolul IV.4

Atunci când admiterea la un anumit program de învăţământ superior depinde de respectarea unor cerinţe specifice, în afară de cerinţele generale de acces, autorităţile competente ale Părţii implicate pot impune cerinţe adiţionale egale pentru deţinătorii de calificări obţinute în alte Părţi sau evaluări, dacă solicitanţii de calificări obţinute în alte Părţi urmează cerinţe echivalente.

Articolul IV.5

În cazul în care accesul la învăţământul superior este condiţionat de examinări de atestare suplimentare în Partea în care au fost primite certificatele de absolvire a şcolii, celelalte Părţi pot păstra accesul condiţionat cu aceste cerinţe sau pot oferi o alternativă pentru a satisface astfel de cerinţe suplimentare în cadrul sistemelor sale de învăţământ superior. La momentul semnării sau la depunerea documentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sau în orice moment ce urmează, orice stat, Vaticanul sau Comunitatea Europeană pot notifica unul din depozitarii săi despre faptul că profită de prevederile prezentului Articol, specificând faţă de care părţi intenţionează să aplice prezentul Articol şi argumentele de rigoare.

Articolul IV.6

Fără a prejudicia prevederile Articolelor IV.1, IV.2, IV.3, IV.4 si IV.5, admiterea la o instituţie de învăţământ superior sau la un program din cadrul unei instituţii poate fi selectivă. În cazul în care admiterea la o instituţie şi/sau program de învăţământ superior este selectivă, procedurile de admitere vor fi stabilite astfel încât să asigure că evaluarea calificativelor străine este realizată în conformitate cu principiile de cinste şi nediscriminare, descrise în Secţiunea III.

Articolul IV.7

Fără a prejudicia prevederile Articolelor IV.1, IV.2, IV.3, IV.4 şi IV.5, admiterea la o instituţie de învăţământ superior poate fi condiţionată de demonstrarea de către solicitant a competenţei suficiente în domeniul limbii sau limbilor de instruire în instituţia dată sau al altor limbi specificate.

Articolul IV.8

În Părţile în care accesul la învăţământul superior poate fi obţinut în baza unor atestări netradiţionale, calificările similare obţinute în alte Părţi vor fi evaluate într-o manieră similară calificărilor netradiţionale obţinute în Partea în care recunoaşterea este necesară.

Articolul IV.9

În scopul admiterii la programe de învăţământ superior fiecare Parte poate condiţio- na recunoaşterea calificărilor eliberate de către instituţii educaţionale străine care activează pe teritoriul său, stabilind cerinţe specifice conform legislaţiei naţionale sau stabilite în acorduri încheiate cu Partea de origine a unor astfel de instituţii.

19 Convenţia de la Lisabona 97

10

SECŢIUNEA V – RECUNOAŞTEREA DURATEI STUDIILOR Articolul V.1

Fiecare Parte va recunoaşte durata studiilor finisate în cadrul unui program de învăţământ superior în alta Parte. Această recunoaştere va include acele perioade de studii efectuate pentru încheierea unui program de învăţământ superior în Partea în care recunoaşterea este necesară, cu condiţia să nu fie diferenţe substanţiale demonstrate între durata studiilor finisate în altă Parte şi partea de program de învăţământ superior pe care ar trebui să o înlocuiască în Partea în care recunoaşterea este necesară.

Articolul V.2

În mod similar, va fi suficient ca o Parte să-i ofere posibilitatea unei persoane care a finisat o perioadă de studii în cadrul unui program de învăţământ superior în altă Parte, să obţină, la cererea persoanei implicate, evaluarea acelei perioade de studii.

În asemenea caz prevederile Articolului V.1 se vor aplica mutatis mutandis.

Articolul V.3

În particular, fiecare Parte va facilita recunoaşterea duratei studiilor în cazul când:

a. a fost încheiat un acord prealabil între instituţia de învăţământ superior sau organul competent responsabil de perioada relevantă de studii, pe de o parte, şi instituţia de învăţământ superior sau autoritatea competentă responsabilă de recunoaşterea necesară, pe de altă parte.

b. instituţia de învăţământ superior, în cadrul căreia a fost finisată o perioadă de studii, eliberează un certificat sau o copie a rezultatelor academice prin care se atestă că studentul a îndeplinit cu succes cerinţele stipulate pentru perioada de studii menţionată.

SECŢIUNEA VI – RECUNOAŞTEREA CALIFICĂRILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR

Articolul VI.1

În măsura în care o decizie de recunoaştere se bazează pe cunoştinţe şi aptitudini certificate prin calificări ale învăţământului superior, fiecare Parte va recunoaşte calificările de învăţământ superior conferite în altă Parte, excepţie fiind cazurile în care o diferenţă substanţială ar putea apare între calificarea a cărei recunoaştere este solicitată şi calificarea corespunzătoare în Partea în care recunoaşterea este necesară.

19 Convenţia de la Lisabona 97

Articolul VI.2

În mod similar, va fi suficient pentru o Parte să-i ofere posibilitatea, la cerere, unui posesor de calificare de învăţământ superior eliberată de una din Părţi să obţină o evaluare a acelei calificări, aplicându-se prevederile Articolului VI.1 mutatis mutandis.

Articolul VI.3

Recunoaşterea într-o Parte a unei calificări de învăţământ superior eliberată în altă Parte va avea una sau ambele consecinţe, după cum urmează:

a. acces la studii postuniversitare, inclusiv la examinări relevante şi/sau pregătiri pentru titlul de doctor, conform condiţiilor similare celor aplicate deţinătorilor de calificări ale Părţii în care recunoaşterea este necesară;

b. utilizarea titlului academic, în dependenţă de legile şi regulamentele Părţii sau jurisdicţiei, în care recunoaşterea este necesară. În plus, recunoaşterea poate facilita accesul la piaţa de muncă în dependenţă de legislaţia şi regulamentele Părţii sau jurisdicţiei, în care recunoaşterea este necesară.

Articolul VI.4

Evaluarea de o Parte a calificării de învăţământ superior eliberată în altă Parte poate lua forma de:

a. raport în scopuri generale de angajare;

b. raport către o instituţie educaţională în scopul admiterii în programele sale;

c. raport către orice altă autoritate competentă în materie de recunoaştere.

Articolul VI.5

Fiecare Parte poate recunoaşte calificările de învăţământ superior eliberate de instituţii educaţionale străine ce activează pe teritoriul său stabilind cerinţe specifice în conformitate cu legislaţia naţională sau acordurile specifice încheiate cu Partea de origine a unor asemenea instituţii.

