Volum apărut cu sprijinul acordat de
Antologie, traducere din portugheză, prefaţă şi note de
DINU FLĂMÂND
Serie de autor coordonată de Dinu Flămând
Coperta: Angela Rotaru
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corectori: Cristina Jelescu, Iulia Vladimirov DTP: Emilia Ionaşcu, Carmen Petrescu Tipărit la Monitorul Oficial R. A.
© HUMANITAS FICTION, 2017, pentru prezenta versiune românească
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PESSOA, FERNANDO
Vecin cu viaţa: poezia ortonimă: 1911–1935 / Fernando Pessoa;
Antolog., trad. din portugheză, pref. şi note de Dinu Flămând. – Bucureşti: Humanitas Fiction, 2017
ISBN 978-606-779-224-9 I. Flămând, Dinu (ed. şt.) 821.134.3
EDITURA HUMANITAS FICTION
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro
Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e- mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0372 743 382 / 0723 684 194
C ANCIONEIRO Din 1
1. E titlul ce apare frecvent în manuscrisele lui Pessoa, sub care intenționa să își publice opera poetică pe care o semna cu propriul nume. În mod evident, titlul Cancioneirose inspiră din Petrarca, Il Canzoniere; ca şi la Petrarca, are înțelesul de jurnal al unei vieți sau, și mai precis, de „istorie a vieții interioare“. Alt titlu de volum frecvent întâlnit în manuscrisele sale era Ficțiunile interludiului(Ficções do interlúdio), gândit să denu - mească o culegere cu toate poemele publicate de Pessoa în portugheză în timpul vieții, nu doar sub proprie semnătură, dar și cele atribuite cunoscuților săi heteronimi. Mai toate poemele scurte ale lui Pessoa apărute sub propriul nume nu aveau titluri în manuscris.
Edițiile portugheze și străine le atribuie, de obicei, titluri preluate din versul inițial, pentru mai ușoara lor identificare. Este și metoda adoptată în sumarul ediţiei de faţă. Rarele titluri alese chiar de poet sunt ușor de identificat fiindcă apar și în ediția noastră cu majuscule.
ABDICARE
Ia-mă, o, noapte eternă, în braţele tale Şi spune-mi că sunt fiul tău.
Eu, rege încoronat
Care de bunăvoie-am abandonat Tronul meu de oboseală şi de visare.
Spada mea, pentru braţele mele mult prea apăsătoare, Din mâinile mele virile şi liniştite-am abandonat;
Şi tot aşa, sceptrul meu şi coroana – eu le-am lăsat
În anticameră, ca pe nişte lucruri neînsemnate şi oarecare.
Iar cămaşa mea de zale, devenită prea inutilă, Şi pintenii mei, ţinuta mea de război atât de futilă, Le-am lepădat în coridorul întunecat.
Cu trup şi suflet m-am desprins de realitate
Spre a reveni în vechea noapte ce absoarbe pe înserate Peisajul zilei, contemplat cum moare treptat.
[Ianuarie 1913]
DINCOLO-DE-DUMNEZEU I
Abis
Privesc spre Tage, cu atâta intensitate
Că uit să mai şi privesc chiar privind,
Şi deodată starea aceasta mă abate
Spre propria mea visare sosind – Ce poate să însemne un râu curgând?
Ce sunt eu, stând aici şi privind?
Iar în acea clipă simt ca pe-un neînsemnat Şi vag moment, existenţa acestui loc.
Totul pare că în plictiseală s-a înecat – Chiar şi felul meu de a sta gândind.
Totul – de jur împrej, pe un larg ocol – Devine mai mult ca exterior.
Piere tot ceea ce fiinţează ca fiinţare Figurând vag doar în propria mea cugetare.
Iar eu nu mai am contact cu nimic,
Cu nici o Fiinţă, idee, suflet sau cu alt nume, Nici cu mine, cu glia, cu albastrul ceresc…
Iar atunci, pe Dumnezeu îl găsesc.
II
A trecutA trecut, mai departe de Când,
Şi mai departe De Ce, şi chiar de Trecând…
Vârtej din ceva Ignorat Fără să fie vârtejul învârtejat…, Vast până hăt dincolo de Vast Nefiind, deşi pe sine umbrindu-se…
Universul e urma lăsată de el…
Iar Domnul e umbra lăsată în el…
III
Glasul Domnului
Străluceşte o voce în noapte…
Se aude dinlăuntrul acestui Afară…
Oh, Universule, eu ţie îţi sunt…1
Ah, teribila bucurie
A acestei înspăimântări, o făclie Aproape stinsă, pe mine călăuzind!
