AL 5-LEA LOCATAR:
SARS-CoV-2 și EU-CELĂLALT.
Jurnalul primului an de maturitate Vol. II
Manuela Narcisa Popescu: Aici, pentru tine!
Editura „Victor Babeș”
Timișoara, 2021
AL 5-LEA LOCATAR:
SARS-CoV-2 și EU-CELĂLALT.
Jurnalul primului an de maturitate Vol. II
Editor coordonator: Gabriela-Mariana Luca
Co-editor: Diana Boc-Sînmărghițan
Coperta și ilustrațiile: Manuela Narcisa Popescu
Centrul de Cercetare de Lingvistică Aplicată și Studii Culturale Comparate
Centre for Applied Linguistics and Cultural Comparative Studies
C-CLASC
Editura „Victor Babeş”
Piaţa Eftimie Murgu nr. 2, cam. 316, 300041 Timişoara Tel./ Fax 0256 495 210
e-mail: [email protected] www.umft.ro/editura
Director general: Prof. univ. emerit dr. Dan V. Poenaru
Referent ştiinţific: Prof. univ. dr. Maria Puiu
Colecţia: HIPPOCRATE
Indicativ CNCSIS: 324
© 2021 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate.
Reproducerea parţială sau integrală a textului, pe orice suport, fără acordul scris al autorilor este interzisă şi se va sancţiona conform legilor în vigoare.
ISBN general: 978-606-786-227-0
ISBN Vol. II: 978-606-786-229-4
„În zilele noastre, perioada actuală ne obligă la dificile încercări, riscând să ajungem protagoniștii unei crize sociale, așadar umane, demni de a face parte din firul narativ al unui roman.” Andreea Alexandra-Iacob
„Mă tot gândeam că exist de aproape o cincime de secol pe această planetă și nu am trăit niciun eveniment istoric cu adevărat important, din care să fi făcut și eu parte, dar istoria nu doarme.” Vlad Micloșoni
„Consider că participarea la acest proiect editorial are un rol benefic în reflectarea multitudinii trăirilor resimțite în această perioadă de cumpănă în care cu toții ne- am aflat. Cred că poate fi considerat ca o formă de terapie a spiritului, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să scriu despre SARS-CoV-2.”
Bianca-Maria Murgilă
„Cu siguranță, treptele evoluției mele nu s-au terminat aici. Mai am foarte multe de urcat, deoarece sunt doar la începutul dezvoltării mele. Viața, de multe ori, poate să pară a fi un drum ramificat în mai multe străzi și în fața căruia ne punem întrebarea: Eu pe care stradă o iau?” Morena-Alexandra Ioana Malița
„Viața este ca un labirint în care la fiecare pas te poți lovi de obstacole dacă nu o iei pe calea cea bună. După ce am parcurs acest drum labirintic, o să ajungem, într- un final, la centru unde o să ne găsim pe noi înșine, răsplata pe care fiecare din noi o merită.” Daria Cristiana Marin
„Acesta a fost momentul în care cei mai mulți dintre noi ne-am trezit față în față cu noi înșine și nu ne-am recunoscut. Ne-am pus întrebări, ne-am negat, ne-am iubit, ne- am respins… ne-am căutat din nou, plini de speranță.” Ionela Elena Marinescu
„Carantina a rupt filmul paradoxului umblător. Carantina m-a făcut furios, fericit, deznădăjduit, am fost ca un bilet pentru caruselul de la Disneyland.”
Raul-Călin Gros
„Înainte de Covid-19 a fost Tonitza… în timpul pandemiei, Baba”
Mălina-Magdalena Mărtoiu
„Vreau să-mi amintesc exact perioada când a început să se schimbe totul.”
Diana Laura Pașca Și așa mai departe...
Manuela Narcisa Popescu: Nu te opri niciodată, într-o zi vei fi speranța cuiva, eroul cuiva!
Ionela-Larisa Geantă: În pielea ta, în pielea mea...
Medic pentru toți. Este un crez și o dorință personală de a contribui la eliminarea divergențelor rasiale cu tot ceea ce voi putea eu.
Rasismul este o boală veche a speciei noastre. Avem mărturii în acest sens încă din antichitate. Însă, pe măsură ce societatea a evoluat, așteptările asupra înlăturării acestuia au crescut și ele. Cu ce rezultate?
Chiar dacă toți aparținem aceleași specii, încă de timpuriu, homo sapiens a decis că oamenii de culoare ar fi o rasă inferioară, menită să slujească rasa albă, numită și superioară, idee cu care a ajuns până în zilele noastre.
„Tot aici se găsește părerea că, în majoritate, oamenii de știință consideră că există trei rase umane principale: rasa europeană (caucaziană), rasa mongoloidă și rasa australo-negroidă, cu două ramuri, cea negroidă, existentă în cea mai mare parte a Africii și cea australoidă, care se află în restul teritoriului (Australia, Noua Guinee și Micronezia). Datorită acestui concept social de rasă, care se bazează pe aspecte culturale, genetice, anatomice, etnice, geografice, lingvistice, în întreaga lume situația s-a schimbat, dar nu s-a rezolvat.
Spre exemplu, până la Războiul Civil American (1861-1864), în Statele Unite ale Americii, proprietățile agricole ale americanilor erau lucrate de către sclavii de origine africană. În acea perioadă sclavii se moșteneau de la o generație la alta și erau siliți să muncească până la epuizare și, mai presus de toate, erau abuzați fizic și sexual. După încheierea acestei perioade istorice, la aproape opt decenii distanță, un alt eveniment a umbrit omenirea, Al Doilea Război Mondial.
Scopul acestui eveniment istoric era de a promova rasa pură germană, rasa ariană, și de a elimina celelalte rase, pe care ei le considerau inferioare, în special, pe poporul evreu.
Deși după această confruntare istorică sfâșietoare, lumea întreagă se aștepta ca diferențele rasiale să-și piardă consistența, din păcate, memoria socială a rămas activă și pe secvența ei negativă. Dovada: evenimentele petrecute în Statele Unite ale Americii în acest an pandemic în care un afro-american a fost ucis de către un polițist de culoare albă. Din păcate, acesta nu este un caz singular. Chiar dacă în urma întâmplării citate au existat numeroase proteste în marile orașe ale lumii, nu se poate garanta că astfel de nedreptăți nu vor mai avea loc în viitorul apropiat.
Diferențele dintre și între oameni nu se fac numai pe baza culorii pielii, ci și pe baza religiei, a limbii vorbite, a istoriei poporului și a aspectelor geografice.
În anul 2020, atât Franța, cât și Austria și Marea Britanie au fost unele dintre cele mai afectate țări în urma conflictelor religioase.
Cum e posibil să vorbim despre răzbunare religioasă în secolul XXI?
Franța luminilor de altădată a devenit Franța Charlie Hebdo. Iată cu ce consecințe devastatoare!
Chiar și în România noastră diferențele rasiale se resimt cu ușurință. Sunt oameni care reacționează într-un mod cu totul eronat atunci când întâlnesc persoane care nu ne cunosc limba sau care au o culoare diferită a pielii. Mulți români ezită integrarea persoanelor de altă rasă în grupul lor social.
Immanuel Kant atrage atenția asupra aspectului, cum că: „Negrii şi albii nu reprezintă specii umane diferite, căci provin cu certitudine din aceeaşi sursă, dar formează rase diferite, pentru că fiecare s-a dezvoltat în zone diferite, iar încrucişarea lor a dus la naşterea hibrizilor (mulatrii). În aceeaşi ordine de idei, oamenii blonzi şi cei bruni nu reprezintă rase diferite ale albilor, pentru că un om blond şi o femeie brună pot da naştere unui copil perfect blond”. (1)
Diferențele rasiale nu își au locul într-o societate civilizată, avansată, iar relațiile dintre persoane de diferite rase nu ar trebui judecate, deoarece toți suntem reprezentații aceleași specii și, mai presus de toate, conform Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului, „oamenii se nasc liberi și egali în drepturi”. (2)
Aș vrea să mă maturizez și să profesez într-o societate în care rolul fiecărui om din această lume, indiferent de culoare, religie, fizionomie, aspecte genetice, culturale, lingvistice sau locul său de proveniență să fie acceptat și respectat.