SECŢIUNEA VII – RECUNOAŞTEREA CALIFICĂRILOR POSEDATE DE REFUGIAŢI, PERSOANE DEPORTATE ŞI PERSOANE CU STATUT SIMILAR CELUI DE REFUGIAT Articolul VII

Fiecare Parte va lua toate măsurile rezonabile în cadrul sistemului său educaţional pentru a elabora, în conformitate cu prevederile sale constituţionale, juridice şi de reglementare, procedurile necesare de evaluare corectă a faptului dacă refugiaţii,

19 Convenţia de la Lisabona 97

12

persoanele deportate şi cele cu statut similar de refugiat îndeplinesc cerinţele de bază pentru a avea acces la învăţământ superior, la programele postuniversitare sau la angajarea în câmpul muncii, chiar dacă calificările obţinute în una din Părţi nu pot fi dovedite prin probe documentare.

SECŢIUNEA VIII – INFORMAŢIA CU PRIVIRE LA EVALUAREA INSTITUŢIILOR ŞI PROGRAMELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT

SUPERIOR

Articolul VIII.1

Fiecare Parte va oferi informaţie adecvată referitoare la orice instituţie care face parte din sistemul său de învăţământ superior, precum şi referitoare la orice program operat de aceste instituţii, cu scopul de a oferi posibilitatea autorităţilor competente ale altor Părţi de a determina dacă calitatea calificărilor eliberate de aceste instituţii justifică recunoaşterea în Partea în care este necesară recunoaşterea. O asemenea informaţie va cuprinde:

a. în cazul Părţilor care dispun de un sistem oficial de evaluare a instituţiilor şi programelor de învăţământ superior: informaţia cu privire la metodele şi rezultatele acestei evaluări, la standardele calităţii specifice fiecărui tip de învăţământ superior, precum şi a programelor ce conduc la obţinerea atestatului de învăţământ superior;

b. în cazul Părţilor care nu au stabilit un sistem de evaluare formală a institiţiilor şi programelor de învăţământ superior: informaţii cu privire la recunoaşterea calificărilor obţinute la orice instituţie de învăţământ superior sau în cadrul oricărui program din sistemul de învăţământ superior ale respectivelor părţi.

Articolul VIII.2

Fiecare Parte va elabora prevederi adecvate pentru dezvoltarea, menţinerea şi asigurarea:

a. unui rezumat referitor la diferitele tipuri de instituţii de învăţământ superior ce aparţin sistemului său de învăţământ superior, cu caracteristici tipice ale fiecărui tip de instituţie;

b. unei liste de instituţii recunoscute (publice şi private) ce aparţin sistemului său de învăţământ superior, indicându-se capacităţile sale de a oferi diferite tipuri de calificări şi condiţiile de acces la fiecare tip de instituţie şi program;

c. unei descrieri a programelor de învăţământ superior;

d. unei liste a instituţiilor educaţionale amplasate în afara teritoriului său, pe care Partea le consideră ca parte a sistemului său instituţional.

19 Convenţia de la Lisabona 97

SECŢIUNEA IX – INFORMAŢII PRIVIND RECUNOAŞTEREA Articolul IX.1

Pentru a facilita recunoaşterea calificărilor referitoare la învăţământul superior, Părţile întreprind măsuri pentru instituirea unor sisteme transparente de prezentare completă a calificărilor obţinute.

Articolul IX.2

1. Conştientizând necesitatea unei informaţii relevante, exacte şi actuale, fiecare Parte va institui şi menţine un centru naţional de informare şi va anunţa unul dintre depozitari referitor la fondarea acestuia sau orice schimbare ce poate apare în legătură cu centrul respectiv.

2. În fiecare Parte centrul naţional de informare va avea următoarele obligaţii:

a. va facilita accesul la informaţia exactă şi demnă de încredere asupra sistemului de învăţământ superior şi a calificărilor ţării în care se află;

b. va facilita accesul la informaţia referitoare la sistemele de învăţământ superior şi calificările altor Părţi;

c. va oferi consultaţii sau informaţii referitoare la problemele de recunoaştere şi evaluare a calificărilor, în conformitate cu legislaţia şi regulamentele naţionale.

3. Fiecare centru naţional de informare va dispune de mijloacele necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale.

Articolul IX.3

Prin intermediul centrelor naţionale de informare şi a altor mijloace Părţile vor încuraja utilizarea de către instituţiile sale de învăţământ superior a Suplimentului la Diplomă al UNESCO / Consiliului Europei sau a altui document comparabil.

SECTIUNEA X – MECANISMELE DE IMPLEMENTARE

Articolul X.1

Următoarele autorităţi vor promova şi facilita implementarea Convenţiei:

a. Comitetul Convenţiei cu privire la Recunoaşterea Calificărilor obţinute în Învăţământul Superior în Statele din regiunea Europei;

b. Reţeaua Europeană de Centre Naţionale de Informare cu privire la mobilitatea şi recunoaşterea universitară (Reţeaua ENIC), instituită prin decizia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 9 iunie 1994 şi Comitetului Regional UNESCO pentru Europa din 18 iunie 1994.

19 Convenţia de la Lisabona 97

14

Articolul X.2

1. La momentul semnării prezentei convenţii se instituie Comitetul Convenţiei cu privire la Recunoaşterea Calificărilor obţinute în Învăţământul Superior în Statele din regiunea Europei, denumit în continuare Comitetul. El va fi compus din câte un reprezentant al fiecărei Părţi.

2. Pentru a se respecta prevederile Articolului X.2, termenul „Parte” nu se aplică în legătură cu Comunitatea Europeană.

3. În cazul în care nu sunt Părţi ale prezentei Convenţii, Statele menţionate în Articolul XI.1.1 şi Vaticanul, Comunitatea Europeană şi Preşedintele Reţelei ENIC pot participa la şedinţele Comitetului în calitate de observatori. Reprezentanţii organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale în domeniul recunoaşterii pot fi de asemenea invitaţi la şedinţele Comitetului în calitate de observatori.

4. Preşedintele Comitetului Regional UNESCO pentru Aplicarea Convenţiei cu privire la Recunoaşterea Studiilor, Diplomelor şi Titlurilor din Învăţământul Superior în statele din regiunea Europei vor fi de asemenea invitaţi la şedinţele Comitetului în calitate de observatori.