Cenuşă a ideii şi a numelui În mine, iar vocea: Oh, Lume,
Legământ în tine mie îmi sunt…2Infim ecou al meu, mă inund De valurile strălucirii negre Pe unde spre Dumnezeu mă afund.
1. În Eseuri despre limbăPessoa mărturiseşte: „Odată am vrut să sugerez, într-o singură frază, ideea […] că Dumnezeu este în mod simultan şi Creator, şi Suflet al lumii.“
N-am putut să procedez mai bine decât mutând în tranzitiv verbul ser[a fi]; astfel apare în gura lui Dumnezeu fraza: „Ó Universo, eu sou-te“, unde tranzitivul creaţiei se dotează cu substanţă graţie intranzitivului de identificare.
2. În original: „Ó mundo,/Sermente em ti eu sou-me“.
IV
CădereaDin mine ideea despre lume A căzut…
Vacuitate dincolo de profund,
Fără să îl aibă nici pe Eu, nici pe Acolo…
Vacuitate fără a fi tu însuţi, haos De a fi gândit ca fiinţă…
Scară absolută fără fuştei…
Viziune ce nu se poate vedea…
Dincolo-de-Dumnezeu! Dincolo-de-Dumnezeu! Calm negru…
Strălucire a Necunoscutului…
Toate au un alt înţeles, o, tu, suflete, Chiar şi faptul-de-a-avea-un-înţeles…
V
Braţ fără Corp Agitând o Spadă
Între arbore şi faptul de a-l vedea Oare unde încape visarea?
Peste ce arc de pod mai veghează
Dumnezeu?… Pe mine mă întristează
Să nu ştiu dacă această cocoaşă a podului
Este şi curbura orizontului…
Între viaţă şi ceea ce să trăim ni s-a dat Oare pe ce parte curge-acest râu?
Arbore, tu în frunzele tale înveşmântat – E vreo legătură între tine şi-acest râu?
Porumbei zburători – acest porumbar E totdeauna pe dreapta voastră, este real?
Dumnezeu este un mare Interval, Dar între ce anume şi ce anume?…
Iar între ceea ce spun şi ceea ce tac, să fie real
Faptul că eu exist? Cine mă vede, cine să poată spune?
Sau mă înşel… Iar porumbarul sus ridicat
Dă roată el porumbelului, sau doar alături e aşezat?
[Ianuarie-martie 1913]1
1. Poem propus spre publicare în numărul 3 al revistei Orpheu, care nu a mai fost imprimat din lipsă de fonduri.
IMPRESII DE CREPUSCUL
I Clopot din satul meu
1Molcom în seara care coboară Fiece dangăt al tău
Răsună în inima mea uşoară.
Şi atât de lent e sunetul tău Pe cât de tristă-i şi viaţa toată Încât de la primul dangăt se-aude Şi rezonanţa lui repetată.
Când trec cu pasul meu rătăcit Chiar de suni nu departe, Rămâi pentru mine numai un vis În suflet, cu sunetele tale distante.
Cu fiecare dangăt al tău
Vibrând în cerul deschis şi pe ape Simt că trecutul e tot mai îndepărtat Şi îţi simt dorul tot mai aproape.
1. Într-o scrisoare adresată lui João Gaspar Simões, Pessoa mărturisea: „Clopotul din satul meu […] e cel de la Biserica Martirilor [din Lisabona]. E satul în care m-am născut, adică Piaţa S. Carlos“. Publicat în Athena, nr. 3, Lisabona, 1924, p. 82. Poemul datează din 8.04.1911.
II
Smârcuri de-nfiorare sunt în auritul meu suflet aceste nelinişti…
Zvon mortuar de Clopote Depărtate… Se rumenesc pe palide mirişti
Grânele în cenuşa amurgului… Îmi trece prin suflet un frig carnal de mister…
Mereu neclintită rămâne Ora!… Clătinare din vârfuri de palmier…
Linişte pe care frunzele o privesc în noi… Toamnă visătoare A unui cântec de vagă pasăre… Azur uitat în stagnare…
Ah, ce ţipăt mut de nelinişte îşi înfige în Oră gheara la sânge!
Ce spasm din mine se teme de altceva decât de ceea ce plânge!