Referințe bibliografice:
Immanuel Kant, 1775, Eseu asupra diferitelor rase, consultat în 09.12.20, ora 21, http://www.citatepedia.ro/index.php?id=304732
Rase umane, https://ro.wikipedia.org/wiki/Rase_umane, consultat în 8.12.2020, ora 14:50 Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_drepturilor_omului_%C8%99i_ale_cet%
C4%83%C8%9Beanului, consultat în 8.12.2020, ora 13:15
Andreea Elena Maioga: Corpul, o caracteristică a mișcării luminii./Medicul, un jongleur cu lumina
Încă din cele mai vechi timpuri, a fost implementată ideea conform căreia omul este creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Astfel, este deductibil faptul că forma și simbolistica părților componente ale corpului provin din religie, din natura vie și nedefinită a Universului, fapt care mi-a stârnit interesul pentru abordarea temei propusă analizei. Cel care a teoretizat și aplicat cele mai bune proporții în materia plăsmuirii corpului uman a fost pictorul și sculptorul Michelangelo. Acesta a înfățișat corporalitatea într-o manieră realistă, barbară și profund primordială. Prin urmare, pentru înțelegerea profunzimii corpului unui individ, este necesară atât o lectură hermeneutică, cât și una vizuală.
Înțelegerea mecanismului de funcționare a corpului uman este, după părerea mea, foarte importantă pentru întreaga populație, însă, în special, pentru un viitor medic, întrucât acesta este singurul care jonglează cu ființa umană. De asemenea, tot medicul este cel care repară stricăciunile provocate de timp, de boală și de Rău, ajutând individul să pătrundă într-un univers nou. Aprofundarea cunoștințelor anatomice este o inovație permanentă în sine (deși multora le poate părea bizar, în ideea că anatomia este neschimbată) care a dus la dezvoltarea societății și a omului, el fiind în stare să se oglindească în proporții impecabile.
Conform Dicționarului de simboluri, capul simbolizează, în genere, avântul principiului activ. El include puterea de a conduce, de a rândui, de a lămuri.
Față de trup, care este o manifestare a materiei, el simbolizează totodată spiritul manifestat (Op. cit: 154). Capul poate fi ușor asemuit cu simbolul soarelui, al sferei, deci o înfățișare a perfecțiunii. De aceea, Platon induce ideea conform căreia capul este corespondentul universului în formă corporală. În domeniul medical, capul ocrotește favoarea făcută de Creator ființei umane, creierul. Omul este singurul înzestrat cu o capacitate maximă de gândire. Pe cupola Capelei Sixtine din Vatican, Michelangelo a înfățișat Crearea lui Adam, creionând Demiurgul sub forma unui mare creier și inducând principiul inteligenței umane supreme, al aruncării omului în univers, asemenea păsării de foc.
Simbolistica gâtului, cel ce susține monitorizarea părților componente ale corpului, face trimitere la simbolul podului, adică la trecerea dintr-o lume în cealaltă. Astfel, această trecere înseamnă și trecerea de la Pământ la Cer, de la starea omenească la cele supraomenești, de la contingență la nemurire (Op. cit.:
754).
Membrul superior este o întruchipare a forței, a puterii, a protecției. El este și instrumentul dreptății ducând la îndeplinirea pedepselor celor osândiți.
(Op. cit.: 158). Prin intermediul său, omul primește de la divinitate imboldul forțelor cosmice. Din punct de vedere medical și corporal, omul este proiectat în manieră perfectă, respectându-se principiul simetriei, al oului cosmic, al androginului. Astfel, ființa lipsită de capacitatea deplină a membrelor superioare se poate considera o creatura pasivă, aflată în imposibilitatea desfășurării depline a funcțiilor organismului.
Membrul inferior este expresia legăturii sociale, fiind un organ al mersului:
El îngăduie legătura, el îngăduie apropierea, înlesnește contactele, suprimă distanțele, având așadar o însemnătate de ordin social. Prin extensie, membrul inferior este, pentru dogoni, un simbol al statorniciei, o expresie a noțiunii de putere, de întâietate, de regalitate (Op.cit.: 754). De asemenea, omul își lasă urma pe cărările din viața sa, fie bune sau rele, iar piciorul poartă calitatea drumului, bun sau rău, pe care a călcat. Acest fapt conferă explicație riturilor spălării picioarelor, care sunt rituri de purificare. În linii mari, membrele inferioare sunt cele care conferă continuitate celorlalte componente ale corpului, degajând armonie spirituală și materială, fiindcă poziția verticală este un reflex al tăriei sufletești.
În esență, forma și simbolistica părților componente ale corpului uman reprezintă caracteristici ale mișcării lumii, simboluri ale schimbării și întoarcerii materialelor în primordial. Creatorul a zămislit omul pentru a da sens macrocosmosului și pentru a crea multiple microcosmosuri, adică plăsmuiri ale sale în cadrul Genezei. Prin urmare, omul, cu tot ceea ce ține de el, reprezintă o sinteză a lumii, el e centrul lumii simbolurilor. Omul este spirit și trup, idee și forță a Universului.
Iar unii oameni își fac din profesia medicală un destin menit să iasă în întâmpinarea altor oameni.
Referințe bibliografice:
Gheerbrant, Alain, Chevalier Jean, 2009, format digital, pp: 154 156, 158, 754 Dictionnaire des symboles. Mythes, reves, costumes, gestes, forms, figures, couleurs, nombres
Corina Marina Iovan: Într-o zi sistemul medical va cunoște normalitatea
Situația din spitale, cu medici care lucrează la capacitate maximă, m-a făcut să înțeleg că sistemul medical are nevoie de oameni serioși, perseverenți, responsabili, pasionați de ceea ce fac și dispuși să-și pună viața în pericol pentru salvarea altor vieți. Îl amintesc aici, ca model de inspirație profesională, pe medicul din Piatra Neamț, Cătălin Denciu, care a intrat în secția de anestezie și terapie intensivă pentru a evacua oamenii din încăperea în flăcări, pe 14 noiembrie 2020.
El însuși infectat cu SARS-CoV-2 în aprilie, vindecat și donator de plasmă pentru a veni și mai mult în sprijinul bolnavilor pe care îi îngrijea, a îmbrăcat peste halatul alb și mantia eroului salvator în toamna aceluiași an. Curajul și crezul său i-au adus deja un supranume. El este, pentru noi toți, la 42 de ani, Medicul Salvator.
Medicii implicați în viața pacienților sunt un model pentru mine și o speranță că, într-o zi, perfecțiunea din sistemul medical va deveni o normalitate.
În altă ordine de idei, consider că pandemia a pus amprentă pe gândurile noastre și pe felul în care analizăm lucrurile, fiind mult mai precauți. Unul dintre subiectele de actualitate face referire la vaccinare. Părerile sunt împărțite, unii oameni având reticențe în privința eficienței lui, iar alții considerând că acesta poate fi salvarea noastră. Cred că motivul tuturor temerilor noastre este, același din toate timpurile, necunoașterea. Despre acest virus nu se cunosc foarte multe detalii, iar faptul că modul în care reacționează organismul uman diferă este încă un motiv pentru neliniște și panică.
Mama este cadru medical. Mediul în care lucrează este unul periculos, deoarece se află zilnic în jurul celor infectați cu Covid-19. Prin urmare, mama a simțit nevoia de a se testa frecvent pentru a nu pune în pericol viața membrilor familiei noastre. Cu siguranță, în ziua de azi suntem mult mai stresați. Printre noi se află un inamic invizibil, dar, poate tocmai de aceea, și extrem de periculos.
Cred, cu tărie, că ne vom găsi calea echilibrată care să ne permită normalitate, fie și într-o definiție îmbunătățită.
Cosmina Isac: Nu suntem singura generație care a întâmpinat situații limită, dar suntem acea generație care a avut șansa de a primi timp pentru autocunoaștere într-o situație limită
Motto: „Adolescenții generației mele, luați de valurile vieții, au uitat cu desăvârșire de iluziile viitorului, până când realitatea i-a învățat că viitorul nu era așa cum îl visau și au descoperit nostalgia.” (Gabriel Garcia Marquez)
Una dintre cele mai controversate perioade din viața unei persoane este adolescența. Puntea de legătură ce face trecerea de la copilărie la maturitate, etapa adolescenței lansează tinerilor o serie de provocări, atât sociale, fizice, dar mai cu seamă, psihice, ulterior toți acești factori contribuind la clădirea viitorului adult.