5. Comitetul va promova şi va supraveghea aplicarea prezentei Convenţii. În acest scop, el ar putea adopta, cu votul majorităţii Părţilor, recomandări, declaraţii, protocoale şi modele de practici pentru a ghida organele competente ale Părţilor în implementarea Convenţiei, precum şi în analizarea cererilor de recunoaştere a calificărilor din învăţământ superior. Deşi asemenea texte nu sunt obligatorii, Părţile vor depune eforturi maxime pentru a le aplica, a le aduce în atenţia organelor competente şi a încuraja promovarea lor. Înainte de a lua vreo decizie Comitetul va afla opinia Reţelei ENIC.

6. Comitetul va prezenta rapoarte organelor Consiliului Europei şi UNESCO.

7. Comitetul va menţine legături cu Comitetul Regional UNESCO pentru aplicarea convenţiilor cu privire la recunoaşterea studiilor, diplomelor şi titlurilor din învăţământul superior adoptate sub patronajul UNESCO.

8. Majoritatea Părţilor va constitui cvorumul.

9. Comitetul va adopta Regulile sale procedurale. El se va întruni în sesiune ordinară cel puţin o dată la trei ani. Comitetul se va întruni pentru prima data într-un an de la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii.

10. Secretariatul Comitetului va fi încredinţat Secretarului general al Consiliului Europei şi Directorului General al UNESCO.

Articolul X.3

1. În calitate de membru al Reţelei Europene de Centre Naţionale de Informare cu privire la mobilitatea şi recunoaşterea universitară (Reţeaua ENIC) fiecare Parte va numi centrul său naţional de informare creat sau menţinut în conformitate cu Articolul IX.2. În cazul în care în conformitate cu Articolul IX.2 într-o Parte au fost create sau menţinute mai mult de un centru naţional de informare, ele toate

19 Convenţia de la Lisabona 97

2. Reţeaua ENIC va asista implementarea practică a Convenţiei prin intermediul autorităţilor naţionale competente. Reţeaua se va întruni cel puţin o dată în an.

Ea îşi va alege Preşedintele şi Biroul executiv în conformitate cu atribuţiile de referinţă.

3. Secretariatul Reţelei ENIC va fi încredinţat Secretarului General al Consiliului Europei şi Directorului General al UNESCO.

4. Prin Reţeaua ENIC Părţile vor coopera cu centrele naţionale de informare ale altor Părţi, în special oferindu-le posibilitatea de a colecta toată informaţia utilizată în activităţile referitoare la mobilitatea şi recunoaşterea universitară.

SECŢIUNEA XI – CLAUZE FINALE Articolul XI.1

1. Prezenta Convenţie este deschisă pentru semnare de către:

a. statele membre ale Consiliului Europei;

b. statele membre ale Regiunii Europene UNESCO;

c. orice alt stat sau parte semnatară sau contractantă a Convenţiei Culturale Europene a Consiliului Europei şi/sau a Convenţiei UNESCO cu privire la Recunoaşterea Studiilor, Diplomelor şi Titlurilor în Învăţământul Superior în statele din regiunea Europei care au fost invitate la conferinţa de nivel diplomatic în legătură cu adoptarea prezentei Convenţii.

2. Aceste state şi Vaticanul îşi pot exprima acordul de a fi uniţi prin:

a. semnătură necondiţionată în legătură cu ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau

b. semnătură, admiţând ratificarea, acceptarea sau aprobarea, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau

c. aderare.

3. Semnăturile vor fi făcute de faţă cu unul din depozitari. Instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare vor fi depuse la unul din depozitari.

Articolul XI.2

Prezenta Convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează după expirarea perioadei de o luna după ce, cinci state, inclusiv cel puţin trei state membre ale Consiliului Europei şi/sau Regiunea europeana UNESCO, şi-au exprimat consimţământul de a fi unite prin Convenţie. Pentru orice alt stat, ea va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează după expirarea perioadei de o luna de la exprimarea consimţământului de a fi unit prin Convenţie.

19 Convenţia de la Lisabona 97

16

Articolul XI.3

1. După intrarea Convenţiei în vigoare, orice alt stat ce nu intră în categoria celor enumerate în Articolul XI.1 poate solicita aderarea la prezenta Convenţie. Orice cerere va fi adresată unui depozitar, care o va transmite Părţilor cu cel puţin trei luni înainte de şedinţa Comitetului Convenţiei cu privire la recunoaşterea calificărilor în învăţământul superior din statele regiunii europene. Depozitarul va informa Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi Consiliul Executiv al UNESCO.

2. Decizia de a invita un stat care solicita aderarea la prezenta Convenţie va fi luată cu o majoritate de doua treimi ale Părţilor.

3. După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Comunitatea Europeana poate adera la ea în baza solicitării făcute de statele membre, care va fi adresata unuia dintre depozitari. În asemenea caz, Articolul XI.3.2 nu va fi aplicat.

4. Pentru orice stat care solicită aderarea sau pentru Comunitatea Europeană, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează după expirarea perioadei de o luna de la depunerea documentului de aderare la unul dintre depozitari.

Articolul XI.4

1. Părţile prezentei Convenţii care sunt, în acelaşi timp, părţi ale unei sau mai multor convenţii, după cum urmează:

 Convenţia europeană cu privire la echivalarea diplomelor care permit accesul la universităţi (1953, ETS NO. 15) şi Protocolul (1964, ETS NO. 49);

 Convenţia Europeană cu privire la echivalarea duratei studiilor universitare (1956, ETS No. 21);

 Convenţia Europeană cu privire la recunoaşterea academică a calificărilor universitare (1959, ETS No. 32);

 Convenţia internaţională cu privire la recunoaşterea studiilor, diplomelor şi titlurilor în învăţământul Superior din statele europene şi arabe riverane la Marea Mediterană (1976);

 Convenţia cu privire la recunoaşterea studiilor, diplomelor şi titlurilor în învăţământul superior din statele regiunii europene (1979);

 Convenţia europeană cu privire la echivalarea generală a duratei studiilor universitare (1990, ETS No. 138).

a. vor aplica prevederile prezentei Convenţii în cadrul relaţiilor lor reciproce;

b. vor continua aplicarea convenţiilor menţionate mai sus la care sunt parte în relaţia cu alte state parte a acelor convenţii, dar nu şi parte la prezenta Convenţie.

19 Convenţia de la Lisabona 97

Articolul XI.5

1. La momentul semnării sau la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, orice stat poate specifica teritoriul său teritoriile asupra cărora prezenta Convenţie poate fi aplicată.