Întind mâinile spre dincolo, şi întinzându-le chiar zăresc Că ceea ce vreau nu-i totuna cu ceea ce îmi doresc…
Timbale de Imperfecţiune… De cât s-a îmbuibat cu vechime Ora împroaşcă din sine Timp!… Şi se răsfrânge în profunzime Delăsarea de mine însumi în mine, pân-la epuizare,
Tot amintindu-mi de Eu-l prezent alunec încet spre uitare!…
Fluid de aureolă, transparenţa lui „Fost-a când a fost“, greaţă de-a se abţine…
Doar Misterul ştie că eu sunt altul… Clar de lună peste a nu se conţine…
Santinela stă neclintită – iar lancea înfiptă-n ţărână
O întrece în înălţime… Şi de ce astea toate?… Dulce zi monotonă…
Din Oră, plantele absurdului tânjesc spre Dincolo de zare…
Orizonturi închid ochii spaţiului în care sunt lanţuri de eroare…
Lungi caravane… Fanfare cu opiumul tăcerilor viitoare…
Portaluri în depărtare… printre copaci… bare de fier… bare!…
29. 03. 1913
ORA ABSURDĂ
1Tăcerea ta e o navă cu toate pânzele ei întinse…
Blânde, brizele flutură flamurile
2, şi surâsul…
Şi surâsul tău în tăcerea ta e cu scări şi cu catalige
Pe care mă-nchipui mai sus şi aproape de ceva ce aduce cu paradisul…
Inima mea e o amforă ce se sparge în cioburi căzând…
O culege tăcerea ta şi o păstrează spartă, aşa cum este…
Ideea mea despre tine pare un cadavru zvârlit pe plajă… cu toate acestea Tu rămâi ireala pânză pe care se înşală arta mea colorând…
Deschide larg toate uşile; iar vântul să ne alunge ideea
Adusă de aburul lenevelii ce adie cu parfumul lui prin saloane…
Sufletul meu e o peşteră ce se umple când o inundă mareea, Iar felul meu de a te visa e o caravană de histrioane…
Plouă cu aur opac… Dar nu afară, ci-n mine… Se-încinge Ora miracolelor, numai cu cenuşă de miracol rămasă-n ea…
În atenţia mea stă o biată văduvă care nicicând nu plânge…
Iar pe cerul meu interior nu a existat niciodată vreo stea…
Astăzi cerul apasă ca teama de a nu atinge portul dorit…
Ploaia e măruntă şi goală… Ora ştie că ea a şi fost…
Vai, de ce nu s-au inventat paturi pe care să doarmă navele!… Absorbit În înstrăinarea de sine, ochiul tău pare un plâns fără rost…
Toate clipele mele sunt tăiate din rocă neagră,
Şi dintr-o inexistentă marmură spaima mea cea nebună,
1. Prima publicare în Exilio, Lisabona, aprilie 1916.2. Panglici subţiri, în culorile naţionale, prinse de catargul principal al navei, care flutură în vânt.
Durerea cu care mă-nveselesc nu-i nici bucurie şi nici întreagă, Iar inversa mea bunătate nu e nici rea, nici bună…
Fascii de lictori se desfac pe marginea drumului deodată…
Ale victoriilor medievale insigne n-au ajuns până la cruciade…
În schimb, au fost ticsite utile infolii între pietre de baricade…
Iar iarba crescu viguros între şine de cale ferată…
Ah, ce bătrână e ora!… Şi plecară toate navele-n larg!…
Pălăvrăgesc pe plajă un odgon mort şi doar zdrenţe de vele…
Despre depărtările Sudului, de unde visele noastre-şi extrag Neliniştea de a visa şi mai mult, până se sufocă şi ele.
Seacă fântâna în parcul pustiu… Palatul ajuns ruine Te doare să-l vezi… Nimeni nu-şi ridică privirea plecată, Şi simţi dinaintea acestui loc-toamnă cumva ca un dor de tine…
Acest peisaj e un manuscris cu cea mai frumoasă frază tăiată…
Nebuna a spart toate candelabrele glabre,
Murdar de uman, lacul îşi sfâşie scrisorile tremurate…
Sufletul meu e acea lumină ce nu va luci niciodată în candelabre…
Şi ce-ar mai putea râvni spaimele mele? brize neaşteptate…
De ce mă frământ şi mă chinuiesc?… Goale în clar de lună Dorm toate nimfele… Iese soarele şi dispar de acolo…
E ca un naufragiu tăcerea ta care mă leagănă şi îngână, Şi e ideea că vocea ta sună ca o liră de fals Apollo…
Nu mai există ocheade de cozi de păun prin grădinile din poveste…
Par mult mai triste până şi umbrele noastre… Dar mai apar
Risipite pe jos fâşii (poate) din hainele guvernantelor, mai scânceşte Ceva semănând cu ecoul paşilor pe alei ce îndată dispar…
S-au înecat în sufletul meu asfinţit după asfinţit…
Toate câmpiile mi-au răcorit picioarele cu ierbile lor suave…
S-a stins şi în ochii tăi ideea că ai putea avea sufletul liniştit, Privind toate astea în tine eu văd doar un port fără nave…
O clipă, toate vâslele au stat vertical ridicate… se simţea-n înserare Dorul holdelor de a fi o mare… Şi chiar prin faţa ochilor mei, dinainte Defilau spre tronul meu de înstrăinare gesturi cu pietre rare…
Sufletul meu e o lampă stinsă, dar încă rămasă fierbinte…
Ah, iar tăcerea ta e un profil de creastă-n bătaia soarelui!