Tema aleasă pentru eseul meu este adolescența în perioada pandemiei de COVID-19. Este o perioadă cu care ne-am confruntat cu toții într-o oarecare măsură, dar care nu a ridicat probleme numai la nivel mondial, ci și la nivelul psihologic și social al adolescentului aflat în plină formare. Aș putea spune că această situație nu a avut numai efecte negative, cum poate sunt prezentate în presă, ci și pozitive care s-au răsfrânt îndeosebi asupra noastră, a tinerilor. Deși în istorie nu suntem singura generație care a întâmpinat anumite situații limită, cred că suntem acea generație care a profitat din plin de timpul oferit pentru a se dezvolta pe sine, pentru a reflecta mai mult la propriile vise, dar și pentru a înțelege că suntem efemeri și că nu toate planurile pe care ni le facem se pot îndeplini exact așa cum ne-am imaginat.
Noi, adolescenții, în încercarea noastră de a excela cât mai mult posibil, poate din dorința de dezvoltare sau chiar pentru a ne arăta nouă că suntem capabili să ne depășim toate limitele, ne pierdem încet pe noi înșine, și devenim captivi într- o viață mecanizată și plină de probleme. Am sesizat această tendință și în ceea ce mă privește pe mine, ba chiar înaintea lunii martie începusem să renunț pe zi ce trece la timpul dedicat mie, preferând să-mi îndrept toată atenția asupra proiectelor în care eram implicată.
Deși am crezut că distanțarea fizică/socială și faptul că am fost obligați să ne auto-izolăm „vor fi un capăt de lume”, tehnologia a reușit, din nou, să ne aducă împreună într-un mod virtual, ușurându-ne comunicarea. Astfel, pe toată durata izolării am reușit să mă focusez pe examenele ce vor urma, pe dezvoltarea mea, găsindu-mi după atâtea luni de zile motivația de a termina de citit grămada de cărți uitată în dulap. Am avut realmente impresia că parcă timpul stătea în loc, dându-mi răgaz să îmi șlefuiesc caracterul, iar astfel am profitat de timp și am lucrat la mine
din dorința de perfecționare, creionându-mi și întărindu-mi o bună parte din principiile cu care, în curând, voi păși în viața de adult.
Acum, în prag de Sărbători, dar tot în același peisaj dominat de un inamic invizibil, am petrecut foarte mult timp prețios cu familia mea și pot spune că este cea mai importantă și semnificativă „investiție”: în amintirile care vor rămâne mereu vii în memoria fiecăruia. Îmi amintesc cu drag de momentele din copilărie, când bunica îmi povestea cum resimțea ea aceasta perioadă din an, tot într-un fundal diferit: într-un alt regim politic ce impunea și el anumite „restricții”.
Apreciam mereu fericirea care radia pe chipul ei după atâția ani și faptul că fără goana obsesivă după cadouri, fără vacanțe în diferite locuri și fără petreceri de Crăciun, reușea să se bucure la o intensitate maximă de amintirea momentelor petrecute în sânul familiei, la gura sobei. Pot să afirm cu tărie că, deși înaintea pandemiei îmi imaginam altfel viitorul, sunt recunoscătoare că, în aceasta frumoasă etapă a vieții, am reușit să descopăr lucrurile cu adevărat importante, să trăiesc fiecare clipă, pentru că niciodată nu pot ști ce îmi rezervă viitorul, dar fără să mă desprind de visele mele și să nu mă depărtez de valorile bine înrădăcinate cu care am plecat pe acest drum al vieții.
Andreea Godeanu: Pandemie și gastronomie
Carantina i-a făcut pe mulți să petreacă mai mult timp decât înainte preparându-și hrana, devenind mai interesați de ceea ce consumă și mai deschiși experimentelor gastronomice și, implicit, culturale. Covrigul cumpărat pe stradă și înfulecat în mare grabă, pentru o vreme, a devenit amintire.
Într-un discurs ținut de Clauder Fischler pentru TEDxParisUniversités, acesta prezintă felul în care mâncarea aduce oamenii împreună la masă, stabilind în același timp și o ierarhie a participanților în funcție de poziția pe care o ocupă și de forma mesei. Cercetătorul aduce în discuție și felul în care, în ziua de azi, obiceiurile alimentare ne pot separa, fiecare adoptând diete individuale în funcție de preferințe, dar și de structura anatomo-fiziologică personală. De exemplu, la o masă festivă, un participant poate fi vegan, unul poate avea intoleranță la lactoză sau gluten, altul poate avea diverse alergii. Despre folosirea alimentelor pentru ierarhizarea societății în diferite clase se vorbește și în cartea Procesul Civilizării a lui Norbert Elias care explică și cum manierele au apărut ca semn distinctiv al păturilor sociale în diferite perioade istorice.
Cercetătoarea Rocio del Aguilla explică importanța culturală a felului în care mâncăm prin două experimente. Primul a fost de a-i pune pe câțiva oameni care trăiau pe străzi să mănânce din farfurie, cu tacâm complet, cerându-le să noteze impresia lor din timpul experimentului într-un jurnal. Acești oameni au notat că mâncatul astfel i-a făcut să se simtă mult mai umani, mai demni. Al doilea experiment a adunat un grup de oameni similari primului cărora li s-a oferit o cină în stil gourmet. Experimentul le-a schimbat acestora percepția despre ei înșiși, dar și felul în care erau văzuți de ceilalți.
Toate ființele vii necesită mâncare pentru a supraviețui, însă omul este singura specie care atribuie acestui proces biologic o semnificație profund socială.
Fiecare fel de mâncare consumat implică valori practice, culturale, sociale.
Antropologii au început să scrie despre alimentație odată cu apariția structuralismului, prin Claude Levi-Strauss. Structuraliștii consideră mâncarea un limbaj cu metafore și simboluri care trebuie bine pătrunse. Mâncarea are o mare importanță în înțelegerea istoriei, fiind motorul multor evenimente. De exemplu, Columb a descoperit America încercând să ajungă în India pentru a cumpăra mirodenii, iar sclavia negrilor este strâns legată de producția de zahăr.
A mânca înseamnă și a călători prin gust și rețetă.
Prin intersectarea culturilor, bucătăria românească a fost influențată de bucătăria balcanică, rusească, maghiară, germană, sârbească, italiană, turcească, franțuzească etc. Cultura gastronomică românească a moștenit, în linii mari: de la romani - plăcinta, de la ruși - ciorbele, de la turci - perișoarele și alte tocături, de la greci - musacaua, de la bulgari - zacusca, iar de la austrieci, șnițelul și prăjiturile cu cremă. Dacă ar fi să călătorim în funcție de bucatele din meniu, am fi câte puțin în toată lumea.
Cu alte cuvinte, starea de urgență ne-a reamintit că, mâncând, suntem unde dorim să fim. Astfel, pot spune că experimentând feluri de mâncare și citind despre acestea, am avut parte de un adevărat tur al lumii și al simțurilor.
Daniela-Nicoleta Goman: Wow! Am descoperit fluturii, buburuzele, soarele, cerul albastru... și pe mine!
Nu m-aș fi gândit înainte că pot realiza lucruri minunate în domeniul artei.
Am deschis ochii și am văzut, realmente, pentru prima oară, culorile, formele, natura, detalii din jurul meu. Minunății pe care nu le-am observat înainte, în goana vieții.
Prin artă am ajuns la mine însămi. Îmi place și ce am aflat. Apoi, am cunoscut mai bine obiceiurile familiei mele, am fost atentă la fiecare, la comportamentul fiecăruia. Am învățat să observ. Timpul petrecut strict cu ai mei m-a adus la descoperirea celuilalt. Înainte nici nu am realizat unele aspecte, pe care acum le consider extrem de importante și la care sunt cu mult mai atentă:
preferințe, pasiuni, concepte, dorințe.
Astfel că, situația pandemică în care ne aflăm m-a ajutat să-mi descopăr aproapele, să înțeleg timpul petrecut alături de oamenii dragi. Fără să ne mai preocupăm atât de mult de viitor, am avut grijă de emoțiile noastre, unul de celălalt și am trăit clipa prezentă. Am învins frica și am descoperit gărgărițele adevărate.
Cele care devin talisman.
Mara-Cristina Goncea: Oh, am fost și eu un adolescent care le știa pe toate!