2. Printr-o declaraţie adresată unui depozitar orice stat poate extinde aplicarea prezentei Convenţii în alte teritorii specificate în declaraţie. Pentru un asemenea teritoriu, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii după expirarea perioadei de o lună de la data primirii unei asemenea declaraţii de către depozitar.

3. Orice declaraţie făcută în conformitate cu cele două paragrafe de mai sus, în legătură cu orice teritoriu specificat în asemenea declaraţie, poate fi retrasă printr-o notificare adresată unuia dintre depozitari. Retragerea va intra în vigoare în prima zi după luna de la expirare a perioadei de o lună de la data primirii unei asemenea notificări de către depozitar.

Articolul XI.6

1. Orice Parte poate, în orice moment, denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare adresată unui depozitar.

2. Asemenea denunţare va intra în vigoare în prima zi a lunii de la expirarea perioadei de douăsprezece luni de la data primirii notificării de către depozitar.

Denunţarea respectivă însă nu va afecta recunoaşterea deciziilor luate anterior în conformitate cu prevederile prezentei Convenţii.

3. Încetarea sau suspendarea prezentei Convenţii, drept consecinţă a unei violări de către o Parte a unei stipulări de natură să influenţeze realizarea obiectului sau scopului prezentei Convenţii, va fi efectuată în conformitate cu legislaţia internaţională.

Articolul XI.7

1. La momentul semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, orice stat, Vaticanul sau Comunitatea Europeană poate declara că şi-a rezervat dreptul de a nu aplica, în întregime sau parţial, unul sau mai multe Articole ale convenţiei, şi anume: Articolul IV.8, Articolul V:3, Articolul VI.3, Articolul VIII.2, Articolul IX.3. Nici o altă rezervă nu poate fi formulată.

2. Orice Parte care a prezentat vreo rezervă, conform paragrafului precedent, o poate, în întregime sau parţial, retrage printr-o notificare adresată unui

19 Convenţia de la Lisabona 97

18

depozitar. Retragerea va intra în vigoare din data primirii unei asemenea notificări.

3. Parte care a prezentat o rezervă în legătură cu o prevedere a prezentei Convenţii nu poate să revendice aplicarea acestei stipulări de către altă Parte;

totuşi, dacă este parţială sau condiţionată, ea poate revendica această prevedere în măsura în care a acceptat-o personal.

Articolul XI.8

1. Proiectele de amendamente la prezenta Convenţie pot fi aprobate de către Comitetul Convenţiei cu privire la recunoaşterea calificărilor în învăţământul superior din statele regiunii europene prin doua treimi de voturi exprimate de părţi. Orice proiect de amendament aprobat prin asemenea modalitate va fi inclus în Protocolul Convenţiei. Protocolul va specifica modalităţile lui de intrare în vigoare care, în orice caz, va solicita acordul Părţilor implicate.

2. Nici un amendament nu va fi făcut în Secţiunea III a prezentei Convenţii în conformitate cu procedura expusă în paragraful I.

3. Orice propunere în legătură cu amendamente va fi comunicată unuia dintre depozitari, care o va transmite Părţilor cu cel puţin trei luni înainte de şedinţa Comitetului. Depozitarul va informa, de asemenea, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi Consiliul Executiv al UNESCO.

Articolul XI.9

1. Secretarul General al Consiliului Europei şi Directorul General al Organizaţiei Educaţionale, Ştiinţifice şi Culturale SUA va fi depozitarul prezentei Convenţii.

2. Depozitarul oricărui act, notificare sau comunicare, va informa Părţile prezentei Convenţii, precum şi alte state membre ale Consiliului Europei şi/sau Regiunii Europene UNESCO referitor la:

a. orice semnare;

b. depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare;

c. orice intrare în vigoare a prezentei Convenţii, în conformitate cu Articolele XI.2 si XI.3.4;

d. orice rezervă, făcută în conformitate cu Articolul XI.7, precum şi orice retragere a rezervei făcută în conformitate cu prevederile Articolului XI.7;

e. orice denunţare a prezentei Convenţii, în conformitate cu Articolul XI.6;

f. orice declaraţii, făcute conform prevederilor Articolului II.1 sau Articolului II.2;

g. orice declaraţii, făcute în conformitate cu Articolul IV.5;

h. orice cerere de aderare, în conformitate cu prevederile Articolului XI.3;

i. orice propunere făcută în conformitate cu prevederile Articolului XI:8;

19 Convenţia de la Lisabona 97

j. orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezenta Convenţie.

3. Depozitarul, care a recepţionat comunicarea sau a făcut notificarea în conformitate cu prevederile prezentei Convenţii, va informa imediat alt depozitar. Întru confirmarea celor sus-menţionate, subsemnaţii, abilitaţi în mod corespunzător, au semnat prezenta Convenţie.

Elaborată la Lisabona, la 11 aprilie 1997, în limbile engleză, franceză, rusă şi spaniolă (cele patru variante având aceeaşi putere juridică), în două exemplare, unul păstrat în arhiva Consiliului Europei şi altul în arhiva Organizaţiei Educaţionale, Ştiinţifice şi Culturale a SUA.

O copie certificată va fi trimisă tuturor statelor menţionate în Articolul XI.1, precum şi Vaticanului, Comunităţii Europene şi Secretariatului Naţiunilor Unite.

1997 Lisabona

Next Sorbona

19 Declaraţia de la Sorbona 98

20

Declaraţie comună privind armonizarea structurii sistemului european de învăţământ

superior a celor patru miniştrii în funcţiune pentru învăţământ superior, din Germania,

Franţa, Italia şi Marea Britanie.

Paris, la Sorbona, 25 mai 1998

În ultimii ani procesul european a făcut o serie de paşi importanţi. În mod relevant ei denotă că Europa nu semnifică doar zona Euro, cea a băncilor şi a economiei, ci reprezintă şi o Europă a cunoştinţelor. Noi suntem cei care trebuie să fortificăm şi să consolidăm dimensiunile intelectuale, culturale, sociale şi tehnice ale continentului nostru. În mare parte acestea au fost conturate de universităţile sale, care continuă să joace un rol fundamental în dezvoltarea lor.