Toate prinţesele şi-au simţit sânul mai apăsat…
De la ultima fereastră a castelului se vede numai o floare a soarelui, Închipuindu-şi că ar mai fi şi altele, simţirea noastră s-a îmbrumat…
Suntem, şi deodată nici nu mai suntem!… Lei în cuşcă după zăvoare!…
Departe pe Altă Vale se aude un dangăt de clopot… Imaginat?…
Arde şcoala, iar un copil a rămas închis în sala cea mare…
De ce n-ar deveni Nordul Sud?… Şi ce s-a mai inventat?…
Iar eu delirez… Mă opresc deodată din ce gândesc… Te fixez…
Şi tăcerea ta e orbirea mea… Te fixez în visare…
Mi-e ca o şerpuire de serpentine roşii felul în care la tine eu meditez, Iar gândind la tine mă iau amintiri de o savoare-nfiorătoare…
De ce să nu te dispreţuiesc?… De ce să nu te pierd?… De folos Mi-ar fi să nu ştiu nimic despre tine… Tăcerea ta e un evantai pliat – Evantai închis, căci de-ar fi deschis ar fi prea frumos, prea frumos, Dar mai bine să nu-l deschizi, iar Ora să rămână fără păcat…
Pe toate piepturile toate mâinile încremeniră încrucişate…
Se ofiliră mult mai multe flori decât cele avute-n grădină…
Iubirea mea pentru tine a rămas o catedrală cu tăceri delicate, Iar visele mele, o scară fără început dar care se termină…
Va intra pe uşă cineva… Se simte aerul surâzând…
Ţesătoare văduve se veselesc cu un giulgi de fecioare ţesut…
Ah, plictiseala ta e statuia unei femei care va sosi în curând, Şi parfumul pe care crizantemele-l vor avea, dacă l-au avut…
Se cuvine să distrugem intenţiile tuturor podurilor, Să îmbrăcăm toate peisajele pământului cu un duh rău, Să îndreptăm cu forţa curbura tuturor orizonturilor,
Să gemem fiindcă avem de trăit, ca un scrâşnet de ferăstrău…
Greu e să îndrăgeşti peisaje inexistente, puţini se încumetă!…
Şi cum să te bucuri că vei avea parte mâine de-aceeaşi lume!… Păcat Ar fi ca tăcerea ta în auzul meu să devină un nor ce întunecă Surâsul tău, de aureolă neagră, şi plictiseala-ţi de înger exilat…
Blândă, cum e când îţi trăiesc şi mama, şi surorile, ziua apune…
S-a oprit şi ploaia, cerul vast e un mare surâs imperfect…
Conştienţa mea de a fi conştient de tine-i o rugăciune,
Iar ştiindu-te surâzând e ca şi cum aş ţine o floare ofilită la piept…
Ah, de-am putea fi în zare pe un vitraliu două figuri pereche!…
Ah, de-am putea fi cele două culori ale unui stindard de glorie!…
Acefală statuie uitată undeva într-un colţ, sau cristelniţă veche, Steag al învinşilor cu o deviză scrisă în centru – Victorie!