Și eu am fost tipul clasic de adolescent care le știe pe toate: cel ce este cel mai bun și se imaginează pe sine adultul perfect.
Pandemia, obligându-ne pe toți să luăm o pauză și să regândim niște lucruri, m-a tras și pe mine de mânecă. Visele mi-au rămas neștirbite, la atitudine am umblat un pic.
Nu am abandonat punctul în care îmi doream să ajung, nu mi-am luat gândul nici măcar o secundă de la visul meu. Adolescenta din mine își manifesta un oarecare entuziasm pentru perioada în care ne aflam, vedeam oportunitatea de a studia în plus, însă odată cu ea și dezavantajele pe care le-a adus în ultima etapă a copilăriei noastre. Studiului a devenit preocuparea mea prioritară. Studiul și atitudinea față de mine și față de cei dragi. Sunt mai înțeleaptă și mai echilibrată acum. Consider că toată criza aceasta este o încercare prin care trebuia să trecem tocmai pentru a nu rata, din ignoranță, întâlnirea cu partea noastră profundă.
Diana Grăvilă: Din fericire, izolarea ne-a dat posibilitatea să avem grijă de bunica mea. Edit ...
Când a început facultatea, nu mi-am imaginat niciodată că o să-mi pot face prieteni noi în starea aceasta de online, însă s-a întâmplat. Mi-am făcut prieteni din serie cu care comunic regulat, adesea și prin intermediul mesajelor. Aşadar, social mă îndoiesc că aş fi putut să stau mai bine decât stau acum. Bineînţeles că, din punct de vedere practic, aş fi dorit să înceapă facultatea şi încă doresc să fie posibil cât mai repede. Deşi am reuşit să petrec mai mult timp cu parinţii, ceea ce e un alt lucru pozitiv, pe la bunici am trecut mai rar, iar fratele meu nu a mai putut veni in România. El locuiește în Danemarca, iar ultima dată când l-am văzut a fost de Crăciun, în 2019. Faptul că nu poate veni Crăciunul acesta este îngrijorător, deoarece starea bunicii mele s-a înrăutăţit. Bunica mea cea mai în vârstă are 88 ani şi locuieşte singură într-un apartament din Timişoara, aproape de UMFT.
Obişnuiam să trec pe la ea o dată pe săptămână, însă acest lucru s-a schimbat cu pandemia: ieșirile pe afară mi-au fost reduse semnificativ şi vizitele la bunici nu au mai fost recomandate. Deoarece locuieşte singură, faptul că eu cu tatăl meu o vizitam mai rar a fost un lucru deprimant pentru ea. A fost un noroc că, deşi cu vârsta pe care o are, işi făcea cumpărăturile singură, pe picioarele ei, fără ajutorul cârjelor şi reuşea să parcurgă scările celor 3 etaje până la apartamentul ei care chiar şi pentru un om tânăr sunt obositoare. Acest lucru s-a schimbat acum o săptămână când a avut un atac ischemic tranzitoriu. Am chemat salvarea care i-a făcut anumite teste, inclusiv verificarea reflexelor şi a puterii fizice. Toate testele au ieșit normale, însă ea neuronal nu era în stare deloc bună. Concluzia: cheagul nu a persistat și nu a lăsat sechele grave, însă a slăbit-o foarte tare fizic şi a picat la pat.
Internarea la spital nu aducea alt beneficiu decât administrarea unor perfuzii. În condiții normale, am fi fost de acord cu internarea ca să ne asigurăm că primeşte tot ajutorul necesar. Din cauza pandemiei trebuia să îşi facă testul Covid. Ar fi durat 24h până la venirea rezultatului și, în tot acest timp, ea ar fi fost expusă într-o încăpere cu alte persoane posibil infectate, iar după aceea ar fi rămas cu totul singură deoarece nu am fi avut voie să o vizităm din cauza măsurilor pandemice. În final, am ales să nu o ducem la spital, am avut grijă de ea și până la urmă şi-a revenit şi este în continuă recuperare, rezultatele arătând promiţător.
Dacă nu am fi avut această izolare, în programul zilelor noastre, ar fi fost greu pentru noi să petrecem atât de mult timp cu ea, așa cum am făcut-o acum.
Edit: Bunica mea a decedat în 5 decembrie. Înmormântarea a fost ţinută în 7, cu număr mic de persoane, aşa cum este recomandat. Fratele meu nu a putut să vină din cauza pandemiei.
Christian Andrei Goldiș: Rațiune versus simțire. Anamneza unei clasice antiteze
Eu mă numesc Christian Andrei Goldiș, dar cine sunt eu? Sunt eu singurul ca mine? Care este diferența dintre mine și tine? Aceste întrebări și multe altele, pe care orice om și le pune intuitiv la un moment sau altul, sunt menite să ne conducă la o mai bună înțelegere a personalității noastre, a sensului vieții și a scopului acesteia. După ce am reușit să ne definim pe noi înșine într-o oarecare măsură, este bine ca la o anumită frecvență să ne uităm înapoi la viața noastră, pentru a ne asigura că trăim în armonie, că ne respectăm propriile idealuri și dorințe.
Pandemia de Covid-19 a adus prin distanțarea socială multă singurătate.
Această singurătate poate însă reprezenta o clipă de liniște, un repaus de la haosul vieții cotidiene. De aceea, eu sunt de părere că acest prezent pe care îl trăim constituie pentru noi toți atât o șansă de dezvoltare, cât și o ocazie de introspecție și retrospecție, căci „Viitorul și trecutul/Sunt a filei două fețe” (Mihai Eminescu, Glossă).
Prin Pandemia de Covid-19, noi asistăm la scrierea istoriei. Primul și cel mai ușor lucru pe care putem să îl facem este observația. Prin observație se creează raportul eu-celălalt/ceilalți. Asemenea școlii, viața ne poate învăța lecții, pe care le putem înțelege prin observarea atentă a evenimentelor. Unul din multele lucruri observate despre mine, dar și despre natura omului în general, este nevoia de comunicare. Mass-media relatează zilnic despre sentimentele negative care ne încarcă atunci când suntem singuri, de exemplu în timpul auto-izolării.
Conștientizarea în mentalul colectiv a importanței comunicării și, implicit, a importanței familiei și a prietenilor este unul din aspectele pozitive aduse de Pandemie. Multe persoane au conștientizat suferința colectivă și încearcă să ajute prin voluntariat, prin donații etc. Aceștia pot fi comparați cu Ștefan Gheorghidiu, protagonistul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, care în timpul Primului Război Mondial a reușit să evolueze spre o detașare apolinică, ajungând la o existență superioară prin eliberarea de măruntele probleme personale, care ne încețoșează tuturor judecata, și s-a înrolat în armată pentru a putea ajuta oamenii în nevoie. Așadar, în timpul unei crize precum Pandemia de Covid-19 omul se poate dezvolta atât platonic, cât și profund, ajungând la o nouă perspectivă existențială, a omului „lepădat de sine”.
Un alt lucru pe care îl putem face în aceste vremuri este a ne uita la noi înșine. Cea mai bună modalitate pentru a te descoperi pe tine este auto-analiza. Prin aceasta se încearcă a înțelege de ce acționăm în modul în care acționăm.
În principiu, omul este condus de două impulsuri: rațiune și pasiune/
emoție. Ideea modernă de rațiune este definită de filozoful german Immanuel Kant în Critica rațiunii pure și se referă la capacitatea omului de înțelegere și de cunoaștere determinate prin gândire. Acțiunea rațională este o acțiune logică, deliberată și întemeiată. Patosul sau emoția este opusul rațiunii, deoarece nu poate fi înțeles sau cunoscut prin gândire. Opoziția dintre aceste două impulsuri definește dualitatea omului, ființă rațională, dar și emoțională. Un exemplu actual și relevant ar fi opoziția dintre impulsul de a interacționa fizic cu alți oameni sau de a merge în vacanță la mare/munte (acțiuni emoționale) și impulsul de a sta cât mai mult în casă pentru a minimaliza șansele îmbolnăvirii (acțiune rațională).
Dualismul a fost interpretat diferit pe parcursul istoriei. Epoca romantică, apărută ca reacție împotriva raționalismului iluminist, este considerată cea mai polarizată epocă. Aici apar cel mai des contraste precum zi-noapte, vis-realitate, viață-moarte, ș.a.m.d. Această viziune romantică este importantă, pentru că omul tinde de asemenea, spre o viziune puternic polarizată, clasificând întâmplările în bune și rele.