Universităţile s-au „născut” în Europa, cu circa trei sferturi de mileniu în urmă. Cele patru ţări ale noastre se mândresc cu cele mai vechi dintre ele, unele marcând în prezent aniversări importante, printre care se numără Universitatea din Paris. În acele timpuri studenţii şi profesorii circulau liber şi răspândeau cunoştinţele pe întreg continentul. În prezent prea mulţi studenţi de-ai noştri absolvesc fără să fi avut ocazia de a studia în afara hotarelor naţionale.

Ne îndreptăm spre o perioadă de mari schimbări în învăţământ şi în condiţiile de muncă, spre o diversificare a modului de desfăşurare a carierei profesionale, în care studiile şi instruirea se transformă într-o obligaţie evidentă. Le datorăm studenţilor noştri, societăţii noastre în general, un sistem de învăţământ superior care să le ofere oportunităţi optimale în găsirea domeniului personal de performanţă.

Un spaţiu european deschis al învăţământului superior oferă un număr mare de perspective benefice. El, respectând diversitatea noastră, cere totodată eforturi continui de înlăturare a barierelor şi de dezvoltare a unui cadru pentru predare şi studiere, care ar spori o mobilitate şi cooperare din ce în ce mai strânsă.

Recunoaşterea pe plan internaţional şi potenţialul atractiv al sistemelor noastre se asociază în mod direct cu accesibilitatea lor externă şi internă. Se pare că ia naştere un nou sistem, în care două cicluri de bază, licenţa şi postlicenţa (undergarduate / graduate), vor fi recunoscute pentru facilitarea comparaţiilor şi a echivalentelor la nivel internaţional.

O mare parte din originalitatea şi flexibilitatea acestui sistem va fi obţinută, în bună parte, prin utilizarea de credite (după cum se arată în schema ECTS) şi semestre.

Acest lucru va permite validarea acestor credite obţinute de cei care au ales studii

19 Declaraţia de la Sorbona 98

iniţiale sau continui în diferite universităţi europene şi care ar vrea să obţină calificări, după propriul ritm de lucru, pe parcursul vieţii.

Bineînţeles, studenţii din diferite medii sociale trebuie să poată avea acces la învăţământul superior în orice moment al activităţii lor profesionale. Studenţii din ciclul de licenţă ar trebui să beneficieze de o varietate de programe, inclusiv oportunităţi pentru studii multidisciplinare, extinderea competenţelor în cunoaşterea limbilor şi abilitatea de a utiliza noi tehnologii informaţionale.

În cadrul ciclului de postlicenţă va exista posibilitatea de a alege între titlul de master de scurtă durată şi cel de doctor de o durată mai lungă, cu posibilitatea trecerii de la unul la altul. În ambele situaţii se va pune accentul pe cercetare şi lucru individual.

La cele doua nivele, de licenţă şi postlicenţă, studenţilor li se va recomanda să se afle cel puţin un semestru în universităţile din afara ţării de origine. În acelaşi timp, un număr mai mare de cadre de predare şi cercetare ar trebui să lucreze în alte ţări Europene decât cea de origine. Susţinerea crescândă a mobilităţii studenţilor şi profesorilor de către Uniunea Europeană trebuie să fie aplicată pe deplin.

Majoritatea ţărilor, nu doar cele europene, au devenit conştiente de necesitatea de a sprijini o asemenea evoluţie. Conferinţele rectorilor din Europa, ale preşedinţilor universitari şi grupurilor de experţi şi universitari din ţările noastre au fost axate pe extinderea opiniilor în legătură cu aceste idei.

Anul trecut la Lisabona a fost aprobată o convenţie, prin care sunt recunoscute calificările învăţământului superior în Europa. Convenţia cuprinde un anumit număr de cerinţe de bază, recunoscând totodată că ţările ar putea să se implice în proiecte şi mai complicate. Ca rezultat, ne putem baza pe ele şi avansa. Deja există un temei comun pentru o recunoaştere reciprocă a titlurilor în învăţământul superior în scopuri profesionale prin intermediul directivelor respective ale Uniunii Europene.

Totuşi guvernele noastre continuă să joace un rol important, încurajând modalităţile prin care cunoştinţele acumulate ar putea fi validate, iar titlurile respective recunoscute. Sperăm ca acest lucru să fie promovat de acordurile inter-universitare viitoare. Armonizarea progresivă a structurii atestatelor şi ciclurilor noastre de studii poate fi obţinută prin consolidarea experienţei deja existente, prin diplome comune, iniţiative pilot şi dialoguri cu părţile implicate.

Prin prezenta ne obligăm să încurajăm stabilirea unui cadru comun de relaţii, având drept scop îmbunătăţirea recunoaşterii externe şi facilitarea mobilităţii studentului, precum şi posibilitatea lor de muncă. Sărbătorirea aniversării Universităţii din Paris, astăzi în Sorbona, ne oferă o oportunitate deosebită de a ne angaja în efortul de a crea un spaţiu european de învăţământ superior, în care identităţile naţionale şi interesele comune pot interacţiona şi consolida reciproc întru beneficiul Europei, al studenţilor săi, şi cetăţenilor, în general. Ne adresăm la alte state – membre ale Uniunii şi alte ţări europene cu apelul de a ni se alătura în acest scop, precum şi la toate universităţile europene de a consolida poziţia Europei în lume prin îmbunătăţirea continuă a procesului educaţional oferite cetăţenilor săi.

Claude Allegre,

Ministrul Educaţiei Naţionale (Franţa)

19 Declaraţia de la Sorbona 98

22

Tessa Blackstone,

Ministrul Învăţământului Superior (Marea Britanie)

Luigi Berlinguer,

Ministrul Instrucţiei Publice Cercetării şi Tehnologiei (Italia)

Jürgen Rüttgers

Ministrul Educaţiei Ştiinţelor, Cercetării şi Tehnologiei (Germania)

Next Bologna

1998 Sorbona

1997 Lisabona

19 Declaraţia de la Bologna 99

“Spaţiul European al Învăţământului Superior ”

Declaraţie comună a Miniştrilor Educaţiei din Europa Convenită la Bologna, 19 iunie 1999 (Declaraţia de la Bologna a fost semnată de către miniştrii educaţiei din 29 de ţări europene cu ocazia CRE / Conferinţa Confederaţiei Rectorilor din Uniunea Europeană, care a avut loc la Bologna, 18-19 iunie 1999)

Procesul european, mulţumită extraordinarelor realizări din ultimii câţiva ani, a devenit o realitate tot mai concretă şi relevantă pentru Uniune şi cetăţenii săi.