Ce mă tot chinuieşte?… Până şi chipul tău cel înseninat Îmi inspiră doar lene, şi opium, şi o teribilă nepăsare!…
Nu ştiu bine nici eu… Sunt un nebun în propria mea inimă exilat…
Eu am fost iubit în efigie într-o ţară de dincolo de visare…
4. 07. 1913
C UPRINS
Pessoa, multiplu de sine însuşide Dinu Flămând . . . 5
Din
C
ANCIONEIRO ABDICARE . . . 19DINCOLO-DE-DUMNEZEU. . . 19
IMPRESII DE CREPUSCUL. . . 24
ORA ABSURDĂ. . . 26
FEREASTRĂ SPRE CHEI. . . 30
PLOAIE OBLICĂ. . . 31
Vizitarăm acele deşerturi şi-acele locuri . . . 37
Braţele noastre sunt mişcate…. . . 38
CASĂ ALBĂ, NAVĂ NEAGRĂ . . . 39
DRUMUL CRUCII . . . 42
Mamă a mea…. . . 52
În umbră şi în frigul nopţii… . . . 53
Lumea se prăbuşeşte… . . . 54
Nu ştiu… . . . 55
EPISOADE. . . 56
FICȚIUNILE INTERLUDIULUI. . . 61
ÎN ÎNTUNERIC ŞI ÎN FRIG. . . 64
Trecutul tot… . . . 64
CĂTRE NOAPTE. . . 65
ITINERARIU. . . 66
Noaptea-i întunecată… . . . 67
Eul meu trăieşte… . . . 68
Îndepărtat de mine însumi… . . . 68
O, de-aş putea…. . . 68
Ceilalţi pot avea. . . 68
POEMUL INCOMPLET. . . 69
Pe un prag…. . . 70
Mi-a căzut inima la pământ. . . 72
Zeii sunt fericiţi. . . 72
Cine fură punga mea…. . . 73
Ah, totdeauna pe imperceptibilul traseu al trecutului. . . 73
A fi oboseşte, a simţi doare… . . . 74
À LA MANIE`RE DE A. CAEIRO. . . 75
Căldura moartă…. . . 75
TRECĂTOR. . . 76
IRONIE PE SEAMA LUI CRISTOFOR COLUMB. . . 76
Afară viaţa fierbe… . . . 77
CRĂCIUN. . . 78
AN NOU. . . 78
VIS. . . 79
Nimic nu sunt… . . . 79
După ce în oglindă…. . . 80
Aici, în această plictiseală…. . . 80
Aud cum trece prin noapte vântul. . . 81
„Dezbină şi stăpâneşte“… . . . 82
Eu privesc cu mult dor… . . . 82
Să dormi!…. . . 83
EŞAFODAJUL. . . 84
Acel foarte rapid surâs. . . 86
Se scurg inutile zilele mele lente. . . 87
Visuri, sisteme… . . . 87
Ca o frunză pe ape agitate. . . 88
Biată muzică din trecut!. . . 88
Cântă în noapte un flaut…. . . 89
Cântă secerătoarea… . . . 90
Dormi în timp ce eu te veghez . . . 91
Dormi rezemată de pieptul meu. . . 91
Departe, pe lună plină. . . 92
Cerşetor… . . . 93
Aici în străfundul acestui apartament. . . 93
DE JUR ÎMPREJURUL MEU. . . 94
Vară…. . . 97
GLOSE . . . 97
COPILUL MAMEI SALE. . . 99
Nu există adevăr fals… . . . 100
Iar acest fel de nebunie pură. . . 101
GIRUETA. . . 101
Ştiu că niciodată… . . . 102
Nu-mi mai amintesc visul… . . . 102
Nu veni să te-aşezi… . . . 103
POST-SCRIPTUM. . . 104
La sfârşitul acestui defunct octombrie. . . 105
Nu, n-am cerşit nici iubire… . . . 106
Se vede multă lumină…. . . 107
Se juca el copilul. . . 107
Eu îmi veghez … . . . 109
Era un mort… . . . 109
E tristă noaptea… . . . 110
De câtă vreme… . . . 110
Tremura pe pieliţa apei. . . 111
Apa de ploaie…. . . 111
Eu aş vrea să îi spun cuiva . . . 112
Azi sunt trist…. . . 113
Treceam pe stradă… . . . 113
Mie inima totdeauna mi-a fost. . . 114
Foşneşte prin arbori vântul . . . 114
După ce a stat ploaia…. . . 115
Păşesc pe lângă tine mut. . . 115
Mie mi-e milă de stele. . . 116
CRĂCIUN. . . 117
Vocea ta… . . . 117
ABAT-JOUR. . . 118
E ceva ca un cerc de ceaţă . . . 119
Linişte… . . . 120
Aici toate stau împăcate. . . 120
Un zid de nori îndesaţi. . . 122
AŢIPIRE. . . 123
EPITAF NECUNOSCUT. . . 123
Aici pe plajă…. . . 124
Târziu în noapte…. . . 125
Am lăsat să-mi cadă din mână…. . . 125