Unele dintre cele mai profunde interpretări ale ființei umane au la bază conceptul de dualitate interioară a omului (numit yin-yang în filozofia orientală).
Dintre acestea se remarcă poemul filozofic Luceafărul, scris de Mihai Eminescu și tragedia Faust, scrisă de Johann Wolfgang Goethe, ambele având nucleul axat pe descrierea condiției omului de geniu, singurul capabil să se obiectivizeze total, dar care tânjește după emoție și iubire. Aceste capodopere ale literaturii universale ne învață importanța echilibrului, deoarece omul nu poate fi împlinit, decât prin armonizarea celor două impulsuri originare (rațiune și patos).
Prin urmare, Covid-19 mi-a amintit că fiecare clipă a vieții trebuie prețuită, că cel mai nobil gest și cea mai mare fericire este să poți să îi ajuți pe cei în necaz.
Astfel, această perioadă a reprezentat – în același timp – un prilej de redescoperire a sinelui și a lumii.
Paul Horj: Să ne respectăm jurămintele!
Lucrurile și cursul firesc al vieții s-au schimbat radical pentru întreaga populație a planetei care acum este obligată să poarte mască, să stea în case departe de familie și prieteni, să se distanțeze până la urmă de acele plăceri ale vieții pe care orice om, indiferent de statutul său social, le are. Această boală ne-a arătat încă o dată că în fața morții și a catastrofelor suntem cu toții egali, indiferent de condiția noastră materială, intelectuală, socială. Medici, profesori, ingineri sau simpli oameni care își câștigă existența muncind din greu sunt la fel de expuși.
Virusul nu iartă pe nimeni și nu oferă compasiune sau milă. În aceste vremuri de restriște am învățat că profesia de medic este cel mai nobil lucru pe care oamenii hăruiți astfel îl pot face, sacrificându-și propria viață pentru a salva viața semenilor lor, aflați în neputință și incapabili de a riposta în vreun fel. Sacrificiul și dăruirea acestor eroi, a celor care duc cel mai greu război care a încercat planeta la început de secol XXI, nu va putea fi răsplătit vreodată.
Nouă, celor simpli, celor îngrijiți și în așteptare, ne rămâne ca în ziua victoriei asupra virusului să ne înclinăm în fața acestor oameni în alb și să le mulțumim pentru că am avut din nou ocazia să ne revedem familia, să ne reluăm cursul firesc al vieții. ,,Medicina este știința și conștiința încălzite de iubire față de oameni” (Iuliu Hațieganu).
Ca proaspăt student la facultatea de Medicină, pot spune că mă simt onorat și responsabilizat.
Covid-19 mi-a răpit, probabil, cele mai frumoase momente pe care această vârstă mi le putea oferi: pachetele evenimentelor care însoțesc majoratul, bacalaureatul, admiterea la facultate etc., dar m-a maturizat peste noapte. Am primit o lecție dură chiar la început de drum în viața de adult. Lecția lui împreună, a uniunii dintre oameni, a consensului.
Mai presus de toate, trebuie să învățăm să prețuim și să respectăm natura pentru a nu determina această forță supremă să își ia un tribut și mai mare decât cele plătite până acum.
,,Medicul îngrijește, natura vindecă” spunea Hipocrate, pe vorbele căruia jurăm și acum. Ar fi bine să acordăm atenția cuvenită acestor cuvinte și să le respectăm profund. Să ne respectăm demnitatea, respectându-ne jurămintele!
Andreea Alexandra-Iacob: Corpul nu uită. Reflecție din interior
Studierea limbilor considerate sacre, precum limba sanscrită și cea ebraică, lecturarea cărților tăinuite din Antichitate despre evoluția omului ca individ, cât și ca o componentă a societății, o piesă de detaliu distins dintr-un tablou abscons a cărei semnificație reală poate fi descifrată de unicul creator, un „pictor” destoinic, interpretarea și utilizarea simbolurilor inedite dezvăluite de cea mai insignifiantă celulă a unei entități vii, toate acestea reprezintă instrumentele cu ajutorul cărora putem înțelege eternul mister al Universului: ființa umană.
Cu toate că devenim descumpăniți de incertitudini, de sentimentul neputinței de a cunoaște ceea ce ne depășește propria condiție, aspirăm să atingem absolutul;
tindem să abstractizăm lucrurile pe care le considerăm neînsemnate. Practicăm cu scepticism această căutare a adevărului, a răspunsurilor pe care nu știm unde să le cotrobăim în trecutul nostru de demult. Paradoxul desprins din învățătura poetului și eseistului american Ralph W. Emerson, conform căreia ,,Cunoașterea înseamnă putere” atinge latura vulnerabilă a omenirii; căci unde în această lume vom găsi cunoașterea? Cel mai eligibil răspuns ar fi: pretutindeni, prin noi înșine!
Corpul uman transmite cu schepsis un mesaj, sub formă de pildă, constituind o anecdotă nefragmentată, urmând lunga timpului cărare, supus unei efemerități imperioase și indispensabile. Fiecare fracțiune componentă, fiecare membru, însă și mai profund, fiecare organ alcătuiesc un întreg ce nu ar putea funcționa în mod independent unul în absența celuilalt. Premisa Înțelepciunii Ermetice ne îndeamnă să privim dincolo de aparență și să ne cufundăm într-un abis al simbolurilor și al esenței, căci doar astfel vom putea deschide porțile cunoașterii:
„Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște universul și zeii”. Însetați de descoperire, utilizăm toate cele ce ne sunt puse la dispoziție de știință, pentru a realiza cu pesimism detracat că ne putem apropia de misterul ființei umane doar prin lepădarea de nesațul intelectual și perceperea propriei trăiri interioare.
Asemenea lucrărilor lui Leonardo da Vinci, Omului său Vitruvian, acesta întrupează toate elementele din lume, constituind un microunivers.
Pornind de la concepția corpului uman ca un întreg, o sumă de simboluri, fiecare membru component trimite către destinul uman: piciorul simbolizează cea dintâi etapă a vieții, începerea unei călătorii inițiatice în Univers; bazinul în a cărui constituție este cuprins osul sacru, cel care prin sudarea cu perechea sa alcătuiesțe sanctuarul ce apără organele sistemului reproducător, ascensionând spre centrul sinelui, căci inima și plămânii, prin structura de „arbore al vieții”, în jurul căruia sunt concentrate funcțiile primordiale ale organismului (respirația, circulația),
conturează imaginea omului ca un copac roditor, ale cărui fructe se înmulțesc în cel mai apropiat punct de lumina astrului zilei, precum o coroană veșnic verde, extremitatea cefalică sau capul, al cărui masiv scheletic cuprinde neurocraniul și viscerocraniul. Toate aceste organe se atrofiază sub asediul unui factor perturbator al echilibrului: boala. Omul ajunge să se angajeze într-un joc primejdios de viață cu boala; inițial nu știm cu ce avem de a face. Inima este deteriorată, prin perturbarea ritmului și a frecvenței cardiace, alveolele se inflamează și împiedică respirația, anosmia, are loc embolia pulmonară, coagularea sângelui determină erupția purpurie la nivelul degetelor membrelor, procese care manifestate cu repeziciune conduc corpul spre o degradare abruptă, alunecând pe o pantă a dezumanizării.
În zilele contemporane, perioada actuală ne obligă la dificile încercări, riscând să ajungem protagoniștii unei crize sociale, așadar umane, demni de a face parte din firul narativ al unui roman. Dăinuind pe buzele noastre în viața cotidiană, sintagma „trup și suflet” pare să devină o paradigmă înrădăcinată în mintea tuturor („Vom face toate demersurile cu trup și suflet și vom găsi panaceul pentru a vindeca pacientul”). În limbajul credinței creștine, omul a devenit un „suflet viu” și nu un trup viu, remarcându-se distincția dintre trup și suflet, cel din urmă definind individualitatea umană, atribuindu-i binele, în timp ce trupului răul și păcatul strămoșesc, fiind „coaja” ce primește sub mantia sa sufletul, ocrotindu-l în parametrii existenței umane.