Planurile de extindere împreună cu adâncirea relaţiilor între ţările europene, oferă o dimensiune şi mai largă acestei realităţi. Între timp, asistăm la o creştere a conştientizării în părţi importante ale lumii politice, academice şi a opiniei publice în general a nevoii de a realiza o Europă mai completă, dezvoltând şi consolidând dimensiunile ei intelectuale, culturale, sociale, ştiinţifice şi tehnologice.

O Europă a Cunoaşterii este acum unanim recunoscută drept un factor de neînlocuit pentru dezvoltarea socială şi umană şi drept o componentă indispensabilă pentru consolidarea şi îmbogăţirea calităţii de a fi cetăţean al Europei, capabilă de a oferi cetăţenilor săi competenţele necesare pentru a face faţă provocărilor noului mileniu, împreună cu conştientizarea unor valori comune şi a apartenenţei la un spaţiu social şi cultural comun.

Importanţa educaţiei şi a cooperării educaţionale în dezvoltarea şi consolidarea societăţilor stabile, democratice şi pacifiste este universal recunoscută, cu atât mai mult din punct de vedere al situaţiei din sud-estul Europei. Declaraţia de la Sorbona, din 25 mai 1998, care a fost dominată de aceste consideraţii, pune în prim plan rolul central al universităţilor în dezvoltarea dimensiunilor culturale europene. Se pune accent pe crearea unui spaţiu european pentru învăţământul superior, ca mijloc esenţial de a promova mobilitatea cetăţenilor şi posibilitatea lor de a se angaja şi de a lucra oriunde pe continent, asigurându-i astfel dezvoltarea.

Mai multe ţări europene au acceptat invitaţia de a se implica ele însele în atingerea obiectivelor stabilite în declaraţie, prin semnarea acesteia sau prin exprimarea acordului lor de principiu. Direcţiile luate de către diverse reforme în ceea ce priveşte învăţământul superior, lansate în acelaşi timp în Europa, au dovedit hotărârea multor guverne de a acţiona. Instituţiile europene de învăţământ superior, din perspectiva lor, au acceptat provocarea de a juca un rol important în construirea spaţiului european de învăţământ superior, ca şi în aplicarea principiilor stipulate în Bologna Magna Charta Universitatum, din 1988. Acest lucru este de maximă importanţă, dat fiind faptul că independenţa şi autonomia universităţilor asigură adaptarea continuă a învăţământului superior şi a sistemelor de cercetare la nevoile în schimbare, la cerinţele societăţii şi la progresele ştiinţifice.

19 Declaraţia de la Bologna 99

24

Cursul a fost pus în direcţia corectă şi cu scopuri importante. Asigurarea unei mai bune compatibilităţi şi a unei comparabilităţi a sistemelor de învăţământ superior este foarte clar că necesită o preocupare continuă pentru a fi realizate în totalitate.

Trebuie să sprijinim acest lucru prin promovarea de măsuri concrete, prin realizarea unor paşi concreţi, tangibili, înainte. Întâlnirea din 18 iunie a necesitat participarea experţilor din partea autorităţilor, cât şi a celor din şcoli, din toate ţările, care ne vor oferi sugestii foarte folositoare pentru iniţiativele care trebuie luate. Trebuie să avem în vedere mai ales obiectivul de a creşte competitivitatea internaţională a sistemelor europene de învăţământ superior. Vitalitatea şi eficienţa oricărei civilizaţii poate fi măsurată prin modul în care cultura sa atrage alte ţări. Trebuie să ne asiguram că sistemul european de învăţământ superior acumulează un grad de atracţie pe plan mondial egal cu tradiţiile noastre extraordinare, culturale şi ştiinţifice.

În timp ce ne afirmăm suportul în ceea ce priveşte principiile generale stipulate în declaraţia de la Sorbona, ne angajăm şi în coordonarea politicilor noastre pentru a atinge în cel mai scurt timp, sau în orice caz în prima decadă a noului mileniu, următoarele obiective, pe care le considerăm a fi de importanţă primară şi capitală, în vederea stabilirii spaţiului european al învăţământului superior şi în vederea promovării acestuia peste tot în lume:

 Adoptarea unui sistem de diplome uşor de comparat şi de recunoscut, prin implementarea ideii de supliment la diplomă, în vederea promovării angajabilităţii cetăţenilor Europei şi competitivităţii internaţionale a sistemului de învăţământ superior.

 Adoptarea unui sistem bazat în mod esenţial pe doua cicluri, de "undergraduate"

şi "graduate". Accesul la al doilea ciclu va necesita completarea cu succes a studiilor din primul ciclu, care ar putea dura cel puţin trei ani. Diploma primită după absolvirea primului ciclu va fi, de asemenea, relevantă pentru piaţa de muncă europeană ca un nivel anume de calificare. Al doilea ciclu ar trebui să ducă spre diploma de master şi/sau de doctor, aşa cum se întâmplă în multe ţări ale Europei.

 Stabilirea unui sistem de credite echivalent cu sistemul ECTS ca o manieră oportuna de a promova ideea de mobilitate a studenţilor peste tot în lume.

Creditele ar putea fi obţinute şi în contexte care nu implică învăţământ superior, care includ învăţarea pe tot parcursul vieţii, atât timp cât sunt recunoscute de către universitate.

 Promovarea mobilităţii prin depăşirea obstacolelor către exerciţiul efectiv al circulaţiei libere, punându-se în special accent pe: Pentru studenţii, accesul la studii şi la oportunităţi de formare şi serviciile legate de acestea; Pentru profesori, cercetători şi personalul administrativ, recunoaşterea şi valorificarea perioadelor petrecute în concursul european, prin cercetare, predare şi formare, fără a fi prejudiciate drepturile lor statutare.

 Promovarea cooperării europene în asigurarea calităţii unei viziuni legate de ideea de a dezvolta criterii şi metodologii comparabile. Promovarea dimensiunilor necesare europene legate de învăţământul superior, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea curriculară, cooperarea inter-instituţională, schemele de mobilitate şi programele integrate de studiu, formare şi cercetare.

19 Declaraţia de la Bologna 99

Prin prezenta declaraţie, ne angajăm să îndeplinim aceste obiective – printr-un cadru adecvat competenţelor noastre instituţionale şi respectând în mod cert diversitatea culturală, lingvistică, a sistemelor naţionale de educaţie şi a autonomiei universitare – pentru a consolida un spaţiu european al învăţământului superior.