Mai trist decât ceea ce se întâmplă. . . 126
De câtă vreme… . . . 127
Am dormit. Am visat. În labirintul abstract. . . 128
Am dormit. Am visat. În labirintul inform. . . 128
Mă doare cel care sunt… . . . 129
După ce invitaţii . . . 130
A-ţi fi dor înseamnă chiar a trăi. . . 131
Eu păşesc prin mine… . . . 131
Lasă-mă să ascult…. . . 133
Mă privesc ochi în ochi. . . 134
Ce-i acel lucru din înserare. . . 134
Pesemne se numeşte tristeţe. . . 135
Inconştienţă-a copilăriei!. . . 136
Sunt eu oare vesel sau trist?… . . . 136
Ce mândru soare-n văzduh. . . 137
Mai puţină lume…. . . 137
Bunul soare… . . . 138
A mea navă fără călătorie. . . 138
Eu nu ştiu din câte suflete sunt. . . 139
Între noaptea care sfârşeşte. . . 140
Mă doare ceaţa…. . . 141
Soarele arde…. . . 141
Le las orbului şi surdului. . . 142
Vine din străfundul câmpiei… . . . 144
Dumnezeu nu are unitate. . . 144
Între clarul de lună… . . . 145
Cu spatele la perete… . . . 145
Ştiu bine… . . . 146
Trec pe stradă cortegii. . . 147
Sunt morocănos…. . . 147
Vreau să fiu liber… . . . 148
SINGURĂTATE. . . 149
Pe marginea cea verde…. . . 150
În curând ziua… . . . 151
Acum îţi înfigi igliţa . . . 151
De mă gândesc bine…. . . 152
Stârneşte surpriza de-a exista. . . 152
Astăzi sunt trist, sunt trist. . . 153
Nu ştiu ce suferinţă…. . . 154
Ca un vânt în pădure . . . 154
În această zi de tristeţe. . . 155
NESCIO QUID MEDITANS. . . 156
Cât de mult am fost peregrin . . . 156
Din mijlocul străzii. . . 158
Oare cu cine-am fost confundat. . . 158
Cade ploaia… . . . 159
Trece printre umbre… . . . 160
Întinde-mi palmele tale… . . . 161
Se aude un vânt puternic… . . . 162
Am spus de atâtea ori. . . 163
Pe anumiţi oameni… . . . 164
Lentă şi liniştită… . . . 164
TRANSGRESARE. . . 165
Murmură în pădure nocturn. . . 167
Aici unde soarele liniştit. . . 168
Înainte ca somnul… . . . 170
Pe plaja cea joasă… . . . 171
Îndărătul acelei ferestre . . . 171
Plouă. E zi de Crăciun. . . 172
Maria… . . . 173
Nu am pe nimeni… . . . 175
Clopotul vechii biserici. . . 176
ULTIMUL SORTILEGIU . . . 177
Pisică jucându-te-n stradă . . . 179
În marea cea amplă… . . . 179
Undeva în vremea care s-a dus. . . 180
Nu: nu spune nimic!. . . 181
Scrie la ziar… . . . 182
Cum nu am nimic de făcut mai bun . . . 183
Sunt zile… . . . 183
Se simte un murmur…. . . 184
Există în vânt o diversitate. . . 185
Am auzit de douăsprezece ori bătaia . . . 186
Am visat…. . . 186
Nu ştiu de ce sunt cum sunt. . . 187
LA ÎNCEPUTUL DRUMULUI. . . 188
În adâncul gândirii mele. . . 189
Acum mă doare capul. . . 190
Eu cred că în dansurile populare. . . 190
În călătoria către nimic. . . 191
Deschid fereastra…. . . 192
Vag, plutind singur… . . . 192
AUTOPSIHOGRAFIE. . . 194
Acorduri de filarmonică… . . . 195
De sunt singur…. . . 196
Freamătă vântul prin nişte copaci. . . 196
Plânge vântul cum plânge un om. . . 197
Astăzi cum seara e liniştită…. . . 197
Mă trezesc mereu…. . . 198
Luna…. . . 199
Norii cei lenţi…. . . 199
DE GRADUL AL DOILEA. . . 200
Nu vreau nimic…. . . 201
E aproape un an de când nu mai scriu. . . 202
Moartea e doar strada la cotitură. . . 202
INIȚIERE. . . 203
Mi-aduc aminte sau nu?…. . . 204
E destul să gândeşti cum să simţi. . . 204
Ca nişte nori lini… . . . 205
Binecuvântat cocoş care cânţi. . . 205