Raportat la suflet, corpul întruchipează materia primă „ab ovo usque ad mala” (1) (Quintus Horatius Flaccus, „Satire” I, 3, 6), de la interacțiunile primordiale dintre atomi care au generat primele organisme, forme de viață, apărute în mediu acvatic și până la finalitate, pe care teologul catolic Carlo M.
Martini o interpretează în mod antrenant într-un dialog cu filosoful Umberto Eco, referitor la profeția Sfintei Scripturi a Apocalipsei, sfârșit aflat sub semnul incertitudinii, al repercusiunilor din viitor raportate la oportunitățile momentului prezent din existența omului: „Mai avem multe de făcut împreună.” (2), oprindu-ne din „zbor” pentru a înceta să mai fugim de sine, devorați de timp.
Ignoranța și lipsa unei culturi intense a cunoașterii ne determină să ne construim propriul labirint. Adesea suntem provocați să-l părăsim și reintrăm în mitul labirintului fără să înțelegem cum și de ce. Călugării tibetani se supun unui devotat proces de meditație, drum care duce spre cunoaștere. În fiecare din noi ar trebui să se trezească un mic călugăr tibetan. Cu cât mai enigmatice sunt testimoniile asupra sinelui, cu atât mai aproape suntem situați ca fiind oamenii din
„lumea de jos”, cei rupți de divinitate, de scopul esențial al ființei noastre. Ne vom putea, într-o zi, identifica sufletul virtuos și corpul fizic cu substanța însăși a hranei noastre: cunoașterea ca experiență trăită.
Referințe bibliografice:
Berg, I, 1969, Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Științifică, București, pp. 22
Carlo Maria Martini, Umberto Eco, 2011, În ce cred cei care nu cred?, Polirom, Iași Le Breton, D, 2002, Antropologia corpului și modernitatea, Editura Amarcord, Timișoara.
Little B, “How Did Humans Evolve?”, consultat în 20 decembrie 2020, ora 18.00, https://www.history.com/news/humans-evolution-neanderthals-denisovans.com
Luca, G.M, 2011, Corpul uman în-semne și coduri. Mic compendiu de antropologie culturală, Solness, Timișoara
Matei C, “Sfârșitul lumii în conul de umbră al filosofiei”, consultat în 4 decembrie 2020, ora 21.00, https://semneletimpului.ro/religie/teologie/apocalipsa/in-conul-de-umbra-al- filosofiei.html
Quintus Horatius Flaccus, Satire, I, 3, 6.
Souzenelle, A. de, 1999, Simbolismul corpului uman, Editura Amarcord, Timișoara
Oana-Andreea Iacob: Războiul care ne-a învățat cum să trăim
Ca adolescent de 18-19 ani, să stai închis în casă atât de mult este un real dezastru. Această perioadă a mai adus cu ea și anxietate, incertitudini, stres. A adus în atenție, însă, și faptul că noi putem fi propria noastră liniște.
Partea bună: timpul primit în dar. Am avut timp să vorbesc pe îndelete cu prietenii și așa am conștientizat cât contribuie socializarea la starea psihică a unui om. Am avut timp să stau cu familia, să mă apropii de oamenii mei dragi și să facem planuri mari împreună.
Toată această experiență mi-a confirmat niște idei deja întipărite în minte.
Am conștientizat că oamenii pe care îi am aproape sunt cei mai buni din lume și, de asemenea, beneficiile pe care o viață simplă le poate avea asupra noastră: să ne bucurăm de răsărit, de apus, de mirosul cafelei dimineața, de vocea părinților, a iubitului, a prietenilor, că suntem oameni realizați, oameni mari, dar mai ales de faptul că SUNTEM.
Goana asta după mai mult sau după altfel nu ne lasă să ne bucurăm îndeajuns de viață, de frumusețea ei. Am realizat că pot să trăiesc fără lucruri pe care înainte le vedeam extrem de importante în viața mea: să călătoresc, să merg la cumpărături, la cinema. După ce am trecut prin această pandemie, pot spune că mă bucur de frumusețea vieții, mă bucur de fiecare colț al casei, de fiecare lucru care mă înconjoară, pentru că am înțeles că peste 14 zile poți să nu mai fii.
Ca viitor medic mi-aș dori să pot face mai mult. Apreciez acum, mai mult ca oricând, ceea ce fac acești oameni în alb pentru noi, faptul că se luptă alături de noi și că pot duce în spate o povară atât de mare. Frica de nou, de necunoscut, prezentă și la noi, este mult mai accentuată la ei, deoarece omenirea nu s-a mai confruntat cu așa ceva de foarte mulți ani, din timpul Primului Război Mondial, când oamenii au făcut cunoștință cu gripa spaniolă. Se pare ca scenariul se repetă, gripa spaniolă s-a răspândit destul de rapid în mai multe țări, odată cu întoarcerea soldaților din război, la fel s-a întâmplat și cu virusul din zilele noastre care s-a strecurat în toată lumea.
Îmi doresc ca, în momentul în care totul se va termina, să fim mai apropiați unii de alții, îmi doresc de la viață să fiu în stare să fac oamenii să zâmbească și cred că lumina ce ne deschide drumul se află în interiorul nostru.
Victoria Iaconi: Viața este mai flexibilă decât credem
Ideea acestui eseu este să creionez o imagine de ansamblu asupra schimbărilor, evoluției omenirii în timpul pandemiei, dar și să descriu acest proces din perspectiva unui elev din Republica Moldova, acum student în România.
În ultimul an, rutina noastră zilnică și-a pierdut valoarea și orice sentiment de normalitate a fost pierdut. Eram elevă în clasa a 12-a și mă pregăteam intensiv pentru bacalaureat, pe care urma să-l susțin în luna iunie, iar pregătirea online pentru acest examen nu a fost ușoară fiindcă nu dispuneam de toate resursele necesare pentru studiu. Mai mult, a trebuit să fac fața detașării și izolării de persoanele dragi: de bunici, de rude, colegi, pentru a mă proteja atât pe mine, cât și pe ei. Nu a fost tocmai ușor.
Am înțeles că oamenii sunt adaptabili, iar viața este mai flexibilă decât credem. Pandemia a fost o perioadă de schimbări extraordinare și a trebuit să ne schimbăm rapid și să ne adaptăm la situația în evoluție. Multe persoane și-au pierdut locurile de muncă și au fost forțate să găsească modalități creative de a plăti facturile. Mulți alții au început să lucreze de acasă. Mulți medici au început să ofere telemedicină. Această pandemie demonstrează cât de rezistenți suntem noi, oamenii, și capacitatea noastră de a fi flexibili și creativi în fața incertitudinii.
„Persoana cu o atitudine negativă vede limitările, persoana cu o atitudine pozitivă vede posibilitățile.” (Jeff Keller, 1999: 14)
Deseori, o problemă poate fi o oportunitate. Fără acest obstacol nu ai fi întreprins niciodată o acțiune pozitivă. Astfel de situații îți oferă o altă perspectivă, îți descoperi potențialul ascuns, te încurajează să aspiri, să excelezi. Gândirea pozitivă nu înseamnă că îți vei atinge scopurile peste noapte, ea nu duce la
dispariția problemei, însă dacă crezi în tine și acționezi, vei depăși orice problemă.
„Nu poți controla întotdeauna circumstanțele, dar poți controla propriile tale gânduri.” (Charles Popplestone, 1999: 15)
In contextul pandemiei și a Covid-ului, singuri nu putem controla situația, de aceea este necesar să ne concentrăm pe ce putem noi schimba, fie că devenim mai buni, avem grijă de persoanele din jur sau respectăm distanțarea socială. Orice schimbare majoră se naște dintr-un gând care ne determină modul în care vom aborda următoarea zi.
În această perioadă crucială din viața noastră, trebuie să ne concentrăm pe ce putem învăța și perfecționa, cum putem progresa. De exemplu, să apreciem natura și oamenii din jurul nostru, să respectăm igiena personală, să petrecem timpul cu familia, să fim într-o constantă dezvoltare de sine.
Această pandemie m-a făcut să îmi apreciez viața și să îmi evaluez prioritățile, de asemenea mi-a servit ca un memento despre cât de fragilă este existența noastră.