Până la acel punct, la final, vom aplica diverse moduri de cooperare inter- guvernamentală, împreună cu acele organizaţii europene non-guvernamentale care au competenţă în învăţământul superior. Ne aşteptăm ca universităţile să răspundă din nou prompt şi în mod pozitiv şi să contribuie în mod activ la succesul iniţiativei noastre. Având convingerea ca stabilirea unei arii, a unui spaţiu european de învăţământ superior necesită sprijin şi suport constant, supraveghere şi adaptare continuă la nevoile în permanentă schimbare, noi ne decidem să ne întâlnim din nou după doi ani, în vederea evaluării progreselor făcute şi pentru a stabili următorii paşi care trebuie făcuţi.

Caspar Einem, Ministrul Ştiinţei şi Transporturilor , Austria

Gerard Schmit, Directorul General al Comunităţii Franceze, Ministrul Educaţiei Superioare şi Cercetării, Belgia

Jan Ade, Director General, Ministrul Comunităţii Flamande, Departamentul Educaţiei , Belgia

Anna Maria Totomanova, Vice . Ministrul Educaţiei şi Ştiinţei , Bulgaria Eduard Zeman, Ministrul Educaţiei, Tineretului şi Sportului , Republica Cehă Margrethe Vestanger, Ministrul Educaţiei, Danemarca Tonis Lukas, Ministrul Educaţiei, Estonia

Maija Rask, Ministrul Educaţiei şi Ştiinţei, Finlanda

Claude Allegre, Ministrul Educaţiei Naţionale, Cercetării şi Tehnologiei, Franţa Wolf- Michael Catenhusen, Secretar de Stat Parlamentar, Ministrul Federal al Educaţiei şi Cercetării , Germania

Ute Erdsiek- Rave, Ministrul Educaţiei, Ştiinţei, Cercetării şi Culturii a districtului Schleswig-Holstein

Gherassimos Arsenis, Ministrul Educaţiei Publice şi al Problemelor Religioase , Grecia

Adam Kiss, Secretar de Stat Adjunct pentru Educaţie Superioară şi Ştiinţă , Ungaria Gudridur Siguardadottir, Secretar General, Ministrul Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii, Islanda

Pat Dawling, Ofiţer Principal, Ministrul Educaţiei şi Ştiinţei , Irlanda

Ortensio Zechino, Ministrul Universităţii şi Cercetării Ştiinţifice şi Tehnologice, Italia

Tatjana Koke, Ministru de Stat al Educaţiei Superioare şi al Ştiinţei , Letonia Kornelijus Platelis, Ministrul Educaţiei şi Ştiinţei . Lituania

Erna Hennicot- Schoepges, Ministrul Educaţiei Naţionale şi al Formării Vocaţionale Luxembourg

19 Declaraţia de la Bologna 99

26

Louis Galea, Ministrul Educaţiei . Malta Loek Hermans, Ministrul Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei , Olanda

Jon Lilletun, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi al Problemelor Religioase , Norvegia Wilibald Winkler, Subsecretar de Stat al Educaţiei Naţionale, Polonia

Eduardo Marcal Grilo, Ministrul Educaţiei, Portugalia Andrei Marga, Ministrul Educaţiei Naţionale, România Milan Ftacnik, Ministrul Educaţiei, Republica Slovacia

Pavel Zgaga, Secretar de Stat pentru Educaţie Naţională , Slovenia D. Jorge Fernandez Diaz, Secretar de Stat pentru Educaţie, Universităţi, Cercetare şi Dezvoltare, Spania

Agneta Bladh, Secretar de Stat pentru Educaţie şi Ştiinţă, Suedia

Charles Kleiber, Secretar de Stat pentru Educaţie şi Cercetare, Confederaţia Elveţiană

Baroneasa Tessa Blackstone de Stoke Newington, Ministru de Stat pentru Educaţie şi Angajare- Regatul Unit al Marii Britanii

Next Praga

1999 Bologna

1998 Sorbona 1997

Lisabona

20 Comunicatul de la Praga 01

CĂTRE O ARIE EUROPEANĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR

Comunicatul întâlnirii miniştrilor europeni responsabili cu învăţământul superior

Praga, 19 mai 2001

La doi ani după semnarea Declaraţiei de la Bologna şi la trei ani după Declaraţia de la Sorbona, 32 de miniştri responsabili cu învăţământul superior s-au întâlnit la Praga pentru a trece în revistă progresele făcute şi pentru a stabili noi direcţii şi priorităţi pentru anii următori. Aceştia şi-au reafirmat angajamentul lor pentru obiectivul de a stabili o „arie comună a învăţământului superior”, până în 2010.

Hotărârea de a organiza această întâlnire la Praga a fost luată tocmai ca un simbol al dorinţei de a implica întreaga Europă în procesul de lărgire a Uniunii Europene.

Miniştrii au primit cu plăcere şi au revizuit raportul intitulat „Continuarea procesului de la Bologna” realizat de grupul de lucru şi au observat că scopurile stipulate în Declaraţia de la Bologna au fost larg acceptate şi folosite ca fundament pentru dezvoltarea învăţământului superior de către majoritatea semnatarilor, ca şi de către universităţi şi alte instituţii de învăţământ superior. S-a subliniat că eforturile de promovare a mobilităţii trebuie să continue, pentru a permite studenţilor, profesorilor, cercetătorilor şi personalului administrativ să beneficieze de avantajele

„spaţiului european pentru învăţământ superior”, care includ valorile sale democratice, diversitatea culturilor şi a limbilor, precum şi diversitatea sistemelor de învăţământ superior.

Miniştrii au luat cunoştinţă de Convenţia instituţiilor europene de învăţământ superior - care a avut loc la Salamanca, pe 29-30 martie - şi de recomandările Convenţiei Europene a Studenţilor - de la Goteborg, 24-25 martie - şi au apreciat implicarea activă a Asociaţiei Universitare Europene (EUA) şi a Uniunii Naţionale a Studenţilor din Europa (ESIB) în procesul de la Bologna. Aceştia au remarcat şi au apreciat multe alte iniţiative de a continua acest proces. Au luat de asemenea notă şi de asistenţa constructivă a Comisiei Europene.

Miniştrii au observat că activităţile recomandate în declaraţie în legătură cu diplomele au fost intens şi pe larg discutate şi comentate, făcând parte dintre problemele care au fost aproape soluţionate. Ei au apreciat, în special, continuarea eforturilor pentru asigurarea calităţii. Miniştrii au recunoscut nevoia de cooperare pentru a rezolva provocările induse de educaţia transnaţională. De asemenea, au fost de acord că este nevoie de o perspectivă asupra învăţării pe tot parcursul vieţii, asupra educaţiei permanente.