Plăcut e somnul… . . . 206
Ah, numai eu ştiu…. . . 207
Venea elegantă şi cam zorită. . . 207
MUNTELE ABIEGNO. . . 208
Surâs al frunzelor auzit. . . 212
Rufele întinse în vânt. . . 212
Eu sunt o antologie . . . 214
Am renunţat să mai fiu… . . . 214
Totul a fost spus înainte…. . . 215
Da, nimeni nu mă-nţelege . . . 216
Mă gândesc la tine-n tăcerea nopţii…. . . 216
ACESTA . . . 217
Pianul…. . . 218
Romanul neterminat. . . 219
Trece un nor peste faţa soarelui. . . 219
Contemplu… . . . 220
Ce-am făcut eu din viaţă?… . . . 220
Între somn şi visare. . . 221
Mă odihnesc într-un lan de grâu. . . 222
Tot ce fac eu sau plănuiesc. . . 222
Spălătoreasa… . . . 223
Toate cele pe care le înfăptuim. . . 224
Dorm… . . . 224
Să călătoreşti!… . . . 225
COPILUL CARE ERAM. . . 226
Luna luminând…. . . 227
Dorm sau nu dorm?…. . . 228
În stinghereala în care trăiesc . . . 229
Plouă. Liniştea e deplină… . . . 230
Mari mistere mă locuiesc . . . 230
Mă resemnez… . . . 231
Pe plaja cea pustie. . . 232
Era un maior… . . . 232
Sub goliciunea cerului…. . . 233
Măgarul a luat o bătaie. . . 234
Beat fiind… . . . 235
Vântul de noapte . . . 235
Cântă acolo unde nimic nu există. . . 236
Greaţă…. . . 237
Era un biet copil…. . . 237
Vântul… . . . 238
Nu ştiu numele tău… . . . 239
Azi când nimic nu sunt…. . . 239
Eu vreau să dorm…. . . 240
Palidă, luna… . . . 241
Fiinţa mea… . . . 241
DOMNUL SILVA. . . 242
Am scris…. . . 243
Frumuseţea e doar un vis… . . . 243
Tot ceea ce sunt eu…. . . 244
Munţii… . . . 244
În lumea noastră… . . . 245
A fost o clipă. . . 246
„De ce îţi pierzi vremea visând?“. . . 248
În spatele turnului…. . . 248
Recitesc…. . . 249
E somn? E vis?… . . . 249
Câinele… . . . 250
Era un beţivan infinit. . . 250
Profilul tău…. . . 251
Dă-i trandafiri…. . . 252
Pe oriunde… . . . 252
Păunul…. . . 253
Cine l-a făcut din mine…. . . 253
De plictiseală îmbuibat… . . . 254
Cine mi-a pătat atunci rochia ei?. . . 254
De cât m-am tot transformat… . . . 255
Surâzând… . . . 256
Întrucât visând…. . . 256
El poezia despre poezie în intimitate o compunea. . . 257
Nimeni nu mi-a spus…. . . 258
Cine, în absenţa mea… . . . 258
Pe atâtea şi pe atât de aspre drumuri!. . . 259
Recitesc…. . . 260
Soarele strălucind… . . . 261
Totul a luat sfârşit… . . . 261
Ce s-a mai ales de Jules Laforgue. . . 263
După ce că nu dormisem. . . 264
Dacă într-o zi…. . . 265
Tot ceea ce am iubit…. . . 265
ADEVĂR DE DOVEDIT. . . 266
Toate, mai puţin plictiseala… . . . 266
Inutila viaţă…. . . 267
Visez…. . . 267
Am descifrat deja…. . . 268
Norul s-a lăbărţat…. . . 269
Împart ceea ce cunosc. . . 269
Acuma copila doarme . . . 270
De va fi cumva artă…. . . 271
Inutila paradă…. . . 271
Ştiu bine… . . . 272
Atunci când eşti obosit…. . . 273
Se întorcea totdeauna spre casă beat . . . 274
Nimic nu vreau să le cer… . . . 274
Ah, ce pisălogeală… . . . 275
Ştiu că există insule… . . . 276
Zile atât de pierdute… . . . 277
Nu, nici această păcăleală… . . . 278
Nimeni nu mi-a spus că tu existai. . . 278
Imensă e noaptea…. . . 279
Nu ştiu care e drumul…. . . 279
De ce dormi… . . . 280
Pe când mă îndreptam…. . . 281
Ce inutilă toată această tristeţe. . . 281
Eu ştiu prea bine…. . . 282
Reuniunea… . . . 282
Nu are importanţă… . . . 283
Un diminuendo care ne vine. . . 284
Se duce măgarul…. . . 284