Referințe bibliografice:
Razvan Barta, „COVID-19: 10 lecții de viață de învățat pe timp de pandemie’’
https://www.avocatoo.ro/blog/covid-19-10-lectii-de-viata-de-invatat-pe-timp-de-pandemie / consultat în 30.11.2020, ora 19:35
Catherine Cerulli, George Nasra and Ellen Poleshuck, „COVID-19 pandemic impacts how we view, access mental health care” consultat în 30.11.2020, ora 22:20
https://www.democratandchronicle.com/story/opinion/2020/05/11/essay-covid-19- pandemic-impacts-how-we-view-access-mental-health-care/3071669001/
Mabel Katz, „OUR ATTITUDE TOWARDS LIFE”
https://medium.com/thrive-global/our-attitude-towards-life-40ab0654bcfa consultat în 01.12.2020, ora 18:05
Vlad Bogdan Ispas: Libertatea. Aceasta este condiția umană fundamentală!
În luna decembrie, 2019, a apărut virusul COVID-19 în orașul Wuhan, China. Efectele acestei pandemii la nivel mondial includ instabilitatea economică și socială, xenofobia și răspândirea în mediul online a dezinformării, fapte care pot afecta individul, chiar distrugându-l dacă acesta nu filtrează conștient toate informațiile primite.
Personal, consider că măsurile instaurate ca urmare a crizei sanitare au afectat populația în foarte multe privințe, și negativ, dar și pozitiv. Am decis să abordez subiectul SARS-CoV-2, a rolului pe care îl joacă încă societatea, deoarece pachetul pe care l-a adus a avut un impact puternic asupra oamenilor din punct de vedere psihologic, obligați fiind să rămână în casă pentru o perioadă, singuri, cu familia sau cu partenerul de viață. Deoarece este general valabil faptul că omul este e ființă sociabilă, deci dependent de oameni, acesta a fost nevoit să se limiteze la persoanele din jur, desigur, în condițiile în care locuia alături de alte personane.
Pentru mulți, a fost un prilej de a se apropia mai mult de familie – în cazurile fericite. Aceeași situație a făcut ca într-o mare măsură să apară și neînțelegerile, raportându-se destul de multe divorțuri.
Mai mult decât teama de virus, perioada se caracterizează printr-o frică socială permanentă din cauza informațiilor provenite din mass-media, unele dintre ele dovedindu-se false. Teama aceasta exacerbată i-a făcut pe semenii noștri să apeleze la măsuri extreme: golirea rafturilor din magazine (poate, aceasta și dintr- un soi de egoism sub dominația genei supraviețuirii, din frica de a ieși din casă lăsându-i, astfel, pe cei mai defavorizați fără produsele necesare unui trai minimal).
De exemplu, cunosc cazul unei mame singure care făcea cumpărături pentru copilul ei de mai multe ori pe săptămână, deoarece lucra cu ziua și nu avea un venit stabil ca marea majoritate a celor din vecinătatea ei. Aceasta a mărturisit că, nu de puține ori, i s-a întâmplat să nu găsească produsele necesare pentru a-și întreține copilul.
Calitatea de observator mi s-a ascuțit. Interesant mi s-a părut și modul în care unele afaceri s-au prăbușit, în vreme ce altele au crescut. Pandemia a fost benefică pentru industria farmaceutică și electronică: prețul unei măști a crescut, în starea de urgență, de la 0.60 lei la 10-15 lei/bucată, iar prețul laptopurilor a sărit semnificativ din momentul în care s-a anunțat că învățământul se vă desfășura online.
Pentru mine, această pandemie, urmată de carantină, nu a avut un început promițător. În prima lună, m-am relaxat total fără a mă mai gândi atât de mult la bacalaureat sau la admitere. Mass-media, dar și zvonuri la școală speculau că toate examenele for fi anulate până anul următor. După aproximativ o lună în care nu am făcut nimic altceva în afară de a mă juca pe calculator, am realizat că îmi pun în pericol sănătatea și viitorul, așa că am decis să fac doar lucruri utile pentru dezvoltarea mea personală. Am început să fiu mai atent cu timpul acordat familiei, să fac sport și să îmi petrec între 8 și 10 ore zilnic învățând pentru admitere și bacalaureat. Această perioadă fără întâlniri cu prietenii m-a făcut să realizez cât de importantă este comunicarea pentru un om, dar că mult mai presus de aceasta este LIBERTATEA, fără de care consider că nu am fi oameni.
Anastasija Ivkov: Când am terminat eseul, am simțit un fel de ușurare
Situația pandemică ne-a lăsat un fel de daune emoționale tuturor, inclusiv mie, și mi-a fost foarte greu să trec peste toate evenimentele și schimbările emoționale din capul meu, să le rezolv și să le transform într-o formă de proiect pentru facultate, având grijă să nu exagerez. Când am terminat eseul, am simțit un fel de ușurare.
2019/2020, pentru mine, a fost o perioadă de mari schimbări. În octombrie 2019, m-am mutat în camera 308 de la etajul 3 al căminului C17, din Complexul studențesc și m-am îndreptat către anul pregătitor de limba română.
Această perioadă a fost pentru mine una dintre cele mai fericite din viața mea.
Am locuit cu două colege de cameră. Într-o cameră de cămin studențesc, oamenii locuiesc vremelnic, apoi o părăsesc, fiecare în căutarea drumului său. În fiecare dimineață mergeam la cursurile ținute de doamna profesor Eliana Popeți care ne aștepta mereu cu un zâmbet, era acolo pentru noi ori de câte ori aveam o problemă și ne aducea dulciuri pentru fiecare sărbătoare, ne învăța despre tradiția și cultura română și era mai mult decât singurul profesor. Viața în cămin este un lucru minunat, o cameră mică devine o casă în care te întorci cu plăcere. Când lucrurile materiale nu sunt importante pentru tine, când nu îți pasă că patul din cameră este vechi și scârțâie că, uneori, chiuveta picură dimineața, te bucuri să trăiești momentul, te bucuri de mirosul care se simte când plouă, de plimbarea pe malul canalului Bega, sub felinarele frumoase, pe lângă decorațiunile din centru.
Amintiți-vă de mulțimea de tineri pe care îi vedeți în timp ce vă plimbați prin Complexul studențesc! Acolo e tinerețea. Cine simte aceasta este veșnic tânăr. La etajul nostru erau oameni din Africa, Iordania, China, Moldova. Trecând prin aceleași lucruri, am fost liberi și fericiți... Zilele au trecut foarte repede, au fost pline de diferite activități și povești și nu a fost niciodată plictisitor. Așa am intrat în 2020. Lucrurile au început să aibă o întorsătură neobișnuită. În februarie și martie era o atmosferă foarte ciudată în cămin. Oamenii au tăcut, liniștea a devenit tot mai apăsătoare. Am auzit că facultățile, una câte una, au prins să se închidă. La început, „un virus din China” nu părea un lucru pentru care să ne facem griji. Dar s-a apropiat din ce în ce mai mult, iar studenții încet, încet s-au pornit către casă.
M-am dus și eu acasă în martie. Pe când plecam de la Timișoara, îmi amintesc de acea tristețe ciudată pe care am simțit-o și de faptul că am tăcut până la capăt. Am crezut că plecăm acasă pentru câteva săptămâni... Curând s-a dovedit că nu. Starea de urgență a început în Serbia și nu am ieșit din casă timp de 48 de zile.
Oamenii au devenit treptat tot mai nefericiți, trăind cu frica constantă de cel mai firesc lucru: contactul uman. Relațiile dintre oameni s-au schimbat, sunt din ce în ce mai puține prietenii adevărate. Facultatea de Medicină este dificilă online, mai ales pentru cineva care aprofundează și limba simultan, dar vom supraviețui.
Trebuie!
Camelia Miriam Gruici: Am ajuns la concluzii
Am petrecut, mai mult ca niciodată, timp cu noi, ne-am cunoscut defectele, punctele slabe, dar și pe cele forte, am ajuns la concluzii. Am încercat să lucrăm cu noi, pentru noi, dar după un timp ne-am înfundat în aceasta singurătate notorie, regresând, pripindu-ne, fără să analizăm toți factorii externi și interni. Am catalogat-o ca fiind o perioadă trecătoare, nu am contemplat suficient, am uitat să ne dezvoltăm.
O furtună de emoții ne-a copleșit la primul contact cu restricțiile impuse...
ce urmau să devină noul stil de viață comun, simplist. Am fost puși sub presiune, am luat decizii necugetate, am fost uimiți de lipsa de influență pe care o avem.