20 Comunicatul de la Praga 01

28

Acţiuni următoare care urmăresc cele şase obiective ale procesului Bologna

După cum prevede declaraţia de la Bologna, miniştrii au căzut de acord că ideea de a concepe o arie europeană de învăţământ superior este o condiţie pentru creşterea atractivităţii şi a competitivităţii instituţiilor de învăţământ superior din Europa. Ei au sprijinit ideea că învăţământul superior trebuie să fie considerat un bun public, că este şi va rămâne o responsabilitate publică (reguli etc.) şi că studenţii sunt membri cu drepturi depline ai comunităţii învăţământului superior. Din acest punct de vedere, miniştrii au propus ca următoarele etape ale acestui proces să fie:

Adoptarea unui sistem de diplome uşor de citit şi de comparat

Miniştrii au încurajat foarte mult universităţile şi alte instituţii de învăţământ superior să beneficieze din plin de legislaţiile naţionale existente şi de instrumentele europene aprobate, care urmăresc să faciliteze recunoaşterea unităţilor de curs academice şi profesionale, diplomele şi alte premii/certificate, astfel încât cetăţenii să-şi poată folosi în mod efectiv calificările, competenţele şi abilităţile prin această arie europeană de învăţământ superior.

Miniştrii au făcut apel la organizaţiile şi reţelele existente, cum ar fi NARIC şi ENIC, să promoveze la nivel instituţional, naţional şi european recunoaşterea simplă, eficientă şi corectă care să reflecte marea diversitate de calificări existente.

Adoptarea unui sistem bazat pe două cicluri de studiu

Miniştrii au observat cu satisfacţie că s-a luat în considerare şi s-a discutat structura unor diplome bazate pe două cicluri importante de studiu, care articulează învăţământul superior în studii superioare de lungă şi de scurtă durată.

Unele ţări au adoptat deja această structură, iar alte câteva o iau în considerare cu mare interes. Este important de observat că în multe ţări diplomele de licenţă sau cele de master sau diplome comparabile pe două cicluri pot fi obţinute la universităţi şi la alte instituţii de învăţământ superior. Programele care au ca finalizare o diplomă, pot şi ar trebui cu siguranţă să aibă orientări diferite şi profiluri variate, pentru a putea răspunde diverselor nevoi individuale, academice şi ale pieţei forţei de muncă, aşa cum s-a concluzionat la seminarul de la Helsinki, unde s-a discutat problematica diplomelor de licenţă (Bachelor Degree).

Miniştrii au subliniat că, pentru o mai mare flexibilitate în procesele de învăţare şi de calificare, este absolut necesară adoptarea unui cuantum comun de calificări, pe baza unui sistem de credite cum este ECTS sau unul compatibil cu acesta, care să ofere atât posibilitatea de transferabilitate, cât şi de acumulare. Împreună cu sistemele de asigurare a calităţii, reciproc recunoscute, aceste structuri vor facilita accesul studenţilor pe piaţa forţei de muncă europene şi, în acelaşi timp, vor determina o mai mare compatibilitate, atractivitate şi competitivitate a învăţământului superior european. Generalizarea folosirii acestor credite şi a sistemului de completare a diplomelor va sprijini progresul în această direcţie.

20 Comunicatul de la Praga 01

Promovarea mobilităţii

Miniştrii au reafirmat că obiectivul ameliorării mobilităţii studenţilor, profesorilor, cercetătorilor şi a personalului administrativ, aşa cum s-a stabilit în declaraţia de la Bologna, este de maximă importanţă. De aceea, ei au confirmat angajamentul pentru a sprijini eliminarea tuturor obstacolelor către circulaţia liberă a studenţilor, profesorilor, cercetătorilor şi a personalului administrativ şi au accentuat dimensiunea socială a mobilităţii. Au luat de asemenea notă de posibilităţile de mobilitate oferite de programele Comunităţii Europene şi de progresele făcute în acest domeniu, cum ar fi de exemplu, lansarea Planului de Acţiune pentru Mobilitate, elaborat la Nisa în 2000.

Promovarea cooperării europene pentru asigurarea calităţii

Miniştrii au recunoscut rolul vital pe care îl joacă sistemele de asigurare a calităţii în asigurarea unor standarde ridicate de calitate şi în facilitarea comparabilităţii calificărilor în Europa. Ei au încurajat, de asemenea, cooperarea mai strânsă între recunoaşterea calificărilor şi reţelele de asigurare a calităţii. Au subliniat nevoia unei cooperări strânse, în Europa, precum şi a încrederii reciproce şi acceptării sistemelor naţionale de asigurare a calităţii. Mai departe, ei au încurajat universităţile şi alte instituţii de învăţământ superior să disemineze exemple de practici pozitive şi să conceapă scenarii pentru o acceptare mutuală a evaluării şi a mecanismelor de acreditare şi certificare. Miniştrii au făcut apel la universităţi şi la alte instituţii de învăţământ superior, la agenţii naţionale şi la Reţeaua Europeană de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA), în cooperare cu organismele corespunzătoare din ţările care nu sunt membre ale ENQA, pentru a colabora în stabilirea unui cadru comun de referinţă şi de a disemina practicile bune.

Promovarea dimensiunii europene în învăţământul superior

Pentru a consolida dimensiunea europeană a învăţământului superior şi a oferi posibilitatea de angajare a absolvenţilor, miniştrii au făcut apel la sectorul de învăţământ superior să îmbunătăţească dezvoltarea modulelor, cursurilor şi a programelor cu conţinut, orientare şi organizare europeană. Acest lucru este legat în special de modulele, cursurile şi programele de absolvire oferite în parteneriat de către instituţii din diferite ţări şi care duc spre o diplomă comună recunoscută.

Mai departe, miniştrii au pus accentul pe următoarele aspecte:

Învăţarea pe tot parcursul vieţii (educaţia permanentă)

Învăţarea permanentă este un element esenţial în aria învăţământului superior european. În Europa viitorului, construită pe o economie şi o societate bazată pe cunoaştere, strategiile de educaţie permanentă sunt necesare pentru a face faţă provocărilor competitivităţii şi folosirii noilor tehnologii şi pentru a îmbunătăţi coeziunea socială, pentru a asigura oportunităţi egale şi calitatea vieţii.