Eu nu vreau trandafiri… . . . 285
Dar tu, femeie… . . . 286
Copilaşul meu… . . . 287
Du-te la seminar. . . 288
LIBERTATE . . . 288
António de Oliveira Salazar. . . 290
Acest domn Salazar. . . 290
Bietul!. . . 291
Amorul este ceva esenţial. . . 292
Pacea acestei zile…. . . 292
ELEGIE ÎN UMBRĂ. . . 293
Azur verde sau violet… . . . 298
Acum sunt liniştit… . . . 300
REGELE . . . 300
FECIOARA MARIA. . . 301
LA MORMÂNTUL LUI CHRISTIAN ROSENCREUTZ. . . 302
Există dureri mai grele… . . . 305
M
ESAJPartea întâi BLAZON
I – CÂMPURILE. . . 311
Primul – CÂMPUL CASTELELOR. . . 311
Al doilea – CÂMPUL ECUSOANELOR . . . 312
II – CASTELELE. . . 313
Unu – ULISE. . . 313
Doi – VIRIATO. . . 314
Trei – CONTELE DOM HENRIQUE. . . 314
Patru –DONA TERESA. . . 315
Cinci – REGELE AFONSO HENRIQUES. . . 316
Şase – REGELE DINIZ. . . 317
Şapte (I) – REGELE JOÃO ÎNTÂIUL. . . 318
Şapte (II) – DONA FILIPA DE LENCASTRE. . . 319
III – BLAZOANELE. . . 320
Unu – DOM DUARTE, REGE AL PORTUGALIEI. . . 320
Doi – DOM FERNANDO, INFANTE DE PORTUGALIA. . . 320
Trei – DOM PEDRO, REGENT AL PORTUGALIEI. . . 321
Patru – DOM JOÃO, INFANTE DE PORTUGALIA. . . 322
Cinci – DOM SEBASTIÃO, REGE AL PORTUGALIEI. . . 323
IV – COROANA. . . 324
NUNO ÁLVARES PEREIRA. . . 324
V – TIMBRUL. . . 325
Cap de grifon. INFANTELE HENRIQUE NAVIGATORUL. . . 325
O aripă de grifon. REGELE JOÃO AL DOILEA . . . 326
Cealaltă aripă de grifon. AFONSO DE ALBUQUERQUE. . . 327
Partea a doua MARE PORTUGHEZĂ I – INFANTELE. . . 331
II – ORIZONT. . . 331
III – STELĂ. . . 332
IV – FIARA. . . 333
V – EPITAFUL LUI BARTOLOMEO DIAZ. . . 334
VI – COLUMB ŞI AI SĂI. . . 335
VII – OCCIDENT. . . 336
VIII – FERNANDO DE MAGELLAN. . . 337
IX – ASCENSIUNEA LUI VASCO DA GAMA. . . 338
X – MARE PORTUGHEZĂ. . . 339
XI – ULTIMA NAVĂ. . . 339
XII – RUGĂCIUNE. . . 341
A treia parte REGELE ASCUNS I. SIMBOLURILE. . . 345
Unu – DOM SEBASTIÃO. . . 345
Doi – AL CINCILEA IMPERIU. . . 346
Trei – DORITUL. . . 347
Patru – INSULELE FERICIȚILOR. . . 348
Cinci – REGELE ASCUNS. . . 349
II. AVERTISMENTELE. . . 350
Primul – BANDARRA. . . 350
Al doilea – ANTONIO VIEIRA. . . 351
Al treilea – . . . 352
III. TIMPURILE. . . 353
Unu – NOAPTE. . . 353
Doi – FURTUNĂ. . . 354
Trei – ACALMIE. . . 355
Patru – ZORI DE ZI. . . 356
Cinci – CEAȚĂ. . . 357
Din
P
OEMELE SCRISE ÎN FRANCEZĂ TREI CÂNTECE MOARTE. . . 361Spre mai departe… . . . 363
La ce bun fiacrul…. . . 364
Aşezat pe malul visului…. . . 364
Clar şi evident… . . . 364
Biet copil…. . . 365
Nimic de tot… . . . 365
STRADĂ TRANSVERSALĂ. . . 366
Moaie-ţi ochii… . . . 367
Nava mea de visuri… . . . 368
Ai desprins această poveste. . . 369
Mamă, mamă. . . 369
Copil fiind…. . . 370
Ce măreţi actori… . . . 371
Într-un vis…. . . 372
Sunt la o margine de prăpastie… . . . 373
Privirea angoasată a posibilului. . . 373
ttttt. . . 373
Lumea fără de încetare. . . 373
Mereu, mereu… . . . 374
Recile valuri ale Nilului…. . . 374
Corp tremurător…. . . 374
Muzică, o, tu, invizibilă lumină. . . 375
Suflet carnal al lui Dumnezeu…. . . 375
Bucură-te ca un izvor. . . 375
Atunci când moartea… . . . 376
Nu plânge… . . . 376
Sunteţi frumoasă… . . . 376
Zorii surâd…. . . 376
Ți-aduci aminte… . . . 377
Amestecă-te cu visele tale… . . . 377
Din
P
OEMELE SCRISE ÎN ENGLEZĂ ANTINOUS. . . 381EPITALAM . . . 394