Pandemia ne-a retras față de toți și de toate. Ne-a ascuns după umbre și stereotipuri, după păreri și doruri, exprimate doar la distanță. Oamenii au fost ținta directă a dezinformării, punându-și în pericol sănătatea mentală și fizică. Opinii
împărțite în mod neavizat, în fața unui ecran, suspiciuni aruncate spre eroii din linia întâi, medicii și multe altele au fost primul pas spre dezbinarea umană ce urma să ia amploare.
Ne este dor de rude, prieteni, cunoștințe. Ne este dor să călătorim, lucru ce, până nu de mult, ne aducea un gram de serotonină în plus. Am rămas cu o imagine neclară în minte a ceea ce urmează să fie, resemnându-ne la contextul actual, unde distanțarea fizică este cel mai semnificativ gest de iubire. Totalitatea trăirilor afective și emoționale ale unui individ sunt mai mult decât mărginite, ducând omenirea într-un impas social.
Nu am mai putea gestiona relațiile interumane la fel ca înainte. Suntem în fața faptului împlinit, unde ne-ar fi mult mai confortabil să trimitem un e-mail decât să purtăm o conversație. Ne adâncim în activități ce necesită doar un dispozitiv, uitând latura umană ce ne definește. Dezintegrăm socializarea, optăm pentru cumpărături online, plătite prin intermediul cardului, digitalizăm viața la cote maxime, acest lucru punându-și amprenta asupra stării noastre ca un întreg. Ne vedem familia doar prin videoconferințe, iar sărbătorile ne trec privind un ecran ce mimează căldura Crăciunului. Lucrurile cele mai simple ce ne defineau acum au devenit prețioase.
Pe lângă aceasta, timpul petrecut în fața dispozitivelor a crescut considerabil. Conform unui studiu în detaliu realizat de specialiștii Universității Illinois (USA), dependența de telefon este corelată cu anxietatea, depresia și decăderea performanțelor universitare. O situație extrem de greu de gestionat, ținând cont că toate ciclurile de învățământ, preuniversitare și universitare, se desfășoară în fața unui ecran. Minim opt ore petrecute zilnic, conectați la o lume virtuală ce ne limitează formele şi structurile compoziţionale tipice ale unei conversații verbale: intervenția, alocuțiunea, discursul, cuvintele rostite, creând o bariera în comunicarea obișnuită. Lipsesc cu desăvârșire emoțiile transmise la rostirea unui cuvânt, limbajele trupului sunt absente, ducând spre o tristețe și o mâhnire apăsătoare, acestea fiind intensificate de frica urmărilor patologice ale virusului COVID-19. Iar această sumă de factori conduce spre un blocaj emoțional, închiderea in sine.
Ana-Maria Gușă: Filmul nostru SF
După cum spunea o mare scriitoare: „Dacă nu spui adevărul despre tine însuți, nu ai dreptul să spui adevărul despre alții” (Virginia Woolf). În ceea ce urmează, mă voi referi la ce a însemnat, ce am realizat, ce mi-a dat de gândit și m-a învățat această pandemie
Începutul acestei pandemii a însemnat schimbarea stilului de viață, iar ce consideram normal acum a prins un alt contur. Până în martie 2020 normalitatea pentru mine însemna: mers la școală, întocmirea celor mai geniale planuri împreună cu colega mea de bancă de a reuși să ieșim din școală în timpul pauzelor sau serile în care ieșeam cu prietenii, dar „normalitatea e o ficțiune ideală; fiecare ego este psihotic într-un anumit moment într-o măsură mai mare sau mai mică”, spune Sigmund Freud.
Atunci nu apreciam aceste activități, pe care le consideram banale și trăiam cu impresia că zilele care urmează îmi aparțin și că am tot timpul din lume să fac tot ce îmi doresc. Recunosc că, dacă acum un an în urmă, cineva mi-ar fi spus că în viitor lumea va purta măști sau că interacțiunea cu ceilalți ar fi restricționată, i-aș fi spus că s-a uitat la prea multe filme SF. Când au început să apară știri despre acest virus care afectează atât de mulți oameni, nu am înțeles cu adevărat gravitatea acestor lucruri. Consideram că după o săptămână totul va dispărea, dar lucrurile nu au început să se îmbunătățească, chiar, din contră, au început să se agraveze. Mi- am dat seama că eram în faza de negare fiindcă corpul meu avea nevoie de un timp să se acomodeze la tot ce se întâmplă în jurul meu. Aveam nevoie să mă acomodez cu faptul că atunci când ies din casă trebuie să păstrez distanța de ceilalți oameni.
Înțelegeam că e înspre binele tuturor, dar nu îmi plăcea acea răceala pe care o simțeam când toată lumea se îndepărta.
Cu timpul am început să înțeleg gravitatea lucrurilor și să accept ceea ce se petrecea în jurul meu. Ca toate lucrurile care ni se întâmplă în viață, pandemia are și părțile ei bune, nu doar rele. Pe mine m-a ajutat să realizez ce vreau de la viața mea. Până în acest moment, nu eram complet sigură dacă facultatea de medicină e potrivită pentru mine. Când părinții mei au văzut la știri ce muncă grea au doctorii, chiar au încercat să mă convingă să aleg o altă facultate. În timpul tuturor discursurilor lor, ținute cu scopul de a mă face să înțeleg cât de dificil va fi, eu simțeam doar o mare frustrare că nu sunt în miezul lucrurilor pentru a-i ajuta pe medici. Acesta a fost momentul în care am realizat că eu chiar vreau să ajut oameni și că orice altă profesie nu m-ar împlini.
Sunt recunoscătoare că nu a trebuit să cunosc sentimentele încercate de cineva care are o persoană dragă în spital ori în stare critică.
Toate acele lucruri de care mă plângeam în primăvară: faptul că nu am avut șansa să am un banchet, o premiere cu fast la finalul liceului sau că nu am avut șansa să descopăr viața de student (încă), mi se par minore comparând cu oamenii care pe parcursul pandemiei au ajuns în spital și s-au luptat pentru viață, oameni care și-au pierdut locul de muncă sau oameni care au rude apropiate în străinătate și care nu se pot atinge, nu pot respira același aer cu lunile.
Am realizat că acest virus doar a amplificat multe dintre problemele care existau deja: probleme legate de situația gravă a unor spitale, lipsa de electricitate din anumite zone ale României, existența unui număr destul de mare de copii care nu au acces la învățătură și încă multe, multe altele. Toate acestea m-au făcut să îmi dau seama că vreau să schimb ceva în viitor. Sunt conștientă că nu pot schimba lumea întreagă, dar măcar aș încerca să îmbunătățesc condițiile din spitale. Pentru mine, ar fi o mare realizare!
Pandemia m-a învățat să mă bucur și să fiu recunoscătoare de tot ce mi se întâmplă, cum să fac față situațiilor stresante, cum să privesc partea bună a lucrurilor și, cel mai important, pandemia m-a ajutat să îmi doresc ca, pe zi ce trece, să devin o persoană cât mai bună.
Timeea Beatrice Haivas: Covid 19 – trezirea din somn
Anul 2020 este un an al schimbării. Lumea se confruntă cu o criză sanitară, iar viața de zi cu zi a oamenilor este profund afectată de acest fenomen aparte.
Omenirea este supusă unui proces de schimbare și adaptare la noile valori ale normalului. Astfel, simplele interacțiuni care înainte ni se păreau firești, au devenit încet-încet riscuri pentru sănătatea noastră. De la o strângere de mână, la o îmbrățișare, de la o conversație față în față cu un coleg, la așteptatul la coadă la magazin, totul a devenit un risc, fiecare loc public reprezentând o potențială sursă de infectare.
Covid-19 a fost, după părerea mea, ca o lovitură, ca un factor menit să ne trezească din visul plăcut în care trăiam și să ne aducă la realitate.
Pandemia reprezintă astfel un moment de răscruce în viața mea, o perioadă de auto-cunoaștere, de învățare și de maturizare. Celălalt eu s-a format datorită necesității, a nevoii de adaptare la noile condiții, dar și pe fondul stresului. Acest nou eu a învățat să fie recunoscător pentru ceea ce are, dar și faptul că nimic nu trebuie să fie considerat garantat pentru că nu știm ce ne va aduce ziua următoare.
Cu exact o săptămână înainte de declanșarea evenimentelor ce au dus la vestita
